Iubirea de mamă

      

( imagine preluată de la: http://www.medicamentpentrusuflet.ro/2014/10/mesaje-pentru-mama-cele-mai-frumoase.html )

      Îl privea dormind și se tot întreba cum trecuse timpul atât de repede...Parcă ieri îl strângea la piept, sărutându-i  ochișorii negri și jucăuși de „stricător” – așa cum îl „botezase” mamaia lui, chiar în ziua în care își văzuse nepoțelul pentru prima dată.

       Copilul tresări, ca și cum ar fi avut un coșmar, dar se liniști repede și adormi din nou, când simți pe creștet mângâierea blândă a mamei. Aceasta se lăsă și ea, la rândul său, purtată pe aripile unui vis „cu ochii deschiși”, zburând tot mai departe, spre un loc magic în care trecutul se derula prin fața ochilor săi. Părea a fi într-o sală de cinematograf în care putea vedea, pe ecranul emoțiilor, cum rulează, în cea mai adâncă taină, filmul „Mama și fiul”.

        Primul episod s-a numit NAȘTEREA și a prezentat povestea unei femei care, într-o zi geroasă de iarnă, a adus pe lume un băiețel cu o steluță în frunte, ce semăna cu un fulg de zăpadă. Încă din primele zile, micuțul avea dezvoltat instinctul  de „luptător”, reușind să câștige bătăliile cu scutecelul-inamic, din care își scotea de fiecare dată victorios mânuța.

   Mămica era tânără și creștea odată cu fiul său. Erau doi copii: unul mai mare și celălalt mai mic. Împreună pășeau curioși printre zilele care ascundeau tainele iubirii, ale răbdării, înțelepciunii, durerii, iertării, speranței, credinței... Dumnezeu îi veghea. Era acolo zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă. 
Inima tinerei era cuprinsă de recunoștință pentru că divinitatea îi dăruise o minune de copil. Tot ce își dorea era să învețe să se ridice cu adevărat la rangul de MAMĂ. Voia din toată inima să-și ajute fiul să pășească încrezător pe drumul vieții, să aibă curajul să fie el însuși mereu, să-și susțină ideile, să spună deschis ce simte, să caute adevărul și dreptatea, să fie om cu adevărat și nu un produs „îmblânzit” de societate, un robot fără viziune proprie și fără coloană vertebrală.

         Cei doi se jucau, „creșteau”, învățau diverse lecții, cădeau, se ridicau unul pe celălalt, foloseau o paletă bogată de sentimente și emoții. Uneori se supărau unul pe celălalt, se certau, însă, după fiecare „furtună”, între inimile celor doi se întindea împăciuitor curcubeul iubirii, care trecea peste orice necaz.

                         Dintr-odată, gândurile mamei s-au oprit la momentele în care aceasta se cufunda în universul magic al scrisului. Văzu episoadele în care tânăra se afla în plină inspirație, însă, în clipa în care încerca să aștearnă ideile pe hârtie, era întreruptă de vocea fiului care găsea potrivit să-i transmită noutățile ultimelor minute în care ea fusese „plecată” departe, printre gânduri... „Mami, mami, uite, un avion curbăcios!”, „Mama, asta e o minge săltăreață! Hi, hi, hi! Cât de sus poate sări!”, „Mamă, Edam și Epa au murit sau mai trăiesc? ( Adam și Eva), „Mamă, vezi ce pătrățele am făcut? Am mușchi! Sunt puternic! spuse micuțul, arâtându-i burtica plină de pătrate scrise cu pixul. „Mamă, am buletin acum. Sunt mare!!! Se repezi micuțul să-i arate mamei o foaie dreptunghiulară cu un chip de băiețel și cu câteva linii și puncte care reprezentau: NUMELE, PRENUMELE, CNP-ul, DATA NAȘTERII și celelalte date dintr-un buletin. (...)

     Deși o amuzau intervențiile copilului, uneori mama se întrista, pentru că șirul gândurilor sale care curgea armonios fusese întrerupt și, credea ea, că „marea  idee” care-i venise în minte se va pierde pentru totdeauna, fără a avea vreodată șansa de a fi așternută pe hârtie. Așa gândea la acea vreme. Cu timpul, însă,  mama își dădu seama că nimic nu se pierde și că ceea ce este scris să se întâmple, se va întâmpla, indiferent de situație. A mai înțeles că „marile” idei veneau atunci când rămânea deschisă în fața iubirii. Tot ce avea de făcut era să lase să curgă lin izvorul dragostei  în inima sa, fără frici inutile, fără prea multe griji care o blocau și o făceau să se judece atât de aspru uneori, încât ajungea să creadă că niciodată nu se ridicase cu adevărat la rangul de mamă.

       Episoadele au continuat într-un ritm alert. Unele erau luminoase, vesele, energice, distractive, fericite. Altele erau triste, mohorâte și dureroase, însă la final, toate suferințele de altădată apăreau în amintirea femeii ca niște imagini învăluite în ceață, căci inima mamei păstră în adâncul său icoana copilului care-i sărea în brațe, fericit, spunându-i: „Mami, te iubesc!”  

        Filmul s-a încheiat cu imaginea gândului de la care începuse totul: o sămânță  plantată de un suflet care odată, demult, visase să dea naștere unui băiat brunet, cu ochii negri, încrezători, plini de strălucire, căutători ai adevărului, dreptății și iubirii. Un copil care, indiferent de drumul pe care-l va avea de parcurs, va învăța să fie un  om printre oameni, va trăi cu adevărat și își va împlini cu bucurie menirea sa în viață.

Odată cu rularea ultimului episod, femeia a înțeles că cea mai frumoasă și mai pură  poveste de iubire care poate exista este cea dintre o mamă și copilul său.

         În cele din urmă, tânăra adormi, iar în somnul nopții avu un vis:  Se făcea că era copil din nou și era împreună cu părinții la bunica sa. Obosită fiind și negăsindu-și liniștea, își căută locul dintr-un colț în altul. Într-un final, se cuibări în poala mamei sale. Adormi acolo, în fața sobei. Privea focul și nu-i mai era frică de scântei, nu-i mai era frică de nimic. Se simțea cea mai iubită dintre pământeni. Își găsi liniștea adevărată pentru că în acea noapte tânăra se întoarse în adâncul inimii mamei sale care o îmbrățișă cu bucurie. Ca prin minune, rănile i se vindecară. Acum știa că IUBIREA nu are un limbaj anume. Ea nu se exprimă doar în cuvinte, ori în gesturi.  IUBIREA e dincolo de cuvinte, de ceea ce se vede. Iubirea e în adâncul inimii și se poate vedea prin ochii limpezi ai fiecărei mame în care se oglindește cel mai minunat chip: cel al mult iubitului său copil.

♥,,DEDICATIE DE 8 MARTIE! LA MULTI ANI!♥ https://www.youtube.com/watch?v=tYTB6R2v_CU )