vineri, 27 februarie 2015

Călătorul și copacul





- Spune-mi povestea ta, bătrâne  copac!

Îmi vei vorbi despre iubire sau despre război? Despre fericire sau suferință? Despre copilărie sau bătrânețe?...

Hai, povestește-mi, te rog, tot ce știi, tot ce-ai văzut și tot ce-ai simțit ! Avem o întreagă eternitate, nu-i așa?

Învață-mă să ascult!... Învață-mă să văd!... Învață-mă să ating!...Învață-mă să simt!...

Am rătăcit atât de mult în călătoria mea! M-am depărtat prea mult de drum și-am obosit...Am căutat prea departe și uneori am privit acolo unde nu trebuia.

Odihește-mă la umbra ta și, când mă voi trezi, voi deschide ochii și voi striga cât voi putea de tare crezul meu, crezul nostru, prietene drag.

Lasă-mă să te-mbrățișez, bătrâne copac!

Vrei să-ți spun o poveste adevărată? Ooo, știu că da!

Avem timp! Avem o-ntreagă eternitate, nu-i așa?





joi, 26 februarie 2015

Taci!...

( imagine preluată de la adresa: https://addsalu.wordpress.com/ )
         Când auzi șoapta iubirii, ascult-o, sărut-o și taci!
Când în jurul tău înfloresc salcâmii, privește-i, miroase-i, binecuvântează-i și taci!
Când ceața te-mpiedică să  vezi limpezimea cerului, așteaptă, visează, păstrează-ți credința și taci!
Când urechile tale aud cuvinte răutăcioase, mulțumește, zâmbește, înțelege durerea celui care le-a spus, îmbrățișază-i sufletul și taci!
Când inima ta e tristă, permite-i să se deschidă, să  plângă, să ofteze, să suspine, dar taci...
Nu lăsa ca durerea  să prindă rădăcini adânci în tine. Las-o să fie, accept-o, îmbrac-o în haine luminoase și elibereaz-o ca să cutreiere cerul!
Taci! ... Viața e doar o bătaie de aripi a unei păsări în căutarea cuibului pierdut...
Taci și iubește căci doar în adâncul inimii poți transforma întunericul în lumină!



                                       ( https://www.youtube.com/watch?v=4zLfCnGVeL4 )

sâmbătă, 21 februarie 2015

luni, 9 februarie 2015

Iubește-mă cu inima deschisă

 
( imagine preluată de pe site-ul http://paxlaur.com/tag/iubirea/ )

              Iubește-mă cu inima deschisă! Lasă-mă să zbor, iar atunci când nu există cer în viața mea, pictează-mi unul fără nori. 
Nu mă ține închisă în colivia minții tale bântuită de gelozie,  posesivitate,  neîncredere, fiindcă 
voi muri cu timpul...
            Lasă-mă să respir, să râd cu gura până la urechi, să mă joc, să cânt, să dansez, fără să-mi amintești mereu că „se uită lumea”. Și ce dacă?... De ce mi-ar păsa? Lumea e prea mică pentru fericirea și zâmbetul meu larg, iar dacă nu vrea să se molipsească de bucurie, e treaba ei, nu a mea, căci ar putea privi în altă parte...
          Lasă-mă să -mi înalț aripile spre Lumină,  să-mi flutur părul în vânt și uneori, când mă simt nesigură pe mine,  să mă cufund în misterele sufletului meu...Știi, uneori am nevoie să fiu doar eu și inima mea care m-a așteptat o viață-ntreagă să-i înțeleg șoaptele, deci nu te plânge pentru câteva momente sau zile în care va trebui să aștepți și tu, la rândul tău, să-ți acord atenție. 
        Lasă-mă să fiu eu însămi și vei vedea că, pe zi ce trece, te voi iubi tot mai mult și în zborul meu spre absolut voi  învăța ce e tăcerea...


joi, 5 februarie 2015

Pânza de păianjen

          
(imagine preluată de pe site-ul  http://garrit.deviantart.com/)

            Fiul se întoarse de la școală foarte abătut, plângându-se părinților că pentru a nu știu câta oară avea probleme cu colegii. De data asta incidentul pornise de la câteva cuvinte care, deși au fost spuse sub formă de glumă, au degenerat în acte de violență.
             Tatăl îl ascultă cu răbdare, după care îl întrebă:  

-        Ai  observat  vreodată cu atenție o pânză de păianjen?

-        ???

-        Mda. Știu că ești nedumerit și te întrebi ce legătură are asta cu problemele tale, dar vei înțelege imediat.Urmează-mă!

Hai să ne jucăm un pic! îl îndemnă tatăl, plimbându-și încet degetele printre firele subțiri ale unei pânze de păianjen.

-        Minunat! Parcă ai fi magician! Spuse copilul entuziasmat de ușurința cu care tatăl putea crea diverse forme.

Încercă și băiatul să intre în joc, însă nici nu apucă bine să atingă firele că o parte din pânză se și rupse. Deși era dezamăgit de faptul că nu-i ieșise „magia”, își dădu repede seama că trebuia să fie mai atent. Încercă din nou, dar și de această dată  reuși să mărească gaura produsă în interiorul pânzei. După câteva tentative eșuate, se descurajă tot mai mult, refuzând să mai încerce.

-        Ei bine, acum ești pregătit să înțelegi de ce am asemănat pânza de păianjen cu lumea? îl întrebă tatăl zâmbind.

Cred că ai observat că  firele pânzei  sunt foarte subțiri și sensibile, iar dacă umbli cu mare grijă, poți crea mii și mii de forme. Totul e flexibil și se poate modifica în orice moment,  însă o clipă de neatenție din partea ta poate face ca pânza să se rupă.

     Cu lumea se întâmplă exact la fel: orice acțiune a unuia dintre noi produce consecințe asupra celor din jur. Avem miliarde de posibilități de a  trăi, dar depinde de fiecare dintre noi cum alegem să facem asta. Totuși, este important să știm că la baza tuturor lucrurilor se află GÂNDUL. Când fiecare om va înțelege  că gândurile noastre dau naștere cuvintelor, iar cuvintele produc acțiunile, nu vor mai exista probleme.

         Ai gânduri pure, bazate pe iubire, ai cuvinte frumoase care vor crea o lume minunată a prieteniei, a păcii, iubirii, respectului, „pânza de păianjen”  fiind în regulă. Dacă vei avea

gânduri negative, egoiste vei folosi și auzi, la rândul tău, cuvinte care judecă, jignesc, atacă, făcându-i pe ceilalți să sufere, afectând astfel, întreaga realitate.
        Dragul meu, fii mereu atent la gândurile care-ți trec prin minte și străduiește-te să fii un „magician alb”! Sunt sigur că nu va fi ușor. Poate vei încerca de multe ori și tot de multe ori te vei împiedica de diferite obstacole, dar important e ca niciodată să nu-ți pierzi credința. Rețeta succesului constă în atenție , voință, repetiție și răbdare, mai ales răbdare...Vei vedea că, în timp,  mâinile tale vor fi tot mai pricepute, iar  „pânza de păianjen” va deveni un caleidoscop al minunilor.


marți, 3 februarie 2015

Calea iubirii


( imagine preluată de pe site-ul http://www.trilulilu.ro/imagini-calatorii/carare )



       Omule, sunt atât de multe cărări pe care poți merge în viață, dar toate duc pe Calea iubirii. Mai devreme sau mai târziu, toți vom ajunge acolo... Nu contează timpul, nici spațiul și nici măcar personajele, atâta vreme cât ochii tăi îl caută necontenit pe Dumnezeu. Chiar dacă pașii ți se vor opri să admire peisajul sau poate  câteodată vei fi  îngenuncheat de vânt și ploi, important e să rămâi pe Cale. Rămâi în iubire. Fii iubire, suflete minunat!       



luni, 2 februarie 2015

Pasăre măiastră

( „pasăre măiastră” -  C. Brâncuși)


Ne-am întâlnit când aveam aripile frânte
din prea multă iubire
m-ai ținut de frunte
de ochi
de urechi
de limbă...
mi-ai lăsat doar mintea, inima
și ochii tăi ce oglindeau Universul
dar nu m-ai învățat
cum să te privesc
te-am îmbrățișat cu iubirea primordială
te-am sărutat și te-am așezat în inimă
acolo era cald
 era atâta lumină
dar a început să doară
îți simțeam durerea tot mai mare
 ți-am dat drumul să zbori
zboară, pasăre măiastră, zboară
te-am eliberat
 e liniște, e pace 
acum știu că mă vei simți
când ochii mei vor învăța să vadă



duminică, 1 februarie 2015

E alegerea ta!




          Natura a  fost și va rămâne întotdeauna un dascăl desăvârșit. Avem atâtea de învățat de la ea, însă trebuie să știm să o privim. Astfel, natura ne oferă cele mai bune lecții despre dualitate, despre iubire și despre posibilitatea noastră de a alege în orice moment cum vrem să fim.
        Vântul ne învață că sunt două căi de a merge prin lume: să adiem într-un mod plăcut asemeni unei brize de primăvară, vibrând iubire și împrăștiind parfumul minunat al florilor, sau putem alege să fim asemeni unui uragan care răstoarnă în furia sa tot ce-i iese în cale.
         Izvorul ne învață că în curgerea noastră prin viață tot ce ascultăm și vedem la un moment dat putem păstra în taină, fără a spune mai departe secretele care ni se încredințează sau putem fi zgomotoși, discutând multe cu cei din jur, însă fără să comunicăm cu adevărat.
         Florile ne învață că putem fi modești și tăcuți, indiferent de comorile care sunt în adâncul nostru,  sau ne putem crede „cei  mai cei” dintre toți, lăsând spinii mândriei să ne acopere frumusețea și parfumul minunat.
         Focul ne învață că avem posibilitatea de a fi folositori celor din jur, ajutându-i prin gândurile noastre, prin cuvinte de încurajare ori prin acțiuni efective, sau putem provoca incendii, pustiind totul în jur, prin folosirea cuvântului care atacă, jignește, intimidează...
       Pământul ne învață că putem alege să fim răbdători cu ceilalți, lăsându-i să se dezvolte în ritmul lor  sau putem încerca să grăbim anumite lucruri, provocând, de cele mai multe ori adevărate cutremure în viețile acestora.
Cerul nu se poate bucura de frumusețea și măreția sa decât când se oglindește în ape, învățându-ne astfel să fim smeriți și să încercăm să înțelegem că nu poate exista „mic” fără „mare”, „sus” fără jos”, „frumos” fără „urât”, sau putem fi trufași, refuzând să ne privim în oglindă, să cerem ajutorul celor din jur sau să întindem și noi, la rândul nostru, o mână de ajutor celor care au nevoie.

        Dacă rămânem cu ochii deschiși, natura ne oferă lecții minunate care ne ajută să curgem lin prin timpul ce ne-a fost dat. E alegerea fiecăruia dintre noi cum dorim să fim. Important e să ne amintim întotdeauna că viitorul depinde de ceea ce facem azi. 

suflete minunate

Visurile pot deveni realitate atunci când crezi cu tărie în ele.



La fermă - imagini pentru activități despre animale domestice

 Materiale didactice pentru activități despre animale domestice