Inima nu ucide

                               

( sursă imagine: https://pixabay.com/ro/inima-cer-danyel-cer-albastru-1213481/)

Inima nu ucide, nu

doar mintea crează probleme

Inima iubește și-atât

ea nu are nevoie de griji

să-și justifice existența

să-și măsoare valoarea 

Inima bate și atât

Inima nu ucide, nu

și nici nu judecă vreodată

ea există și-atât 

mai presus de cuvinte

dincolo de speranță

în adâncul ființei

Inima iubește și-atât

Aș trăi mereu în Inimă!...

( ianuarie, 2014)

        Suflete drag, în scurta-ți călătorie prin viață, amintește-ți să rămâi centrat în adâncul inimii tale! Doar de acolo poți vedea lumea prin ochii luminoși ai iubirii. 

Privește-ți inima și permite-i să se deschidă. Dăruiește-i căldură, iubire, atenție, recunoștință, optimism, speranță, răbdare, credință și ea va înflori în cea mai adâncă taină, își va deschide petalele, una câte una,  răspândind peste tot în jur parfumul său vindecător.  

(Passage of the Heart. Omar Akram.- https://www.youtube.com/watch?v=VcP-UQfT8OE)

         

Iubirea de mamă

      

( imagine preluată de la: http://www.medicamentpentrusuflet.ro/2014/10/mesaje-pentru-mama-cele-mai-frumoase.html )

      Îl privea dormind și se tot întreba cum trecuse timpul atât de repede...Parcă ieri îl strângea la piept, sărutându-i  ochișorii negri și jucăuși de „stricător” – așa cum îl „botezase” mamaia lui, chiar în ziua în care își văzuse nepoțelul pentru prima dată.

       Copilul tresări, ca și cum ar fi avut un coșmar, dar se liniști repede și adormi din nou, când simți pe creștet mângâierea blândă a mamei. Aceasta se lăsă și ea, la rândul său, purtată pe aripile unui vis „cu ochii deschiși”, zburând tot mai departe, spre un loc magic în care trecutul se derula prin fața ochilor săi. Părea a fi într-o sală de cinematograf în care putea vedea, pe ecranul emoțiilor, cum rulează, în cea mai adâncă taină, filmul „Mama și fiul”.

        Primul episod s-a numit NAȘTEREA și a prezentat povestea unei femei care, într-o zi geroasă de iarnă, a adus pe lume un băiețel cu o steluță în frunte, ce semăna cu un fulg de zăpadă. Încă din primele zile, micuțul avea dezvoltat instinctul  de „luptător”, reușind să câștige bătăliile cu scutecelul-inamic, din care își scotea de fiecare dată victorios mânuța.

   Mămica era tânără și creștea odată cu fiul său. Erau doi copii: unul mai mare și celălalt mai mic. Împreună pășeau curioși printre zilele care ascundeau tainele iubirii, ale răbdării, înțelepciunii, durerii, iertării, speranței, credinței... Dumnezeu îi veghea. Era acolo zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă. 
Inima tinerei era cuprinsă de recunoștință pentru că divinitatea îi dăruise o minune de copil. Tot ce își dorea era să învețe să se ridice cu adevărat la rangul de MAMĂ. Voia din toată inima să-și ajute fiul să pășească încrezător pe drumul vieții, să aibă curajul să fie el însuși mereu, să-și susțină ideile, să spună deschis ce simte, să caute adevărul și dreptatea, să fie om cu adevărat și nu un produs „îmblânzit” de societate, un robot fără viziune proprie și fără coloană vertebrală.

         Cei doi se jucau, „creșteau”, învățau diverse lecții, cădeau, se ridicau unul pe celălalt, foloseau o paletă bogată de sentimente și emoții. Uneori se supărau unul pe celălalt, se certau, însă, după fiecare „furtună”, între inimile celor doi se întindea împăciuitor curcubeul iubirii, care trecea peste orice necaz.

                         Dintr-odată, gândurile mamei s-au oprit la momentele în care aceasta se cufunda în universul magic al scrisului. Văzu episoadele în care tânăra se afla în plină inspirație, însă, în clipa în care încerca să aștearnă ideile pe hârtie, era întreruptă de vocea fiului care găsea potrivit să-i transmită noutățile ultimelor minute în care ea fusese „plecată” departe, printre gânduri... „Mami, mami, uite, un avion curbăcios!”, „Mama, asta e o minge săltăreață! Hi, hi, hi! Cât de sus poate sări!”, „Mamă, Edam și Epa au murit sau mai trăiesc? ( Adam și Eva), „Mamă, vezi ce pătrățele am făcut? Am mușchi! Sunt puternic! spuse micuțul, arâtându-i burtica plină de pătrate scrise cu pixul. „Mamă, am buletin acum. Sunt mare!!! Se repezi micuțul să-i arate mamei o foaie dreptunghiulară cu un chip de băiețel și cu câteva linii și puncte care reprezentau: NUMELE, PRENUMELE, CNP-ul, DATA NAȘTERII și celelalte date dintr-un buletin. (...)

     Deși o amuzau intervențiile copilului, uneori mama se întrista, pentru că șirul gândurilor sale care curgea armonios fusese întrerupt și, credea ea, că „marea  idee” care-i venise în minte se va pierde pentru totdeauna, fără a avea vreodată șansa de a fi așternută pe hârtie. Așa gândea la acea vreme. Cu timpul, însă,  mama își dădu seama că nimic nu se pierde și că ceea ce este scris să se întâmple, se va întâmpla, indiferent de situație. A mai înțeles că „marile” idei veneau atunci când rămânea deschisă în fața iubirii. Tot ce avea de făcut era să lase să curgă lin izvorul dragostei  în inima sa, fără frici inutile, fără prea multe griji care o blocau și o făceau să se judece atât de aspru uneori, încât ajungea să creadă că niciodată nu se ridicase cu adevărat la rangul de mamă.

       Episoadele au continuat într-un ritm alert. Unele erau luminoase, vesele, energice, distractive, fericite. Altele erau triste, mohorâte și dureroase, însă la final, toate suferințele de altădată apăreau în amintirea femeii ca niște imagini învăluite în ceață, căci inima mamei păstră în adâncul său icoana copilului care-i sărea în brațe, fericit, spunându-i: „Mami, te iubesc!”  

        Filmul s-a încheiat cu imaginea gândului de la care începuse totul: o sămânță  plantată de un suflet care odată, demult, visase să dea naștere unui băiat brunet, cu ochii negri, încrezători, plini de strălucire, căutători ai adevărului, dreptății și iubirii. Un copil care, indiferent de drumul pe care-l va avea de parcurs, va învăța să fie un  om printre oameni, va trăi cu adevărat și își va împlini cu bucurie menirea sa în viață.

Odată cu rularea ultimului episod, femeia a înțeles că cea mai frumoasă și mai pură  poveste de iubire care poate exista este cea dintre o mamă și copilul său.

         În cele din urmă, tânăra adormi, iar în somnul nopții avu un vis:  Se făcea că era copil din nou și era împreună cu părinții la bunica sa. Obosită fiind și negăsindu-și liniștea, își căută locul dintr-un colț în altul. Într-un final, se cuibări în poala mamei sale. Adormi acolo, în fața sobei. Privea focul și nu-i mai era frică de scântei, nu-i mai era frică de nimic. Se simțea cea mai iubită dintre pământeni. Își găsi liniștea adevărată pentru că în acea noapte tânăra se întoarse în adâncul inimii mamei sale care o îmbrățișă cu bucurie. Ca prin minune, rănile i se vindecară. Acum știa că IUBIREA nu are un limbaj anume. Ea nu se exprimă doar în cuvinte, ori în gesturi.  IUBIREA e dincolo de cuvinte, de ceea ce se vede. Iubirea e în adâncul inimii și se poate vedea prin ochii limpezi ai fiecărei mame în care se oglindește cel mai minunat chip: cel al mult iubitului său copil.

♥,,DEDICATIE DE 8 MARTIE! LA MULTI ANI!♥ https://www.youtube.com/watch?v=tYTB6R2v_CU )

Oare ce ar face Iisus?

     

( sursă imagine: INTERNET)

   

         Cu siguranță, mulți dintre noi și-au pus cel puțin una din întrebările: „Oare dacă ar veni Iisus în viața mea, aș fi pregătit să-L primesc?  L-aș putea vedea sau nu L-aș recunoaște???Oare ce ar face El printre noi?

Întrebări întrebătoare...

         Azi Dumnezeu mi-a trimis un dar: mi-a amintit din nou că ne iubește atât de mult!!!

Astfel, am văzut un film care se numește „Ce ar face Iisus?”, al cărui scenariu redă pe de o parte diverse „evenimente” care se petrec în timpul campaniilor electorale, lucruri cât se poate de reale care se întâmplă în lumea noastră, într-o societate condusă prin intimidare, frică,  minciună, teroare, și, pe de altă parte, redă o frumoasă poveste despre Lumina pe care Dumnezeu o poate aduce în sufletele noastre însetate de Adevăr, de Iubire, de Pace. O poveste care ne amintește că nu există suflete ale întunericului, ci suflete în care lumina încă nu s-a aprins. Nu a venit timpul...însă atunci când vremea va veni, o licărire e de ajuns să lumineze calea tuturor. Așa cum o lumânare poate lumina o cameră întunecată, așa și fărâma de divinitate pe care fiecare dintre noi o are de la Creatorul nostru ne va lumina pașii, chiar și în nopțile fără stele pe cer.

            Nu doresc să fac risipă de cuvinte și, cu toate astea, aș mai adăuga că societatea   ne oferă  ( sau ar trebui să ofere) dascăli care ne pregătesc pentru viața cetățenească, pentru a răspunde cerințelor actuale, învățând să devenim oameni printre oameni, iar Sfânta Evanghelie ne amintește că avem un singur ÎNVĂȚĂTOR care ne poate învăța cum să fim fii ai Omului și cum să mergem pe valurile vieții. Tot ce avem de făcut este să deschidem ochii și să privim dincolo de aparențe, în ochii  celor din jurul nostru, văzându-le sufletele, simțindu-le durerea, bucurându-ne pentru fericirea lor, plângând cu ei, iubind, trăind, fiind...

„18.	Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.
19.	Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
20.	Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” ( Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 28 ) VIZIONARE PLĂCUTĂ!  :)

 ( Ce-ar face Isus  Film Crestin -       https://www.youtube.com/watch?v=5-XSuUFRoeU )

Aproape de Tine

( imagine preluată de la: https://misionarulortodox.wordpress.com/2010/02/24/iubirea-noastra-dumnezeirea-noastra/ )

În goliciune m-am născut

în goliciune voi păși dincolo de Timp

din vis în vis, din piatră-n piatră

pe deasupra valurilor vremii

spre împărăția Luminii

cu picioarele înfipte în trecut

cu fruntea sprijinită pe-un vârf de munte

sărut de o mie de ori Cerul atotvăzător

aleg să iert, să iubesc

să trăiesc și să mor

aleg să mă nasc, să visez

să mă trezesc și să zbor

( Trepte spre cer - https://www.youtube.com/watch?v=vLubE0oElNc )

Mesaj pentru Guvernul României

( imagine preluată de la: http://crestintotal.ro/2013/08/22/misiunea-crestina-hristic-la-ploiesti/)

        Dragi miniștri care vă tot perindați prin Ministerele Guvernului țării noastre, aș avea rugămintea ca atunci când vă mai trece prin cap să mai propuneți vreo lege nouă doar de dragul de a schimba ceva, ați putea face următorul lucru foarte util tuturor: SCHIMBAȚI-VĂ ÎNTRE VOI!!! oricum sunt ministere de ajuns și rămâneți tot în sistem.

       La grădiniță, unele dintre activitățile cu preșcolarii sunt cele liber-alese, realizate pe centre de interes.  Copiii au posibilitatea de a alege  unul din centrele respective, sau chiar la mai multe, dacă timpul le permite. Pentru a se evita învălmășeala și dezorganizarea, de multe ori, educatoarele stabilesc un anumit semnal pe care îl vor spune copiilor pentru a se muta la centrul dorit. Mesajul pe care majoritatea dintre noi îl folosește, este următorul: „1,2,3, MUTĂ-TE UNDE VREI!”

           Deci, dragi guvernanți, s-a dat startul: „1,2,3,...!

Decât să produceți haos în țară, mai bine, când vă plictisiți, alegeți-vă alt sector de interes.

Deși n-am mai făcut politologie din timpul facultății, iar lucrurile prin sfera politicului s-au tot schimbat de atunci ( mai bine zis personajele), mi-aș permite să vă sugerez câteva idei care mi-au venit în minte. Cine știe? Poate v-or inspira cumva...

1.      La învățământ ar putea veni Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

De ce?

Pentru că un bun agricultor știe că pentru a se dezvolta, o sămânță are nevoie de un sol fertil, de condiții naturale prielnice și de îngrijire permanentă din partea celui care o plantează.

Totodată, sistemul educațional din România are nevoie de licee de profil foarte bine organizate, cu posibilitatea de a se face practică multă, cât de multă se poate. Are nevoie de DASCĂLI care educă mintea, inima și sufletele copiilor și nu de CADRE DIDACTICE care fac doar INSTRUCȚIE și atât. Are nevoie de un sol fertil care să asigure preșcolarului/elevului condițiile pentru a pune în practică cele învățate (Aud și uit, văd și țin minte, fac și înțeleg”- proverb chinezesc). Are nevoie de un mediu educațional care să-l învețe:

-          SĂ ȘTIE,  nu doar SĂ CUNOASCĂ

-          SĂ FACĂ și nu doar SĂ ASCULTE

-          SĂ FIE și nu doar SĂ-ȘI DOREASCĂ

-          SĂ CONVIEȚUIASCĂ cu ceilalți în armonie și nu în teamă, frustrare, invidie, învățând în fiecare zi cum să devină Oameni printre Oameni.

      Iar pentru ca toate acestea să fie posibile e nevoie de iubire, de respect, de recunoștință față de ce ne-au lăsat strămoșii noștri ca moștenire: limba românească cea dulce și frumoasă, credința, meșteșugul mâinilor, iscusința, înțelepciunea și curajul. Zestrea pe care o avem trebuie îngrijită cu atenție și transmisă mai departe, cu responsabilitate, tinerelor generații care se vor „clădi” cu succes pe temelia noastră așa cum și noi, la rândul nostru, am avut o fundație solidă de la strămoșii noștri.  

2.      La sănătate ar putea veni cu succes Ministrul Culturii și Cultelor.

Domnia sa ar putea să propună o lege prin care doctorii care se cred a fi mai presus decât Dumnezeu, îndopând populația cu pastile, să nu mai trateze doar efectele bolii, ci să ajute pacientul să conștientizeze că boala trupului se produce întotdeauna de la boala minții sau a sufletului.  Astfel, vor fi tot mai puțini bolnavi și tot mai multe suflete vindecate cu adevărat.

3.      La  JUSTIȚIE s-ar potrivi Ministrul Sănătății care poate oferi prim-ajutor noilor colegi anchetați pentru fraudă. Iar dacă se îmbolnăvesc pe capete, ar putea fi de vină și gripa porcină. Un vaccin ar fi ideal, de ce nu? Doamne ferește să rămânem fără personalități competente chiar la justiție! Cine le-ar putea înlocui, ținând cont de faptul că tinerele generații nu vor afla decât de pe google despre limba latină ale cărei cuvinte sunt folosite în multe expresii juridice. Nu ne rămâne de făcut decât să dăm verdictul în unanimitate, pentru cei care sunt acuzați de fraudă: sărmanii, au suferit de sindromul LONGA MANUS. Iar asta îmi aduce aminte de vorba unei prietene dragi: „Ce-ai vrea, dragă, să umble în borcanul cu miere și să nu guste?”

4.      La Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor s-ar potrivi ca o mănușă ministrul APĂRĂRII NAȚIONALE. Domnia sa ar proteja, chiar și cu prețul propriei vieți, natura de inamicii săi care atacă mișelește, strivind definitiv șansa copiilor noștri de a trăi într-un mediu sănătos.

5.      La Ministerul Finanțelor Publice ar putea veni ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și a Persoanelor Vârsnice, care, cu siguranță, și-ar instrui bine funcționarii să nu mai fie apatici, scârbiți și enervați pe viață, vărsându-și veninul pe sărmanul cetățan român, purtat de la un ghișeu la altul pentru a-și plăti contribuția. Mai întorc și ochii peste cap, atunci când se consideră asaltați de „întrebări întrebătoare”, la care, de multe ori, răspund tot printr-o întrebare, trimițând cetățeanul la alt ghișeu sau chiar „la plimbare”, când are o zi mai proastă.  

Iar pentru că există prea mult stres la guvernare, domnul ministru ar putea da o lege pentru toți colegii dumnealui să stea liniștiți în concediu de maternitate prelungit până la pensie. Pensie pe care le-o dorim să fie cât salariul minim pe economie, ca să fie „fericiți” și la adânci bătrâneți.

6.      La Ministerul Apărării Naționale ar putea veni domnul ministru al Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Domnia sa ar putea crea un nou sistem de apărare împotriva inculturii, ignoranței, indecenței din televiziuni și din presă și a inadaptării mascate de un „intelectualism fardat”. De ce???

Pentru că se vorbește mult, se folosesc cuvinte pompoase care nu au nimic de-a face cu realitatea dureroasă, se fac poze cu zâmbete false care ascund multă nepăsare față de semeni, se înjură mult partidele între ele, luptând „cu vitejie” pentru cucerirea puterii politice și nu pentru bunăstarea poporului român pentru care se face PUȚIN...mult prea puțin.

         Lista ar putea continua, însă ce e prea mult strică și nu dă frâu liber imaginației celorlalți.

Important este ca domnii de la cârma țării să-și amintească de faptul că sunt fii ai României și că dincolo de chipuri care zâmbesc să dea bine în poză, dincolo de două mâini care se strâng în semn de înțelegere, sunt doi oameni care ar trebui să fie OAMENI.

    Mai jos e un mesaj dedicat domnului ministru al educației, prin care îmi spun deschis părerea despre proiectul de lege propus în educație.  Îmi permit să îmi exprim opinia pentru că atunci când votăm, ni se spune: „VOTUL TĂU CONTEAZĂ!”, însă atunci când avem o plângere, ori ne sunt încălcate anumite drepturi fundamentale, ne este dat să auzim: „Ce poți face tu? Ești unul singur. Noi suntem PUTEREA.”

Ei bine, nu suntem singuri. Niciodată nu suntem singuri. Vocea poporului contează. Acum, mai mult ca niciodată! E timpul să dăm startul schimbării: 1,2,3...

                                          Pentru Domnul Ministru al Educației,

      „FIECARE, dar FIECARE mINISTRU nou-venit pe scaunul conducerii ( oare ce-o fi conducând???) vine cu câte o schimbare genială. 
Oare o fi întrebând pe cineva când ia hotărâri de acest gen? Consilierii domniei sale???Consider că există consilieri bine pregătiți și care au habar ce se întâmplă ÎN REALITATE în țară. 
Doamne ajută-ne!!!
Eu master nu fac și nici cursuri nu fac... doar de dragul unei diplome, unei hârtii fără valoare MORALĂ 
Eu, însă, mă adaptez în fiecare zi și VREAU din tot sufletul să acționez într-un mod conștient pentru micuțele suflete față de care sunt responsabilă, prin exemplul pe care îl ofer acestora. ( Uneori mai bun, alteori mai puțin bun, de ce să nu recunosc? Doar sunt om, la urma urmei...)
Eu, dragă domnule ministru, eu sunt o simplă educatoare care nu intenționează să facă master pentru a fi mai bine plătită, iar fotografiile pe care mi le fac micuții mei „învățăcei” ar putea câștiga, în cel mai fericit caz, premiul pentru CEA MAI HAIOASĂ POZĂ fiindcă aproape de fiecare dată apar fără cap J deși micii fotografi spun că e poza perfectă. Or fi știind ei ceva. Și de multe ori știu mult mai multe decât noi. 
Cu toate astea, se vor găsi mulți din sistem care să se conformeze noilor reglementări IMPUSE și nu LIBER-ALESE ... Vorba aia, numai uniți nu suntem, din păcate. L  Cât despre concursurile AVIZATE de MINISTER, felicit comisia care aprobă concursurile în CAEN pentru alegerile făcute! 
E minunat să scrii pe o listă rezultatele obținute și să nu faci altceva decât să o transmiți organizatorilor. Trebuie să ne simțim bine, nu-i așa? Prin asta se dovedește că mai-marii noștri au încredere în noi și în CORECTITUDINEA noastră. Doar fișele preșcolarilor nu contează pentru că totul se rezumă la o simplă listă. Totul e proiect, teorie. Practica, însă ne omoară. 
Ei bine, nici aici nu mă încadrez în rubricile proiectului dumneavoastră pentru că REFUZ să particip la astfel de concursuri care nu pun în valoare talentele copiilor mei. Cu toate astea, preșcolarii mei participă zi de zi la un concurs pe care dumneavoastră nu l-ați putea juriza nicicând: la CONCURSUL PUȘTILOR FERICIȚI că sunt alături de o educatoare RELAXATĂ și nu stresată, ori frustrată de cine știe ce puncte la vreun dosar.”

Despre relația de cuplu cu un... ARICI

( sursă imagine: INTERNET) 

          Nu de puține ori se întâmplă ca într-o relație romantică, unul din partenerii de cuplu, fie bărbat, fie femeie, să se plângă de faptul că celălalt este suspicios, gelos, răutăcios și „închis” comunicării, scoțându-și „țepii”, asemeni ariciului, atunci când ego-ul său crede că ar putea fi amenințat.

       E drept că o relație presupune și „bune” și „rele”. Nu există om perfect, fără păcate. Fiecare spune, ori face în mod voit sau nu, anumite lucruri care provoacă durere celuilalt, motiv pentru care, se întâmplă ca acesta din urmă să-și formeze în minte anumite idei și credințe false,  „văzându-și” partenerul prin prisma celor petrecute în trecut, fără să realizeze că în loc să judece comportamentul negativ, judecă omul. Și nu îl judecă doar o dată, ci ori de câte ori durerea revine.

 Pentru că orgoliile încep să vorbească în locul iubirii, inimile lor se îndepărtează tot mai mult... până când, la un moment dat se închid. 

       Totodată, majoritatea conflictelor din cuplu pornesc de la o COMUNICARE DEFECTUOASĂ.

De câte ori nu ți s-a întâmplat să gândești și să simți ceva, dar să spui cu totul altceva?

Și-apoi, e oare vina celui de lângă tine că nu îți citește gândurile??? El se ghidează după ce i se spune. Îți dă timp de gândire, te lasă liniștit, nu te „enervează”-cam asta crede el-, deși habar n are ce vulcan clocotește în adâncul inimii tale.

       Cel mai greu în relațiile cu oamenii este să le citești INTENȚIILE, să privești detașat dincolo de cuvintele pe care aceștia le spun. De ce spun că e greu? Pentru că, de multe ori, un „Lasă-mă-n pace” se traduce la nivel subtil „Îmbrățișază-mă și spune-mi că va fi bine”, un „Nu-mi pasă. Mi-e indiferent...” ar însemna „Îmi pasă, dar nu vreau să mai fiu rănit/ă.” , un „Nu sunt disponibil/ă.” s-ar traduce ca însemnând „Mi-e greu să-mi deschid iar inima”, etc. Chiar și cei care sunt mai sensibili și mai receptivi la anumite lucruri subtile, uneori sunt dezorientați și confuzi. Li se spune ceva și ei simt altceva. Ce să facă? Să acționeze după ce aud sau după ceea ce simt???
        Un alt motiv de nefericire în doi îl reprezintă AȘTEPTĂRILE.
Este cunoscut faptul că fiecare dintre noi are anumite așteptări de la ceilalți, iar în relația de cuplu acestea sunt mult mai lesne de sesizat. 
       Faptul că nu ne sunt împlinite anumite așteptări de la partener și, mai ales, faptul că, de cele mai multe ori, nu le exprimăm cu adevărat și nu le facem cunoscute celor dragi nouă, ne produc suferință. Unii nu-i comunică celuilalt ce doresc de la el pentru că încă nu știu ce vor cu adevărat, alții știu ce vor, însă le e teamă că n-ar putea primi, fapt pentru care soluția salvatoare, cred ei, este să se ascundă, să refuze comunicarea sinceră, deschisă și să-și scoată din nou țepii „cei de toate zilele”, care par să-i protejeze cu succes de o posibilă durere. Din păcate, toți aceștia sfârșesc prin a se auto-compătimi de soarta lor nefericită și lipsită de iubire, asemeni ariciului necăjit dintr-o fabulă pentru copii scrisă de Stelian Filip:

Se privea ariciu-n unda

Unui ochi de lac sticlos,

Contemplându-şi lung rotunda

Formă- a trupului ţepos

Şi ofta: - Ce lume rea!

De când sunt, eu n-am plăcerea

De-a simţi, pe pielea mea,

Ce înseamnă mângâierea!

(versuri poezie „Necazul ariciului”, de Stelian Filip - „Cartea cu zâmbete”)

               Cineva drag m-a întrebat cândva: „Tu ce ai face dacă ai trăi cu un arici? L-ai putea strânge în brațe???” Nu i-am spus nimic, pentru că am considerat că fiecare găsește la momentul potrivit răspunsul pe care-l caută cu adevărat. Iar atunci nu venise încă momentul.  Totuși, mi am amintit că erau odată niște chibrituri pe care erau desenați doi arici care făceau dragoste. Unul zâmbea sadic, iar celălalt era plin de răni și de bandaje, pe întreg corpul. J

           Am putea strânge un arici în brațe, cu toată durerea provocată  de țepii săi care ne vor răni. De ce? Pentru că IUBIREA este cea care ne dă putere să mergem mai departe, să îndurăm, să avem răbdare și să ne păstrăm credința. 
          Așa cum un copil nu simte foame și nici oboseală atunci când se joacă, un suflet care iubește cu adevărat nu simte suferință. El nu se simte îndurerat dacă celălalt nu îi răspunde cu iubire, ci îi pare rău că n-a știut să iubească mai mult.

        Prietene drag, bandajează-te și iubește!
Iubește fără măsură pentru că dragostea  adevărată va face ca țepii ariciului din viața ta să se înmoaie.

     Iar tu, cel care joci un rol de arici, privește-l în ochi pe cel de lângă tine. Nu-i așa că poți să-i vezi sufletul minunat? Atunci, sărută-i rănile și îmbrățișază-l! Dezbracă țepii! Nu mai ai nevoie de ei.  Timpul Iubirii a venit!

( UMBERTO TOZZI - TI AMO - https://www.youtube.com/watch?v=VyTz-KBXkYY ) 

Sărutul se fură

            

(sursă imagine internet )

            Băiețelul îi spuse fetiței: „Aș vrea să fim împreună mereu. Să am grijă de tine și să te iubesc, să ne facem o casă ca asta pe care o construim acum, cu garaj, cu mașini multe...”

Copila îl ascultă uimită, spunându-și în gând: „Asta s-o crezi tu. Eu nu mă mărit. Acum construim căsuța,  ne jucăm, dar când vom fi mari...știu eu mai bine ce va fi.”

              Tânărul îi spuse fetei: „ Ești delicată, asemeni unei flori. Tu sei bella, una bella ragazza! Hai să-ți vând un pont. Atunci când vei fi mai mare, ar trebui să încerci să faci  dragoste cu un sculptor sau cu un pictor, dacă vrei să te simți iubită. Artiștii știu să atingă cu adevărat trupul unei femei.”

Fata îl privi pe tânăr, măsurându-l din cap până-n picioare și se amuză.  

Cât de interesant voia să pară... mai ales când începea să vorbească într-o italiană stricată, vrând să-l imite pe Eros Ramazzotti.

               Tânărul îi spuse fetei „Te iubesc! Te iubesc cu adevărat! Te iubesc pentru că ești frumoasă, ești finuță, ești inteligentă.” 

Ea s-a întristat, întrebându-l cu vocea stinsă:  Știi ce e iubirea  adevărată???   Oare mă vei iubi și când nu voi avea chef să mă aranjez, când voi avea toane, când voi uita tot ce știu, când voi plânge, chiar și fără motive aparente, când voi fi  nesigură și mă voi simți pierdută...?  Să nu-mi mai spui că mă iubești, pentru că iubirea nu înseamnă să-ți fie drag un chip, ci să cunoști un suflet, să-i vezi  partea întunecată, și, cu toate astea, să-l accepți așa cum este, fără să încerci să schimbi ceva la el. 

               Bărbatul îi spuse femeii cu chip de copil: „Vrei să te sărut?”

Ea tăcu  și în adâncul nopții, inima sa  începu să cânte: „Iubire, nu știai că sărutul se fură? Nu se cere. Niciodată nu se cere...”

( ♥♫Stolen kiss - ERNESTO CORTAZAR♥♫ - https://www.youtube.com/watch?v=A58tVTMaAug )