Tocmai a început Postul Nașterii Domnului și urmează o perioadă minunată prin care Dumnezeu ne dă posibilitatea de a ne curăți trupește și sufletește.
Pentru că nu suntem scutiți de încercări, am ales să postez trei povestioare folositoare pentru minte, inimă și suflet.
Prima poveste se numește „ASCULTAREA ȘI NEOBIȘNUINȚA.”
Învățătura cuprinsă în această pildă este următoarea: Fie că ești LĂUDAT, fie că ești CERTAT, tu să îți păstrezi liniștea interioară, fără să te mândrești peste măsură, ori să te mânii.Nu lăsa laudele deșarte și nici supărările (care duc deseori către deznădejde) să îți smintească sufletul!
A doua poveste se numește „RUGĂCIUNEA MUTĂ” și surprinde adevărata esență a rugăciunii creștinului.
Cea mai frumoasă și mai bine primită rugăciune este cea făcută pentru aproapele nostru, rugăciunea izvorâtă din iubire și compasiune față de acesta.
A treia poveste se numește „CUM MÂNTUITORUL UMBLĂ ÎN OSPEȚIE” și ne amintește de faptul că Hristos bate mereu la ușa inimii noastre, dar noi suntem surzi de cele mai multe ori. El se arată în cele mai frumoase chipuri, dar noi suntem orbi în fața ADEVĂRATEI frumuseți.
VIZIONARE plăcută! Să ne fie de folos! Doamne ajută!
(PILDE - FILM ORTODOX -https://www.youtube.com/watch?v=KH0ZrwTI0Zk&index=6&list=PLbpfenYCS3pEbzDHq5fkwhEeGORhrUIlr)
(imagine preluată de la: https://weheartit.com/entry/13815371)
Nu mă căuta cu
mintea pentru că nu mă vei găsi niciodată cu adevărat!
Vei crede că mă cunoști,
că îmi poți intui posibilele reacții, dar vei fi într-o gravă eroare. Nu poți
cuprinde necuprinsul cu mintea omenească,
indiferent cât de multă cunoaștere ai crede că deții. Iar atunci când vrei cu
tot dinadinsul să mă încadrezi în anumite tipare, îți voi da peste cap toate
calculele pentru că nimeni nu mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu însămi. Ce
poți să faci este să mă iubești, căci doar iubindu-mă cu adevărat, mă vei
cunoaște exact așa cum sunt.
Coboară-ți mintea
în inimă! Caută-mă în adâncul inimii tale și mă vei putea vedea mai clar ca
niciodată! Vei simți că te primesc în viața mea cu brațele deschise, indiferent
dacă dorești să aduci pace ori furtună în sufletul meu, care îți va fi recunoscător și îți spune cu bucurie:
- Bun venit, călătorule! Pacea să fie cu tine! Mă
bucur să te cunosc! Mulțumesc pentru că ești aici și acum în viața mea! Dumnezeu
să ne binecuvânteze drumul!
(✿❤✿ Michel Pépé - Lumière du Coeur - Elixir d'Amour - https://www.youtube.com/watch?v=rHyPTAzA-h8&index=3&list=RDQqVPPLAhAus)
(imagine preluată de la: http://willing.ro/imaginea-din-oglinda/)
Cea de-a șaptea
oglindă reflectă modul în care ne vedem pe noi înșine. Așa cum ne percepem noi,
așa ne percep și cei din jurul nostru.
Astfel, această
oglindă ne pune față în față cu acea parte din noi care ne poate ridica sau ne
poate coborî, în funcție de părerile pe care le avem despre noi înșine.
Dacă avem o
stimă de sine foarte scăzută, atunci nici cei din jurul nostru nu ne vor
respecta și nu vor conștientiza adevărata noastră frumusețe și înțelepciune. În
relațiile cu cei din jur vom fi neîncrezători, timizi și nu vom reuși să
stabilim anumite limite sănătoase, care să stimuleze respectul reciproc. Pe de altă
parte, atunci când avem o stimă de sine mult prea ridicată, credem că totul ni
se cuvine, lucru care ne împiedică să avem relații autentice cu cei din jur.
Privind prin cea de-a șaptea
oglindă, învățăm să lăsăm grijile deoparte și să acceptăm toate experiențele
care vin în viețile noastre, indiferent de efectele acestora. La urma urmei,
fiecare întâmplare, indiferent cât de nefericită a fi, are un anume rost.
Altfel spus, chiar și răul are rolul său în evoluția noastră.
Cândva, un suflet drag inimii
mele mi-a spus că nu contează prea mult faptele și acțiunile apropiaților
noștri, ci, de fapt, atitudinea noastră față de acelea este cea care face
diferența cu adevărat. Nu întâmplările, evenimentele în sine sunt importante,
ci felul cum ne raportăm noi la ele
contează. Conștientizarea acestui lucru, ne ajută să vedem orice întâmplare din
viața noastră ca pe un instrument care ne ajută să ne cunoaștem mai bine.
Este important de știut faptul că nimeni nu are putere asupra noastră
și nu ne poate influența în niciun fel, fără acordul nostru. Astfel, dacă se
întâmplă vreodată ca cineva să aibă putere asupra noastră, se datorează
faptului că ne dorim ceva anume de la acea ființă. Oferind iubire necondiționată,
fără să aștepți ca celălalt să se manifeste în modul în care tu dorești, poți
spune că iubești LIBER, că iubești cu inima plină de HRISTOS.
Poți alege să semeni printre
ceilalți gânduri, cuvinte și fapte care să producă nepăsare, invidie, ură, furie, dar poți împărți iubire,
prietenie, respect, toleranță, acceptare. În final, totul ți se va întoarce. Cu
ce măsură dai, cu aceea vei primi, căci Dumnezeu nu rămâne dator nimănui.
Această oglindă,
numită și OGLINDA CELUI MAI MARE ACT DE COMPASIUNE, ne îndeamnă să învățăm să ne
iubim pe noi înșine, ca să ne putem iubi și aproapele cu adevărat.
Așa cum ne-a
învățat și marele nostru învățător, Iisus Hristos:
“Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi
unul pe altul. Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe
altul” (Ioan 13,34)
Iar atunci când
prea multele griji te cuprind, poți spune așa:
Fără griji, accept tot ce mi se întâmplă.
DOAMNE, FACĂ-SE VOIA TA! (Dar
ajută-mă să am înțelepciunea de a ști care e într-adevăr voia Ta, Tată!)
Acum, că ai învățat și lecția
ultimei oglinzi, le poți lăsa în urmă. Nu mai ai nevoie de ele.
Felicitări! Ai
devenit maestrul propriei tale vieți.
ȚINE MINTE! Oglinda întotdeauna
reflectă chipul inversat (inversul adevărului), iar FEREASTRA reflectă lumea
așa cum este. Pentru că este foarte important ca geamurile să fie curate, șterge-ți
și tu geamurile în fiecare clipă și nu lăsa ca praful gândurilor întunecate
să-ți împiedice claritatea vederii.
Deschide-ți ferestrele INIMII și privește lumea! Nu-i așa că totul e
minunat?
Postez mai jos un clip despre IUBIRE.
Vizionare plăcută!
(NU TU IUBEŞTI, CI DUMNEZEU IUBEŞTE PRIN TINE! - https://www.youtube.com/watch?v=g2EDfyr1l8w)
(imagine preluată de la: https://www.consiliere-psihoterapie.info/articole/arhiva-articole/articole-psihoterapie/oglinda.php)
Cea de-a șasea
oglindă apare în viețile noastre în momentele când întâlnim cele mai mari
provocări. Totodată, aceasta reflectă și cea mai profundă teamă pe care o
purtăm în noi înșine și care ne influențează decisiv alegerile pe care le
facem. Poate fi teama de singurătate, de abandon, de respingere, de nedreptate
( vezi cartea „Cele CINCI RĂNI care ne împiedică să fim noi înșine”, de Lise Bourbeau, dând click pe: http://www.golivu.com/upload/useri/12/Celecinciranicareneimpiedicasafimnoiinsine.pdf)
Indiferent de fricile pe care le
purtăm, procesul este același cu fiecare dintre acestea, pentru că abia în
momentul în care începem să le conștientizăm prezența, abia atunci înțelegem că
le putem învinge.
Această oglindă mai este
cunoscută sub denumirea de Oglinda Cuceririi Întunericului sau cucerirea nopții
negre a sufletului.
Fiecare ființă a cunoscut sau
va cunoaște la un moment dat acea noapte
întunecată în care suntem față în față cu UMBRA noastră. Această umbră reflectă
cele mai mari frici, dar și cele mai mari dorințe ale noastre cărora nu le
permitem să iasă la suprafață. Din când în când, ele răbufnesc, iar noi reacționăm în moduri atât de ciudate, încât
nici măcar noi înșine nu le putem explica.
Pentru că această oglindă
reflectă căutarea întunericului din noi înșine, este foarte important să
conștientizăm faptul că, indiferent de experiența de viață pe care o avem, de
provocările și obstacolele care ne apar în cale, Dumnezeu nu ne dă niciodată mai
mult decât putem noi duce. În fiecare moment avem oportunitatea de a crește și
de a evolua. Important este să nu ne considerăm victime, ci să avem credință în
Dumnezeu și, desigur, încredere în noi înșine.
Privește prin a șasea oglindă!
Vezi întunericul care te-a ajutat ca un partener de încredere pentru a te autosabota
de nenumărate ori, acceptă faptul că acest întuneric ( această UMBRĂ) există în
tine și începe să te îndrepți spre lumină. Acum, aici, în acest moment, începe
să îți conștientizezi fricile (care, oricum, de cele mai multe ori, nu au un
fundament real), să le învingi și să îți
luminezi viața. Cum vei face asta???
Iubește, iubește
și iar iubește! Atunci când iubești,
lumina pătrunde chiar și în cel mai întunecat colț al inimii.
Învățând lecția celei de-a șasea oglinzi, vei înțelege că nu ești un om care își caută sufletul, ci ești un SUFLET care trăiește ca și om, aici, pe pământ. Ești o ființă nemuritoare care învață zi de zi lecțiile IUBIRII. Uneori testele sunt picate, dar important este sa nu deznădăjduim, ci să ne asumăm neputințele noastre omenești și să mergem mai departe, de mână cu Hristos, pe Calea Inimii.
Mai jos postez
un filmuleț pe care l-am văzut în urmă cu câțiva ani și care m-a ajutat la
vremea aceea să continui calea pe care începusem să o parcurg din ce în ce mai
conștientă și mai încrezătoare.
Vizionare
plăcută! Să ne fie de folos!
Doamne ajută!
(The shadow effect ( Efectul umbrei ) subtitrat in romana - https://www.youtube.com/watch?v=qdIbntGr7yI)
(imagine preluată de la: http://ethos-nima.blogspot.ro/2017/07/)
A cincea oglindă
este oglinda pe care ne-o pun în față părinții noștri, încă din copilărie și
reprezintă, de multe ori, o lecție destul de dificilă.
Este cunoscut
faptul că părintele reprezintă un model pentru copil. Astfel, noi, ca și copii
manifestăm, de multe ori, chiar și inconștient, diferite comportamente ale
acestora. Modelul părinților nu se reflectă doar în tiparele comportamentale pe
care le avem, ci se poate reflecta și în
alegerile pe care le facem, în prejudecățile pe care le avem, în convingerile
pe care ni le formăm.
De multe ori se întâmplă să ne
alegem partenerii, având ca etalon părintele nostru de sex opus. Astfel, dacă
avem o admirație foarte mare față de părintele nostru care ar putea duce spre
venerație, vom sfârși prin a ne alege un partener care să-i semene mult
acestuia. Pe de altă parte, dacă vom avea o relație defectuoasă cu părintele de
sex opus, iar el va manifesta diferite comportamente care ne afectează
emoțional, mental, chiar și fizic, (de ex. alcoolismul, violența, minciuna,
neglijența), atunci vom alege un partener total opus acestuia. În ambele cazuri, alegerile pe care le facem
sunt limitate de ceea ce gândim și simțim vis-a-vis de părinții noștri.
Pentru ca
alegerile să fie libere și cu inima deschisă, e bine să conștientizăm ce anume
din ce am moștenit de la părinții noștri ne-ar putea provoca blocaje
interrelaționale.
De noi depinde
dacă vrem să ne continuăm drumul cu aceste tipare defectuoase, doar pentru
faptul că acestea sunt singurele modele pe care le-am cunoscut în profunzime
(chiar dacă ne afectează relațiile cu cei din jur), ori putem alege să le
dizolvăm, eliberându-ne astfel de anumite atașamente care ne împiedică să ne
manifestăm așa cum suntem noi cu adevărat.
Un rol important în procesul de eliberare îl
reprezintă acceptarea faptului că părinții noștri au ținut pentru noi o oglindă
care ne-a ajutat să creștem și să evoluăm în cunoașterea sinelui nostru
adevărat. După acceptare, întotdeauna urmează IERTAREA.
A cincea oglindă eseniană mai
subliniază un aspect important, și anume faptul că relația ta cu tatăl arată
relația cu Dumnezeu, iar relația ta cu mama arată relația cu Mama divină, cu
maica sfântă.
Vindecă-ți
relațiile cu părinții și vei vindeca relațiile cu divinitatea, îmbunătățește-ți
relația cu Dumnezeu, iar relațiile cu părinții pământești se vor vindeca
automat.
„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești
ani mulți pe pământ!”, spune a cincea PORUNCĂ. Cinstindu-ți părinții, îi iubești, le asculți
sfaturile, te porți cuviincios și respectuos, îi ajuți la nevoie, te rogi pentru ei, îi
accepți așa cum sunt, și le mulțumești pentru lecțiile pe care ți le-au oferit
în drumul tău prin Viață.
Amintește-ți că ești COPILUL
Universului! Ești fiu al Omului și fiu al Divinității.
Acum, că ai
învățat lecția celei de-a cincea oglinzi, mergi mai departe pe calea spre
adevărata ta esență și împlinește-ți destinul personal! E atâta lumină,
pace și iubire în ceruri, în adâncuri și pe pământ!
(Child of the Universe - https://www.youtube.com/watch?v=dpT3qWnSmFQ)