(imagine preluată de la: http://www.addmyfoto.com/article/uv-body-painting-by-john-poppleton-quot-under-black-light-quot-188)
De multe ori mi s-a întâmplat să
aud doamne sau domnișoare spunând lucruri de genul:
„Îmi place de el! Îl iubesc și
cred că, în timp, voi reuși să-l modelez!”
Și, culmea!!! Ele o spun cu atâta
încredere încât mă gândesc cu durere la viitorul care le așteaptă!...
STOP!!! Nu intra într-o relație
cu gândul că-l vei schimba pe celălalt și că-l vei modela după bunul tău plac! Asta
e una din închipuirile bolnave ale minții pe care ai lăsat-o să te conducă, în
loc să fii tu stăpânul ei.
În primul rând, asta nu este
iubire. Cel puțin, nu este o iubire conștientă, autentică, liberă, între două
ființe care se respectă și se acceptă cu adevărat. În al doilea rând, celălalt
nu se va schimba în niciun fel doar pentru că așa vrei tu. Poți încerca oricât
dorești și chiar îți urez succes! Vei sfârși prin a obosi, a-ți pierde
puterile, speranța, rămânând, poate, chiar și fără încredere în tine însăți.
Draga
mea, să ții minte că ceea ce nu suporți la celălalt de la bun început va fi
exact acel lucru care, mai devreme sau mai târziu, vă va despărți.
Important este să stabilești de
la bun început care sunt lucrurile peste care nu poți trece, să-ți stabilești
clar și real LIMITELE.
Fiecare om are un anumit limbaj al
iubirii pe care îl exprimă în modul său propriu. Astfel, fie că este vorba de
cuvinte de încurajare, de timpul acordat, de primirea de daruri, de oferirea de
servicii, de mângâieri fizice, fiecare dintre noi are propriul fel de a-și
exprima și de a primi iubirea. (pentru mai multe informații, recomand cartea
„CELE 5 LIMBAJE ALE IUBIRII”, care poate fi citită gratis aici: https://www.scribd.com/doc/65905512/Cele-5-Limbaje-Ale-Iubirii
)
Descoperă care este limbajul
iubirii tale și al partenerului tău! Alege să iubești conștient, cu încredere,
cu detașare și cu maturitate!
Maturitatea constă în alegerile
conștiente pe care le faci în fiecare moment. Iar uneori poți alege să-ți vezi
de viața ta și punct. Fără a intra în anumite relații care nu ar contribui la
bunstarea ta și nici a lumii.
Dacă intri într-o relație cu
gândul că-l vei modela pe celălalt după voia ta, mai bine te retragi.
RUMI spunea cândva asta: „Ieri
eram deștept și voim să schimb lumea. Azi sunt înțelept și mă schimb singur.”
Ei bine, acest lucru este valabil
și în relația de cuplu. Cât timp ești cu gândurile proiectate în exterior,
asupra schimbării și modelării celuilalt, te afli în afara ta, în afara
adevărului. Energia ta se risipește și provoacă diferite reacții ale
partenerului, care, la nivel subtil, simte că i se încalcă liberul arbitru.
Concentrează-ți atenția asupra
ta, du-o în interior, spre tine și vezi de ce anume te deranjează, mai bine zis
te enervează anumite lucruri la partener.
Realitatea este ca un labirint
plin de oglinzi. Fie că ne dorim sau nu , fiecare dintre noi ține câte o
oglindă pentru cel din fața sa. Astfel,
atunci când simți că te deranjează felul de a fi al cuiva, întreabă-te ce anume
din interiorul tău se regăsește în celălalt. Apoi lucrează cu tine, iar totul
va veni de la sine. Dacă vei aduce lumina în interiorul tău, celălalt va simți
asta și se va apropia singur, fără să-l manipulezi tu în vreun fel sau altul.
Pe
de altă parte, dacă relația cu partenerul tău nu mai este funcțională, nu are rost să
insiști asupra ei pentru că, forțând lucrurile, nu vei face altceva decât să le
blochezi. Eliberează-ți partenerul, eliberează-te pe tine și lasă lucrurile să
curgă lin! Rămânând atașați și agățați într-o relație care nu mai merge, cei
doi parteneri nu conștientizează cât de mult rău pot să-și facă, în primul rând
lor înșiși, apoi celor care ar putea să vină în viața lor și să trăiască
împreună, bucurându-se de călătoria și de drumul ce îl au de parcurs.
Ai
încredere! Prințul care îți este destinat va veni, cu siguranță.
Dar așa cum nu toți broscoii râioși
sunt prinți „vrăjiți”, tot așa s-ar putea ca în calea ta să ai ocazia de a
săruta mulți broscoi până își va face
apariția adevăratul prinț.
Dacă vei rămâne agățată de ideea
de a schimba broscoiul, te vei amăgi în zadar. Indiferent de cât de mult ți-ai
dori să-l transformi în altceva, nu vei reuși. Chiar și îmbrăcat în frac, tot
broscoi rămâne.
Amintește-ți
mereu că fiecare are perechea sa divină pe lumea asta, iar un partener divin nu
se dorește a se schimba, ci se iubește așa cum este. Tocmai acele „defecte” fac
relația mai frumoasă.
Iar
tu, draga mea prietenă, rămâi exact așa cum ești: MI-NU-NA-TĂ!!! Locul tău e
lângă un alt suflet minunat. De ce să te ocupi cu sculptatul „pietrelor”, când
ai putea să curgi lin prin viață asemeni râului ce-și face loc chiar și printre cele mai dure stânci?
***
Ține minte! Apa nu se consideră arhitect și nu își face planuri despre
cum să modifice stânca, pentru a-și ușura calea. Ea se concentrează asupra
propriei sale curgeri. Atât!
În rest, NATURA le va rezolva pe toate. În perfecțiunea sa, ea lucrează cu înțelepciune.
(RAOUL -JOS PALARIA PENTRU FEMEI (2017) - https://www.youtube.com/watch?v=0uFqg53xP_Q)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu