(imagine preluată de la: http://www.addmyfoto.com/article/uv-body-painting-by-john-poppleton-quot-under-black-light-quot-188)
De multe ori mi s-a întâmplat să
aud doamne sau domnișoare spunând lucruri de genul:
„Îmi place de el! Îl iubesc și
cred că, în timp, voi reuși să-l modelez!”
Și, culmea!!! Ele o spun cu atâta
încredere încât mă gândesc cu durere la viitorul care le așteaptă!...
STOP!!! Nu intra într-o relație
cu gândul că-l vei schimba pe celălalt și că-l vei modela după bunul tău plac! Asta
e una din închipuirile bolnave ale minții pe care ai lăsat-o să te conducă, în
loc să fii tu stăpânul ei.
În primul rând, asta nu este
iubire. Cel puțin, nu este o iubire conștientă, autentică, liberă, între două
ființe care se respectă și se acceptă cu adevărat. În al doilea rând, celălalt
nu se va schimba în niciun fel doar pentru că așa vrei tu. Poți încerca oricât
dorești și chiar îți urez succes! Vei sfârși prin a obosi, a-ți pierde
puterile, speranța, rămânând, poate, chiar și fără încredere în tine însăți.
Draga
mea, să ții minte că ceea ce nu suporți la celălalt de la bun început va fi
exact acel lucru care, mai devreme sau mai târziu, vă va despărți.
Important este să stabilești de
la bun început care sunt lucrurile peste care nu poți trece, să-ți stabilești
clar și real LIMITELE.
Fiecare om are un anumit limbaj al
iubirii pe care îl exprimă în modul său propriu. Astfel, fie că este vorba de
cuvinte de încurajare, de timpul acordat, de primirea de daruri, de oferirea de
servicii, de mângâieri fizice, fiecare dintre noi are propriul fel de a-și
exprima și de a primi iubirea. (pentru mai multe informații, recomand cartea
„CELE 5 LIMBAJE ALE IUBIRII”, care poate fi citită gratis aici: https://www.scribd.com/doc/65905512/Cele-5-Limbaje-Ale-Iubirii
)
Descoperă care este limbajul
iubirii tale și al partenerului tău! Alege să iubești conștient, cu încredere,
cu detașare și cu maturitate!
Maturitatea constă în alegerile
conștiente pe care le faci în fiecare moment. Iar uneori poți alege să-ți vezi
de viața ta și punct. Fără a intra în anumite relații care nu ar contribui la
bunstarea ta și nici a lumii.
Dacă intri într-o relație cu
gândul că-l vei modela pe celălalt după voia ta, mai bine te retragi.
RUMI spunea cândva asta: „Ieri
eram deștept și voim să schimb lumea. Azi sunt înțelept și mă schimb singur.”
Ei bine, acest lucru este valabil
și în relația de cuplu. Cât timp ești cu gândurile proiectate în exterior,
asupra schimbării și modelării celuilalt, te afli în afara ta, în afara
adevărului. Energia ta se risipește și provoacă diferite reacții ale
partenerului, care, la nivel subtil, simte că i se încalcă liberul arbitru.
Concentrează-ți atenția asupra
ta, du-o în interior, spre tine și vezi de ce anume te deranjează, mai bine zis
te enervează anumite lucruri la partener.
Realitatea este ca un labirint
plin de oglinzi. Fie că ne dorim sau nu , fiecare dintre noi ține câte o
oglindă pentru cel din fața sa. Astfel,
atunci când simți că te deranjează felul de a fi al cuiva, întreabă-te ce anume
din interiorul tău se regăsește în celălalt. Apoi lucrează cu tine, iar totul
va veni de la sine. Dacă vei aduce lumina în interiorul tău, celălalt va simți
asta și se va apropia singur, fără să-l manipulezi tu în vreun fel sau altul.
Pe
de altă parte, dacă relația cu partenerul tău nu mai este funcțională, nu are rost să
insiști asupra ei pentru că, forțând lucrurile, nu vei face altceva decât să le
blochezi. Eliberează-ți partenerul, eliberează-te pe tine și lasă lucrurile să
curgă lin! Rămânând atașați și agățați într-o relație care nu mai merge, cei
doi parteneri nu conștientizează cât de mult rău pot să-și facă, în primul rând
lor înșiși, apoi celor care ar putea să vină în viața lor și să trăiască
împreună, bucurându-se de călătoria și de drumul ce îl au de parcurs.
Ai
încredere! Prințul care îți este destinat va veni, cu siguranță.
Dar așa cum nu toți broscoii râioși
sunt prinți „vrăjiți”, tot așa s-ar putea ca în calea ta să ai ocazia de a
săruta mulți broscoi până își va face
apariția adevăratul prinț.
Dacă vei rămâne agățată de ideea
de a schimba broscoiul, te vei amăgi în zadar. Indiferent de cât de mult ți-ai
dori să-l transformi în altceva, nu vei reuși. Chiar și îmbrăcat în frac, tot
broscoi rămâne.
Amintește-ți
mereu că fiecare are perechea sa divină pe lumea asta, iar un partener divin nu
se dorește a se schimba, ci se iubește așa cum este. Tocmai acele „defecte” fac
relația mai frumoasă.
Iar
tu, draga mea prietenă, rămâi exact așa cum ești: MI-NU-NA-TĂ!!! Locul tău e
lângă un alt suflet minunat. De ce să te ocupi cu sculptatul „pietrelor”, când
ai putea să curgi lin prin viață asemeni râului ce-și face loc chiar și printre cele mai dure stânci?
***
Ține minte! Apa nu se consideră arhitect și nu își face planuri despre
cum să modifice stânca, pentru a-și ușura calea. Ea se concentrează asupra
propriei sale curgeri. Atât!
În rest, NATURA le va rezolva pe toate. În perfecțiunea sa, ea lucrează cu înțelepciune.
DEDIC această melodie tuturor FEMEILOR din viața mea! :)
(RAOUL -JOS PALARIA PENTRU FEMEI (2017) - https://www.youtube.com/watch?v=0uFqg53xP_Q)
(imagine preluată de la: http://www.trilulilu.ro/imagini-divertisment/dragi-prieteni-va-daruiesc-luceafarul)
Odată, demult, pe când Universul era un copilandru jucăuș, stelele din Calea Lactee priveau curioase Pământul, fiind atrase de oameni și felul în care aceștia își trăiau viețile.
Umanitatea era ca o scenă imensă de teatru unde fiecare om juca într-o piesă, având roluri diferite pe care, în funcție de situație, le interpreta uneori cu stângăcie, alteori cu măiestrie. Oamenii își jucau rolurile fie cu frică, tristețe, suferință, durere, apatie, neîncredere, fie le interpretau cu iubire, bucurie, recunoștință, pace, pasiune și credință, fiind atât de implicați în piesele de teatru, încât mulți dintre ei uitau să privească cerul. Astfel, nici măcar nu își dădeau seama că erau observați, susținuți și iubiți de către astre.
Printre luminătorii galaxiei noastre se afla o mică stea pe nume Myriam. Ea privea lumea cu atâta iubire și compasiune, încât aceasta suferea odată cu oamenii, plângea și ea asemeni lor, se bucura atunci când aceștia erau fericiți. Steluța era atât de atrasă de viața pe pământ, încât și-a rugat părinții să-i permită să coboare printre oameni ca să-i poată iubi mai de aproape.
-Ceea ce îți dorești tu este imposibil de realizat. spuse îngândurat tatăl. Noi suntem nemuritori și locul nostru este aici. Nu avem voie să ne apropiem prea mult de oameni pentru că luminăm atât de tare încât, dacă am fi lângă ei, aceștia ar orbi.
-Dar am văzut stele căzătoare care s-au dus acolo. Dacă lor li se permite, atunci noi de ce nu am putea să facem asta?
-Stelele căzătoare ajung în lumea de jos după îndelungi pregătiri. Ele primesc o educație foarte riguroasă, fiind formate și instruite mii de ani pentru a fi trimise în diferite misiuni pe pământ, atunci când omenirea se depărtează de scopul pentru care a fost creată, uitând de existența lumii de sus.
Deși sunt foarte bine pregătite, stelele căzătoare, odată ajunse printre oameni, de multe ori sunt luate în captivitate de către aceștia, ei obligându-le să lumineze după bunul lor plac. Astfel, stelele sunt nevoite să-și ascundă lumina. Partea rea este că multe dintre acestea își uită adevărata esență și se pierd printre oameni, crezând că sunt asemeni lor.
Pentru că nu voia să-și supere părinții, Myriam a renunțat să mai discute despre dorința sa, dar gândurile de a se întrupa pe pământ și de a trăi printre oameni nu au părăsit inima micuței stele care, pe zi ce trecea, devenea tot mai tristă și mai îngândurată.
Se apropia vârsta majoratului, o etapă specială în viața fiecărei stelele, care se sărbătorea la împlinirea vârstei de 16 ani. Tradiția era ca înainte cu trei zile de marea sărbătoare, steaua să se gândească la o dorință, iar în cea de-a treia zi, să o spună cu voce tare și până la lăsarea întunericului, dorința acesteia se materializa.
Atunci când a venit rândul micuței Myryam să împlinească cei 16 ani, aceasta a închis ochii și a spus:
-VREAU SĂ cobor pe pământ ca să TRĂIESC PRINTRE OAMENI!
La auzul acestei dorințe, întreg Universul s-a cutremurat. Imediat s-a reunit Consiliul celor 12 bătrâni ca să rezolve problema gravă care a zguduit lumea aștrilor.
-Dorința ta ar putea să-ți aducă pieirea, Myriam! A spus unul dintre înțelepți. Poți avea orice, chiar și propria ta galaxie. Nu e neapărat nevoie să te apropii de oameni. Le poți transmite iubire și îi poți influența de la distanță. Ai această putere!!!
-Am nevoie să fiu alături de ei! Vreau să-i îmbrățișez, să-i iubesc, să-i mângâi, să le spun că totul e trecător, că viața pe pământ e doar ca o bătaie de aripi a unei păsări. Vreau să le amintesc de chipurile lor adevărate. Atunci când ei mă vor privi, să le cadă măștile și să-și vadă adevărata lor esență. Vreau să le povestesc despre iubire și despre măreția acesteia.
- Noi putem face un descântec, iar tu să îți schimbi dorința aceasta care pune în pericol întregul Univers. Îi spuse al doilea mare înțelept. Nu înțelegi că vei avea parte de multă suferință?
Tu luminezi în întunericul nopții și le călăuzești pașii oamenilor, atunci când soarele se află sub pământ. Asta este menirea ta: să-i luminezi, să-i ghidezi, de la distanță, căci alături de oameni nu poți sta. Te vor vrea pentru ei. Vor dori lumina ta și îți vei pierde libertatea. Vei fi prizoniera lor.
- Oamenii sunt trecători. completă cu durere al treilea înțelept. Ei sunt asemeni anotimpurilor: Unii se nasc, alții mor, învârtindu-se într-un cerc vicios al vieții și al morții. Noi suntem nemuritori. Nu avem limite. Noi cunoaștem tainele Universului, pe când oamenii cred în noroc, în soartă; se zbat necontenit în ignoranță și în deșertăciune.
Înțelepții au încercat să o determine să se răzgândească, dar Myriam nu voia nici în ruptul capului să renunțe la ceea ce-și dorea de atâta vreme.
Văzând că nu poate fi convinsă și pentru că venise timpul ca dorința stelei să se materializeze, Marele Înțelept i-a spus acesteia:
-Vei primi un trup. Te vei naște pe pământ și vei uita cine ești. Vei avea un timp limitat ca să-ți amintești. Să fii cu băgare de seamă! Pământul este asemeni unui magnet. El te va atrage și cu greu te va lăsa să te ridici, să te întorci printre ai tăi. În adâncul inimii vei avea ascunsă amintirea noastră, a familiei tale de lumină. Vei colinda pământul în lung și-n lat, dar nu te vei simți nicăieri acasă. Cu picioarele vei rătăci pe pământ, iar cu ochii vei privi spre cer, dorind să-ți înăbuși dorul de casă. Lumea îți va spune visătoarea.
Indiferent de ce se va întâmpla, nu îți vei pierde strălucirea divină, însă o vei avea ascunsă tot în adâncul inimii tale.
Ori de câte ori vei vrea să-ți găsești calea spre casă, tu să cauți în inimă! E de ajuns să-ți dorești să te întorci printre noi și vei veni.
Dacă te vei depărta de inima ta, aceasta se va îmbolnăvi din ce în ce mai mult. Vei căuta IUBIREA și te vei naște cu un dor imens de cer, cu un gol mare în inimă care te va durea și-ți va aduce multă amărăciune.
Atunci să știi că va fi ultima ta viață în care vei putea să te întorci aici. Dacă până ți se termină timpul nu îți vei aminti de noi, atunci vei pieri. Te vei pierde în neant, iar pământul va câștiga în jocul său.
Drum bun, micuță Myriam!
Să ne vedem cu bine!
Steaua a renunțat la liniștea unei eternități pentru a trăi printre oameni. Astfel, într-o noapte de vară, la curtea unui mare împărat, s-a născut o prințesă care purta în inima sa lumina divină a iubirii necondiționate.
Era un copil diferit, un copil cu ochii limpezi asemeni cerului senin. Ea îi privea pe ceilalți cu o iubire nemărginită și neînțeleasă de ochii muritorilor de rând. Fata vedea dincolo de aparențe, chiar dacă oamenii foloseau multe măști pentru a-și ascunde iubirea. Încercând să-i ajute, ea s-a pierdut în poveștile lor.
Pentru că nu și-a amintit de adevărata sa esență, Myriam a trăit mult timp pe pământ. A murit, s-a născut, a murit iar și iar, învățând lecții ale suferinței, durerii, deznădejdii, necredinței... Cu fiecare viață trăită, steaua s-a depărtat tot mai mult de spațiul sacru din inima sa. De-a lungul timpului, ea a fost prințesă, cerșetoare, sfântă, vrăjitoare, vindecătoare, luptătoare, ucenică, învățătoare și multe alte roluri a interpretat, învățând să folosească măștile cu măiestrie. Astfel, în loc să le amintească oamenilor de măreția Iubirii, a devenit ea însăși asemeni lor. S-a cufundat în uitare. Singura amintire care i-a rămas era chipul Iubirii, pe care îl căuta neîncetat.
În miezul unei nopți întunecate s-a născut o fetiță cu inima bolnavă, cu privirea întristată și îndurerată, cuprinsă de dorul Cerului. În inima copilei era un gol imens care striga după iubire, pace și lumină, dar cu cât striga mai tare, cu atât mai mulți oameni cu inimile încuiate apăreau în drumul său.
Stelele au hotărât să o cheme acasă căci era ultima viață pe pământ a surorii lor. I-au apărut în vise, aceasta fiind singura modalitate prin care o puteau contacta. Astfel, copila visa că plutea printre stele, că zbura, că se depărta de pământ, dar i se făcea frică de imensitatea a cărei taină nu o putea cuprinde. Era prea mult pentru ea! Mult prea mult...
Ajunsese să-i fie atât de frică de cer, încât îl privea doar ziua. Noaptea, acesta i se părea un întuneric infinit, un spațiu necunoscut pe care nu-l putea înțelege. Părea că ceva o trăgea acolo, alături de stele, o chema neîncetat, dar ea nu voia cu niciun chip să se depărteze de familia sa, de spațiul în care trăia și se simțea în siguranță.
Micuța a crescut și, din nou, iubirea sa nu era înțeleasă de oameni. Ei nu puteau pricepe cum poți iubi fără să ceri ceva în schimb, iar ea, la rândul său, nu-i putea înțelege cum de aceștia erau atât de schimbători și nestatornici.
Myriam iubea omenii atât de mult încât le dăruia tuturor bucăți din sufletul său, dar, cu timpul, spinii și veninul din inimile celorlalți au cuprins și inima sa.
Steluța era din ce în ce mai tristă și nu știa unde anume ar fi putut să caute fericirea. Ea visa absolutul. Nu se putea mulțumi cu frânturi dintr-un întreg.
Tânăra dorea o iubire eternă care să depășească barierele timpului și ale spațiului; trăia cu pasiune, iubea dincolo de limitele cunoscute de oameni. Ea știa că pentru a obține ceva durabil era necesar sacrificiul.
Oamenii nu-i puteau înțelegea dragostea nemărginită a tinerei care îi copleșea. Ei se speriau și fugeau căci nu puteau iubi necondiționat. Dragostea lor avea bariere, limitări, condiționări diferite, dar iubirea stelei era liberă, căci ea nu aparținea lumii, ci venea de sus.
Într-o bună zi, unul din frații săi, o stea căzătoare, venit special pe pământ pentru a-i aminti de adevărata ei esență, i-a spus acesteia:
- TREZEȘTE-TE, copilă! E atâta suferință în tine! Trezește-te!
Atunci fata s-a trezit ca după un somn adânc, amintindu-și cine era cu adevărat. A văzut de câte ori a suferit alături de oameni, de câte ori a cerut să preia din durerea lor, și-a amintit cum căuta fericirea și liniștea în exterior, la alte suflete, uitând de inima sa, de poarta magică prin care putea călători spre casă. Ea a descoperit drumul înapoi spre cer.
- Acum, că ți-ai amintit cine ești, te poți întoarce acasă! I-a spus fratele său. Familia noastră de lumină te așteaptă. Ai venit din lumină și tot în lumină te vei întoarce.
-Dar oamenii? Ce vor face ei? Vor suferi oare la nesfârșit? Nu pot să plec știind că e atâta durere pe pământ. spuse Myriam, întristându-se.
-Tu nu înțelegi că locul tău nu e aici? Nu ești la fel ca și ei. Niciodată nu ai fost unul de-ai lor și nici nu vei fi vreodată acceptată cu adevărat printre ei.
-Dar îi iubesc! Iar iubirea nu abandonează. Niciodată nu abandonează. A răspuns Myriam, întristându-se și mai tare.
-Iubirea ta nu poate fi înțeleasă de oameni. Indiferent cât de mult și-ar dori, aceștia nu pot pricepe și nu pot simți dragostea ta cu adevărat. Ei au stele cu noroc și idoli la care se închină. Se îmbracă în lumina aștrilor și, de cele mai multe ori, mândria îi face să creadă că și ei pot străluci, că pot controla lumina și o pot îndrepta oriunde vor, doar prin puterea minții. Lasă oamenii în lumea lor și întoarce-te acasă! Asta e ultima ta șansă! Altfel, vei pieri.
Deși a descoperit drumul spre casă, Myriam a ales să nu se întoarcă, ci să ofere lumii strălucirea sa.
NU VOI PUTEA ADUCE OAMENII PRINTRE STELE, DAR CU SIGURANȚĂ VOI PUTEA ADUCE măcar o fărâmă de lumină ÎN INIMILE LOR. A spus Myriam , arzând cu iubire.
Steaua s-a împărțit în milioane de bucățele de lumină, oferindu-le tuturor oamenilor triști și însingurați câte o picătură de iubire divină.
De atunci, fiecare om are în adâncul inimii sale o fărâmă de lumină, o licărire care păstrează vie măreția iubirii necondiționate.
Mai mult decât atât, se spune că atunci când doi omeni își împărtășesc lumina sacră din inimile iubitoare, Myriam e și ea acolo, printre ei, strălucind mai puternic decât oricând, căci, în sfârșit, micuța stea și-a găsit adevărata fericire.
( ♥Yakuro ~ The Stars Also Looking At Us♥ - https://www.youtube.com/watch?v=jn7ifWNeyB0&spfreload=10)
(imagine preluată de la: http://www.istoriafilmului.ro/articol/187/istoria-filmului-grec-partea-1)
„Pricepeam că Zorbas ăsta era omul pe care-l căutam fără nădejde de-atâta amar de ani; o inimă vie, un suflet mare, neșlefuit, care avea buricul legat de maica lui, Pământul. Ce însemna artă, dragoste de frumos, puritate, patimă – muncitorul ăsta mi le lămurise cu cele mai simple vorbe.”
(„Zorba Grecul” - Nikos Kazantzakis)
Atunci când trăim în MINTE, căutăm în permanență răspunsuri, suntem prea mentali, luăm hotărâri bazându-ne doar pe intelect, devenim rigizi, prea serioși, uităm să ne bucurăm de viață.
Când trăim doar în INIMĂ, fără a ține cont de minte, se întâmplă să facem multe „prostii”, să luăm hotărâri pripite, fără un fundament solid, pentru ca apoi să plătim cu vârf și îndesat alegerile făcute.
Cu toate astea, există ACEL moment în viața fiecăruia dintre noi când INIMA face pace cu MINTEA. Ele se întâlnesc, învață să comunice cu adevărat, se hotărăsc să colaboreze și astfel începe DANSUL. Acest dans al INIMII CU MINTEA reprezintă un moment frumos, captivant, înălțător, care ne poartă spre o viață trăită într-un mod conștient și echilibrat.
De aici încolo începe o etapă minunată în care nici inima nu mai poate uita de existența minții și nici mintea, la rândul său, nu poate ignora măreția inimii.
(imagine preluată de la: https://www.mememaker.net/meme/iubeste-ma-inca-o-data-stii-ca-ma-prind-mai-greu-o-blonda-care-te-adora/)
De când mă știu,
am avut probleme cu înțelegerea unor lucruri subtile.
Atunci când eram
copil, înțelegeam greu ce îmi spunea mama să fac. Astfel, până ,,executam” eu
sarcinile, ea își pierdea răbdarea și spunea: „Lasă, că fac eu!!!!”
Pe bună dreptate
alegea să facă ea anumite lucruri pentru că s-a întâmplat de multe ori să
produc adevărate dezastre în casă.
În adolescență
mă prindeam greu atunci când unui băiat îi plăcea de mine.
Astfel că după multe încercări
eșuate, acesta se reprofila asupra altei fete, mult mai dispuse pentru a avea o
relație și mult mai împământată, mai ancorată în realitate decât mine. Până îmi
dădeam eu seama, deja alta mult mai rapidă acționa cu măiestrie, obținând ce își dorea.
Pentru mine nu era nicio problemă,
căci mă ghidam după principiul: „Ce-i al meu e pus deoparte!” și, oricum,
altele erau căutările mele...
Cu timpul mi-am
dat seama că mintea mea chiar avea o problemă de înțelegere și că, pe undeva,
chiar exista un blocaj care nu-mi permitea să înțeleg rapid anumite lucruri.
De exemplu, unele bancuri îmi provocau
mari dureri de cap fiindcă nu le puteam înțelege.
Pentru că nu puteam să râd atunci
când unii spuneau diverse glume, uite așa, am primit eticheta de „grețoasă”. J
Doar prietenii apropiați știau că
mă prind greu la unele bancuri, fapt pentru care îmi explicau de multe ori ca
să le pot pricepe și eu. Desigur că se mai întâmpla să mai aud: „Gata! Doaaamne!
Nu știu cum să-ți mai explic!” Apoi urma acea privire stupefiată care încerca
să mă pătrundă și care părea că se întreabă: „Oare ce-o fi în mintea fetei
ăsteia???” Nici asta nu mă deranja prea tare pentru că mă consolam repede cu
ideea potrivit căreia nu trebuie să le știm chiar pe toate.
Un lucru bun pe
care mintea l-a făcut pentru mine era că nu putea înțelege repede jignirile
„subtile”. Simțeam înțepăturile răutăcioase, atacurile, dar nu le pricepeam întotdeauna
mesajul. Din nou, mintea mea nu putea decodifica acel limbaj.
Desigur că după câteva zile (uneori chiar
mai mult, muuult mai mult!!!) îmi dădeam și eu seama, dar era prea târziu ca să
mă enervez, ori să mă supăr în vreun fel. Așa că le luam ca atare și mergeam
mai departe.
***
Acum câteva
zile, am auzit o discuție între doi parteneri de cuplu:
El: Ce vrei să fac eu?
Ea: Ce să faci??? Doamne! Ești
culmea! Ce să faci? Auzi la el! Ai putea începe prin a nu mai fi atât de
nesimțit! Să fii sincer, să fii atent cu nevoile mele, să mă respecți...
Ascultându-i pe
cei doi m-am întrebat: Oare dacă cel iubit mi-ar pune o astfel de întrebare, ce
i-aș răspunde?
Apoi m-am amuzat gândindu-mă că
singurul lucru pe care i l-aș putea spune ar fi:
-IUBEȘTE-MĂ ÎNCĂ O DATĂ, DRAGUL
MEU! ȘTII DOAR CĂ EU MĂ PRIND MAI GREU...
(Amami ancora una volta! (subtitrare romana) - https://www.youtube.com/watch?v=ukbIk1HSoT4&spfreload=10)
