Balanța „perfectă”

( http://www.fastimo.com/cum-imblanzesti-spiritul-casei-tale/balanta/ )

-Off! Cât de supărat sunt, mamă! spuse băiețelul, prăbușindu-se pe canapea. 

Azi am avut o zi proastă la școală. 

- Care e motivul supărării? întrebă mama.

-Îți amintești de balanța pe care am confecționat-o împreună zilele trecute pentru ora de Știință?

-Desigur, cea pe care am făcut-o din materiale reciclabile. 

-Daaa... Să știi că majoritatea copiilor aveau balanțe din plastic și alții din lemn. Oricum, le-au cumpărat și erau frumoase, bineînțeles. 

Ce crezi că s-a întâmplat când am prezentat eu balanța – invenția pe care eu o credeam „perfectă”???

-...

-Au început toți să râdă. M-am simțit ultimul om! Îmi venea să intru în pământ de rușine. 

Mama îl ascultă fără să-l întrerupă și-l îmbrățișă în cea mai adâncă tăcere. 

- Știi, ar fi putut măcar să aprecieze faptul că m-am străduit să fac ceva...

Apoi, după ore, am luat balanța și am trântit-o de nervi  că m-au făcut ceilalți de râs din cauza ei. Acum e stricată. Ești supărată, nu-i așa? 

-De ce aș fi supărată?

-Pentru că m-ai ajutat și tu la confecționarea ei. spuse copilul, încercând să „intuiască” posibilele reacții ale mamei.

Dându-și seama că un discurs moralizator ar face mai mult rău decât bine, mama se gândi să conducă discuția într-o manieră diferită și începu astfel:

- Ții minte că zilele trecute doamna învățătoare a invitat părinții să asiste la lecție? 

-Da, dar nu înțeleg ce treabă are asta cu balanța...

-Vei înțelege. Ascultă doar...

 Știi că doamna a dat fiecărui părinte testele voastre de evaluare inițială.  

Atunci când am văzut punctajul mic pe care l-ai obținut la testul de la matematică, prima mea reacție a fost să ascund pagina cu punctajul de privirile celorlalți părinți, simțindu-mă un pic stingherită.  Pentru câteva momente am simțit că mi-e rușine, însă mi-am făcut curaj și am scos foaia la vedere, zâmbind. Mi-am dat seama că valoarea ta nu avea de-a face cu părerea celor din jur și că indiferent de rezultate, tu erai același. Cu toate astea, mintea mea tot încerca să caute o explicație pentru punctajul pe care l-ai obținut.  Știam că te descurci foarte bine la matematică și mă tot întrebam care o fi fost cauza.

Bineînțeles că răspunsul a venit imediat, observându-te cu atenție, cum te foiai în bancă, nu aveai stare, iar mintea ta era cu totul în altă parte, numai la lecție nu era prezentă... Atunci  m-a bușit râsul, imaginându-mi că așa te-ai comportat și atunci când ai dat testarea. Din doi timpi și trei mișcări ai făcut lucrarea „praf” J

-         Așa este! Uneori, mă grăbesc și sunt atât de neatent! spuse băiețelul zâmbind rușinat.

-         Ideea era că deși am avut câteva momente în care mi-a fost rușine de privirile celor din jur, mi-am revenit repede, fiindcă doar eu știam mai bine decât ei cine ești tu și ce potențial ai. Am avut încredere în tine și am în continuare, astfel, ceilalți nu mă pot influența. Nu ești „perfect” și nici eu nu sunt, dar ne putem îmbunătăți pe zi ce trece.

Dacă te-aș fi comparat cu colegii tăi, tu ai fi fost nefericit iar eu aș fi fost veșnic nemulțumită. Am ales totuși să te compar cu un singur copil: copilul care ai fost ieri este un copil foarte bun, mai bun decât el este copilul care ești azi și mult mai bun decât acesta ar putea fi cel care vei deveni mâine.

Sunt  zile în care și eu mă simt tristă  datorită remarcilor pe care le fac unii sau alții privind stilul de educație pe care ți-l ofer.  Uneori mi-e rușine când sunt apostrofată din pricina gafelor pe care le faci. Cu toate astea, indiferent cât de greu îmi este uneori când văd că rezultatele muncii noastre întârzie să apară, aleg să-mi păstrez încrederea, să învăț și eu pe parcurs, să te înțeleg și să te ajut să devii cel care ești menit să fii: un om frumos, nu „perfect”,  nu-i așa?

              Băiețelul începu să plângă și, strângându-și mama în brațe, îi spuse, printre suspine:

-         Nu am stricat balanța! Mi-am dorit s-o fac, dar apoi m-am gândit că era creația mea, a noastră și nu merita asta, chiar dacă m-am simțit foarte rău când au râs colegii de mine. M-am gândit că nu are rost să mă răzbun pe ea și că aș putea să o îmbunătățesc. Mă ajuți și tu, nu-i așa?

-         Desigur! spuse mama bucuroasă. Mâine va fi mai frumoasă decât este azi. Sunt convinsă că vei avea idei minunate!

***

             În viață,  lucrurile nu ies întotdeauna așa cum ne-am dori. Ca să ne fie și mai greu, pot apărea diverse obstacole care  ne „testează” încrederea în vocea interioară. Astfel, începem să ne lăsăm influențați de cei din jurul nostru, deși fiecare are propria viziune despre viață, în funcție de trecut, educație, credințe, convingeri și multe altele.

          Societatea ne învață să ne proiectăm fericirea în exterior, comparându-ne viețile cu ale celor din jur, fascinați de o lume a iluziilor în care ni se bagă pe gât fără să ne dăm seama „povestea perfectă” unde nu e durere, nu e tristețe, nici suferință. Din păcate, unii dintre noi își dau seama târziu de faptul că povestea e „contrafăcută”, creată special pentru a ne menține în starea de „visare” la viața perfectă, la job-ul perfect, la silueta perfectă, la familia perfectă, etc. Bineînțeles că mulți sunt cei care își dispută supremația în topul perfecțiuniiJ  și totodată mulți sunt cei care suferă enorm dându-și seama că n-ar putea trăi niciodată o astfel de poveste după standardele actuale...

Puțini sunt cei care aleg să vadă că fericirea adevărată se află în interiorul lor și, din păcate, mult mai puțini sunt cei care aleg să creadă în continuare în viziunea lor, chiar și atunci când  toate situațiile par să le fie potrivnice. Aceștia sunt cei care au puterea de a-și asuma orice eșec, fără a da vina pe ceilalți  și de a se bucura cu smerenie atunci când viața le răsplătește eforturile. Când cei din jur le laudă succesul, ei își amintesc de momentele potrivnice și se bucură că au crezut într-un vis de care alții râdeau. Acești „vizionari nebuni” au ales la un moment dat să aibă încredere în „balanța” lor, îmbunătățind-o în fiecare zi.

        Partea frumoasă este că fiecare dintre noi poate decide ce și cum dorește să fie. 

Tu ce alegi să fii: cumpărător sau vizionar? Vrei să cumperi o balanță din comerț sau vrei să creezi o balanță imPerfectă? În ce parte se înclină talerul?

Omar Akram - Never let go & Sergey Cherkasov - paintings

https://www.youtube.com/watch?v=xdabY4TSOxo