Când Iubirea te întreabă cine ești, tu să-i răspunzi din inimă!

  

(imagine preluată de pe internet) 

         - Cine ești? Îl întrebă tânăra, zâmbind și cercetându-i  privirea cu o nestăvilită sete, cu un nesfârșit dor de sufletul lui rătăcitor printre oameni...

În sfârșit, erau împreună! Unul în brațele celuilalt, se priveau în ochi și se bucurau, ca după o lungă și dureroasă despărțire. Inimile lor luminau și radiau iubire...

      Femeia știa foarte bine cine era el. Îi visase chipul o  viață întreagă. Îl văzuse în cele mai tainice vise, cunoscându-i  fiecare ungher al sufletului său trist. Îi ascultase plânsul tăcut, îi auzise rugile fierbinți în nopțile întunecate, atunci când se credea atât de singur pe lume!... Îi cunoștea trecutul, prezentul și viitorul. Știa cine este, cine fusese și cine avea să devină. Cu toate astea, îi puse acea întrebare  pentru că voia să audă cuvintele pe care le așteptase de-atâta amar de vreme...  Voia să-i soarbă fiecare sunet rostit cu tandrețe și să scrie mărturia iubirii  cu litere de aur în adâncul inimii sale, pentru ca, în final, să le înalțe, ca pe o jertfă, sus, cât mai sus, către Dumnezeu și către îngeri.

- Sunt ceea ce vrei tu să vezi! Rosti calm bărbatul, după ce își fixase, pentru scurt timp, privirea, undeva, în tavan, ca și cum își căuta gândurile hoinare.

- Hmm! Ciudat!!! Gândi ea! Parcă ar fi replica pe care o folosesc eu, de obicei! Asta le-am tot spus celor cu care m-am întâlnit pe Cale: „Sunt ceea ce vrei tu să vezi. Mă ascund în ochii fiecăruia, schimbându-mi măștile ca un cameleon, ascuns în adâncul Iubirii. Ceea ce vezi în mine este și în tine!”

- Pot fi un Învățător, pot fi un amant,  pot fi ceea ce vrei tu să vezi.  Adăugă bărbatul, prefăcându-se calm, nepăsător și impenetrabil. Cu toate astea, tânăra simți că el aștepta curios un răspuns care să-i confirme rolul  pe care ar fi urmat să-l aibă în viața ei .

             
              Ea îl privi, apoi închise ochii și tăcu. În ceasul acela tainic,  Inima ei începu să vorbească: Învățătorul  meu e Hristos - Adevăratul  și unicul Învățător. În rest, pentru oameni, există dascăli, profesori, maeștri, care vin pentru o perioadă în viețile noastre, ca apoi să plece în drumul lor. Cel care rămâne până la final cu noi este  Fiul Lui Dumnezeu.  El e cel care ne ridică atunci când cădem în genunchi. Ne scutură de praf, ne vindecă rănile și ne ia de mână, dăruindu-ne bucuria cea nepieritoare. Iar „amant”... e un cuvânt mult prea mic pentru tine, suflete frumos! De ce îți pierzi adevărata esență în tot felul de roluri? Off, dacă te-ai putea privi prin ochii mei, măcar pentru câteva  secunde!...Poate că atunci ai putea vedea cu adevărat cât de minunat ești!

   - Știu! Ești Iubirea! Exclamă cu entuziasm tânăra, reușind să treacă dincolo de toate măștile pe care bărbatul  le folosise cu măiestrie, de-a lungul timpului.

   El se încruntă și zâmbi  ironic, ca și cum răspunsul femeii i-ar fi provocat o oarecare dezamăgire. Ca după o luptă grea și istovitoare, bărbatul reuși să spună cu glasul aproape stins:  Se poate și asta! Să fiu Iubire...  

                  Deși tăcerea se așternu între cei doi,  inima bărbatului începu să vorbească. Povestea despre durere, nefericire, abandon, dezamăgire, nesiguranță, neîncredere, despre dragoste,prietenie, acceptare, iertare, speranță... Dar pe cât de frumoase și duioase erau poveștile, pe atât de înverșunată era mintea, care, de teamă să nu-și piardă puterea, a închis inima  între gratiile nepăsării.    Copleșit de darul ce i s-a oferit, bărbatul a fugit departe, departe, într-o altă poveste, într-o altă lume unde putea să joace câte roluri dorea, să  folosească orice mască,  fără a fi nevoit să-și dezvăluie adevărata esență.  

***

                  El  a ales să plece, ea a ales să rămână...să rămână cu aceeași inimă deschisă,  în care era gravată cu litere de aur amintirea unui suflet în ochii căruia cândva, la ceas de taină, a văzut oglindit chipul minunat și dulce al Iubirii...

( Вальс дождя - https://www.youtube.com/watch?v=dqN-xPSP_rw)