joi, 15 iunie 2017

MULȚUMESC, iubită Iasomie!


Iubită iasomie, îți mulțumesc pentru că ești aici, chiar în fața casei mele și îmi îmbrățișezi visurile ce se înalță unul câte unul spre văzduhul senin al unei veri minunate!
Îți mulțumesc pentru toate diminețile de primăvară când eram, poate, prea grăbită să observ farmecul zâmbetului tău. Îți mulțumesc și pentru că așteptai tăcută să mă întorc acasă, întâmpinându-mă cu drag, chiar dacă, de cele mai multe ori, eram cu gândurile atât de departe, încât abia te priveam fugitiv, apoi îmi concentram atenția către alte lucruri pe care atunci, la acea vreme, le credeam a fi mai importante. Iartă-mi ignoranța! Ce bine ar fi fost să fi deschis ochii cu adevărat și să-mi fi dat seama de binecuvântările pe care mi le dăruiai fără să-mi ceri nimic în schimb!
Mulțumesc, iubită iasomie! Îți mulțumesc  pentru că, deși niciodată nu ți-am arătat recunoștința și prețuirea, tu ai continuat să înflorești, să-mi oferi parfumul tău, să îmi bucuri privirea cu florile tale delicate. Atâtea primăveri ai înflorit, iubită iasomie, iar eu nu am știut să mă bucur cu adevărat de darurile ce mi le-ai oferit cu drag!
Te privesc, iubită floare aleasă, te mângâi cu drag, iar inima îmi tresaltă de bucurie!  Îmi vine să strig cât pot de tare: ACUM VĂĂĂD! Văd clar! E atâta iubire în jur! Atâta lumină! 
***
Suflete frumos, iubește fără limite! Dăruiește fără să aștepți ceva în schimb!
Iubește cât de mult poți, căci doar o inimă care iubește cu adevărat nu se teme de timp! Iubește, chiar dacă uneori se întâmplă să te doară! Iubirea nu doare, însă așteptările noastre neîmplinite dor și provoacă răni.
Înflorește, inimă frumoasă ce ești! Împrăștie-ți parfumul iubirii care nu are hotare. Nu oferi celor din viața ta parfumul suferinței, al durerii, ori al însingurării! Alege să iubești, să visezi, să crezi, să fii fericit și împăcat cu tine însuți! Alege să fii liber! Oferă-le tuturor parfumul dulce al Iubirii, Compasiunii, Prieteniei, Adevărului, Dreptății!
Chiar dacă IUBIREA ta nu va fi observată mereu de cei din jurul tău, ea  va face minuni, ajutându-i  să se trezească din somnul uitării care îi ține captivi într-un vis colectiv, departe de Adevăr. Iubirea ta îi va ajuta să-și amintească de adevărata lor cale și să înțeleagă că viața nu te grăbește nicăieri. Ea doar îți cere să fii PREZENT, să te bucuri de călătoria ta, având mintea luminată și inima deschisă pentru a primi minunatele lecții ale iubirii.
Suflete drag, FII Iubire! Fii Iasomie! Când vine vremea ca florile să se scuture, vei simți că nu vei fi înflorit în zadar...


 


                          



         Postez mai jos un cântec frumos despre  iubirile strânse într-un buchet al VIEȚII, menite să ne călăuzească pas cu pas, în drumul nostru spre LUMINĂ.Important este să le vedem cu adevărat așa cum sunt ele și să le înțelegem lecțiile.  

miercuri, 14 iunie 2017

Despre suflete și stele


(imagine preluată de la: http://www.romaniatv.net/media_288128_telescopul-hubble-aniverseaza-25-de-ani-in-spatiu--cele-mai-frumoase-imagini-ale-universului_215847.html#media)

     Există suflete înlănțuite de realitatea dureroasă care le taie aripile, zdrobindu-le zborul spre absolut. Singura lor alinare este visul, așa că, atunci când noaptea vine, acestea visează Luna,  stelele și întreg Universul. În adâncul nopții, ele sunt libere să  zboare prin galaxie.
După un timp, acestea se complac în starea de visare, iar cea mai mare durere a lor este atunci când visul lor este întrerupt de trezirea la realitate - acea realitate apăsătoare și greu de trăit...
Există suflete care adoră să privească stelele, dar, vaaai!!! Acestea par a fi atât de departe, mult prea departe și imposibil de atins, de mângâiat și, uneori, chiar și greu de iubit! Și, totuși, stelele au nevoie și ele de iubire pentru că și ele se întristează, plâng, zâmbesc, se bucură, asemeni nouă, oamenilor. Și acestea trăiesc și simt, la rândul lor, suferința, depărtarea, separarea,  întunericul, tăcerea...
Există suflete care ȘTIU că sunt UNA cu stelele. Acestea aleg să dăruiască lumina pe care SOARELE, cu o iubire nemărginită, o împarte tuturor.
Adevăratele stele nu se tem de întuneric pentru că ele știu că în cele mai întunecate nopți pot străluci mai tare. Totuși, indiferent de cât de puternică este lumina lor, acestea păstrează vie și neîntinată amintirea primordială a soarelui sacru care le călăuzește inimile de-o eternitate.
Mă întreb: Oare cât spațiu poate fi între două stele ce se iubesc din adâncul ființei lor, când au aceeași esență, când vibrează una în prezența celeilalte? Oare nu cumva atunci când două stele se iubesc necondiționat, dragostea lor trece dincolo de timp și de spațiu?

Iar tu, suflete minunat care ai apărut în calea mea, să știi că te iubesc!
Nu te iubesc pentru că îmi luminezi viața, nici pentru că aș dori să îmi oferi ceva anume sau pentru că te manifești într-un fel plăcut mie. Eu te iubesc pentru că EȘTI, iar asta e tot ce contează! Restul e poveste...o minunată poveste despre suflete frumoase și stele care ard pentru a dărui iubire și pace în inimile celor care le privesc în tăcerea nopții.




(Yakuro - Through The Galaxy - https://www.youtube.com/watch?v=dzucCMmhzjQ)

joi, 8 iunie 2017

DIA păpădia și Soarele

                           

          Într-o dimineață senină de vară, în grădina cu flori a unui gospodar a răsărit din senin o micuță păpădie.
Florile aveau graiul lor special și vorbeau între ele, folosind  cuvinte fermecate, mângâietoare, iubitoare și înțelepte, care le ajutau să trăiască fericite într-o împărăție a luminii, armoniei, păcii și a dragostei.
Pentru că fiecare dintre acestea avea câte un nume secret, necunoscut de lumea oamenilor, florile mai bătrâne au hotărât ca păpădia să poarte numele de DIA.
Micuța Dia privea cu admirație cerul, norii, firele de iarbă, copacii, gărgărițele, fluturii, păsările, dar mai mult decât pe toate acestea, ea îl adora pe multiubitul soare care o mângâia blând cu razele-i dulci și iubitoare.
Păpădia își dorea cu nerăbdare să-și deschidă petalele și să „crească mare”, cât mai „maare!,... Exact așa  facem și noi, oamenii: Când suntem mici, vrem să fim mai repede adulți, iar când suntem bătrâni, ne-am dori să fim din nou copii.
Celelalte flori erau intrigate de apariția misterioasei „surate” care nu fusese sădită și nici plantată de mâinile grădinarului, așa cum fuseseră ele. Ea, Dia, cea apărută din senin, născută parcă din roua unei dimineți de vară, era altfel.
-          Este o floare specială! a spus o tufă bătrână de liliac. Ea era cunoscută ca fiind înțeleapta grădinii. Cred că e regina florilor. continuă aceasta pe un ton hotărât. După cum se vede, bulbul cel verde seamănă cu o coroană de împărat. Sunt curioasă să-i văd petalele! Cu siguranță vor fi deosebite! Vor întrece în frumusețe multe flori!...
Atunci când a venit vremea ca Dia să-și deschidă petalele, florile au fost foarte dezamăgite că așteptările le fuseseră înșelate. Ea nu avea nici frumusețea trandafirilor, nici sensibilitatea crinilor, nici culoarea panseluțelor vesele, nici parfumul garofițelor, nici delicatețea lăcrămioarelor. Păpădia era ca o minge galbenă cu țepi, ciufulită și zgribulită.
Toate florile au început să râdă de ea, fiindu-le rușine că au crezut atâta timp în vorbele tufei de liliac. Asfel, Dia a devenit din ce în ce mai tristă și mai neîncrezătoare.
          Într-una din zile, pe când micuța păpădie se gândea la soarta sa nefericită, Soarele i-a șoptit drăgăstos:
-         Iubită Dia, nu te întrista! Ești printre flori cea mai frumoasă. Tu ești aleasa inimii mele. În petalele tale minunate îmi scald cu bucurie chipul. Sunt fericit să te văd în fiecare dimineață și Îi mulțumesc Tatălui pentru că ești.
-          Cum să mă iubești tu, cel care ești stăpânul Cerului și al pământului? Nici măcar oamenii nu mă iubesc și nici celelalte flori. spuse floarea mirată de cuvintele astrului ceresc.
-          Iubita mea, fiecare își iubește puiul. Oamenii îndrăgesc mai mult ceea ce plantează ei decât pe celelalte plante pe care le numesc „buruieni” și pe care nu le prețuiesc pentru că nu sunt copii lor. Natura, ca o mamă iubitoare, strânge la pieptul său, fără deosebire, toate florile și le iubește pe fiecare în parte, fără deosebire. Așa că, atunci când te simți neiubită, să îți amintești că ești copilul Mamei Natură și că ea te ocrotește în fiecare clipă a vieții tale.
-        Dar celelalte flori spun că le-am înșelat așteptările, sunt sălbatică și că nu am nicio valoare.
-                    Să ții minte că orice firișor de iarbă, indiferent de cât de mic și neînsemnat pare a fi, totuși are și el rostul său pe lumea asta! Iar tu, minune între minuni, crezi cumva că te-ai născut ca să împlinești așteptările celorlaltor flori? Ooo, nu! Sub nicio formă nu pentru asta ai venit pe lume. Rostul tău e să primești lumina mea și să o dai mai departe cu bucurie tuturor celor care te privesc. Credința ta să fie Iubirea, iar cei care vor avea ochi să vadă adevărata lumină o vor vedea.
Vremea a trecut, iar păpădia  a învățat multe de la cel pe care, de o viață întreagă, îl adora. Astfel, ea a aflat despre iubire, compasiune, recunoștință, adevăr, smerenie, răbdare și multe altele. În fiecare zi, ea se îmbrăca în hainele soarelui, iar nopțile adormea sub clarul de lună, așteptând cu nerăbdare o nouă dimineață.
                          
În grădină, au apărut și alte păpădii, astfel că Dia nu mai era singura „sălbatică” printre florile
 cultivate” și rafinate.  În sfârșit, avea și ea o „familie” adevărată.
Atunci când se întâmpla ca vreo floare rău-voitoare din grădină să râdă de  suratele sale mai mici, Dia le mângâia prin cuvintele blânde și iubitoare, ajutându-le să rămână încrezătoare, vesele, prietenoase, iubitoare și luminoase.
Cu timpul, păpădia a încărunțit, devenind un glob de „puf”.  Asta nu a întristat-o pe Dia, ci a bucurat-o mult căci a înțeles că era și ea, la rându-i o mică „mamă Natură”, iar puișorii ei erau petalele pe care le crescuse cu drag. Toate erau la fel în ochii Diei și toate se uneau într-un punct: în inima mamei lor, locul sacru de unde își trăgeau iubirea cea nemărginită.
Petalele au aflat de la mama lor că va veni timpul ca ele să plece în lume, dar să nu se simtă singure și abandonate pentru că Mama Natură le ocrotește. Niciun pui, nicio vietate nu e singură.  Păpădia le-a mai povestit că vor intra în crăpăturile pământului și, chiar dacă acolo va fi întuneric, ele nu trebuie să se teamă pentru că Tatăl lor le va învălui cu iubire și căldură, ajutându-le să crească.
-         Ce vom face fără tine, mamă? Eu nu mi-aș putea imagina să plec. Îmi va fi greu! Nu pot singură! Sunt prea mică și firavă. spuse îngrijorată  una dintre petale.
-          Așa este! Are dreptate! Suntem mici! Nu ne putem descurca în necunoscut, departe de tine. adăugară  celelalte speriate de ceea ce urma să se întâmple.
-                    Sunteți puternice și curajoase! Eu voi fi mereu cu voi. Atunci când o să vă fie frică, să vă amintiți de inima mea - sursa vieții voastre și căldura iubirii ce o să vă călăuzească mereu. Esența noastră e la fel, chiar dacă exteriorul e diferit, așa că, dacă veți întâlni în calea vostră flori care nu par a fi asemeni vouă, să vă amintiți mereu că TOȚI SUNTEM UNA. Indiferent de măștile pe care le folosim, dincolo de toate aceste aparențe suntem scânteie divină. Mai mult decât atât, toți suntem  conectați. Chiar dacă veți zbura în locuri diferite când vântul o să vă împrăștie în zare și fiecare dintre voi va avea propriul drum, să vă amintiți că sunteți conectați cu ceilalți în fiecare clipă. Alegeți să dăruiți iubire căci dragostea și compasiunea sunt izvoare nesecate ale fericirii!   

Într-una din zile, florile din grădină, „surorile vitrege” ale Diei și-au cerut iertare pentru toată suferințele pe care i le provocaseră. Ele au înțeles că aceasta le oferise multe daruri. Păpădia le-a învățat smerenia, iubirea, răbdarea, credința, compasiunea, slujirea aproapelui cu dragoste și cu înțelepciune. Dia, însă, nu era supărată pe acestea, ci le-a mulțumit, fiindu-le recunoscătoare pentru ajutorul pe care i l-au dat pentru a învăța lecțiile iubirii.
Singura mare nefericire a Diei era  faptul că soarele nu mai apăruse pe cer de ceva timp. Îi era dor de el, deși, cumva, în adâncul inimii sale, ea îl simțea prezent mereu, ca și cum erau nedespărțiți.
Când a venit seara, păpădia a avut un vis în care i s-a arătat soarele cel drag și mult adorat.
-          Die, Die, păpădie, nu ne-am mai putut vedea, dar să știi că întotdeauna te-am luminat, și te-am vegheat cu dragoste chiar și dincolo de norii cenușii, chiar și atunci când  ceața împiedica razele mele  să ajungă la tine ca să te mângâie.   Ne vom întâlni  dincolo de timp, iubită Dia, acolo unde este vară și lumină eternă:  în inima nesfârșitei iubiri.
      A doua zi, dis de dimineață, simțind că a rămas fără putere, păpădia și-a dat seama că venise timpul să le dea drumul copilașilor să plece ca să-și împlinească destinul.
La prima suflare a vântului, petalele s-au desprins una câte una, asemeni unor steluțe de lumină, zburând pe cerul arămiu ce părea că vestește începutul  toamnei.
Imagini pentru păpădie
Cu glasul tot mai stins, Dia le-a spus puișorilor săi dragi:
-          Zburați, copilași! Curaj, iubiții mei! Drum bun! Să fiți fericiți!
Din ceea ce fusese cândva o păpădie care radia iubire, a rămas doar un bumb ca un năsturel. Acel bumb era chiar inima sa: acolo unde începuse totul și tot acolo unde avea să se sfârșească povestea unei minunate flori. Și pentru că iubirea e magică, sfârșitul  a venit doar  pentru a deschide drumul către alte începuturi în care Soarele Dreptății, al Iubirii și al Păcii  luminează mai puternic și mai frumos  ca  niciodată.
                   


09.06.2017, Nereju

Postez mai jos un clip minunat care sper să vă mângâie inimile și să înflorească în IUBIRE!




(ERNESTO CORTAZAR  - Neither Time Or Distance - https://www.youtube.com/watch?v=EaGVohQlMHk)

sâmbătă, 3 iunie 2017

CE ÎNGER EȘTI, FIINȚĂ MINUNATĂ?

Imagini pentru inger
( sursă imagine: INTERNET)



Ce înger ești, ființă minunată?
Din care Cer ai coborât
și din ce vis te-ai întrupat?
Ce râu preafericit setea ți-a adăpat?
Ce înger ești, ființă minunată
când ochii-ți sunt izvoare de iubire
iar  inima ți-e plină de lumină?
Ah! Pielea ta miroase a copil nevinovat!
Ce înger ești, ființă minunată
Când porți pe umeri durerea tuturor?
Când zâmbetul tău hrănește Inima lumii?...



(Romina si Albano - Che angelo sei.wmv - https://www.youtube.com/watch?v=yefZwmt2gCg)

miercuri, 31 mai 2017

ÎN LUMEA COPIILOR



„Știi tu ce înseamnă  să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, să crezi în credință. Înseamnă  să fii atât de mic încât spiridușii să ajungă să-ți șoptească la ureche.”
                                                                                                                                  Francis Thompson



       
             Mă numesc Chiriac Maria și sunt educatoare de treisprezece ani, la Grădinița Chiricari, timp în care am avut posibilitatea de a lucra cu mai multe generații de copii.
  De-a lungul vremii, indiferent de preșcolarii care au trecut pragul grădiniței, am observat că în spatele fiecăruia dintre aceștia se afla câte o inimă curată și sinceră, dornică să descopere lumea și tainele sale, să se joace, să se împrietenească cu ceilalți și, mai ales,  să iubească. Să-i iubească pe toți și pe toate, fără excepție.
      Aceste mici minuni care mi-au intrat an de an în viață și în inimă i-au oferit sufletului meu cele mai scumpe daruri pe care le-ar fi putut primi vreodată. Astfel, am învățat să fiu răbdătoare, sinceră, deschisă, optimistă, încrezătoare, să-mi exprim direct și autentic sentimentele, să-mi folosesc imaginația constructiv, să râd, să mă joc, să mă bucur de orice lucru, indiferent de cât de mic și neînsemnat ar fi putut părea pentru ceilalți, amintindu-mi mereu de vechea zicală care spunea că „frumusețea e în ochii privitorului”.  Tot de la ei am învățat cât de repede putem ierta pe cei care ne greșesc, fără a ne menține captivi în închisoarea minții care nu reușește prea ușor să uite și, mai ales, să ierte greșelile altora.  Am aflat cât de mult contează faptele pentru cei mici, așa că puterea exemplului e mult mai grăitoare pentru ceilalți decât mii și mii de vorbe pe care, de cele mai multe ori, le uită în secunda următoare după ce au fost rostite. Mai mult decât atât, am înțeles că adulții, indiferent de rolul pe care îl joacă în viețile copiilor ( părinți, bunici, educatoare, învățători, profesori), trebuie să-și aleagă cu mare grijă cuvintele față de aceștia, educându-i cu iubire și cu înțelepciune. Astfel, datoria noastră față de cei mici  este să-i ajutăm să aibă încredere în forțele proprii, dar în același timp, să-și cunoască propriile limite, să-i învățăm să coopereze cu ceilalți și nu să fie într-o competiție distructivă, ori să se compare cu cei din jur. Fiecare copil este unic și are harul său, așa că singura comparație care îl ajută cu adevărat este cea făcută între ce anume a putut el face ieri și ce poate realiza astăzi.
Cu timpul, am realizat că rolul educatoarei este unul deosebit de important și responsabilitatea este una foarte mare față de micuții pe care îi îndrumă. Aceste  suflete pure, trăind în inimă și fiind conectați la Împărăția Cerurilor, au nevoie de călăuze care să le  îndrume pașii pentru a trăi și a se integra în lumea oamenilor, o lume necunoscută și plină de mistere.
Am învățat să mă conectez cu adevărat la starea celor mici, să trăiesc în prezent, să îi ascult cu adevărat și să văd cât de multe aveau ei de spus.  Când mi s-a făcut dor de IUBIRE, am privit ochii copiilor! Așa am aflat cele mai frumoase povești despre Dumnezeu. Atunci când micuții mă priveau cu teamă și neîncredere, mă învățau lecția compasiunii, a răbdării și a iubirii, iar atunci când îmi zâmbeau, simțeam că acele zâmbete veneau din adâncul INIMIOARELOR pure și nevinovate. Acele zâmbete parcă erau menite să-mi aducă o bucurie neprețuită, făcându-mă să înțeleg mai bine ce spunea Iisus într-una din cele zece Fericiri: „Fericiți cei cu inima curată că aceia vor vedea pe Dumnezeu!
Multe am învățat de la cei mici, însă cea mai valoroasă lecție a fost cea prin care mi-au arătat cum să-mi deschid din nou inima și cum să redevin copil.
       
       Dacă la începutul carierei mele, voiam ca preșcolarii să știe cât mai multe lucruri, punând un accent deosebit pe inteligența cognitivă,  de-a lungul timpului, am învățat că și emoțiile au un rol important în viețile noastre, descoperind astfel, minunata cale ce duce spre inimă. Mergând pe această cărare, am putut vedea din nou lumea prin ochii copilului care fusesem și eu cândva, demult, dar pe care l-am încuiat undeva într-un sertar al minții și l-am uitat acolo pentru mult timp. Poate că ar fi rămas și acum tot în acel sertar prăfuit de vreme, dacă n-ar fi fost trezit de zâmbetele micuților mei preșcolari, izvorâte din lumina unor inimioare prietenoase, pregătite oricând să-i  îmbrățișeze pe ceilalți cu iubire.
             Închei acest articol invitându-vă și pe dumneavoastră, dragi cititori,  să vedeți lumea prin ochii inimii și vă propun ca împreună să ne ancorăm, măcar din când în când, vapoarele pe tărâmul magic al copilăriei, acolo unde orice vis poate deveni realitate.


Chiriac Maria -  un COPIL mai mare printre alți copii mai mici
Educatoare la Grădinița P. N. Chiricari,
Comuna Nereju, jud. Vrancea




PRINTRE PITICI, DE-A LUNGUL VREMII (câteva fotografii)


În vizită la școală
În livadă
Pădurea, toamna 
Micii exploratori

   

  
drumeție la pădure 













Grădinița, a doua casă - convorbire pe suport ilustrat




                                   

În cămara Toamnei (activitate matematică)


relaxare 



  
     
Jake și vrejul de fasole 
  

                      

  

   

Facem turte 
                   
                                      


                                              

                                          

   









(VISELE COPILARIEI-https://www.youtube.com/watch?v=jixXSi9Uj0Q)

marți, 23 mai 2017

BINE AI VENIT ÎN VIAȚA MEA, SUFLETE FRUMOS!

Imagini pentru îmbrățișare magică
(imagine preluată de la: https://www.tumblr.com/search/eu%20jurei)

„Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.” (Liviu Rebreanu)



Cel care iubește știe că a spune celuilalt „TE IUBESC” nu înseamnă neapărat  a avea o relație romantică sau a urmări ceva anume de la acesta. El știe că Iubirea îmbracă atât de multe forme încât nu e de ajuns o viață întreagă pentru a le simți și trăi cu adevărat. Cel care așteaptă să fie iubit spune „TE IUBESC!” foarte ușor celor din jur, însă tot atât de ușor, el alege să plece cât mai departe atunci când  vântul începe să bată și să-i scuture „așteptările” pe care le are de la ceilalți. Astfel, el caută încontinuu persoane care să-i ofere acea iubire la care visează de-o viață întreagă...
Cel care iubește cu adevărat spune „IARTĂ-MĂ” atunci când greșește, asumându-și responsabilitatea. Cel care dorește să fie iubit caută vinovați pentru durerea sa.
Cel care iubește alege să plece din viața celuilalt, atunci când vine timpul ca fiecare să-și vadă de calea sa, indiferent de cât de grea și dureroasă este pentru el această alegere.
Cel care așteaptă să fie iubit, deși simte că a venit momentul ca fiecare să meargă pe drumul său, nu se poate despărți de celălalt, rămânând captiv într-o minte stăpânită de teamă, de atașamente și de  vise iluzorii ale unei false iubiri.
Cel care iubește are încredere în el însuși, în celălalt și, mai ales, în Dumnezeu. Acesta îi oferă celui drag libertate absolută, fără să-i fie teamă că va pleca din viața lui. El știe că iubirea lor îi leagă cu adevărat, chiar și atunci când se află departe unul de celălalt.  
Cel care așteaptă să fie iubit, de cele mai multe ori, trăiește într-o teamă permanentă că celălalt nu i se dedică în totalitate, că nu-i acordă destulă atenție, că nu îi oferă dragoste așa cum își dorește. Astfel, datorită stimei de sine scăzute, acesta este suspicios, manifestând  neîncredere atât față de cei din jurul său, cât și față de el însuși.
            Cel care iubește SIMTE, simte mult, chiar și dincolo de cuvinte, de timp, de spațiu. El simte când cel iubit este nefericit, chiar dacă acesta nu recunoaște și nu își găsește liniștea până când nu simte că celălalt este fericit cu adevărat. La rândul său, cel care așteaptă să fie iubit se plânge de propria nefericire, considerând că aceasta ar fi cauzată de comportamentul celuilalt și nicidecum de atitudinea sa față de anumite evenimente sau întâmplări. Astfel, acesta nu-și găsești liniștea până când nu găsește vinovatul pentru a-l pedepsi.  
            Cel care iubește își dorește să-i ofere celuilalt fără să aștepte ceva în schimb. Astfel, îi oferă gânduri frumoase, prietenoase, iubitoare, cuvinte alese, din adâncul inimii și al adevărului, spuse  cu iubire și cu înțelepciune, îl sprijină necondiționat, căci bucuria celuilalt este și bucuria lui. Cea mai mare durere a celui ce iubește este ca darul  lui să nu fie primit de cel drag.
Cel care așteaptă să fie iubit pretinde dragostea, cere de la celălalt semne ale iubirii sale, iar atunci când nu le primește, își întoarce atenția asupra altcuiva care să se manifeste conform dorințelor sale, căci pentru el, oricine poate fi înlocuit mai devreme sau mai târziu cu altcineva mai „bun” și mai „apt” pentru a se „califica” la candidatura de partener de viață.  
            Cel care iubește cu adevărat a învățat de-a lungul vieții că nu e salvatorul nimănui. Astfel, el nu își mai asumă rolul de vindecător al inimii celui iubit, însă îi va ține cu măiestrie oglinda celuilalt pentru a se vedea așa cum este cu adevărat, fără măști, fără farduri, fără minciuni.
Cel care așteptă să fie iubit îl vede pe partener ca pe un salvator care să îi vindece inima, să îi umple golul din suflet și să îi lumineze întunericul singurătății.
            A-l iubi pe celălalt nu înseamnă să vrei să îl ai în viața ta, cu orice preț,  ci înseamnă că, deși i-ai văzut demonii, totuși să îl iubești așa cum este. Îl accepți cu întunericul și cu lumina sa, fără să îți dorești să îl schimbi într-un fel sau altul. Îi onorezi felul său de a fi și de a experimenta viața, iar dacă modul lui de a trăi nu vibrează cu ceea ce ești tu cu adevărat, atunci îi poți  ura să aibă o viață luminoasă mai departe și să îți vezi de calea pe care o ai de parcurs, fiind atent la pașii pe care îi ai de făcut în continuare. Astfel, fiecare își continuă liniștit drumul, fără a se bloca pe traseu și fără a pierde timp prețios.  
Cel care iubește spune: „BINE AI VENIT ÎN VIAȚA MEA, SUFLETE FRUMOS!
Simțindu-i iubirea, celălalt îi va răspunde zâmbind: „BINE TE-AM GĂSIT, SUFLETE MINUNAT! DE CÂND AȘTEPTAM SĂ TE (RE)VĂD!
          Iar ție, suflete drag și omule frumos, care citești aceste rânduri, îți doresc SĂ FII ÎN IUBIRE!



(Holograf - Bine ai venit in viata mea - https://www.youtube.com/watch?v=Vh-Ci9rfWaM&list=RDVh-Ci9rfWaM&index=1)

luni, 22 mai 2017

Am plecat să mă întorc și-am adormit să mă trezesc

Imagini pentru trezire spirituala
 (sursă imagine: INTERNET)

Am plecat departe, la capătul pământului,
pelerinându-mi copiii pe meleagurile
libertății eterne: iubirea de absolut,
ca să mă-ntorc, fără laude și osanale,
către țărâna din care am fost plămădită,
                     răstignindu-mi lumeștile dorințe.

M-am depărtat de voi toți, frați și surori ai vieții,
copii ai timpului, feciori ai deșertului
cu nisipuri vechi, revoltător de mișcătoare,
ca să m-apropii mai mult de sufletele voastre.
Am învățat să vă privesc din colțul tăcerii
          și să iubesc pe fiecare dintre voi...

Am întâlnit propriii demoni, i-am privit în ochi,
i-am botezat apoi în numele Lui Dumnezeu,
i-am îmbrățișat pe rând, i-am sărutat
și,în egală măsură, i-am iubit mai mult ca niciodată.
Le-am dăruit aripi ca să cutreiere văzduhul.
        Căci oare nu toți demonii sunt îngeri căzuți???

Am adormit pentru a mă trezi dintr-un coșmar
al întregii omeniri din regatul terorii.
ACUM și AICI trăiesc într-un vis al luminii 
Cu al iubirii condei, rescriu povestea vieții.
Ridic altare, construiesc temple infinite
      oglindite în cerul ființei care SUNT... 



                        (publicată în revista „AMPRENTE LITERARE”, volumul 10, 2014)




Postez mai jos un clip creat din inimă, de către un suflet frumos, pentru cei care au nevoie să-și amintească de măreția IUBIRII, a RECUNOȘTINȚEI și a BUCURIEI de a FI. 



(Soarele interior - Iubirea esenta creatoare (pentru suflet) - https://www.youtube.com/watch?v=AG14VXdnkdc)