(sursă imagine: INTERNET)
Am plecat departe, la capătul pământului,
pelerinându-mi copiii pe meleagurile
libertății eterne: iubirea de absolut,
ca să mă-ntorc, fără laude și osanale,
către țărâna din care am fost plămădită,
răstignindu-mi lumeștile dorințe.
M-am depărtat de voi toți, frați și surori ai vieții,
copii ai timpului, feciori ai deșertului
cu nisipuri vechi, revoltător de mișcătoare,
ca să m-apropii mai mult de sufletele voastre.
Am învățat să vă privesc din colțul tăcerii
și să iubesc pe fiecare dintre voi...
Am întâlnit propriii demoni, i-am privit în ochi,
i-am botezat apoi în numele Lui Dumnezeu,
i-am îmbrățișat pe rând, i-am sărutat
și,în egală măsură, i-am iubit mai mult ca niciodată.
Le-am dăruit aripi ca să cutreiere văzduhul.
Căci oare nu toți demonii sunt îngeri căzuți???
Am adormit pentru a mă trezi dintr-un coșmar
al întregii omeniri din regatul terorii.
ACUM și AICI trăiesc într-un vis al luminii
Cu al iubirii condei, rescriu povestea vieții.
Ridic altare, construiesc temple infinite
oglindite în cerul ființei care SUNT...
(publicată în revista „AMPRENTE LITERARE”, volumul 10, 2014)
Postez mai jos un clip creat din inimă, de către un suflet frumos, pentru cei care au nevoie să-și amintească de măreția IUBIRII, a RECUNOȘTINȚEI și a BUCURIEI de a FI.
