Pentru femeia din fiecare femeie...

                     

( imagine preluată de pe site-ul http://picturi.art-zone.ro/picturi_celebre/picturi-leonardo_da_vinci-cap_de_femeie_head_of_a_woman-176.html )

Frumoasa mea,

Iartă-mă pentru nedreptățile pe care ți le-am făcut în tot acest timp în care nu te-am putut vedea cu adevărat.

Deși îmi tot spuneai că frumusețea adevărată e în adâncul sufletului tău, eu n-am știut să te privesc în ochi și să te înțeleg, ucigându-ți astfel, fără să vreau, feminitatea.

Ani întregi ți-ai ascuns tristețea în spatele fardurilor, sperând că într-o bună zi voi deschide ochii și voi vedea cât ești de minunată.

Te-am maltratat, rupându-te în bucăți ori de câte ori am crezut că nu ești demnă de iubirea celorlalți, concentrându-mă doar pe defectele tale. Astfel, uneori îmi păreai prea vorbăreață, alteori prea tăcută, prea veselă, prea tristă, exagerată și falsă, indiferentă, cicălitoare... Nu-ți înțelegeam emoțiile și nici nu puteam pricepe cum de poți trece așa de repede de la o stare la alta.

Cu timpul, mi-am dat seama că te-am judecat prea mult și că de fapt, defectele tale erau cele care te făceau atât de frumoasă.

Credeam că fericirea trebuia să fie în exteriorul tău și astfel, te-am purtat în nenumărate relații care te-au îmbolnăvit, sărăcindu-ți încrederea în tine tot
mai mult.

Te-am învățat că nu trebuie să aștepți să primești și că trebuie în primul rând să oferi. Ca o femeie deosebită, m-ai ascultat și ai oferit. Ai oferit iubirea ta, darul cel mai de preț, dar, de cele mai multe ori, nu ai primit nimic în schimb. Te-ai descurajat, iar
durerea te-a făcut să construiești inimii tale ziduri de apărare.

      Cu timpul mi-am dat seama că n-am știut să te învăț că fericirea nu depinde de ceilalți, ci trebuie să vină din interior.  Și, mai ales, marea mea vină a fost că n-am știut să-ți ofer iubirea de care aveai atâta nevoie, fiindcă, într-un târziu mi-am dat seama că eu eram, de fapt, adevărata ta jumătate...

      Iubita mea, acum privirea mi-e limpede. Am dat jos ochelarii ignoranței, iar măștile mi-au căzut rând pe rând. Te văd și mă minunez de frumusețea ta, de răbdarea cu care ai așteptat să renasc în tine, de iubirea cu care m-ai scăldat în fiecare secundă, chiar și atunci când nu știam să-ți vorbesc, te neglijam și te disprețuiam din tot sufletul.

    Azi, după atâta așteptare, te îmbrățișez cu drag și-ți sărut inima. Azi strig cât de tare pot că: ești frumoasă, ești specială, ești minunată, ești magnifică, ești chipul iubirii pe care l-am căutat o viață întreagă fără să știu. 

Te iubesc! Să nu uiți asta niciodată.

Cu drag,
bărbatul din tine – cel care abia s-a trezit în iubire

-