Eram eu, chiar eu...

( sursă imagine: http://cazasu.blogspot.com/2012/02/povestea-inimii.html)

  Atunci când am obosit alergând, când am încetat să mai caut, când m-am oprit să mai înțeleg lumea, m-am descoperit în toată splendoarea mea. Eram completă! Eram frumoasă! Eram luminoasă! 

M-am deschis și am plâns. Am curs asemeni râului printre pietrele tăcute, apoi ți-am spus:

-Nu-mi lua dreptul de a vorbi, de a-ți spune ce simt! Dacă te vei ascunde de mine și nu-mi vei asculta șoaptele, cândva, până și pietrele îți vor striga povestea mea. O vei auzi fără să vrei.

Amintește-ți mereu că nu-l poți vedea pe Dumnezeu printr-un vizor neșters al minții omenești așa cum nici frumusețea și miracolul vieții nu le  poți vedea printr-o inimă necurățată de patimi, de doruri, de tristeți și suferințe.

Ți-am vorbit, te-am îmbrățișat, te-am mângâiat, te-am sărutat pe frunte, m-am arătat ție așa cum eram cu adevărat, dar tu nu m-ai auzit, nu m-ai simțit, nu m-ai văzut că eram eu, cea care te-a iubit dintotdeauna, chiar dacă tu ai ales de-atâtea ori să mă ignori și să mă rănești prin gânduri, cuvinte, fapte...

 Eram chiar eu, Inima ta, ființă minunată!

(Vocea Sufletului-https://www.youtube.com/watch?v=wU-9wU2tyFA)