(sursă imagine: https://sekilaswarna.wordpress.com/category/tak-berkategori/page/2/)
Cea de-a treia
OGLINDĂ reflectă lucrurile pe care le-am pierdut pe parcursul vieții, atunci
când am fost puși în fața unor alegeri, ori ne-au fost luate fără voia noastră
(furate) și pe care vrem cu disperare să le găsim.
Încă din
copilărie și adolescență, pierdem diferite lucruri: puritate, afecțiune,
sinceritate, autenticitate, demnitate, respect, siguranță, pierzându-ne astfel,
„părți” din suflet pe care le vom căuta apoi în viitoarele relații ca să ne
reîntregim.
Când am vizionat pentru prima
dată filmul lui Gregg Braden despre oglinzile eseniene, mi s-a părut
revelatoare explicația ÎNDRĂGOSTIRII prin prisma acestei oglinzi. În sfârșit, întrebările
pe care mi le pusesem de atâta vreme privind diverse aspecte ale iubirii și îndrăgostirii,
și-au găsit răspunsurile.
(DESPRE
ÎNDRĂGOSTIRE ȘI IUBIRE am scris câteva gânduri care
pot fi accesate aici: http://mariachiriac.blogspot.ro/2016/09/diferenta-dintre-iubire-si-indragostire.html)
Astfel, după cum spunea G. Braden, se
întâmplă să întâlnim persoane străine față de care să simțim o atracție
deosebită, să ne dorim să-i fim prin preajmă, fiindu-ne bine alături de acestea.
Mulți cred că
este vorba despre dragoste la prima vedere, însă, de multe ori, lucrurile stau cu totul altfel căci acele persoane
țin îndreptată spre tine o oglindă prin care poți vedea la ce a nume ai
renunțat cândva, ori ți-a fost luat de către cei cărora le-ai cedat puterea ta
personală la un moment dat.
ATUNCI când întâlnești o persoană
față de care simți o anumită atracție inexplicabilă, privește-o în ochi și
întreabă-te: Poate fi ceva ce îmi amintește de
copilul meu interior (naivitate,
sinceritate, optimism...)?
Ce văd eu în această ființă și îmi
trezește un sentiment de familiaritate poate cumva să îmi arate ceva ce am
pierdut cândva, ori mi-a fost luat?
OGLINDA îți va spune adevărul iar tu,
privitorule vei învăța să îți asculți propriile gânduri, emoții, sentimente,
deschizându-ți inima către Iubirea autentică.
E drept că
lucrurile nu se produc peste noapte căci pentru a te VEDEA cu adevărat e nevoie
de Timp...
Și pentru că fiecare dintre noi are
propria cale interioară, „fiecare cu timpul lui”, așa cum spune
autoarea în clipul pe care îl postez mai jos.
Vizionare
plăcută cu ochii inimii!
(Timp. Fiecare cu timpul lui... - https://www.youtube.com/watch?v=oin_RF247es)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu