Maria Chiriac: 05/31/17

miercuri, 31 mai 2017

ÎN LUMEA COPIILOR

„Știi tu ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, să crezi în credință. Înseamnă să fii atât de mic încât spiridușii să ajungă să-ți șoptească la ureche.”
Francis Thompson

Mă numesc Chiriac Maria și sunt educatoare de treisprezece ani, la Grădinița Chiricari, timp în care am avut posibilitatea de a lucra cu mai multe generații de copii.

De-a lungul vremii, indiferent de preșcolarii care au trecut pragul grădiniței, am observat că în spatele fiecăruia dintre aceștia se afla câte o inimă curată și sinceră, dornică să descopere lumea și tainele sale, să se joace, să se împrietenească cu ceilalți și, mai ales, să iubească. Să-i iubească pe toți și pe toate, fără excepție.

Aceste mici minuni care mi-au intrat an de an în viață și în inimă i-au oferit sufletului meu cele mai scumpe daruri pe care le-ar fi putut primi vreodată. Astfel, am învățat să fiu răbdătoare, sinceră, deschisă, optimistă, încrezătoare, să-mi exprim direct și autentic sentimentele, să-mi folosesc imaginația constructiv, să râd, să mă joc, să mă bucur de orice lucru, indiferent de cât de mic și neînsemnat ar fi putut părea pentru ceilalți, amintindu-mi mereu de vechea zicală care spunea că „frumusețea e în ochii privitorului”. Tot de la ei am învățat cât de repede putem ierta pe cei care ne greșesc, fără a ne menține captivi în închisoarea minții care nu reușește prea ușor să uite și, mai ales, să ierte greșelile altora. Am aflat cât de mult contează faptele pentru cei mici, așa că puterea exemplului e mult mai grăitoare pentru ceilalți decât mii și mii de vorbe pe care, de cele mai multe ori, le uită în secunda următoare după ce au fost rostite. Mai mult decât atât, am înțeles că adulții, indiferent de rolul pe care îl joacă în viețile copiilor ( părinți, bunici, educatoare, învățători, profesori), trebuie să-și aleagă cu mare grijă cuvintele față de aceștia, educându-i cu iubire și cu înțelepciune. Astfel, datoria noastră față de cei mici este să-i ajutăm să aibă încredere în forțele proprii, dar în același timp, să-și cunoască propriile limite, să-i învățăm să coopereze cu ceilalți și nu să fie într-o competiție distructivă, ori să se compare cu cei din jur. Fiecare copil este unic și are harul său, așa că singura comparație care îl ajută cu adevărat este cea făcută între ce anume a putut el face ieri și ce poate realiza astăzi.

Cu timpul, am realizat că rolul educatoarei este unul deosebit de important și responsabilitatea este una foarte mare față de micuții pe care îi îndrumă. Aceste suflete pure, trăind în inimă și fiind conectați la Împărăția Cerurilor, au nevoie de călăuze care să le îndrume pașii pentru a trăi și a se integra în lumea oamenilor, o lume necunoscută și plină de mistere.

Am învățat să mă conectez cu adevărat la starea celor mici, să trăiesc în prezent, să îi ascult cu adevărat și să văd cât de multe aveau ei de spus. Când mi s-a făcut dor de IUBIRE, am privit ochii copiilor! Așa am aflat cele mai frumoase povești despre Dumnezeu. Atunci când micuții mă priveau cu teamă și neîncredere, mă învățau lecția compasiunii, a răbdării și a iubirii, iar atunci când îmi zâmbeau, simțeam că acele zâmbete veneau din adâncul INIMIOARELOR pure și nevinovate. Acele zâmbete parcă erau menite să-mi aducă o bucurie neprețuită, făcându-mă să înțeleg mai bine ce spunea Iisus într-una din cele zece Fericiri: „Fericiți cei cu inima curată că aceia vor vedea pe Dumnezeu!”

Multe am învățat de la cei mici, însă cea mai valoroasă lecție a fost cea prin care mi-au arătat cum să-mi deschid din nou inima și cum să redevin copil.

Dacă la începutul carierei mele, voiam ca preșcolarii să știe cât mai multe lucruri, punând un accent deosebit pe inteligența cognitivă, de-a lungul timpului, am învățat că și emoțiile au un rol important în viețile noastre, descoperind astfel, minunata cale ce duce spre inimă. Mergând pe această cărare, am putut vedea din nou lumea prin ochii copilului care fusesem și eu cândva, demult, dar pe care l-am încuiat undeva într-un sertar al minții și l-am uitat acolo pentru mult timp. Poate că ar fi rămas și acum tot în acel sertar prăfuit de vreme, dacă n-ar fi fost trezit de zâmbetele micuților mei preșcolari, izvorâte din lumina unor inimioare prietenoase, pregătite oricând să-i îmbrățișeze pe ceilalți cu iubire.

Închei acest articol invitându-vă și pe dumneavoastră, dragi cititori, să vedeți lumea prin ochii inimii și vă propun ca împreună să ne ancorăm, măcar din când în când, vapoarele pe tărâmul magic al copilăriei, acolo unde orice vis poate deveni realitate.

Chiriac Maria - un COPIL mai mare printre alți copii mai mici
Educatoare la Grădinița P. N. Chiricari,

Comuna Nereju, jud. Vrancea

PRINTRE PITICI, DE-A LUNGUL VREMII (câteva fotografii)