miercuri, 30 noiembrie 2016

Pace, în sfârșit Pace...

„FERICIȚI FĂCĂTORII DE PACE, CĂ ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA!”


Imagini pentru femeie în desert
(imagine preluată de la:http://vienela.ro/meditatii-in-desert/ )



Ieri am fost la război.
Pesemne că a fost scris în stele
cu mult timp înainte să mă nasc
ca atunci când voi fi oarbă
să te cunosc
Ieri am fost la război.
Se pare că sunt nevrednică
de iubirea fără de margini 
pe care mi-o porți pe umerii gârboviți de dor...
Ieri am fost la război.
Am căutat urmele tălpilor încinse de arșița Vieții.
Am pornit spre Faraonul meu.
Trecuseră șapte vieți și șapte anotimpuri
iar el mă aștepta în tăcere
I-am scuturat praful de timp
și l-am privit în ochii arși de soare.
AZI, abia AZI am înțeles:
Eu sunt FERICIREA,  Eu sunt BUCURIA, Eu sunt IUBIREA, 
Eu sunt ceea ce sunt 
și voi fi ceea ce vreau.
Ieri am fost la război.
Azi... azi e, în sfârșit, PACE!!!


***PACE***

( prima variantă a poeziei a fost publicată în revista „Amprente literare”, 2013, și s-a numit „Mâine”

       Mai jos am postat un clip cu un conținut important prin care ni se reamintește că SECRETUL E ÎN NOI ÎNȘINE.  Indiferent de câți salvatori vom căuta în exteriorul nostru, va veni un moment în care vom fi nevoiți să luăm oglinda și să ne privim, să ne vedem așa cum suntem cu adevărat și să ne zâmbim, să ne îmbrățișăm propriile dureri,  învățând să facem PACE cu noi înșine și cu restul lumii, pentru că, de fapt, ceea ce căutăm  se află în noi înșine. Tot ce avem de făcut este să ne oprim puțin din fuga noastră și să învățăm să privim cu inima... cu inima  curată, desigur. 
     Și pentru că pacea vine doar după un război, nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne ducem războiul nostru zi de zi cu patimile, alegând să trăim în IERTARE, IUBIRE, PRIETENIE, CREDINȚĂ, ADEVĂR. 

                          Să ne fie de folos!!! Amin!

(The Secret Key is In You..! - https://www.youtube.com/watch?v=FzoUY12pGiY)

marți, 29 noiembrie 2016

SĂRUTĂ-MI INIMA! MI-AI PROMIS...

Imagini pentru pictură iubire nepământeaană
( imagine preluată de la: http://imagebuldum.blogspot.ro/2015/06/chemare.html)
    

- Vrei să îmi săruți inima? Îl întrebă tânăra pe cel iubit. 

- Daaa! O sărut acum, de la distanță și o voi săruta și atunci când ne vom întâlni, așa cum am mai făcut-o cu mult, mult timp în urmă... 
Spune-mi, continuă bărbatul curios: Ce anume ți-ai dori să se petreacă atunci când ne vom întâlni? Ai vreo așteptare anume? 

          După ce oftă îndelung, femeia îi răspunse, fără să-și ascundă gândurile cele mai adânci ale inimii sale:

- Mi-aș dori să mă topesc în privirea ta, să renunț la mine, să uit de mine, să mă pierd în tine și să te privesc în ochi. În rest, ce va vrea Dumnezeu și ce vei dori și tu, desigur.

- Eu nu îmi doresc nimic special. continuă bărbatul. Nu prea am multe dorințe pe lumea asta...Acum ceva timp în urmă, am atins un anumit nivel de conștiință care m-a făcut să nu am prea multe dorințe lumești. Sper că nu ești îndrăgostită! Îndrăgostirea e o boală, să știi! Iubirea e cu totul altceva. E diferită de îndrăgosteală.

- Știi că te iubesc! Spuse ea dezamăgită că bărbatul nu-i putea simți iubirea care nu avea de-a face nici cu simpla îndrăgostire și nici cu anumite condiționări de tipul: „Te iubesc pentru că ești într-un anume fel sau te iubesc pentru că faci anumite lucruri.”, ori de tipul: „Te iubesc! Iubește-mă și tu, la rândul tău!” Dumnezeu, în nemărginita Sa iubire, o binecuvântase ca să poată simți astfel de dragoste în inima sa, o dragoste care nu se consuma pe măsură ce se oferea, care nu avea început și nici sfârșit; o dragoste care nu depindea nici de ea și nici de el, căci venea de sus și fusese creată din focul inimii sacre, cu mult timp înainte ca cei doi să se nască. 

- Și eu te iubesc! Și simți asta! Îi șopti cu tandrețe bărbatul.

- Sigur că simt! Acum spune-mi: Vrei să te învelesc cu inima mea? 

Tu m-ai învelit de atâtea ori... în cele mai reci și mai întunecate nopți ale sufletului meu. 

- Daaa! Noapte bună! Să fii îmbrăcată în lumină! 

- Noapte bună! Fii Lumină, suflete frumos!

***

Cei doi s-au întâlnit iar și iar... S-au împărtășit unul cu celălalt, au oferit, au primit, au vorbit, au povestit, au tăcut, au râs, s-au întristat, și-au ridicat iubirea până la Cer și înapoi, s-au privit în ochi și s-au iubit. S-au iubit atât de mult!... Cu toate astea, ei au ales să trăiască departe unul de celălalt, să se despartă fizic, pentru că fiecare avea calea lui către Dumnezeu. 
      Uneori, în taina nopții, ea îl simțea în vis și îl ruga astfel: Îmbrățișează-mă! Sărută-mi inima! Mi-ai promis! Mi-ai promis!...
Dar el nu putea auzi glasul iubitei pentru că aparținea unui alt vis în care femeia nu putea zbura liberă așa cum și-ar fi dorit, căci în viziunea lui, ea era o neinițiată în tainele iubirii, iar el era departe, mult prea departe de cele lumești... Ea era un copil naiv și curios, care punea tot felul de întrebări „întrebătoare”, el prea matur și obosit de problemele celorlalți, mult prea plictisit ca să-i răspundă, ea privea cerul și se oprea să admire norii, să îmbrățișeze copacii, să mângâie frunzele, să sărute florile, să se joace , să râdă și să se bucure alături de copii, iar el, cu umerii mult prea aplecați de griji, privea spre pământ, întristat de suferința celor din jur, căutând neîncetat drumul spre fericire...
           După multă vreme, cei doi s-au întâlnit din nou. Ca și cum timpul n-ar fi trecut deloc, ei au vorbit, au râs, au povestit, au tăcut, au primit, au oferit, s-au îmbrățișat și s-au privit în ochi. 
- Îți dăruiesc Inima ta înapoi! șopti femeia. Primește-o! Am avut grijă de ea cum am știut mai bine! Am scăldat-o în aurul cuvintelor luminii, am mângâiat-o cu șoapte duioase, i-am cântat despre iubire, am îmbrățișat-o și am sărutat-o ori de câte ori simțeam că se întristează. 
       Inima lui, care bătea în pieptul femeii, îl întrebă îndurerată:

-Cum ai putut să trăiești fără mine? Cum ai putut să respiri, să visezi, să vezi? Iubirea nu abandonează. Niciodată nu abandonează...

-Cine ți-a spus că am trăit fără tine? Răspunse el, mângâindu-i cu tandrețe chipul și mulțumindu-i tinerei pentru darul pe care aceasta i-l oferise cu drag.
        La rândul său, Inima care cândva îi aparținuse femeii, dar pe care bărbatul o luase cu împrumut, într-o noapte târzie de iarnă, pentru a bate în pieptul lui mai tare ca niciodată, o întrebă pe aceasta cu glas smerit: 

-Unde ai fost atâta timp? Unde te-ai ascuns???

- Eram alături de tine, doar că am ales să te veghez în tăcere. Eram nicăieri și pretutindeni. Ai uitat? Nu-ți amintești că asta mi-am dorit? Să mă pierd în chipul celui iubit, să te ascund de mintea mea care dorea să cuprindă cele de necuprins și să omoare misterele iubirii? Eram aici, chiar aici, doar că ochilor mei nu li se dăduseră încă voie să vadă lumina ta, nici urechilor mele să asculte cântecul tău minunat și nici gurii mele nu-i venise încă timpul să-ți povestească despre magia iubirii. Așa că am ales să tac...

       La ceas de seară, cei doi s-au privit cu bucurie, îmbrățișându-se întru eternitate. Abia după ceva vreme, bărbatul și-a dat seama că fusese ultima dată când avea să vadă  chipul iubitei, căci aceasta a ales să plece undeva departe de gândurile, de inima și de sufletul lui neînțeles de cei mulți. Pe cât de repede a intrat în viața lui, într-o dimineață ploioasă de primăvară, pe atât de repede a dispărut, plimbându-și pașii pe aleea nemuritoare a timpului, într-o seară liniștită de toamnă, în care adia  un vânt prietenos și călduros ce prevestea, parcă, eliberarea. 
        EL a devenit ceea ce fusese, de fapt, de-o viață întreagă: o călăuză a sufletelor triste și însingurate. EA a devenit un izvor ce curgea lin prin Viață și susura cu duioșie poveștile unor iubiri nepământene; un izvor în care Cerul își oglindea cu bucurie chipul senin, îmbrățișându-i și sărutându-i inima cu mii și mii de sărutări.




(Kahlil Gibran, Cantecul Sufletului - https://www.youtube.com/watch?v=XBK5tYDF1WI)

luni, 28 noiembrie 2016

Declarație de dragoste

Imagini pentru iubiti magici
(imagine preluată de la:http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/11/dumnezeu-ca-tata-rezida-in-ochiul.html)

De-aș mai avea o viață de trăit,
aș învăța să ascult șoapta vântului pribeag,
m-aș juca, aș plânge, aș râde ca un copil,
aș învăța să primesc și să cer,
dar te-aș iubi la fel de mult...
Dacă-ntr-o zi voi porni pe cărări nestrăbătute de ochi străin,
aș dansa desculță în mocirla viselor ucise de spaimă,
aș privi cerul cum se joacă de-a prinse-lea cu norii,
dar te-aș iubi la fel de mult...
Dacă m-aș trezi peste mii de ani
din somnul bolnavei plictiseli,
aș întâlni alți oameni,
aș cunoaște alte stele,
aș căuta alt vis, ori aș avea alți dumnezei
Eu te-aș iubi mai mult ca niciodată...


(scrisă în  2012, Nereju și publicată în volumul de poezii „Amprente literare”, 2013)


        (Kahlil Gibran, In Iubire - https://www.youtube.com/watch?v=erB6ceW48Xk)

marți, 22 noiembrie 2016

NENĂSCUTA

mama-pamant
( imagine preluată de la: http://eliberareemotionala.ro/blog/primul-tau-invatator/)


M-am născut să fiu liberă
să zbor spre infinit
vântul să-mi adie printre plete
șoptindu-mi la ureche: Iubito, bine ai venit!
M-am născut să fiu liberă
să merg desculță prin viață
să alerg și să mă joc printre stele
să zbor cu păsările măiestre
să trăiesc printre fluturi
învățând să iubesc asemeni lor...
M-am născut să fiu liberă
cu sufletul de nomad
cutreier adâncurile, pământul și cerurile
Ochii mei privesc dincolo de nori
plângându-și dorurile prin  florile dimineții
care admiră cu dragoste smerită
 chipul soarelui cel adorat
M-am născut să fiu liberă
Să te caut, să te chem, să-ți șoptesc:
Vino, iubire, vino! Te-am așteptat de-o eternitate...
Hai să dansăm în jurul focului sacru!
Să ne prindem de mâini în tăcerea nopții
îmbrățișându-ne gândurile hoinare
căci între inimile noastre e atâta spațiu
cât să-mi săruți fruntea.
M-am născut să fiu liberă
Să mă pierd, să mă caut, să mă găsesc
Să-mi recapăt amintirea primordială.
M-am născut și mi-am dat seama
că sunt o Nenăscută în pântecele Iubirii...


(Omar Akram - Dancing with the Wind - https://www.youtube.com/watch?v=Rkq7u6YkGbQ)

luni, 21 noiembrie 2016

SĂ NU MĂ PRIMEȘTI ÎN INIMA TA!


Imagine similară 
( imagine preluată de la:http://visdeiubire.blogspot.ro/2011/04/te-iubesc-pana-in-profunzimea-amploarea.html)


            Să nu mă primești în inima ta, căci nu voi sta acolo multă vreme.
Mie-mi place zborul și cerul. Mi se face dor de zâmbetul soarelui, de tainicele povești ale lunii, de îmbrățișările magice ale stelelor, de mângâierile copacilor, de șoaptele vântului, de gustul minunat al ploii, de joaca fulgilor de nea...
      Să nu mă primești în inima ta, căci voi sta acolo doar  atâta timp cât poate dura un vis al iubirii într-o noapte de vară. Voi pleca repede, mult mai repede decât vei crede tu vreodată. Voi veni în viața ta ca o furtună și  tot la fel de fulgerător voi dispărea. Vei rămâne doar cu amintirea mea. Uneori chiar te vei întreba dacă m-ai întâlnit cu adevărat sau am fost doar o plăsmuire a minții.
      Să nu mă primești în inima ta! Tu să mă iubești cu inima plină din care să se reverse iubirea! Să nu mă lași să intru acolo! Când voi pleca, golul te va durea și mă va striga tare, atât de tare, încât îmi va îngreuna zborul. Aripile îmi vor fi țintuite la pământ. Voi plânge și eu odată cu tine, voi suferi în adâncul inimii, chiar dacă nu-ți voi spune, îmi voi aminti de sufletul tău, dar voi pleca...Să știi că voi pleca pentru că drumul meu e spre Cer. Off, dacă ai ști: Uneori mi-e atât de dor de casă!
Te rog să nu mă primești în inima ta! Să nu lași loc liber nici pentru mine și nici pentru altcineva. Tu să ai inima plină de Hristos! Lasă Iubirea, Compasiunea, Adevărul, Răbdarea să  locuiască în ea, iar Dumnezeu îmi va călăuzi pașii în drumul spre tine. Mă voi opri din zborul meu, îmi voi adăpa setea la izvorul sufletului tău, te voi privi în ochi, te voi iubi atât de mult încât n-o să-ți vină a crede și voi rămâne alături de tine, vom privi, pentru o vreme, cerul, apoi vom zbura împreună... Ne vom întoarce acasă fericiți, senini și luminoși.
               Până atunci, însă, eu te rog doar atât: Să nu mă primești în inima ta!



(風のように   〜 Like a Wind 〜 S.E.N.S - https://www.youtube.com/watch?v=vD1dBv6LS_4&list=PLjeA2M9r_Z0GsEOphwX8OKLkGFbfKeXmx&index=2)

miercuri, 16 noiembrie 2016

DORINȚELE ZBOARĂ SPRE CER

 Imagini pentru femeie si barbat intr-o scoica
(imagine preluată de la: http://www.iubiresilumina.com/2013/08/fara-inceput-fara-sfarsit.html)


-Mi-aș dori să mă iei în brațe în fiecare seară, să adorm liniștită la pieptul tău.
- Din păcate, asta nu e posibil. răspunse bărbatul întristându-se. Eu nu am astfel de dorințe sau de proiecții. Nu le am cu nimeni. Nu ăsta este scopul meu în viață. Tu îți dorești ceva ce fizic nu e posibil, iar de aici încep  să apară problemele cu durerea și suferința, consecință a așteptărilor neîmplinite, dezvoltate de dorințe.
Vei fi cu adevărat fericită atunci când nu vei mai avea dorințe de niciun fel.
E bine să te detașezi de mine. Eu am calea mea. Drumul meu este deja trasat și stabilit. Tu ai calea ta. Asta nu înseamnă că te iubesc mai puțin, doar că acum ai nevoie de iubire, dar de iubire pe care s-o dezvolți din interior. Peste o perioadă de timp se va schimba situația. E un adevăr pe care mi l-a spus un maestru odată și a avut dreptate: „Timpul le va rezolva pe toate.”
          Ea tăcu pentru scurtă vreme, privindu-l cu o nemărginită compasiune pentru gândurile și cuvintele lui care urmau să-i traseze un viitor cât se poate de departe de adevărul inimii. Apoi, își așeză capul pe pieptul lui și începu să-i șoptească:
         Nu ai nicio dorință, spui tu, dar cândva ai avut, iar una dintre cele mai tainice din ele am fost eu. Am știut și am simțit asta dintotdeauna. Poate că tu ai fost  cândva  nefericit, ori te-o fi durut faptul că dorințele tale s-au împlinit târziu sau poate au rămas cumva neîmplinite. Cu toate astea, știu că Dumnezeu, în nemărginita Lui iubire pe care o are pentru noi, ne împlinește cererile. Uneori nu atunci când ne dorim noi, ci atunci când ele ne ajută sufletele în drumul nostru spre casă, ca nu cumva să rătăcim prea mult și să ne prindă întunericul pe drum.  Desigur că de multe ori credem că dorințele noastre rămân neîmplinite. „Cere și ți se va da!” se spune. Dar știm să cerem cu adevărat? Suntem oare conștienți de dorințele noastre și de consecințele materializării acestora?
    Iisus Hristos și-a învățat apostolii și prin ei, ne-a transmis și nouă, la rândul nostru, ca să știm ce și cum să cerem: „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină.” ( Sfânta Evanghelie după Ioan  - cap. 16)
Oare cine ar putea să ceară în numele Lui Hristos altceva decât iubire, smerenie, adevăr, dreptate, înțelepciune? Cerându-le pe astea, se vor adăuga și celelalte, căci Dumnezeu știe dinaintea noastră de ce anume avem nevoie cu adevărat.
     Fericirea ta înseamnă să-i ajuți pe ceilalți, să le oferi iubire, atenție, îngrijire, compasiune,  lumină...
Atunci, să știi că am mare nevoie de ajutorul tău! Ajută-mă să te iubesc! Lasă-mă să te îmbrățișez când ești ursuz și morocănos, să te sărut și să-ți opresc cuvintele, atunci când vorbești diverse lucruri și îmi pui întrebări doar pentru a testa anumite treburi. Să facem dragoste atunci când te gândești la lună, să te strâng în brațe atunci când te prefaci că dormi, dar, de fapt, nu știi ce să spui când se așterne tăcerea între noi, căci doar în cea mai adâncă tăcere se află adevăratele răspunsuri.  
Eu primesc iubirea divină, de la Mamă, de la Tată, de la soare, de la lună și stele, de la flori, de la tot ce mă înconjoară. Am nevoie să ofer și mi-ar plăcea să-ți ofer ție!
Asta e iubirea! Nu doar contopirea a două trupuri. Iubirea e atunci când ești și sunt, și totuși suntem UNA, suntem NIMIC și suntem TOT.
Lasă-mă să te iubesc în felul în care mă pricep eu! Mâine te voi iubi poate în alt mod, habar n-am, dar te voi iubi... Asta e tot ce contează. Asta e dorința mea și nu mă doare. Singura mea durere ar fi dacă ți-ai închide inima și ai trăi înafara iubirii. Nu mă doare nici timpul care se interpune între ceea ce-mi doresc și realitatea care mă înconjoară pentru că trecerea timpului nu mă sperie. În iubire, acesta se anulează pentru că o inimă care iubește nu se va teme niciodată de timp. Ea învinge toate încercările...
            Într-un târziu, tânăra privi chipul celui iubit, dar el adormise de ceva vreme căci era obosit, mult prea obosit ca să-i explice acesteia felul lui de-a vedea iubirea.
Adormi și ea, liniștită și încrezătoare că Dumnezeu cu îngerii Săi le vegheau cu dragoste sufletele.
 În tăcerea nopții, inimile celor doi s-au îmbrățișat în lumină și au început să cânte fericite:

Dorințele zboară spre cer...
Unele se transformă-n fluturi jucăuși
Altele țâșnesc asemeni unor săgeți
îndreptându-se către nemurire.
Cele mai multe iau forma norilor
și se împrăștie la prima furtună.
Câteva se transformă-n clopoței de vânt.
Ele cântă și purifică sufletele încercate.
Sunt dorințe care ard asemeni unor lumânări
și ne arată calea atunci când întunericul ne cuprinde.
Însă cele mai frumoase dorințe se transformă-n perle
născute după îndelungi suferințe
Ele sunt cele mai rare și mai puternice
vindecând orice durere...
Spune-mi, Iubire, ai vreo dorință?
Întinde-ți aripile de înger!
Privește spre cer, crede cu adevărat și zboară!


(Următorul clip face parte dintr-un film foarte drag sufletului meu, „Doctor Jivago”, care este ecranizarea romanului cu același nume, scris de Boris Pasternak. Filmul poate fi vizionat online  la următorul link: http://pefilme.com/doctor-zhivago-doctor-jivago-2002/ )


(DOCTOR ZHIVAGO 2002. Keira Knightley & Hans Matheson - https://www.youtube.com/watch?v=o1fFr6QL6AQ)

duminică, 13 noiembrie 2016

ALCHIMIȘTII DURERII


Imagini pentru tablouri de f rasoulli
(imagine preluată de la: https://ro.pinterest.com/pin/20758848257455993/)


Am transformat durerea-n flori nemuritoare

am încuiat cuvintele la marginea timpului

ne-am îmbrățișat sufletele în cea mai adâncă taină

și ne-am îmbrăcat unul în celălalt

ne-am împărtășit trupurile, inimile, emoțiile, gândurile,

ne-am dăruit unul altuia

am primit de dragul celuilalt

ne-am abandonat voinței divine

Îngerii au cântat și s-au bucurat

au slăvit gloria Tatălui nostru

călăuzindu-ne pașii prin noapte

Am primit spinii sufletului tău 

dar inima mea nu suferea îmbrăcată în haina durerii

era mai frumoasă și mai luminoasă

cu răni sacre, preschimbate-n mărgăritare neprețuite.


Ai strâns pietrele ce s-au aruncat în mine

și mi-ai clădit un castel al Iubirii

ai privit-o pe cea din adâncul inimii mele și ai păstrat-o

te-ai veselit asemeni unui copil 

iar ochii tăi senini au primit atâtea bucurii 

câte suferințe a putut cuprinde sufletul meu 

în atâtea vieți trăite fără privirea ta...


( Rumi - Alchemist ♫♫ - https://www.youtube.com/watch?v=G3Ldcao6LmU)

joi, 10 noiembrie 2016

În căutarea fericirii

Imagini pentru copil fericit care privește cerul
( sursă imagine: INTERNET)


Depășește orice amărăciune de  care s-ar putea să fi avut parte deoarece nu te ridicai la gradul de putere al suferinței care ți-a fost încredințată. Ca o mamă a lumii ce poartă durerea lumii în inima ei, fiecare dintre noi este o parte a inimii sale, încredințându-ni-se, deci, o parte din durerea cosmică. TU ești părtaș la totalitatea acelei dureri. Ești chemat să o întâmpini cu bucurie, nu plângându-ți de milă.” (maestrul sufi Pir Vilayat Khan)





              A fost odată ca niciodată un băiețel cu privirea senină asemeni cerului de vară. Pentru că vedea lumea prin ochii iubirii,  toate erau bune și frumoase în viața lui.
           Într- una din zile, pe când micuțul se juca alături de alți copii de vârsta sa, a văzut un cerșetor care se tânguia trecătorilor:
-Ajutați un om sărman, părăsit de soartă și de Dumnezeu! Ajutați, vă rog, un om aflat în suferință!
Copleșit de cuvintele omului, micuțul  s-a apropiat de el și, vrând parcă să-i mângâie durerea,   l-a întrebat:
-De ce sunteți trist?
- Pentru că viața a fost nedreaptă cu mine. Pentru că am suferit atât de mult! Fericirea s-a ascuns de mine! Niciodată nu i-am văzut chipul!
-O să caut fericirea și o s-o aduc aici! Atunci veți zâmbi din nou. Spuse încrezător micuțul.
- Ooo, copile naiv! Fericirea nu există! Astea  sunt povești inventate ca să visăm frumos. Ca să ne mințim singuri! Ha ha ha! Auzi! Fericirea...  Ajutați un om sărman, părăsit de soartă și de Dumnezeu! Ajutați, vă rog, un om aflat în suferință!
             Copilul plecă spre casă, dar în inima lui se strecurase un gând care nu-i dădea pace, un gând care-l făcea să se tot  întrebe: „Oare cum arată chipul fericirii?”...
Din acea zi, ochii micuțului s-au tulburat, căci  nu mai puteau să vadă liniștea, pacea, iubirea din jur, ci căutau altceva. Astfel, băiatul și-a promis că indiferent cât de mult îi va dura căutarea, el va  găsi FERICIREA și o va ține în viața lui pentru totdeauna.
     La început a fost ușor, el descoperind-o în ochii iubitori ai mamei sale, în sfaturile înțelepte ale tatălui său, în îmbrățișările și cuvintele frumoase ale prietenilor. Cu toate astea, fericirea a durat o perioadă scurtă, apoi și-a ascuns chipul și a plecat departe.
        Vremea a trecut, copilul a crescut și odată cu el a crescut și visul lui de-o viață. Nici o clipă nu se oprise din căutarea sa, însă cu cât fugea mai mult după fericire, cu atât aceasta se depărta mai mult de el. Și-ar fi dorit să o înțeleagă, să îi descifreze taina, așa că a început să studieze, să cerceteze, să afle ce reprezintă aceasta și care sunt legile ei, dar a sfârșit prin a deveni tot mai trist și mai abătut.
           De-a lungul timpului, fericirea i s-a arătat tânărului în felurite forme: în casa visurilor sale,  în vacanțe exotice, în mașini, bani, într-o profesie de succes, în prieteni devotați, în chipul iubitei, în zâmbetele copiilor săi. Cu toate astea, el nu a reușit să o păstreze în viața lui pentru multă vreme, pentru că, din păcate, aceasta nu stătea mult. Era asemeni unei fete Morgana: dispărea în ceață, exact atunci când bărbatul credea că a pus mâna pe ea.
            Într-o  zi de toamnă, pe când tânărul se plimba în parcul din cartierul său, a văzut un bătrânel îmbrăcat în haine sărăcăcioase, care stătea pe o bancă și privea cerul. Părea desprins de lumea din jurul său.
-          Of, sărmane bătrân! Cred că ești foarte nefericit! Viața a fost grea cu tine, nu-i așa? spuse tânărul, compătimindu-l.
-          Cu mine??? Ba dimpotrivă! Răspunse bătrânul, cu o strălucire deosebită în priviri. Viața mi-a oferit daruri minunate. De ce aș fi nefericit când e atâta bucurie în jur? Numai orbii nu pot vedea fericirea care ne înconjoară zi de zi.
-          Văd că pari bucuros și împăcat și dacă tot vorbești de fericire, spune-mi, ai văzut-o cum arată? Îl întrebă curios tânărul, așezându-se lângă el.
-          Sigur, am văzut-o, dar  nu contează atât de mult ceea ce am văzut eu, ci contează felul în care aceasta e privită. Pentru că fiecare dintre noi are propria lume interioară, fericirea se poate vedea în milioane de moduri.
-          Bătrâne, văd că privirea ta e luminoasă și emani bucurie. Spune-mi, ai reușit să păstrezi fericirea în viața dumitale?
-          Desigur.
-          Cum ai făcut asta? Eu am încercat până acum, dar nu am reușit. Cu timpul am înțeles că fericirea nu are cum să rămână acolo unde există durere. Indiferent cât de mult am luptat, nu am putut să  alung durerile din viața mea.
-          Faptul că vrem să alungăm tristețea, durerea, suferința, amărăciunea reprezintă  unul dintre obstacolele care apar în calea noastră și ne împiedică să vedem fericirea așa cum este ea cu adevărat. În loc să ne deschidem în fața lor, să le acceptăm și să ascultăm lecțiile pe care ni le oferă, ne speriem și ne ascundem, încercând să părem veseli, nepăsători și încrezători în viitor, deși evităm, de cele mai multe ori, să trăim cu adevărat prezentul. Dacă le permitem acestora să fie, fără să ne identificăm cu ele, ele se vindecă de la sine. Atunci când ne acceptăm durerea și înțelegem rostul său, ne eliberăm de căutarea fericirii. Astfel, ni se deschid ochii în adevăr și, în sfârșit, după îndelungate „rătăciri”, putem vedea lumina bucuriei adevărate și nepieritoare.
      Știi care e cea mai grea piedică în drumul nostru spre fericire? Că în marea parte a timpului, stăm în minte și uităm de inimă, iar mintea caută în permanență în exterior, pe când inima ne îndeamnă să privim înlăuntrul nostru. Parcurgând drumul de la minte spre inimă ( un drum pe cât de lung și anevoios, pe atât de înălțător), descoperim că FERICIREA e în noi înșine. Căutând în exteriorul nostru, nu facem altceva decât să ne depărtăm tot mai mult pentru că nu putem găsi decât fericiri de moment. Acestea sunt asemeni frunzelor care se desprind toamna de pe crengile copacilor, la cea mai ușoară adiere a vântului.
        Pe de altă parte, căutând în inimă, găsești o poartă deschisă spre tărâmul magic al fericirii.
Dacă te îngrijești ca inima ta să fie curată, atunci nimeni și nimic nu îți poate lua adevărata fericire.
                 Prietene drag, să ții minte aceste cuvinte: Așa cum un părinte nu dorește ca al său copil să fie nefericit, nici Dumnezeu nu dorește să fim triști, dar permite tristeții și durerii să existe ca să putem înțelege mai mult bucuria. Cum am putea percepe armonia dacă nu există dezechilibrul, curajul dacă nu simțim frica, credința dacă nu există momente de deznădejde și cum ne-am putea bucura cu adevărat de lumină dacă nu orbecăim mai întâi prin întuneric?
              FERICIREA e  asemeni unei uși care ne poate duce spre Împărăția Cerurilor.
Cheia care deschide această ușă este RECUNOȘTINȚA. Fii recunoscător pentru ceea ce există în viața ta, în momentul de față și bucură-te cât de mult poți de ceea ce primești, indiferent de forma pe care o are darul ce vine spre tine! Ca să te poți bucura cu adevărat, lasă trecutul să plece, fără să-ți pară rău că ai pierdut ceva, pentru că nimic nu se pierde cu adevărat, ci totul se transformă. Ia din trecut doar învățăturile și mergi mai departe cu încredere! Rămâi prezent în viața ta. Detașează-te gândurile care te poartă prea mult în trecut sau în viitor, căci ele te împiedică să trăiești cu adevărat.
În fiecare dimineață ai două alegeri:
Să începi ziua posomorât, gândindu-te: „Off! O nouă zi de muncă! Oare ce voi face azi? Oare cum mă voi descurca? Oare... ? Oare...?”  Și de aici începe o avalanșă de gânduri care îți limitează ființa.
Sau poți începe ziua cu bucurie, privind spre cer și spunând:
-Doamne, mulțumesc pentru ziua pe care mi-ai dăruit-o! Nu știu cum o voi petrece până la capăt,  dar îmi doresc să împart darurile primite cu cei care apar în calea mea!

                  În final, alegerea îți aparține doar ție. 



(Sâmburele acestei povestioare a fost creat pe 17 aprilie 2016, la Sibiu, la un curs de formare care s-a numit „EDUCAȚIE PENTRU FERICIRE”, susținut de oameni minunați pentru oameni tot la fel de minunați, cărora le mulțumesc pentru momentele de fericire pe care le-am împărtășit împreună. :) )


                          
(Gheorghe Iovu - Magia fericirii live @ Galeria Irecson - https://www.youtube.com/watch?v=RAqk5_xqzPc)

joi, 3 noiembrie 2016

Luna, Soarele și Iubirea


Imagini pentru flacari gemene
( sursă imagine: INTERNET)

        Amândoi priveau cerul înstelat, se priveau în ochi, se țineau în brațe, dar fiecare era în lumea lui.
El adora în tăcere Luna, căutând echilibrul, armonia, cunoașterea, fericirea.
Ea privea stelele, se gândea la măreția Soarelui și îi mulțumea Lui Dumnezeu că l-a adus în viața sa. Ea căuta smerenia și iubirea. Adevărata iubire...
      Dar pentru că nu au știut să iubească, și-au frânt inimile în mii și mii de bucăți. El a dăruit câte o părticică din inima sa fiecărui suflet trist pe care-l întâlnea. Ea și-a căutat bucățile pierdute, le-a lipit cu răbdare, punându-le la locul potrivit, a vindecat rănile și a început să cânte pentru inimile triste, mângâindu-le durerile.
  Cântecul ei era despre lună, despre stele, despre soare, despre lumină și iubire:


Cât de frumoasă ești tu, Lună!
Dar cât de frumos e soarele care îți dăruiește cu iubire lumina sa!
Minunată ești tu femeie!
Dar numai un bărbat te poate face să luminezi mai tare decât stelele de pe cer!
Cel care știe să îți aducă strălucirea în priviri, chiar și atunci când norii tristeții te încearcă, cel care este alături de sufletul tău chiar și atunci când mintea îi spune să fugă departe, cât mai departe, acel bărbat este soarele din viața ta. Restul, sunt luceferi ai nopții care odată cu primele raze ale dimineții dispar ca și cum niciodată n-ar fi existat, pentru că fiecare Lună are Soarele său...




(Fancy   Flame Of Love - https://www.youtube.com/watch?v=CXyZN0fxRl0)

miercuri, 2 noiembrie 2016

Iubirea nu alege...

Imagini pentru doi care se țin de mână
( imagine preluată de la: http://citatemaxime.ro/citat-imagine/nu-stiu-unde-duce-drumul-meu-dar-merg-mai-bine-cand-te-tin-de-mana/)


„Dragostea îmbracă multe forme, iar inima care n-o recunoște e o inimă cu adevărat săracă.”
                                                   Hans Christian Andersen 

         
                Iubirea nu alege parteneri frumoși, bogați material, deștepți, descurcăreți, echilibrați, înțelepți, blânzi, „perfecți”...Ea nu-și dorește ca celălalt să fie într-un anume fel. Nu are standarde, tipare și nici criterii de selecție. Iubirea are doar o inimă deschisă, o conștiință îndreptată spre lumina cunoașterii, două aripi și un felinar care licărește cu emoție atunci când întunericul nopții se lasă peste omenirea cufundată în visare, iar câte un suflet curajos și „nebun” mai caută din când în când drumul spre inima celui pe care îl iubește.
           Iubirea se bucură cu adevărat atunci când poate oferi și nu așteaptă să primească ceva anume în schimbul darului său. Cu toate astea, ea nu respinge nimic din ceea ce vine înspre ea, aceasta acceptând să primească de dragul de a-i face celuilalt bucuria de a oferi, chiar și atunci când darul poate aduce tristețe.
Chiar dacă Iubirea nu poate împiedica o cădere a celui drag, aceasta îl ajută să se ridice, îl privește în ochi, îi zâmbește, îl ia de mână și alege să meargă împreună pe drumul vieții, indiferent de greutățile care le apar în cale. 
Iubirea nu abandonează, nu închide uși. Ea rămâne cu brațele deschise în fața tuturor, strângând la pieptul său atât zâmbetele, bucuriile, cuvintele de dragoste, cât și lacrimile, suferințele, reproșurile, jignirile și batjocura celor care ignoră chemarea sa. 
          Un suflet care iubește se întristează doar pentru că simte că nu a știut să-l iubească pe celălalt mai mult. 
Atunci când îi aude doina inimii, vântul, care îi este un sfetnic de nădejde, îi șoptește prietenos la ureche: 
- Ai timp de acum încolo să iubești cât de mult vrei. Nu e târziu. Niciodată nu e târziu. În Iubire timpul nu contează. În iubire, depărtarea, timpul, spațiul, neputința, frica, toate se anulează. Iubirea, suflete drag, e singura care poate aduce lumina, pacea, nădejdea și viața chiar și în cea mai întunecată inimă...

                 

( sursa clip: https://www.youtube.com/watch?v=fCZWOoJwTLk)

La fermă - imagini pentru activități despre animale domestice

 Materiale didactice pentru activități despre animale domestice