(imagine preluată de la:https://igalis.wordpress.com/tag/minuni/)
A fost odată o tânără care își găsea liniștea și împlinirea atunci când picta. Aceasta crea în tablourile sale peisaje fantastice, care păreau a fi desprinse din Rai.
Deși era talentată, pictorița nu era niciodată pe deplin mulțumită de creațiile sale. Astfel, a început să picteze din ce în ce mai rar, până când, la un moment dat s-a hotărât să renunțe la pictură.
Cu fiecare zi ce trecea, tânăra deveni tot mai tristă și mai retrasă. Știa că singura cale de a-și regăsi bucuria interioară ar fi fost să se așeze din nou la șevalet și să se lase purtată de valul inspirației, dar ceva o împiedica să facă asta.
Într-o zi, a vizitat-o sora sa, care, văzând-o abătută, a înțeles repede motivul nefericirii tinerei. Aceasta a întrebat-o:
- Știi că la naștere fiecare primește de la Dumnezeu anumite daruri pe care va avea datoria să le folosească la un moment dat atât pentru el, cât și pentru ceilalți? Harul tău e pictura. Dacă nu vei folosi acest talent, cândva vei da socoteală. Tablourile tale sunt minunate! Ori de câte ori le privesc mă cuprinde o fericire pe care nu pot să o descriu în cuvinte. Iar tu le ții ascunse și nu lași pe nimeni să se bucure de frumusețea lor.
- Așa este! Sunt frumoase dar sunt incomplete. răspunse pictorița, cu o tristețe apăsătoare în priviri.
- Ce anume le lipsește?
- Oamenii...Lipsesc oamenii.
- Păi și ce mai aștepți? Pictează-i!
- Din păcate, nu pot picta chipuri. Oricât am încercat, nu am reușit.
- Aaa! Poate că încă nu simți omul, dar nu trebuie să te descurajezi.
- Așa este! Ai perfectă dreptate! Încă nu simt omul. Niciodată nu am simțit oamenii pentru că voiam mereu să le văd sufletele! spuse tânăra entuziasmată de acele cuvinte care, prin sora sa, au venit ca o mană cerească, dăruită de Dumnezeu pentru a-i tristețea neputinței sale.
Eu am creat în tablourile de până acum peisaje asemănătoare paradisului pierdut, iar omul n-a ajuns încă în Rai. De acum înainte voi picta oamenii fără chipuri, dar le voi dărui aripi! Astfel, fiecare dintre ei va fi liber să-și găsească propriul chip și, la vremea potrivită, va putea zbura spre Împărăția Cerurilor.
***
Dăruiește-le aripi tuturor celor care apar în drumul tău prin viață! Încurajează-i atunci când au nevoie, spune-le o vorbă frumoasă, laudă-le realizările, fără a-i linguși, ci slăvindu-L pe Dumnezeu pentru bunăvoința și pentru harul pe care L-a revărsat peste aceștia.
Întotdeauna să-ți amintești că fiecare dintre noi are propriul drum interior de parcurs și o cruce de purtat pe calea spre Dumnezeu! Respectă-le tuturor alegerile făcute, fără să-i constrângi să se manifeste după felul cum vezi tu lucrurile, chiar dacă ai dreptate și intențiile tale sunt binevoitoare! Evită să-i judeci atunci când sunt încercați de anumite ispite, iar când trec prin necazuri și te roagă să-i ajuți, tu să le fii alături cu inima smerită! Ascultă-le durerea, roagă-te pentru sufletele lor și nu te grăbi să le dai tot felul de sfaturi despre viață, mai ales atunci când nici măcar nu ți se cer, chiar dacă ai trecut și tu prin probleme asemănătoare! Să ții minte că fiecare dintre noi are anumite credințe și convingeri, își manifestă emoțiile în moduri diferite, are viziunile proprii asupra vieții, așa că sfaturile pe care le dăm noi celorlalți sunt, de cele mai multe ori, subiective și limitate, raportându-se la experiențele trăite de noi înșine.
Oferă tuturor oamenilor gânduri curate, vorbe drepte și fapte binevoitoare, fără să aștepți vreo răsplată! Iar de se va întâmpla ca în schimbul celor dăruite, să primești „palme” de la aceștia, roagă-te pentru sufletele lor și mulțumește-le că te învață lecția iubirii necondiționate și cea a răbdării! Astfel, îi vei ajuta să-și găsească mai ușor chipurile pierdute în întuneric și să zboare lin către Raiul care, de-o veșnicie, ne așteaptă pe toți.
((Beautiful Flower-For the one I love composed by Francis Goya(video edire... - https://www.youtube.com/watch?v=P7QcXeGJsew))
