( imagine preluată de la: https://misionarulortodox.wordpress.com/2010/02/24/iubirea-noastra-dumnezeirea-noastra/ )
În goliciune m-am născut
în goliciune voi păși dincolo de Timp
din vis în vis, din piatră-n piatră
pe deasupra valurilor vremii
spre împărăția Luminii
cu picioarele înfipte în trecut
cu fruntea sprijinită pe-un vârf de munte
sărut de o mie de ori Cerul atotvăzător
aleg să iert, să iubesc
să trăiesc și să mor
aleg să mă nasc, să visez
să mă trezesc și să zbor
( Trepte spre cer - https://www.youtube.com/watch?v=vLubE0oElNc )
Îmi place, mult!
RăspundețiȘtergereMulțumesc!!!!
ȘtergereAcum vreo câțiva ani mi-au venit în minte aceste cuvinte: „În goliciune m-am născut, în goliciune mi-aș dori să mor...” Ulterior am aflat că erau asemănătoare cu cele spuse de dreptul Iov ( „gol m-am născut în pântecele mamei mele...). Atunci mi-am promis că atunci când va veni vremea, că voi scrie o poezie care să înceapă cu aceste cuvinte și care să amintească tuturor că goi ne naștem și tot goi murim, iar golul din sufletele noastre nu-l poate umple decât iubirea fără de margini a Lui Dumnezeu.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereRăspundeți
RăspundețiȘtergereGheorghita Mocanu16 februarie 2016, 00:57
"Aleg să..." spun câteva vorbe din punctul de vedere al scriitorului atingând, dincolo de expresia religioasă a poemului, latura lui literară care există, cu prisosință. Ideea goliciunii încununată fidel prin curățenia interioară și exterioară a celui aflat în ipostaza menționată este minunată. Ce poate fi mai curat decât pruncul care se naște fără păcate și, mai apoi, trupul gol din cea din urmă ipostază. Ambele raportate la iubirea eternă a lui Dumnezeu. Autorul știe să creeze emoții, lucrul cel mai important fără de care scriem degeaba, scriem sterp, fără miez, fără consistență și fără importanță. Știm cu toții cine a spus că "e ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune..." Observ, aici, la autorul nostru, o aplecare responsabilă peste știința de a scrie, chiar și versuri. Asta înseamnă că nu prea găsim nimic de scos sau de adăugat, lucru mai rar întâlnit la generația care scrie astăzi detașată de modele, într-un anume fel nonconformist, dar plin de inutilități, uneori. Dobândirea acestor deprinderi de a scrie curat și ca exprimare și ca gândire și mesaj poetic este o virtute a celui care reușește să o facă, iar mesajul clar emotiv răzbate cu precizie spre simțirea cititorului. După ce citești acest poem, nu are cum să nu-ți rămână pictată pe creier imaginea purității închipuită de fiecare în felul său. Iar îndemnul ce pleacă vertiginos ca un glonț din penița autorului: spre iertare, iubire, viață, naștere, visare, trezire și zbor, curge apoi din noi din fiecare ca un gând frumos, ca un ideal spre care privim cu toții cu lumină în suflete.
Da, doresc să mai citesc astfel de poeme scurte dar cuprinzătoare prin arta lui de a ne intra în inimă și a ieși dincolo de ea, înflorită cu noi petale strălucitoare.
Felicitări!
Mulțumesc pentru aprecieri, domnule Mocanu. Mă bucur că v-a ajuns la inimă acest poem. :)
Ștergere