( imagine preluată de la: https://hasma09.wordpress.com/2014/04/23/timpul/)
Am învățat să mă nasc
din pântecul viselor ucise prea devreme.
Am învățat să respir
în întunericul neîndurător.
Am învățat să văd
cu fruntea apăsată de fantasmele gândurilor
sinucise de plictiseală.
Am învățat să vorbesc
aprinzând câte o stea pe cerul gurii
încleștate de dor.
Am învățat să merg
atunci când timpul pare
că se oprește în locuri depărtate mie.
Am învățat să alerg
Când pământul și cerul
Mă strivesc cu neputința lor.
Am învățat să visez
la umbra unei rădăcini uscate de stejar
Am învățat să iubesc
Acolo unde mă doare iar și iar...
Am învățat să rătăcesc
Când pașii mei nu au urechi de auzit.
A învățat să mor în fiecare clipă
și să renasc în fiecare ceas
zdrobit de minutele agoniei.
Timp! Lasă-mă singură cu o secundă
să o privesc în ochi și să-i spun
că e prea târziu...
Într-o lume condusă de iluzii, ne depărtăm tot mai mult de esența noastră, înțelegând uneori destul de greu lecțiile care ni se predau în drumul nostru spre Dumnezeu.
Fie ca niciodată să nu fim nevoiți să spunem: „E târziu! E prea târziu!...
(Maria Nazionale - Poveri Pensieri (subtitrare română) - https://www.youtube.com/watch?v=N9WYyfBGI30&list=RDukbIk1HSoT4&index=13 )
(imagine preluată de la:http://fitforlife.ro/a-trai-din-inima-video/_
Tu mă socoți cea mai săracă dintre
toate, în timp ce eu, umilă, stăpânesc, în taină, lumea. Am ceea ce tu
niciodată nu vei putea avea. Comoara mea nu aparține lumii, ci aparține cerului,
iar acolo te poți îndrepta și tu, de vei vrea.
Nu mă laud. Nu mă plâng. Nu strig în gura mare,
nu te forțez să mă primești în viața ta și nici nu alerg după tine pentru că
știu că fiecare suflet își deschide ferestrele la momentul potrivit, primind cu
bucurie dulcea mea adiere. Nici mai târziu, nici mai devreme...
Caută-mă-n adâncul inimii tale și mă vei putea
găsi oricând! Eu sunt cea care merge desculță prin viață, înălțându-mi
gândurile în înaltul văzduhului, cu privirea îndreptată spre adâncurile tuturor
sufletelor. Ochii mei pot vedea frumusețea din fiecare, urechile-mi pot auzi
glasul divinității, iar gura mea întotdeauna va folosi cuvintele luminii. Să
trăiesc printre priviri senine, inimi ușoare și gânduri luminoase. Asta e
bucuria mea!
Mi s-a dat să iubesc
mai presus de cuvinte, să vindec acolo unde rănile încă mai lăcrimează
suferințele sângerânde, să mângâi sufletele triste și-nsingurate, să îmbrățișez
durerile inimilor cuprinse de întuneric. Mi s-a dat să tac, să ascult, să zâmbesc, să plâng alături
de cei mulți...
Acolo unde ei lovesc, eu bandajez rănile, unde ei judecă, eu deschid
inimile, unde ei aruncă cu pietre, eu vindec durerile, unde ei dezbină, eu unesc, unde ei ucid cu
privirile pătrunzătoare, eu zâmbesc. Zâmbesc, iubesc și tăinuiesc în mine
comori care așteaptă de-o eternitate să fie descoperite. Timpul nu mă sperie
căci aștept cu răbdare să te trezești, să-ți deschizi ochii, să mă vezi și să-mi
asculți chemarea.
Până atunci, eu îți voi
povesti cu despre lumină, adevăr, prietenie, pace, răbdare, ascultare, compasiune,
smerenie...
Tu mă socoți cea mai săracă dintre toate, în timp
ce eu, umilă, stăpânesc, în taină, lumea. Eu sunt IUBIREA, suflete frumos! Spune-mi,
ai vrea să-mi privești chipul și să mă primești în inima ta?
(André Rieu - My Way (Live at Radio City Music Hall, New York) - https://www.youtube.com/watch?v=d1yfX6VnrSU&list=RDfe6_-a_y9X8&index=5)
