(imagine preluată de la: http://www.ciocangabriel.ro/vanzari/cand-nu-cunosti-piata/)
Indiferent de calea pe care alegem să o parcurgem în viață, la un moment dat, apar obstacole diferite care ne îngreunează sau chiar ne împiedică să ne continuăm liniștiți drumul.
Se întâmplă să cădem de multe ori și să ne doară îngrozitor de tare, însă important este să ne ridicăm și să continuăm să mergem, chiar dacă în jurul nostru e ceață și nu vedem bine drumul.
Cazi?
RIDICĂ-TE!
Cazi din nou?
RIDICĂ-TE IAR! Ridică-te și mergi fără frică, fără să deznădăjduiești! Pune-ți încrederea în Dumnezeu, iar ceața se va risipi într-o clipă, ca și cum nici n-ar fi existat vreodată.
Amintește-ți că mersul nu se învață odată cu primii pași. Copilul cade de foarte multe ori, dar se ridică tot de atâtea ori, fără să își piardă încrederea. La fel și tu: Să te ridici mereu, căci drumul spre desăvârșirea sufletului tău e plin de obstacole. Însă indiferent de cât de greu îți va fi, alege să pășești pe cale cu iubire, cu atenție și cu respect față de Dumnezeu, față de cei din jurul tău, dar nu în ultimul rând față de tine! Exact: respectă-te, iubește-te, acceptă-te așa cum ești! Și tu contezi.
În drumul tău vei întâlni mulți oameni. Unii vor fi alături de tine pentru o scurtă perioadă, alții vor rămâne până la capăt. E alegerea lor. Însă, să ții minte că și tu, la rândul tău, ai dreptul să alegi pentru binele suprem. Dacă unii sau alții nu rezonează cu ceea ce ești tu, mergi pe calea ta mai departe, luându-ți „la revedere”, fără să te simți vinovat de alegerea făcută.
De cele mai multe ori, cel mai aspru judecător al tău ești chiar TU. Așa că, indiferent de felul cum te consideri tu ca și suflet, ca și caracter, dă-i o șansă FERICIRII să-ți inunde inima și să se reverse peste întreaga lume!
Lasă iubirea să-ți cuprindă sufletul și amintește-ți de cuvintele pline de har ale marelui EMINESCU:
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
( „GLOSSĂ”- M. Eminescu)
Alege să iubești DETAȘAT!
Nu e ușor. Vei cădea de multe ori, dar lecția o știi foarte bine. Rămâne doar să o aplici.
RIDICĂ-TE și MERGI! Continuă-ți drumul! Ai credință că la finalul drumului, când vei privi înapoi, vei înțelege toate cele ce ți s-au întâmplat. Până atunci, însă, nu lăsa ca ÎNDOIALA să se strecoare în inima ta!
Îndoiala (NECREDINȚA) este unul dintre cei mai aprigi dușmani care țin sufletul captiv în întunericul minții limitate de credințe false, de idei preconcepute, de „scenarii” care de care mai ciudate și depărtate de realitatea noastră. Iar această realitate e una singură. Doar că noi o vedem diferit, în funcție de cât „putem”.
Pentru că NECREDINȚA e o boală grea a sufletului, o să redau o povestioară pe care am auzit-o cu mult timp în urmă la emisiunea „Codul lui Oreste”. Nu rețin titlul acesteia, doar că îmi amintesc că aparține unei actrițe care a scris o carte despre îngeri.
Povestea era cam așa (din amintiri o scriu):
Demult, un înger se juca bucuros în Rai.
ÎNDOIALA l-a întrebat:
- Ce culoare ai?
- Am culoarea LUMINII.
- Dar ce culoare este aceasta?
- Este culoarea luminii...
- Bine, dar știi că lumina are ROȘU, ORANGE, GALBEN, VERDE, ALBASTRU, INDIGO și VIOLET?
TU pe care dintre acestea le ai? a întrebat insistent ÎNDOIALA.
- Am culoarea LUMINII. a răspuns îngerul.
(...)
La final, îngerul a privit-o în ochi și a întrebat-o:
- TU cine ești?
- Știi bine cine sunt și acum am intrat în INIMA TA!
Îngerul s-a dus la Dumnezeu și L-a întrebat:
- Doamne, eu de ce nu pot să am visul meu?
-Îl vei avea când vei fi pregătit, i-a spus Tatăl cu blândețe.
- Dar îl vreau ACUM!!! Sunt pregătit.
-Încă nu ești.
- Ba da! Vreau visul meu!
- Bine, fie cum vrei tu! i-a spus Dumnezeu.
Iar îngerului i s-a făcut FRICĂ pentru că știa că acum avea să devină responsabil pentru visul său.
( Când ÎNDOIALA se strecoară în suflet, întotdeauna urmează FRICA, iar frica e opusul Iubirii, frica aparține întunericului. )
***
POSTEZ MAI JOS UN CLIP PE CARE L-AM VIZIONAT PE FACEBOOK ZILELE TRECUTE ȘI CARE CONȚINE UN MESAJ PUTERNIC DE A NE RIDICA ȘI DE A NE CONTINUA DRUMUL, INDIFERENT DE OBSTACOLELE PE CARE LE AVEM. PENTRU TOATE ASTEA, TOT CE AVEM DE FĂCUT, ESTE SĂ-I FACEM LOC LUI HRISTOS ÎN INIMILE NOASTRE ATÂT DE PLINE DE NOI ÎNȘINE!...
VĂZÂND FILMULEȚUL, CHIAR AM SIMȚIT ȘI RUȘINEA CUM MI-A CUPRINS INIMA, PENTRU CÂTEVA MOMENTE, AMINTINDU-MI CÂTE PIEDICI MI-AM PUS, DE MULTE ORI SINGURĂ, ÎN CALEA FERICIRII MELE. ( Căci, așa cum spunea un maestru spiritual: „Cea mai mare închisoare a ta ești chiar TU. Tu ești închisoarea, tu ești eliberarea”. Gurdjieff)
(imagine preluată de la: https://nonjustice.wordpress.com/tag/citat-despre-intuneric/)
Viața
aici pe pământ este o călătorie într-o lume a iluziei. Ca într-o mandală mișcătoare,
totul se transformă continuu.
În acest univers al dualității, se
întâmplă, de multe ori, de-a lungul vieții, să cădem în mrejele fetei Morgana, lăsându-ne
fermecați de iluziile deșarte ale lumii. Până în ultima clipă din viața noastră
trecem prin tot felul de încercări, însă indiferent de ispitele care apar pe
cale, important este să nu ne lăsăm cuprinși de duhul deznădejdii, ci să ne purtăm
mai departe crucea, așa cum ne este dată, căci El știe cât putem duce. Astfel,
fiecare are propriile lecții de dus și are de purtat, de multe ori, lupte
aprige în adâncul inimii. Aceste lupte se dau între LUMINĂ și ÎNTUNERIC, între
a merge pe calea cea dreaptă și a porni pe alte cărări străine. Calea dreaptă
este cea strâmtă și mulți se poticnesc atunci când merg pe ea, însă cei care
reușesc să rămână pe cale până la sfârșit, sunt încununați cu laurii bucuriei
veșnice.
În scurta noastră călătorie prin
această lume, suntem, în permanență, înconjurați atât de îngeri ai luminii, cât și de îngeri ai întunericului.
Mai
mult decât atât, în fiecare dintre noi există și ÎNTUNERIC și LUMINĂ, doar că,
de multe ori, alegem să ascundem partea noastră întunecată (UMBRA). O ascundem chiar
și de noi înșine, însă UMBRA e în permanență cu noi, indiferent dacă ne dorim
sau nu asta. Ea pășește pe unde pășim și noi, se hrănește cu gândurile,
cuvintele, faptele noastre și, la un moment dat, dorește să iasă la suprafață. Mai
devreme sau mai târziu, ea o va face. Va ieși la lumină, făcând astfel să apară
lucruri pe care n-ai fi vrut să le vezi nici măcar tu însuți, darămite să le
mai vadă și ceilalți...
Astfel, un pas important pe drumul
vieții noastre îl reprezintă ACCEPTAREA laturii noastre întunecate. Doar
acceptând și conștientizând existența acesteia, o putem transforma. Și pentru
că, așa cum susțin oamenii de știință, întunericul reprezintă locul unde încă
nu a pătruns lumina, la rândul său, UMBRA noastră reprezintă acea parte în care
nu a pătruns lumina,. Umbra este partea noastră cu traume, frici, răni,
credințe limitative ș.a.m.d.
Îmi accept rănile, durerile,
fricile! Accept faptul că lupt cu anumiți demoni! Apoi încep să IUBESC pentru
că Iubirea e calea prin care lumina poate străpunge și cel mai întunecat colț
al ființei. E de ajuns să iubești, iar întunericul devine lumină.
Desigur
că nu este vorba despre o iubire omenească, ci despre acea iubire izvorâtă dintr-o
inimă plină de Hristos (iubirea cristică), o dragoste care se revarsă peste
toți și toate, fără deosebire, care nu se consumă și care nu așteaptă ceva în
schimb. Ea oferă de dragul celui care primește.
A
iubi cu inima plină de Hristos nu ține de firea noastră omenească, cea schimbătoare
și nestatorică, ci e dăruită de Dumnezeu, după îndelungi rugăciuni.
În cea mai întunecată noapte,
sufletul își privește demonii, dar nu
poate să-i urască, să-i ucidă, ori să-i alunge. El îi privește cu milă, văzând suferința
în care se zbat și care-i ține înlănțuiți. Astfel, el înțelege că tot ce are de
făcut este să-i accepte și să-i iubească, chiar dacă aceștia îi sunt vrăjmași. Iar
ființa alege să-i iubească, apoi își dă seama
că, de fapt, cel care iubește este Hristos. El sălășluiește în inima sa, luminându-i calea
spre Rai.
Filmul „CĂLUGĂRUL ȘI DEMONUL” prezintă,
într-o manieră foarte creativă, această veșnică luptă dintre ÎNTUNERIC și LUMINĂ,
o luptă dusă atât de monahi, cât și de mireni, în drumul lor spre mântuirea
sufletelor.
Clasificat ca fiind cel mai bun film
după „Ostrov”, filmul are la bază o povestioară din viața Sfântului Ioan, Arhiepiscopul
Novgorodului, care a fost ispitit de diavol, în timp ce-și făcea pravila de
rugăciune și, prin puterea Sfintei Cruci, el a reușit să lege demonul, dându-i
poruncă să îl ducă la Ierusalim la Mormântul Mântuitorului.
Închei prin a scrie că vizionarea
acestui film a avut un impact deosebit asupra mea, la vremea respectivă, mai
ales prin faptul că m-a ajutat să conștientizez că suntem ispitiți până la sfârșitul
vieții, dar că atunci când cerem ajutorul Lui Dumnezeu, imposibilul devine
posibil de realizat, căci ceea ce la om nu e cu putință, la Dumnezeu toate sunt
cu putință.
Aș mai preciza și faptul că un
moment deosebit de valoros în film, mi s-a părut a fi cel care s-a desfășurat
imediat după ce demonul i-a spus
călugărului TAINELE FĂRĂDELEGILOR: „Nu iubi și nu vei fi iubit!”
Demonul întreabă călugărul:
„Dacă
demonul ar vrea să ajungă în sânul Lui Dumnezeu?(...)
O
să accepte El, oare, pocăința din partea unui demon?”
Răspunsul
călugărului (la momentul: 1:37:07) este
revelator:
„Stai trei ani, în același loc, cu fața la răsărit.
Zi și noapte închină-te:
„Doamne,
iartă-mă pe mine, răutatea eternă!
Doamne,
iartă-mă pe mine, păcătosul!
Doamne,
iartă-mă pe mine, netrebnicul!”
VIZIONARE
„LINĂ” VĂ DORESC!
SĂ
NE FIE DE FOLOS!
(Călugărul şi demonul - https://www.youtube.com/watch?v=0-mgtTtcv-Y)
( imagine preluată de la: http://claudiatocila.ro/zboruri-noi/)
E-MO-ȚII, E-MO-ȚII, E-MO-ȚII...
Emoțiile au fost și vor rămâne un mare mister pentru omenire, căci deși ele fac parte dintr-un univers pe care nu-l putem percepe cu cele cinci simțuri, totuși, putem să le conștientizăm.
Problemele care apar pe acest tărâm al EMOȚIILOR nu constau doar în recunoașterea și gestionarea lor, ci, mai ales, în incapacitatea noastră de a face diferența dintre EMOȚII, DISPOZIȚII, SENTIMENTE.
Astfel, EMOȚIILE sunt trăiri de moment care vin în inimile noastre asemeni unor musafiri. Dacă le vom lăsa sau nu să rămână acolo, e alegerea noastră.
Atunci când le „găzduim” mai multe zile, ele se transformă în DISPOZIȚIE (stare de spirit – de ex: Mă simt bine, Mă simt curajos, trist etc.)
Dacă le permitem să rămână mai multe săptămâni sau luni de zile, acestea se transformă în TEMPERAMENT. De exemplu, permițând FURIEI să rămână timp de câteva luni în inima ta, devii o persoană furioasă.
SENTIMENTELE, la rândul lor, se nasc atunci când în inimile noastre sunt găzduite, pentru o lungă perioadă de timp, anumite emoții. Acestea sunt cele mai stabile și reprezintă partea CONȘTIENTĂ a emoției.
De-a lungul timpului, EMOȚIILE au fost clasificate și împărțite, în diferite moduri, de cercetătorii pasionați de domeniul vast al psihologiei (Paul Ekman: Bucurie, Tristețe, Frică, Mânie, Dezgust și Surpriză, Robert Plutchik: Bucurie, Tristețe, Frică, Mânie,Dezgust, Surpriză, Încredere, Anticipație, W. Gerrod Parrott: Bucurie, Tristețe, Frică, Mânie, Dragoste, Surpriză.)
Totuși, prefer să aleg varianta SIMPLĂ care susține că, de fapt, există două mari emoții de bază pe care oamenii le simt: FRICA și IUBIREA. În rest, toate celelalte derivă din acestea două.
Indiferent dacă aparține fricii sau iubirii, fiecare EMOȚIE are rolul său constructiv, are o anumită lecție pe care ne-o predă și ne-o repetă până când o înțelegem și ne-o asimilăm cu adevărat. Astfel, faptul că emoțiile sunt împărțite în POZITIVE (sau CONSTRUCTIVE, BUNE) și NEGATIVE (sau DISTRUCTIVE, RELE) ține doar de mintea omenească ce aparține dualității.
De multe ori ni se întâmplă să ne blocăm în acest univers al emoțiilor pentru că suntem îndrumați să le negăm pe cele „rele”. Ignorându-le și ascunzându-le nu facem altceva decât să le asigurăm condițiile optime pentru ca acestea să răbufnească și să facă uriașe ravagii.
E ca și cum am da cu mătura într-o cameră, dar gunoiul l-am băga sub preș de fiecare dată. La un moment dat, în mijlocul camerei se va forma o movilă de gunoi de toată „frumusețea”.
De ce să fugi de emoțiile care provin din FRICĂ? De ce să alungi, de exemplu, tristețea când aceasta vine în inima ta? Cu cât vei fugi de ea, cu atât te va căuta, cu cât te vei ascunde, cu atât te va urmări. Ai putea să o asculți cu atenție. Ea are multe să îți povestească. Ascult-o, înțelege ce vrea să-ți transmită și eliberează-o! NU te atașa de ea! Nu o lăsa să devină o dispoziție și nici un sentiment. Permite-i să-ți fie tovarășă, călăuză, pentru scurtă vreme! Învață-i lecția, mulțumește-i pentru darul său și las-o apoi să-și vadă liniștită de drum!
Nu e nevoie să alungi emoțiile „distructive”. Important este „să înveți să-ți învingi cele mai profunde frici ale tale și să înveți să iubești. Când îți vei cunoaște fricile așa cum sunt ele și îți vei stăpâni EMOȚIILE, atunci și doar atunci vei fi LIBER cu adevărat.” ( GREGG BRADEN)
Suflete drag, în drumul tău spre libertate, să ții cont de faptul că un STĂPÂN autentic al emoțiilor nu ascunde față de ceilalți ceea ce simte cu adevărat!
Iar atunci când momentul ELIBERĂRII tale va veni, îți urez să ai un ZBOR LIN!
Fie ca râul IUBIRII să-ți adape inima însetată de dor!
Fie ca SPERANȚA să-ți coase aripile când ți se frâng în al nopții zbor!
Fie ca LUMINA să-ți călăuzească pașii spre Inima Ta!
Fie ca PACEA și CREDINȚA să domnească în împărăția TA!
Postez mai jos un clip realizat, de către un „frate de suflet”, un om minunat, dedicat slujirii aproapelui prin promovarea binelui, adevărului, frumosului, păcii și IUBIRII NECONDIȚIONATE.
(imagine preluată de la: https://www.infoniac.ru/news/Astrologicheskii-prognoz-lyubvi-i-otnoshenii-po-znakam-Zodiaka-na-aprel-2017.html)
Un îndrumător priceput în ale vieții de cuplu (și nu numai) spunea despre partenerii de cuplu următoarele:
„Femeia este asemeni unei prize. Bărbatul este asemeni unui ștecăr. Se încarcă de la priză. El are nevoie de energia ei.” Simplu, scurt și la obiect.
Aceste cuvinte m-au luminat mult la acea vreme, reușind să pricep anumite motive subtile care stau la baza unor probleme grave de cuplu.
Așa cum priza alimentează ștecărul cu energie, la rândul său, femeia, alimentează cu energia iubirii, a devotamentului, pe bărbatul din viața sa și îl susține din punct de vedere energetic. Femeia deține resurse neprețuite, deși, de multe ori, nu știe să-și folosească puterile și feminitatea la nivelul maxim. Prin gândurile pe care le are, femeia poate sprijini sau poate împiedica bărbatul în evoluția sa.
Desigur că mai există și altă variantă: Sunt femei care au mult mai dezvoltată partea lor masculină (yang-ul), castrându-și, de multe ori, chiar și inconștient, partenerul. Rolul unui bărbat este să descopere, să cunoască, să dețină anumite informații, el find caracterizat de verbe precum: A ȘTI, A CUNOAȘTE, A DEȚINE, A FI. Pentru că în natură există legea compensației, atunci când femeile au o „dublă” masculinitate, partenerii lor sunt mult mai feminini. Asta pentru ca balanța să se echilibreze. Astfel, femeile masculine se încarcă energetic de la bărbații mai efeminați, rolurile PRIZĂ-ȘTECĂR inversându-se.
Indiferent de cine interpretează rolul de priză, există ACEL moment când PRIZA se strică, iar atunci, oare ștecărul ce face???? Cum se alimentează???
Multe ștecăre aleg varianta scurtă: alte prize (chiar dacă multe dintre acestea sunt chinezării și pot provoca scurtcircuite grave...).
Puțini, foarte puțini aleg să repare priza.
Așa este și cu relațiile. Atunci când se strică ceva, e mai ușor să cauți în altă parte, extraconjugal, alt partener care să îți „completeze” lipsurile pentru că partenerul tău actual e blocat și nu mai poate face asta. Și astfel, sari din priză în priză, din floare în floare, căutând să-ți alimentezi golul imens, dar ceea ce se întâmplă, de fapt, este o scurgere de energie care aduce prejudicii tuturor celor implicați.
Din nefericire, mulți nu știu faptul că atunci când două persoane fac dragoste, nu se unesc doar corpurile fizice, ci și celelalte corpuri subtile: corpul mental, emoțional (astral), spiritual... Ei bine, dacă cei doi se plac fizic, dar la nivel mental, ori emoțional există diferențe majore de credințe, de idei sau unul din parteneri are anumite dezechilibre, acest lucru va fi simțit de către celălalt, acesta preluând diverse lucruri pentru că nu se face doar schimb de fluide, ci există un transfer și între corpurile subtile. Dacă acele corpuri subtile nu rezonează, se produc dezechilibre grave foarte greu de gestionat.
Poate că sunt de modă veche, dar eu chiar cred în puterea unui legământ pe care două suflete aleg să îl facă în mod voit și conștient atunci când se hotărăsc să meargă împreună pe drumul vieții. Mai mult decât atât, cred că încă mai există șanse pentru îmbunătățirea relațiilor. Și totul începe cu femeia. Chiar dacă bărbatul este cel care acționează, cel care vine spre ea, femeia e datoare să se echilibreze emoțional și mental, să-și ridice gândurile pe vibrația înaltă a iubirii, compasiunii, recunoștinței, bucuriei, răbdării. E muncă grea dar nu imposibilă. Căci totul pornește de la gânduri: ai gânduri amestecate, provoci confuzie și haos. Ai gânduri frumoase, faci lucruri minunate.
Sădește-ți în inimă semințele dragostei din care vor rodi cele mai alese daruri. Alimentează-ți bărbatul cu energia iubirii și lumea întreagă va avea de câștigat căci ea va primi zâmbetul, entuziasmul, credința și voința unui OM care știe să iubească și care știe să se lase iubit cu adevărat.
Am postat mai jos un video care mi-a plăcut foarte mult în care este redat un cântec, interpretat de către un tânăr creștin foarte talentat. Vi-l împărtășesc cu mult drag și cu speranța că va aduce bucurie și în inimile voastre!
(imagine preluată de la: http://www.addmyfoto.com/article/uv-body-painting-by-john-poppleton-quot-under-black-light-quot-188)
De multe ori mi s-a întâmplat să
aud doamne sau domnișoare spunând lucruri de genul:
„Îmi place de el! Îl iubesc și
cred că, în timp, voi reuși să-l modelez!”
Și, culmea!!! Ele o spun cu atâta
încredere încât mă gândesc cu durere la viitorul care le așteaptă!...
STOP!!! Nu intra într-o relație
cu gândul că-l vei schimba pe celălalt și că-l vei modela după bunul tău plac! Asta
e una din închipuirile bolnave ale minții pe care ai lăsat-o să te conducă, în
loc să fii tu stăpânul ei.
În primul rând, asta nu este
iubire. Cel puțin, nu este o iubire conștientă, autentică, liberă, între două
ființe care se respectă și se acceptă cu adevărat. În al doilea rând, celălalt
nu se va schimba în niciun fel doar pentru că așa vrei tu. Poți încerca oricât
dorești și chiar îți urez succes! Vei sfârși prin a obosi, a-ți pierde
puterile, speranța, rămânând, poate, chiar și fără încredere în tine însăți.
Draga
mea, să ții minte că ceea ce nu suporți la celălalt de la bun început va fi
exact acel lucru care, mai devreme sau mai târziu, vă va despărți.
Important este să stabilești de
la bun început care sunt lucrurile peste care nu poți trece, să-ți stabilești
clar și real LIMITELE.
Fiecare om are un anumit limbaj al
iubirii pe care îl exprimă în modul său propriu. Astfel, fie că este vorba de
cuvinte de încurajare, de timpul acordat, de primirea de daruri, de oferirea de
servicii, de mângâieri fizice, fiecare dintre noi are propriul fel de a-și
exprima și de a primi iubirea. (pentru mai multe informații, recomand cartea
„CELE 5 LIMBAJE ALE IUBIRII”, care poate fi citită gratis aici: https://www.scribd.com/doc/65905512/Cele-5-Limbaje-Ale-Iubirii
)
Descoperă care este limbajul
iubirii tale și al partenerului tău! Alege să iubești conștient, cu încredere,
cu detașare și cu maturitate!
Maturitatea constă în alegerile
conștiente pe care le faci în fiecare moment. Iar uneori poți alege să-ți vezi
de viața ta și punct. Fără a intra în anumite relații care nu ar contribui la
bunstarea ta și nici a lumii.
Dacă intri într-o relație cu
gândul că-l vei modela pe celălalt după voia ta, mai bine te retragi.
RUMI spunea cândva asta: „Ieri
eram deștept și voim să schimb lumea. Azi sunt înțelept și mă schimb singur.”
Ei bine, acest lucru este valabil
și în relația de cuplu. Cât timp ești cu gândurile proiectate în exterior,
asupra schimbării și modelării celuilalt, te afli în afara ta, în afara
adevărului. Energia ta se risipește și provoacă diferite reacții ale
partenerului, care, la nivel subtil, simte că i se încalcă liberul arbitru.
Concentrează-ți atenția asupra
ta, du-o în interior, spre tine și vezi de ce anume te deranjează, mai bine zis
te enervează anumite lucruri la partener.
Realitatea este ca un labirint
plin de oglinzi. Fie că ne dorim sau nu , fiecare dintre noi ține câte o
oglindă pentru cel din fața sa. Astfel,
atunci când simți că te deranjează felul de a fi al cuiva, întreabă-te ce anume
din interiorul tău se regăsește în celălalt. Apoi lucrează cu tine, iar totul
va veni de la sine. Dacă vei aduce lumina în interiorul tău, celălalt va simți
asta și se va apropia singur, fără să-l manipulezi tu în vreun fel sau altul.
Pe
de altă parte, dacă relația cu partenerul tău nu mai este funcțională, nu are rost să
insiști asupra ei pentru că, forțând lucrurile, nu vei face altceva decât să le
blochezi. Eliberează-ți partenerul, eliberează-te pe tine și lasă lucrurile să
curgă lin! Rămânând atașați și agățați într-o relație care nu mai merge, cei
doi parteneri nu conștientizează cât de mult rău pot să-și facă, în primul rând
lor înșiși, apoi celor care ar putea să vină în viața lor și să trăiască
împreună, bucurându-se de călătoria și de drumul ce îl au de parcurs.
Ai
încredere! Prințul care îți este destinat va veni, cu siguranță.
Dar așa cum nu toți broscoii râioși
sunt prinți „vrăjiți”, tot așa s-ar putea ca în calea ta să ai ocazia de a
săruta mulți broscoi până își va face
apariția adevăratul prinț.
Dacă vei rămâne agățată de ideea
de a schimba broscoiul, te vei amăgi în zadar. Indiferent de cât de mult ți-ai
dori să-l transformi în altceva, nu vei reuși. Chiar și îmbrăcat în frac, tot
broscoi rămâne.
Amintește-ți
mereu că fiecare are perechea sa divină pe lumea asta, iar un partener divin nu
se dorește a se schimba, ci se iubește așa cum este. Tocmai acele „defecte” fac
relația mai frumoasă.
Iar
tu, draga mea prietenă, rămâi exact așa cum ești: MI-NU-NA-TĂ!!! Locul tău e
lângă un alt suflet minunat. De ce să te ocupi cu sculptatul „pietrelor”, când
ai putea să curgi lin prin viață asemeni râului ce-și face loc chiar și printre cele mai dure stânci?
***
Ține minte! Apa nu se consideră arhitect și nu își face planuri despre
cum să modifice stânca, pentru a-și ușura calea. Ea se concentrează asupra
propriei sale curgeri. Atât!
În rest, NATURA le va rezolva pe toate. În perfecțiunea sa, ea lucrează cu înțelepciune.
DEDIC această melodie tuturor FEMEILOR din viața mea! :)
(RAOUL -JOS PALARIA PENTRU FEMEI (2017) - https://www.youtube.com/watch?v=0uFqg53xP_Q)
(imagine preluată de la: http://www.trilulilu.ro/imagini-divertisment/dragi-prieteni-va-daruiesc-luceafarul)
Odată, demult, pe când Universul era un copilandru jucăuș, stelele din Calea Lactee priveau curioase Pământul, fiind atrase de oameni și felul în care aceștia își trăiau viețile.
Umanitatea era ca o scenă imensă de teatru unde fiecare om juca într-o piesă, având roluri diferite pe care, în funcție de situație, le interpreta uneori cu stângăcie, alteori cu măiestrie. Oamenii își jucau rolurile fie cu frică, tristețe, suferință, durere, apatie, neîncredere, fie le interpretau cu iubire, bucurie, recunoștință, pace, pasiune și credință, fiind atât de implicați în piesele de teatru, încât mulți dintre ei uitau să privească cerul. Astfel, nici măcar nu își dădeau seama că erau observați, susținuți și iubiți de către astre.
Printre luminătorii galaxiei noastre se afla o mică stea pe nume Myriam. Ea privea lumea cu atâta iubire și compasiune, încât aceasta suferea odată cu oamenii, plângea și ea asemeni lor, se bucura atunci când aceștia erau fericiți. Steluța era atât de atrasă de viața pe pământ, încât și-a rugat părinții să-i permită să coboare printre oameni ca să-i poată iubi mai de aproape.
-Ceea ce îți dorești tu este imposibil de realizat. spuse îngândurat tatăl. Noi suntem nemuritori și locul nostru este aici. Nu avem voie să ne apropiem prea mult de oameni pentru că luminăm atât de tare încât, dacă am fi lângă ei, aceștia ar orbi.
-Dar am văzut stele căzătoare care s-au dus acolo. Dacă lor li se permite, atunci noi de ce nu am putea să facem asta?
-Stelele căzătoare ajung în lumea de jos după îndelungi pregătiri. Ele primesc o educație foarte riguroasă, fiind formate și instruite mii de ani pentru a fi trimise în diferite misiuni pe pământ, atunci când omenirea se depărtează de scopul pentru care a fost creată, uitând de existența lumii de sus.
Deși sunt foarte bine pregătite, stelele căzătoare, odată ajunse printre oameni, de multe ori sunt luate în captivitate de către aceștia, ei obligându-le să lumineze după bunul lor plac. Astfel, stelele sunt nevoite să-și ascundă lumina. Partea rea este că multe dintre acestea își uită adevărata esență și se pierd printre oameni, crezând că sunt asemeni lor.
Pentru că nu voia să-și supere părinții, Myriam a renunțat să mai discute despre dorința sa, dar gândurile de a se întrupa pe pământ și de a trăi printre oameni nu au părăsit inima micuței stele care, pe zi ce trecea, devenea tot mai tristă și mai îngândurată.
Se apropia vârsta majoratului, o etapă specială în viața fiecărei stelele, care se sărbătorea la împlinirea vârstei de 16 ani. Tradiția era ca înainte cu trei zile de marea sărbătoare, steaua să se gândească la o dorință, iar în cea de-a treia zi, să o spună cu voce tare și până la lăsarea întunericului, dorința acesteia se materializa.
Atunci când a venit rândul micuței Myryam să împlinească cei 16 ani, aceasta a închis ochii și a spus:
-VREAU SĂ cobor pe pământ ca să TRĂIESC PRINTRE OAMENI!
La auzul acestei dorințe, întreg Universul s-a cutremurat. Imediat s-a reunit Consiliul celor 12 bătrâni ca să rezolve problema gravă care a zguduit lumea aștrilor.
-Dorința ta ar putea să-ți aducă pieirea, Myriam! A spus unul dintre înțelepți. Poți avea orice, chiar și propria ta galaxie. Nu e neapărat nevoie să te apropii de oameni. Le poți transmite iubire și îi poți influența de la distanță. Ai această putere!!!
-Am nevoie să fiu alături de ei! Vreau să-i îmbrățișez, să-i iubesc, să-i mângâi, să le spun că totul e trecător, că viața pe pământ e doar ca o bătaie de aripi a unei păsări. Vreau să le amintesc de chipurile lor adevărate. Atunci când ei mă vor privi, să le cadă măștile și să-și vadă adevărata lor esență. Vreau să le povestesc despre iubire și despre măreția acesteia.
- Noi putem face un descântec, iar tu să îți schimbi dorința aceasta care pune în pericol întregul Univers. Îi spuse al doilea mare înțelept. Nu înțelegi că vei avea parte de multă suferință?
Tu luminezi în întunericul nopții și le călăuzești pașii oamenilor, atunci când soarele se află sub pământ. Asta este menirea ta: să-i luminezi, să-i ghidezi, de la distanță, căci alături de oameni nu poți sta. Te vor vrea pentru ei. Vor dori lumina ta și îți vei pierde libertatea. Vei fi prizoniera lor.
- Oamenii sunt trecători. completă cu durere al treilea înțelept. Ei sunt asemeni anotimpurilor: Unii se nasc, alții mor, învârtindu-se într-un cerc vicios al vieții și al morții. Noi suntem nemuritori. Nu avem limite. Noi cunoaștem tainele Universului, pe când oamenii cred în noroc, în soartă; se zbat necontenit în ignoranță și în deșertăciune.
Înțelepții au încercat să o determine să se răzgândească, dar Myriam nu voia nici în ruptul capului să renunțe la ceea ce-și dorea de atâta vreme.
Văzând că nu poate fi convinsă și pentru că venise timpul ca dorința stelei să se materializeze, Marele Înțelept i-a spus acesteia:
-Vei primi un trup. Te vei naște pe pământ și vei uita cine ești. Vei avea un timp limitat ca să-ți amintești. Să fii cu băgare de seamă! Pământul este asemeni unui magnet. El te va atrage și cu greu te va lăsa să te ridici, să te întorci printre ai tăi. În adâncul inimii vei avea ascunsă amintirea noastră, a familiei tale de lumină. Vei colinda pământul în lung și-n lat, dar nu te vei simți nicăieri acasă. Cu picioarele vei rătăci pe pământ, iar cu ochii vei privi spre cer, dorind să-ți înăbuși dorul de casă. Lumea îți va spune visătoarea.
Indiferent de ce se va întâmpla, nu îți vei pierde strălucirea divină, însă o vei avea ascunsă tot în adâncul inimii tale.
Ori de câte ori vei vrea să-ți găsești calea spre casă, tu să cauți în inimă! E de ajuns să-ți dorești să te întorci printre noi și vei veni.
Dacă te vei depărta de inima ta, aceasta se va îmbolnăvi din ce în ce mai mult. Vei căuta IUBIREA și te vei naște cu un dor imens de cer, cu un gol mare în inimă care te va durea și-ți va aduce multă amărăciune.
Atunci să știi că va fi ultima ta viață în care vei putea să te întorci aici. Dacă până ți se termină timpul nu îți vei aminti de noi, atunci vei pieri. Te vei pierde în neant, iar pământul va câștiga în jocul său.
Drum bun, micuță Myriam!
Să ne vedem cu bine!
Steaua a renunțat la liniștea unei eternități pentru a trăi printre oameni. Astfel, într-o noapte de vară, la curtea unui mare împărat, s-a născut o prințesă care purta în inima sa lumina divină a iubirii necondiționate.
Era un copil diferit, un copil cu ochii limpezi asemeni cerului senin. Ea îi privea pe ceilalți cu o iubire nemărginită și neînțeleasă de ochii muritorilor de rând. Fata vedea dincolo de aparențe, chiar dacă oamenii foloseau multe măști pentru a-și ascunde iubirea. Încercând să-i ajute, ea s-a pierdut în poveștile lor.
Pentru că nu și-a amintit de adevărata sa esență, Myriam a trăit mult timp pe pământ. A murit, s-a născut, a murit iar și iar, învățând lecții ale suferinței, durerii, deznădejdii, necredinței... Cu fiecare viață trăită, steaua s-a depărtat tot mai mult de spațiul sacru din inima sa. De-a lungul timpului, ea a fost prințesă, cerșetoare, sfântă, vrăjitoare, vindecătoare, luptătoare, ucenică, învățătoare și multe alte roluri a interpretat, învățând să folosească măștile cu măiestrie. Astfel, în loc să le amintească oamenilor de măreția Iubirii, a devenit ea însăși asemeni lor. S-a cufundat în uitare. Singura amintire care i-a rămas era chipul Iubirii, pe care îl căuta neîncetat.
În miezul unei nopți întunecate s-a născut o fetiță cu inima bolnavă, cu privirea întristată și îndurerată, cuprinsă de dorul Cerului. În inima copilei era un gol imens care striga după iubire, pace și lumină, dar cu cât striga mai tare, cu atât mai mulți oameni cu inimile încuiate apăreau în drumul său.
Stelele au hotărât să o cheme acasă căci era ultima viață pe pământ a surorii lor. I-au apărut în vise, aceasta fiind singura modalitate prin care o puteau contacta. Astfel, copila visa că plutea printre stele, că zbura, că se depărta de pământ, dar i se făcea frică de imensitatea a cărei taină nu o putea cuprinde. Era prea mult pentru ea! Mult prea mult...
Ajunsese să-i fie atât de frică de cer, încât îl privea doar ziua. Noaptea, acesta i se părea un întuneric infinit, un spațiu necunoscut pe care nu-l putea înțelege. Părea că ceva o trăgea acolo, alături de stele, o chema neîncetat, dar ea nu voia cu niciun chip să se depărteze de familia sa, de spațiul în care trăia și se simțea în siguranță.
Micuța a crescut și, din nou, iubirea sa nu era înțeleasă de oameni. Ei nu puteau pricepe cum poți iubi fără să ceri ceva în schimb, iar ea, la rândul său, nu-i putea înțelege cum de aceștia erau atât de schimbători și nestatornici.
Myriam iubea omenii atât de mult încât le dăruia tuturor bucăți din sufletul său, dar, cu timpul, spinii și veninul din inimile celorlalți au cuprins și inima sa.
Steluța era din ce în ce mai tristă și nu știa unde anume ar fi putut să caute fericirea. Ea visa absolutul. Nu se putea mulțumi cu frânturi dintr-un întreg.
Tânăra dorea o iubire eternă care să depășească barierele timpului și ale spațiului; trăia cu pasiune, iubea dincolo de limitele cunoscute de oameni. Ea știa că pentru a obține ceva durabil era necesar sacrificiul.
Oamenii nu-i puteau înțelegea dragostea nemărginită a tinerei care îi copleșea. Ei se speriau și fugeau căci nu puteau iubi necondiționat. Dragostea lor avea bariere, limitări, condiționări diferite, dar iubirea stelei era liberă, căci ea nu aparținea lumii, ci venea de sus.
Într-o bună zi, unul din frații săi, o stea căzătoare, venit special pe pământ pentru a-i aminti de adevărata ei esență, i-a spus acesteia:
- TREZEȘTE-TE, copilă! E atâta suferință în tine! Trezește-te!
Atunci fata s-a trezit ca după un somn adânc, amintindu-și cine era cu adevărat. A văzut de câte ori a suferit alături de oameni, de câte ori a cerut să preia din durerea lor, și-a amintit cum căuta fericirea și liniștea în exterior, la alte suflete, uitând de inima sa, de poarta magică prin care putea călători spre casă. Ea a descoperit drumul înapoi spre cer.
- Acum, că ți-ai amintit cine ești, te poți întoarce acasă! I-a spus fratele său. Familia noastră de lumină te așteaptă. Ai venit din lumină și tot în lumină te vei întoarce.
-Dar oamenii? Ce vor face ei? Vor suferi oare la nesfârșit? Nu pot să plec știind că e atâta durere pe pământ. spuse Myriam, întristându-se.
-Tu nu înțelegi că locul tău nu e aici? Nu ești la fel ca și ei. Niciodată nu ai fost unul de-ai lor și nici nu vei fi vreodată acceptată cu adevărat printre ei.
-Dar îi iubesc! Iar iubirea nu abandonează. Niciodată nu abandonează. A răspuns Myriam, întristându-se și mai tare.
-Iubirea ta nu poate fi înțeleasă de oameni. Indiferent cât de mult și-ar dori, aceștia nu pot pricepe și nu pot simți dragostea ta cu adevărat. Ei au stele cu noroc și idoli la care se închină. Se îmbracă în lumina aștrilor și, de cele mai multe ori, mândria îi face să creadă că și ei pot străluci, că pot controla lumina și o pot îndrepta oriunde vor, doar prin puterea minții. Lasă oamenii în lumea lor și întoarce-te acasă! Asta e ultima ta șansă! Altfel, vei pieri.
Deși a descoperit drumul spre casă, Myriam a ales să nu se întoarcă, ci să ofere lumii strălucirea sa.
NU VOI PUTEA ADUCE OAMENII PRINTRE STELE, DAR CU SIGURANȚĂ VOI PUTEA ADUCE măcar o fărâmă de lumină ÎN INIMILE LOR. A spus Myriam , arzând cu iubire.
Steaua s-a împărțit în milioane de bucățele de lumină, oferindu-le tuturor oamenilor triști și însingurați câte o picătură de iubire divină.
De atunci, fiecare om are în adâncul inimii sale o fărâmă de lumină, o licărire care păstrează vie măreția iubirii necondiționate.
Mai mult decât atât, se spune că atunci când doi omeni își împărtășesc lumina sacră din inimile iubitoare, Myriam e și ea acolo, printre ei, strălucind mai puternic decât oricând, căci, în sfârșit, micuța stea și-a găsit adevărata fericire.
( ♥Yakuro ~ The Stars Also Looking At Us♥ - https://www.youtube.com/watch?v=jn7ifWNeyB0&spfreload=10)
