TAT TWAM ASI, scâteie divină!

 

(imagine preluată de la:https://l0v3s.wordpress.com/tag/cheltuim-timpul-altora/)

                                                     



                            TIMP... timp...timp...

          Uneori, e considerat  prieten înțelept, un sfetnic de nădejde, un bun învățător și vindecător, alteori el devine o povară, un dușman necruțător care ne cere socoteală pentru fiecare clipă petrecută fără rost, trăită înafara adevărului inimii.  

TIMPUL rămâne unul dintre cele mai profunde mistere ale omenirii. Fie că este considerat a fi liniar ori ciclic, TIMPUL  nu trece cu adevărat. Noi trecem prin timp. Unii călătoresc cu viteză mai redusă, alții cu viteză maximă. Uneori se întâmplă chiar și să rămânem blocați în așa-zisele bucle temporale. Timpul liniar (calendaristic) este cel inventat de mintea omenească pentru a ne ține captivi în iluzia limitărilor din realitatea 3 D.  

Aspectul liniarității timpului a fost surprins într-un mod excepțional de către personajul principal  din romanul „ZGOMOTUL ȘI FURIA” (Wiliam Faulkner - 1929):

„Ceasurile omoară timpul. Timpul este mort atâta timp cât este împins de niște roți mici; timpul revine la viață doar când ceasul se oprește.” 

Pe de altă parte, timpul „circular” este cel în care nu există trecut, prezent sau viitor. Este timpul unui prezent continuu, al momentului ACUM, al eternității și absolutului (Timpul Sacru - M. Eliade)

         Totuși, indiferent de modul în care ne raportăm la timp și de experiențele pe care  le avem de-a lungul vieții, important este să nu lăsăm uitarea să ne cuprindă mintea și inima, ci să ne amintim cine suntem noi cu adevărat.

 Mai mult decât atât, să ne amintim mereu să onorăm fiecare ființă pe care o întâlnim în călătoria noastră, indiferent de rolul pe care îl interpretează. Fie că este prinț, războinic, vindecător, ori cerșetor, orice ființă păstrează în adâncul său scânteia divină  care, mai devreme sau mai târziu, va lumina în toată splendoarea sa. Astfel, indiferent de ceea ce alegem să fim, între noi există o asemănare desăvârșită ca și ființe, așa cum spunea marele MIHAI EMINESCU în binecunoscuta poezie „Ta twam asi” „două vieți în două inimi , dar o singură femeie”. (poezia  „Ta twam asi”, de Mihai Eminescu poate fi accesată aici: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/145332/Ta_twam_asi )

         Privește în oglinda Inimii tale și vezi clar ce ți se arată despre tine! Acceptă-te așa cum ești și spune:

 - Da! Eu sunt acesta! Eu sunt cel ce sunt! 

Eu sunt scânteie divină și experiențele prin care am trecut m-au ajutat să îmi descopăr adevărata esență, adevăratul Sine. Drumul nu a fost ușor, dar obstacolele și lecțiile prin care am trecut mi-au fost de folos pentru eliberarea de vechiul EU, plin de constrângeri, limitări, suferințe și ignoranță. 

Eu nu sunt experiențele mele de viață, eu nu sunt gândurile, convingerile, emoțiile, sentimentele pe care le-am trăit, simțit și experimentat la un moment dat.

Eu sunt Iubire.

Eu sunt Fericire.

Eu sunt Pace.

Eu sunt Adevăr. 

Eu sunt cel ce sunt.

Eu sunt acesta!

Aici și Acum Hristos trăiește prin mine, iar în inima mea se află Împărăția Luminii, mai mică decât un grăunte de de muștar, dar mai mare decât toate lumile întregului Univers.

„M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2,20)

Mai jos am postat un clip care conține o poezioară foarte dragă inimii mele.