Maria Chiriac: Visul

( imagine preluată e la link-ul http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/imagini-vise-de-copii-vedeti-ce-a-reusit-un-fotograf-sa-realizeze--100285.html )

Era zarvă mare printre prichindei. Fiecare dorea să vorbească și să se facă auzit, mai ales că printre copii se aflau și colegi noi care aveau atâtea de spus!

Educatoarea știa că pentru a readuce liniștea în sala de grupă și pentru a le capta atenția tuturor pentru activitatea care urma să se desfășoare, ar fi trebuit să găsească urgent o soluție salvatoare.

- Copii, am o surpriză pentru voi.

- Unde? Unde? Unde e surpriza? Întrebară toți în cor, cercetând din priviri întreaga sală de grupă.Poate, poate se ascunde ceva pe undeva. Cine știe?

- E altfel de surpriză. Nu se vede cu ochiul liber.

- Aaa! E invizibilă? Spuse un puști de vreo 6 anișori sărind de pe un picior pe altul. Yupiii! Îmi plac misterele! Haideți, copii, în acțiune! Să căutăm surpriza invizibilă.

- N-o veți găsi! Dacă veți fi atenți, veți afla despre ce este vorba. Surpriza mea este, de fapt, un joc pe care nu l-ați mai jucat niciodată până acum și care se numește VISUL.

Știți cu toții că seara după ce vă rugați la Doamne - Doamne și la îngerașii noștri, mergeți la culcare. După ce închideți ochișorii, moș Ene, cel care vine pe la gene, vă duce în lumea minunată a viselor. Vă amintiți că zilele trecute am discutat despre visele voastre? V-am spus atunci că toți visăm, chiar dacă unii dintre noi nu ne amintim ce am visat. Am mai discutat și despre faptul că fiecare dintre noi are visul său. Dacă sunt doi frați care dorm în același pat, nu înseamnă că visează la fel, nu-i așa?Unul visează ceva, celălalt altceva...

Să revenim însă la ale noastre. Ce este necesar să facem pentru a putea visa?

- Să dormim.

- Așa este. În jocul nostru, însă noi ne vom preface doar că dormim și vom visa împreună. Adică vom avea un singur vis. Interesant, nu-i așa?

- Cum adică un singur vis? Întrebă o fetiță cu ochii migdalați.

- Un vis comun în care veți apărea toți.

- Chiar și dumneavoastră?

- Chiar și eu. De ce nu?

Deci, ce v-ar plăcea să visați?

A urmat o avalanșă de răspunsuri care mai de care mai diferite și mai trăznite. Unul voia să conducă o motoretă, altul să dăruiască un buchet de flori unei colege, doi voiau să conducă o mașină, unii doreau să se uite la desene animate, o fetiță voia să facă echitație, etc...

După ce a reușit să-i facă să vorbească pe rând, educatoarea a notat cu mare atenție răspunsurile în agenda sa, le-a citit cu voce tare, a stat un pic pe gânduri, încercând să găsească un punct comun care să aducă împreună toți copiii. Aceasta știa că are o sarcină destul de dificilă pentru că scenariul trebuia să fie creat astfel încât fiecare dintre micuții preșcolari să aibă câte un rol într-un vis în care bucuria, prietenia, voia bună și armonia erau ingredientele principale. După câteva momente de reflecție s-a dat start jocului. Nerăbdători, copiii au închis ochii, iar educatoarea a început povestea:

„Este o zi frumoasă de toamnă. Vremea e călduță. Adie un pic vântul, iar pe cer

câțiva nori jucăuși tocmai și-au făcut apariția.”

- Plouă? Întrebă curios un copil.

- Nu. Nicidecum. Norișorii zburdă pe cer. Au doar chef de joacă și atât.

- Ce bine! Nu-mi place ploaia. Mă udă și răcesc.

- Mie-mi place! Mie-mi place! Spuse entuziasmat alt băiețel. Când plouă ies afară și sar în bălți. Doamnaaa! Să știți că odată am băut picături de ploaie. Am scos limba și am stat așa să-mi plouă în gură. completă copilul, gesticulând pentru a demonstra cele spuse.

- Vom discuta altă dată și despre asta, însă acum haideți să continuăm visul nostru fără să-l mai întrerupem!

„Este ziua Albei-ca Zăpada, iar piticii dau o petrecere mare în cinstea sa. Aceștia au fost invitat toți copiii de la grădiniță în căsuța lor din pădure.

Gheorghiță s-a hotărât să meargă la petrecere cu motoreta sa cea nouă. El conduce cu atenție și fără viteză prea mare pentru că nu vrea să lovească vreun iepuraș, vreun arici sau cine știe ce altă viețuitoare aflată în drumul spre căsuța piticilor.

Maria vine călare pe căluțul său roz pe care-l cheamă Amadeus. A luat-o și pe Alina.

- Dii, Amadeus! spune Maria. Fugi ca vântul și ca gândul! Du-ne repede în pădurea din poveste!

Observând zâmbetul Mariei, educatoarea își aduse aminte de băiețelul său pe care-l privea

noaptea când dormea, iar uneori zâmbea prin somn. Se întâmpla câteodată ca acesta să se trezească în hohote de râs și bineînțeles s-o întrebe curios dacă știe ce a visat fiindcă el nu-și aduce aminte și chiar și-ar dori să afle de ce a râs cu așa poftă. De parcă mama ar fi trebuit să le cunoască pe toate...

Hmm! Mai bine ar fi să continui povestea, gândi educatoarea. Altfel, copiii se vor trezi și visul se va termina prea devreme. Oare cine mai e pe listă? Aaa! Petruț. Buun! Să mergem mai departe!

„Petruț a ajuns demult la căsuța piticilor și așteaptă să vină și ceilalți. Ca să nu se plictisească, el se uită împreună cu Nicoleta la desene animate. Adelina repetă o melodie pe care ar dori să i-o cânte Albei-ca Zăpada. Iulică se dă în leagăn cu sora lui mai mică. Marius conduce un camion. Alături de el este Adrian. Ar dori și el să șofeze, însă a hotărât împreună cu colegul său că va conduce camionul când se vor întoarce de la petrecere. Astfel vor fi amândoi mulțumiți.

Iată că a venit și Dănuț cu un buchet mare de flori pe care-l va dărui sărbătoritei. Bineînțeles că i-a pregătit și o dedicație muzicală, căci doar el e trubadurul grupei noastre care zi de zi ne încântă cu câte un moment muzical. (...)”

Fiecare copil era atent să-și audă numele. Toți erau fericiți. Cu ochișorii închiși zâmbeau și trăiau împreună un vis frumos.

Tocmai când petrecerea era în toi, educatoarea se trezi privită insistent de doi ochi mari și pătrunzători:

- Doamna! Dumneavoastră ce visați când erați mică?

O avalanșă de amintiri începură să-i ruleze prin minte cu o viteză extraordinară. Își aminti că uneori visa că zboară departe... atât de departe încât vedea planeta de sus și i se făcea frică. Alteori se visa plutind în derivă prin Univers. Era atât de rece acolo printre aștri! Se întâmpla să se viseze desculță, mergând pe cărări care se înfundau. De fiecare dată o lua de la capăt pe alte drumuri, căutând ceva ce nici ea nu știa.

Cele mai frumoase vise erau cele în care putea să leviteze, fără să se depărteze însă prea mult de pământ. Când se trezea era foarte dezamăgită că totul nu fusese decât un vis și încercând să vadă dacă nu cumva ar putea să-l transforme în realitate, își lua avânt și sărea din pat, sperând din toată inima că ar putea pluti măcar vreo câteva secunde. De fiecare dată acțiunea se finaliza cu o bătaie în țevile caloriferelor de la vecinii de la etajul de dedesubt și cu vreo câteva înjurături de rigoare pentru pedepsirea infracțiunii de a le „zgâlțâna” lustra acestora din toate încheieturile și de a le deranja tavanul plicitisit care avea nevoie uneori de câte o zdruncinătură zdravănă să-și revină. Cu toate astea, reproșurile vecinilor n-o afectau prea mult, fapt pentru care de câte ori avea acel vis, se repetau și tentativele de „zbor”. După ce eșua, ca să-și ridice moralul, se urca pe șifonier și stătea întinsă pe burtă, privind la pătratele de pe covorul din dormitor, mulțumită că avea o viziune de ansamblu asupra întregii camere. Când se deschidea ușa brusc, pentru a nu fi prinsă, a încercat diverse variante: se prăbușea direct în pat asemeni unei păsări rănite în zbor, se ghemuia și se dădea jos încet, strecurându-se tiptil și sperând că va scăpa basma curată sau, varianta de criză, făcea pe moarta, lipindu-se de perete ca și cum ar fi făcut parte din el și nu vedea, nu auzea, nu răspundea și nici măcar nu respira... prea tare. Ce urma după aceste peripeții, e lesne de înțeles... Cu toate astea, nu a renunțat la experimentarea „zborului”, sau mai bine spus a „prăbușirilor”, luând-o de la capăt ori de câte ori era nevoie, până într-o bună zi când a avut surpriza neplăcută de a vedea că deasupra

șifonierului erau depozitate diverse lucruri.

După o luptă acerbă, mama ieșise, în sfârșit, învingătoare. Putea să iasă liniștită pe scară fără a mai fi apostrofată de vecinii prea serioși și fără chef de glume de la etajul al II-lea.

- Doamna, răspundeți, vă rog! Ce visați???întrebă copilul curios.

- Visam frumos, așa ca și voi. O să-ți povestesc altă dată, când vom discuta din nou despre vise. răspunse educatoarea, pregătindu-se să anunțe activitatea care urma să se desfășoare .

În aceeași zi, după o scurtă perioadă de timp, în curtea grădiniței, Petruț și Adrian se jucau de-a prinse-lea.

- Hai să ne jucăm de-a visul! spuse Adrian.

- Nu putem. N-avem povestitor. Eu nu știu să povestesc. Îi răspunse celălalt copil continuând să alerge și să strige: „Prinde-mă! Prinde-mă!”

Observându-i în tăcere, educatoarea auzi cuvintele copilului, zâmbi și își dădu seama că viața îi oferi din nou daruri minunate. De data asta, lecția fusese despre rolul esențial pe care îl poate avea un povestitor în crearea unui vis comun în care cuvinte precum „accident”, „violență”, „teroare”, etc. nu au ce căuta într-o lume a iubirii și a compasiunii, unde e loc pentru toți, indiferent de rolul pe care fiecare alege să-l interpreteze. Atâta timp cât există un povestitor care să vadă legăturile subtile dintre oameni și care să creeze, atunci când este necesar, chiar și un pod între prăpastii, „imposibilul” se transformă în posibilități infinite.

***

Vrei să faci parte dintr-un vis frumos?

Închide ochii și deschide-ți inima!

Vei curge prin vis asemeni unui izvor limpede care-și susură cu drag povestea minunată. Visează, trăiește, zâmbește, apoi trezește-te și împărtășește celor din jur darurile cu care Dumnezeu, în nemărginita Sa iubire, te-a binecuvântat. Caută povestitorul din tine și cere-i Domnului să-ți vină în ajutor pentru a-ți crea povestea aici și acum.

Dacă nu te consideri prea talentat în arta povestitului, rămâi cu inima deschisă și păstrează-ți credința vie că Dumnezeu va trimite la momentul potrivit un povestitor ce te va ajuta să pășești într-un un vis care-ți va permite să-ți deschizi aripile și să te înalți încrezător spre cel care ai fost menit să fii

dintotdeauna. Îndrăznește să zbori și vei vedea că multe posibilități se vor ivi în viața ta. Cu toate astea, rămâi bine ancorat în realitate, căci dacă se va întâmpla ca vreo ușă să se deschidă prea brusc și să te ia prin surprindere, să nu te sperii. Alege să-ți asumi responsabilitatea pentru tot ceea ce gândești, ce simți, ce vorbești, ce faci în fiecare moment și amintește-ți să fii recunoscător pentru că azi ți s-a oferit șansa de a scrie încă o pagină în cartea vieții tale.