(sursă imagine: internet)
Cândva, un tovarăș mi-a adresat o întrebare care mi-a transformat întreaga viață.
-Dacă vrei să cânți un blues, știi ce e trebuie să faci?
-Habar n-am! I-am răspuns intrigată.
-E necesar să suferi căci doar o suferință te face să cânți autentic și din adâncul inimii o astfel de melodie...
În acea clipă, am conștientizat că exact asta se întâmplă și în viața noastră de toate zilele: doar o suferință ne poate deschide ochii și ne poate face să vedem, să auzim, să simțim totul la un alt nivel de conștientizare. Ne poate trezi din somnul adânc al „conștiinței colective” în care suntem prinși ca într-o plasă de păianjen.
E adevărat că suferința, de cele mai multe ori, ne împiedică să vedem lumina de la capătul tunelului, dar e nevoie ca undeva, într-un colț al inimii, să ne păstrăm vie credința că Dumnezeu niciodată nu ne dă mai mult decât putem duce.
Cineva spunea că se întâmplă ca lumina să plece pentru o perioadă de timp, pentru a face loc întunericului și chiar dacă uneori acesta din urmă pare că ne cuprinde, el are totuși rostul său, căci dacă nu am ști ce este întunericul, nu am putea privi lumina cu ochii sufletului. Doar
experimentând deznădejdea, disperarea, suferința, tristețea, putem simți cu adevărat speranța, nădejdea, bucuria, recunoștința, pacea, iubirea.
experimentând deznădejdea, disperarea, suferința, tristețea, putem simți cu adevărat speranța, nădejdea, bucuria, recunoștința, pacea, iubirea.
Pentru că nimic nu este permanent, vine și momentul în care întunericul e alungat de zorii dimineții, iar soarele își face apariția pe cer, luminându-ne calea spre adevăr. În acest moment noi ne deschidem ochii, după lunga perioadă întunecată, însă acest lucru se poate dovedi a fi destul de dureros, fiind posibil ca lumina soarelui să ne orbească.
Și Iisus Hristos a venit în lume, le-a deschis oamenilor ochii minții și inimile, dar nu toți l-au putut vedea. Ei erau în întuneric, iar Lumina Lui i-a orbit.
Puțini dintre aceștia L-au privit, au simțit durerea, și-au văzut păcatele, au plâns, s-au bucurat și au hotărât să meargă pe Calea Luminii, chiar dacă drumul ales era plin de obstacole. Alții nu L-au putut privi. Șocul adevărului era prea mare, astfel că au ales să închidă ochii înapoi și să doarmă în continuare, pentru că uneori e mai ușor să dormi, să te lași dus de val, în voia sorții și dacă lucrurile nu merg așa cum te așteptai, să dai vina pe soartă și să exclami cu durere: „Așa mi-a fost scris!...”
Este mai dureros să luptăm, să înfruntăm obstacolele, să fim atenți la drum, însă atunci când înțelegem că Dumnezeu întotdeauna este alături de noi și ne răspunde tuturor rugăminților pe care i le adresăm, nu vom mai fi orbi, ci vom fi pregătiți să înțelegem Creația. Astfel, sufletele noastre vor vedea că putem alege să rămânem cu capul plecat în jos, cufundați în întuneric, dar putem alege și să ne deschidem ochii, să umblăm pe valurile vieții, chiar și prin furtună, să cădem, să ne ridicăm, să ne îmbrățișăm suferințele, apoi să privim curcubeul și să ne deschidem, cât de mult putem, ferestrele inimii pentru ca soarele să-i mângâie cu blândețe durerile spuse și nespuse...
(Fugees - Killing Me Softly (Radio Edit) HQ - https://www.youtube.com/watch?v=8ppz-cwLeqo)
