(imagine reluată de la: https://crash4crantz.wordpress.com/2014/10/08/o-inima-si-un-creier/)
După o luptă crâncenă, inima, obosită și aproape lipsită de vlagă, spuse:
- Minte prostuță, nu înțelegi că te iubesc? Nu te mai zbate! Nu te mai agita! Nu mai încerca să-mi demonstrezi că știi atâtea și că ai valoare. Eu te iubesc indiferent dacă taci sau vorbești ca o moară hodorogită, dacă ești veselă sau morocănoasă, fericită ori furioasă.
Hai să ne îmbrățișăm!!!
Îngândurată, mintea răspunse:
- Ai dreptate, lupta nu ne ajută. Deși uneori par încrezută și încăpățânată, mi-ar face plăcere, totuși, să te învăț câte ceva. Asta pentru că îți vreau binele.
- Știi, uneori o iei razna. Te lași condusă de emoții și atunci nu accepți niciun sfat. Când te las pe tine să iei decizii, imaginea mea e făcută praf. Să nu mai spun că te emoționezi atunci când nu trebuie și faci caz din nimica toată, încât îmi vine să intru în pământ de rușine.
- Dacă m-ai lăsa să termin ce încep... Uneori intervii exact atunci când sunt aproape de rezultatul dorit. Preiei comanda și se duce tot farmecul. Începi să-mi spui că îmi pierd timpul degeaba și că ceea ce simt eu nu poate fi posibil niciodată. Chiar și atunci când am rezultate pozitive, ai o deosebită plăcere să-mi spui că nimic nu e veșnic sau multe alte lucruri care mă întristează. Ar trebui să-mi fii prietenă și confidentă, nu dușmanul meu.
- Știi, uneori o iei razna. Te lași condusă de emoții și atunci nu accepți niciun sfat. Când te las pe tine să iei decizii, imaginea mea e făcută praf. Să nu mai spun că te emoționezi atunci când nu trebuie și faci caz din nimica toată, încât îmi vine să intru în pământ de rușine.
- Dacă m-ai lăsa să termin ce încep... Uneori intervii exact atunci când sunt aproape de rezultatul dorit. Preiei comanda și se duce tot farmecul. Începi să-mi spui că îmi pierd timpul degeaba și că ceea ce simt eu nu poate fi posibil niciodată. Chiar și atunci când am rezultate pozitive, ai o deosebită plăcere să-mi spui că nimic nu e veșnic sau multe alte lucruri care mă întristează. Ar trebui să-mi fii prietenă și confidentă, nu dușmanul meu.
- Nu știam că mă vezi ca pe un inamic. Îmi pare rău dacă te-am făcut să suferi. Deși cunosc multe, nu pot înțelege prea bine limbajul tău. Eu doar ȘTIU, nu pot SIMȚI.
Cred că soluția salvatoare ar fi să să învățăm să ne ascultăm una pe cealaltă.
- Bine, atunci! spuse inima entuziasmată. Vom face un pact: când vom lua o hotărâre, o vom face împreună. Vom porni una spre cealaltă: eu voi urca,iar tu vei coborî. Ne vom întâlni la jumătatea drumului. Legământul nostru se va materializa prin cuvintele ce le vom rosti doar împreună. Să-ți amintești asta mereu: „împreună” e cuvântul „cheie”!
- Așa este! Ne vom deschide una în fața celeilalte. Tu mă vei învăța să văd și să simt, iar eu te voi învăța tainele cunoașterii mele.
Drumul de la minte la inimă se descoperă după îndelungi căutări, dar este răsplătit pe măsură. Deși se spune că e cel mai lung dintre toate drumurile, acesta se parcurge cu sufletul desculț care primește drept răsplată cununa bucuriei interioare.
(https://www.youtube.com/watch?v=YCjHvQpQxUg )
