( imagine preluată de la link-ul http://www.cuvantul-ortodox.ro/tag/distractie/ )
Azi poștașul mi-a adus o scrisoare. Mi-a spus că e trimisă din depărtări, de către cineva care mă iubește nespus de mult. Mi-a zâmbit, mi-a dat un plic șters, îngălbenit ce părea din timpuri străvechi, apoi a plecat fără să mai privească în urmă.
Curioasă, m-am uitat la expeditor, însă nu scria nimic, fapt care mi-a stârnit mai mult interesul. Fără să stau prea mult pe gânduri, am deschis plicul și am descoperit o scrisoare de dragoste al cărei conținut îl redau mai jos:
„Draga mea iubită,
Mi-e foarte dor de tine și mi-aș dori din tot sufletul să ne revedem!
Mi-e dor de clipele când ne plimbam toamna pe aleile înguste dintre castani. Tu admirai spectacolul de culori și sunete, iar eu te priveam cum te jucai, asemeni unui copil, printre frunzele căzute. Îți plăcea atât de mult foșnetul lor!
De fiecare dată îmi spuneai entuziasmată: „Știi, fiecare frunză are povestea sa. Trebuie doar să o privești cu atenție, să o simți și să o lași să-ți vorbească. Ea ți se va deschide bucuroasă asemeni unei cărți ce așteaptă să-i descoperi tainele ascunse printre paginile uitate de vreme.”
Mi-e dor de iernile petrecute la gura sobei printre povești din alte timpuri, de trântele prin zăpadă și de alunecările tale spectaculoase pe gheață care te enervau la culme, dar care reușeau atât de bine să te facă să mai cobori un pic din lumea gândurilor în care te aflai mai tot timpul.
Mi-e dor de primăverile senine în care mă luai la braț și mergeam împreună agale prin oraș. Ochii tăi își îndreptau privirile către castanii înfloriți, apoi se înălțau tot mai sus către cer. Aveai atâta lumină în priviri! Te urmăream amuzându-mă de felul tău copilăros de a te bucura și de a fi surprinsă chiar și de norii care păreau că te invită la un joc de-a ghicitul chipurilor. Îmi spuneai: „Uite! Vezi norul acela? Seamănă cu un delfin. Ooo! Nu! Acum seamănă cu un balon mare. Cât de repede se schimbă!...”
Mi-e dor de serile de vară petrecute în mijlocul naturii, când te descălțai și pășeai cu sfială prin iarbă, apoi îmbrățișai fiecare copac, spunându-mi: „Știi că fiecare copac are povestea sa?” Știam, bineînțeles că știam, dar voiam să te-aud pe tine și, Doamne, cu cât entuziasm o spuneai!
Cândva erai îndrăgostită de mine, mă iubeai și mă priveai cu încredere, cu optimism, cu pasiune, însă, cu timpul, ți-ai închis inima și te-ai ascuns. Cu cât încercam să-ți vorbesc, cu atât mai mult te îndepărtai. Ai ales să negi, să respingi, să fugi, să uiți.
Iubito, mi-aș dori să-ți văd din nou privirea senină, să-ți ascult râsetele care-mi colorau zilele, să mă amuz de micile gafe pe care le faci din neatenție, să te-mbrățișez atunci când te simți singură și neajutorată, să-ți sărut fruntea când mă privești cu insistență și îmi pui întrebări „întrebătoare” care au o logică doar de tine știută și, cel mai mult, mi-aș dori ca atunci când te pierzi în copilărie, să te iau de mână și să alergăm împreună printre zilele ce vor urma de-acum încolo.
Cu drag,
Cineva care te știe dinainte de a te naște
și care îți va rămâne alături pentru o eternitate întreagă
P.S. Dacă încă nu ți-ai dat seama, pe plic ar fi trebuit să scrie așa:
EXPEDITOR: Viața
ADRESA: Tărâmul Bucuriei, Calea Inimii, Blocul Copilăriei, Etajul Zâmbetelor Șugubețe, Apartamentul Iubirii Divine
***
Azi poștașul mi-a adus o scrisoare. Azi poștașul mi-a bătut la poarta sufletului, iar inima mea s-a bucurat. Azi am dansat cu Viața prin foșnetul frunzelor, printre picăturile de ploaie, printre zâmbete și amintiri, în ritmuri de acordeon. Azi mi-am amintit adresa corectă și m-am întors în inimă.
(IL POSTINO - POSTMAN - MI MANCHERAI - Romantic Italian accordion film mu... )
( https://www.youtube.com/watch?v=Rg1LhiTQ8MQ)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu