( http://www.fastimo.com/cum-imblanzesti-spiritul-casei-tale/balanta/ )
-Off!
Cât de supărat sunt, mamă! spuse băiețelul, prăbușindu-se pe canapea.
Azi am avut o zi proastă la școală.
- Care e motivul supărării? întrebă mama.
-Îți amintești de balanța pe care am confecționat-o
împreună zilele trecute pentru ora de Știință?
-Desigur, cea pe care am făcut-o din materiale
reciclabile.
-Daaa... Să știi că majoritatea copiilor aveau balanțe
din plastic și alții din lemn. Oricum, le-au cumpărat și erau frumoase,
bineînțeles.
Ce crezi că s-a întâmplat când am prezentat eu balanța
– invenția pe care eu o credeam „perfectă”???
-...
-Au început toți să râdă. M-am simțit ultimul om! Îmi
venea să intru în pământ de rușine.
Mama îl ascultă fără să-l întrerupă și-l îmbrățișă în
cea mai adâncă tăcere.
- Știi, ar fi putut măcar să aprecieze faptul că m-am
străduit să fac ceva...
Apoi, după ore, am luat balanța și am trântit-o de
nervi că m-au făcut ceilalți de râs din cauza ei. Acum e stricată. Ești
supărată, nu-i așa?
-De ce aș fi supărată?
-Pentru că m-ai ajutat și tu la confecționarea ei. spuse copilul, încercând
să „intuiască” posibilele reacții ale mamei.
Dându-și seama că un discurs moralizator ar face mai
mult rău decât bine, mama se gândi să conducă discuția într-o manieră diferită
și începu astfel:
- Ții minte că zilele trecute doamna învățătoare
a invitat părinții să asiste la lecție?
-Da, dar nu înțeleg ce treabă are asta cu balanța...
-Vei înțelege. Ascultă doar...
Știi că doamna a dat fiecărui părinte testele voastre
de evaluare inițială.
Atunci când am văzut punctajul mic pe care l-ai
obținut la testul de la matematică, prima mea reacție a fost să ascund pagina
cu punctajul de privirile celorlalți părinți, simțindu-mă un pic stingherită. Pentru câteva momente am simțit că mi-e
rușine, însă mi-am făcut curaj și am scos foaia la vedere, zâmbind. Mi-am dat
seama că valoarea ta nu avea de-a face cu părerea celor din jur și că indiferent
de rezultate, tu erai același. Cu toate astea, mintea mea tot încerca să caute
o explicație pentru punctajul pe care l-ai obținut. Știam că te descurci foarte bine la matematică
și mă tot întrebam care o fi fost cauza.
Bineînțeles
că răspunsul a venit imediat, observându-te cu atenție, cum te foiai în bancă, nu
aveai stare, iar mintea ta era cu totul
în altă parte, numai la lecție nu era prezentă... Atunci m-a bușit râsul, imaginându-mi că așa te-ai
comportat și atunci când ai dat testarea. Din doi timpi și trei mișcări ai făcut
lucrarea „praf” J
-
Așa este! Uneori, mă grăbesc și sunt atât de neatent! spuse băiețelul zâmbind rușinat.
-
Ideea era că deși
am avut câteva momente în care mi-a fost rușine de privirile celor din jur,
mi-am revenit repede, fiindcă doar eu știam mai bine decât ei cine ești tu și ce
potențial ai. Am avut încredere în tine și am în continuare, astfel, ceilalți nu mă pot influența. Nu ești „perfect” și
nici eu nu sunt, dar ne putem îmbunătăți pe zi ce trece.
Dacă
te-aș fi comparat cu colegii tăi, tu ai fi fost nefericit iar eu aș fi fost
veșnic nemulțumită. Am ales totuși să te compar cu un singur copil: copilul
care ai fost ieri este un copil foarte bun, mai bun decât el este copilul care
ești azi și mult mai bun decât acesta ar putea fi cel care vei deveni mâine.
Sunt zile în care și eu mă simt tristă datorită remarcilor
pe care le fac unii sau alții privind stilul de educație pe care ți-l ofer. Uneori mi-e rușine când sunt apostrofată din
pricina gafelor pe care le faci. Cu toate astea, indiferent cât de greu îmi
este uneori când văd că rezultatele muncii noastre întârzie să apară, aleg
să-mi păstrez încrederea, să învăț și eu pe parcurs, să te înțeleg și să te
ajut să devii cel care ești menit să fii: un om frumos, nu „perfect”, nu-i așa?
Băiețelul
începu să plângă și, strângându-și mama în brațe, îi spuse, printre suspine:
-
Nu am stricat balanța! Mi-am dorit s-o fac, dar apoi m-am gândit că era creația mea, a noastră și
nu merita asta, chiar dacă m-am simțit foarte rău când au râs colegii de
mine. M-am gândit că nu are rost să mă răzbun pe ea și că aș putea să o
îmbunătățesc. Mă ajuți și tu, nu-i așa?
-
Desigur! spuse mama
bucuroasă. Mâine va fi mai frumoasă decât este azi. Sunt convinsă că vei avea idei
minunate!
***
În viață, lucrurile nu ies
întotdeauna așa cum ne-am dori. Ca să ne fie și mai greu, pot apărea diverse
obstacole care ne „testează” încrederea
în vocea interioară. Astfel, începem să ne lăsăm influențați de cei din jurul
nostru, deși fiecare are propria viziune despre viață, în funcție de trecut, educație,
credințe, convingeri și multe altele.
Societatea ne învață să ne proiectăm
fericirea în exterior, comparându-ne viețile cu ale celor din jur, fascinați de
o lume a iluziilor în care ni se bagă pe gât fără să ne dăm seama „povestea
perfectă” unde nu e durere, nu e tristețe, nici suferință. Din păcate, unii
dintre noi își dau seama târziu de faptul că povestea e „contrafăcută”, creată
special pentru a ne menține în starea de „visare” la viața perfectă, la job-ul
perfect, la silueta perfectă, la familia perfectă, etc. Bineînțeles că mulți
sunt cei care își dispută supremația în topul perfecțiuniiJ și totodată mulți
sunt cei care suferă enorm dându-și seama că n-ar putea trăi niciodată o astfel
de poveste după standardele actuale...
Puțini
sunt cei care aleg să vadă că fericirea adevărată se află în interiorul lor și,
din păcate, mult mai puțini sunt cei care aleg să creadă în continuare în
viziunea lor, chiar și atunci când toate situațiile par să le fie potrivnice. Aceștia
sunt cei care au puterea de a-și asuma orice eșec, fără a da vina pe ceilalți și de a se bucura cu smerenie atunci când
viața le răsplătește eforturile. Când cei din jur le laudă succesul, ei își
amintesc de momentele potrivnice și se bucură că au crezut într-un vis
de care alții râdeau. Acești „vizionari nebuni” au ales la un moment dat să aibă
încredere în „balanța” lor, îmbunătățind-o în fiecare zi.
Partea frumoasă este că fiecare dintre
noi poate decide ce și cum dorește să fie.
Tu ce alegi să fii: cumpărător sau vizionar? Vrei să cumperi o
balanță din comerț sau vrei să creezi o balanță imPerfectă? În ce parte se
înclină talerul?
https://www.youtube.com/watch?v=xdabY4TSOxo
Înainte de toate, de conținutul ca atare, vreau să afirm răspicat că aici avem de-a face cu un autor care are harul povestirii în ființa sa. Limpezimea frazei ascunde un condei bun, care este în stare să scoată și mai mult și mai bine narațiuni interesante. O îndrum să-și exerseze continuu acest condei și să dea drumul imaginației să zboare și să aștearnă pe hârtie aceste gânduri, că o face foarte bine. Mult succes în demersul său!
RăspundețiȘtergereDomnule Mocanu, mă bucur pentru gândurile minunate pe care le-ați scris și pentru îndrumările făcute! Vă mulțumesc!
Ștergere