(imagine preluată de la: https://ro.pinterest.com/pin/513199320009715421/)
Pământul mă
privea de sus
Eram o floare de nu-mă-uita
Timpul părea
să-mi fie prieten
Doar inima era
bolnavă căutând să respire iubirea
Frica,
profanatoarea vieții, își tremura genunchii,
zbătându-se într-un trup neputincios și strigând
E târziu! E prea
târziu acum!
Ce nu trăiești
la timp, nu vei mai trăi nicicând.
E târziu! Mult
prea târziu... a spus deznădejdea.
Timpul nu e
ABSOLUT! a șoptit porumbelul sângerându-mi necredința
Când petreci în
Iubire, trăiești dincolo de Timp!
A strigat
pescărușul alb, cu aripile însetate de seninul cerului.
Atunci Inima cea
răstignită de-atâtea dureri a înviat.
era trecut
era prezent
era viitor
era lumină
era pace
era adevăr
era iubire divină
era timp
Atâta timp era!
Iar eu eram o floare de-nu-mă-uita...
(Kahlil Gibran - On time - https://www.youtube.com/watch?v=aTugusRAMZo)
