Uneori, îngerii se îmbracă în negru...

  

(sursă imagine: https://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/2013_11_01_archive.html)

        Atâția îngeri, Doamne, atâția îngeri printre noi! Iar noi suntem atât de orbi și surzi...

Cum am putea oare să-i vedem dacă ochii noștri sunt fermecați de strălucirea trecătoare a lumii? Cum am putea să-i auzim dacă ei vorbesc în șoaptă inimilor noastre atunci când mințile ne sunt zgomotoase și nestatornice?

Îngerii nu se laudă și nu se mândresc atunci când alegem să facem voia Lui Dumnezeu. Nu ne spun: „Vezi? Am avut dreptate! Ce bine te-am învățat!” Îngerii privesc smeriți în pământ și se bucură pentru sufletele noastre, mulțumiți că au putut fi de folos. Ei îl slăvesc pe Dumnezeu, învățându-ne și pe noi să facem asta.

Îngerii plâng odată cu noi. Când suntem nefericiți, ne vindecă durerile, ne sărută inimile și ne îmbrățișează în taină, oferindu-ne bucurii nepieritoare.

Îngerii nu strălucesc prin lume, ci strălucesc în inimile fiecăruia dintre noi.

    Pe pământ, uneori îngerii se îmbracă în negru tocmai ca să nu ne orbească și să ne facă să-i admirăm prea mult. Îngerii nu doresc nicidecum asta. Ei vor doar să facă voia Tatălui: vor să ne conducă acasă și atât...

(SIMFONIA INIMII.GHE.IOVU  - https://www.youtube.com/watch?v=myDmX2NGTbY)

Eram eu, chiar eu...

( sursă imagine: http://cazasu.blogspot.com/2012/02/povestea-inimii.html)

  Atunci când am obosit alergând, când am încetat să mai caut, când m-am oprit să mai înțeleg lumea, m-am descoperit în toată splendoarea mea. Eram completă! Eram frumoasă! Eram luminoasă! 

M-am deschis și am plâns. Am curs asemeni râului printre pietrele tăcute, apoi ți-am spus:

-Nu-mi lua dreptul de a vorbi, de a-ți spune ce simt! Dacă te vei ascunde de mine și nu-mi vei asculta șoaptele, cândva, până și pietrele îți vor striga povestea mea. O vei auzi fără să vrei.

Amintește-ți mereu că nu-l poți vedea pe Dumnezeu printr-un vizor neșters al minții omenești așa cum nici frumusețea și miracolul vieții nu le  poți vedea printr-o inimă necurățată de patimi, de doruri, de tristeți și suferințe.

Ți-am vorbit, te-am îmbrățișat, te-am mângâiat, te-am sărutat pe frunte, m-am arătat ție așa cum eram cu adevărat, dar tu nu m-ai auzit, nu m-ai simțit, nu m-ai văzut că eram eu, cea care te-a iubit dintotdeauna, chiar dacă tu ai ales de-atâtea ori să mă ignori și să mă rănești prin gânduri, cuvinte, fapte...

 Eram chiar eu, Inima ta, ființă minunată!

(Vocea Sufletului-https://www.youtube.com/watch?v=wU-9wU2tyFA)