În pădure e veselie mare!
Copilașii sunt bucuroși că a venit iar primăvara! Ei aleargă printre arborii care par că se bucură nespus de mult, văzându-i pe micuți cum zburdă veseli și cântă de parcă ar da un adevărat concert.
Unul dinte pitici îi spune doamnei educatoare clar și cuprinzător:
- Eu vleau să ne lătăcim la pădule!
- Să ne rătăcim?De ce? îl întreabă educatoarea amuzându-se.
- Pentlu că am o buțolă ți vleau s-o folosesc!
- Bine! Atunci am hotărât! Ne vom rătăci prin pădure!
Copiii își aleg câte un copac, îl îmbrățișează cu drag și cu cât îl strâng mai tare în brațe, cu atât stâng și din ochișori, simțind cu adevărat magia naturii. Apoi zâmbesc și alergă veseli, cercetând curioși fiecare colțișor.
- Doamnaaaaaaa, mușchi de pământ! Doamnaaaa! Am găsit un con de brad! Doamnaaaa! Am găsit o nucă! Doamnaaaa! Floricele! Ce frumoase sunt!
- Să nu le rupeți!spune o fetiță de grupă mare.
- De ce? Întreabă curioasă altă fetiță de vreo trei anișori, cu ochișorii ca mărgeluțele.
- Pentru că au și ele viață.
- Daaa?
- Da! Așa ne-a învățat doamna. Ea ne-a spus că dacă rupem florile, ele vor muri în câteva zile. Nu mai au rădăcini și se usucă.
- Fetița cu ochii ca mărgelele ascultă cu atenție și începe să strige:
- Doamnaaaa! A zis Mirela să nu rupem floricelele.
- Foarte bine v-a învățat! Noi nu rupem florile.
- Dar atunci ce să le facem?
Doamna se gândește un pic, apoi zâmbește și le spune micuților care așteaptă cu nerăbdare un răspuns:
- Să le mângâiați! Asta să faceți dacă le iubiți.
- Cum să le mângâiem?
- Uite așa: Cum te mângâi eu pe tine. Spune educatoarea mângâind fetița: Mâi mâi, mâi mâi!
- Fetița cu ochișorii ca mărgeluțele începe să alinte viorelele:
- MÂI MÂI, FLORICICA MEA! MÂI MÂI, FRUMOASA MEA!
Ceilalți copii se apropie și ei, la rândul lor, de flori și le mângâie cu drag, apoi, fiecare își continuă activitatea: unii adună conuri de brad, alții caută noi poteci prin pădure, alții își imaginează că s-au rătăcit și caută drumul spre casă cu ajutorul busolei.
Cât de puțin îi trebuie unui copil pentru a fi fericit! Gândește doamna, în timp ce observă lumina de pe chipurile piticilor. Apoi privește cerul senin, zâmbește fericită, iar sufletul Îl slăvește pe Dumnezeu, spunându-i:
- MULȚUMESC, TATĂ! Mulțumesc pentru că-mi amintești în fiecare zi să mă bucur de viață!
- MULȚUMESC, TATĂ! Mulțumesc pentru că-mi amintești în fiecare zi să mă bucur de viață!
O fetiță cu ochii albaștri aleargă spre ea, o ia în brațe și o strânge tare, cu toată forța, strigând cu bucurie:
- Doamnaaaa! Doamna mea!
Apoi toți copiii aleargă înspre ea și încep să strige care mai de care, de parcă ar fi la competiție: E doamna mea! Ba a mea! E a mea! Nuuu! E a mea!... Cu toate astea, ei nu se ceartă pentru că știu că doamna îi iubește pe toți la fel, fără nicio deosebire. Acolo, în brațele ei este destul loc pentru fiecare.
Un băiețel o întreabă curios:
- Doamna? Cum de ai brațele așa de lungi ca să ne cuprinzi pe toți?
- Doamna tace și zâmbește. Nu spune nimic, dar în adâncul inimii ea știe că brațele nu-i mai aparțin ei, ci sunt ale Lui Dumnezeu. El o ține în brațe și pe ea și pe copilașii minunați care îi bucură inima în fiecare zi.
Cândva, aceste brațe erau ale ei. Atunci voia să cuprindă cu mintea multe din tainele lumii, crezând că asta-i va aduce liniștea. Cu timpul, însă, și-a dat seama că, indiferent cât de multe taine ar fi aflat, îi lipsea cel mai valoros lucru. Mintea nu putea cuprinde iubirea...
După o lungă îmbrățișare, copiii pleacă din nou la joacă. Doar fetița cu ochii albaștri rămâne ghemuită în brațele educatoarei, spunându-i fericită:
- Doamnaaa! Doamna mea! Te iubesc, domnița mea!
- Și eu te iubesc! Pe toți vă iubesc! Spune educatoarea, privind ochișorii senini ai copilei și amintindu-și cu duioșie de o fetiță care cândva, demult, L-a întrebat pe Dumnezeu:
- Tată, de ce nu mi-ai dăruit privirea senină? Știi cât de mult mi-aș fi dorit să am ochii albaștri! Iar Tu mi i-ai dăruit atât de întunecați și de triști!
Tatăl, însă nu-i răspundea. Tăcea... De fiecare dată El tăcea. Și, totuși, în tăcerea Lui, fata simțea o iubire nemărginită.
Într-o bună zi, pe când aceasta privea cerul senin, răspunsul a venit pe neașteptate:
- Iubita mea copilă, ți-am dăruit ochii întunecați pentru că știam că doar așa vei căuta mereu limpezimea cerului. Una din legile firii este ca lucrurile opuse să se atragă. Așa cum întunericului i se face dor de lumină, iar lumina caută neîncetat să pătrundă chiar și în cel mai întunecat colțișor, tot așa, ochilor tăi negri li se va face dor de albastru, iar cerul, la rândul său, îți va alina orice durere. Astfel, atunci când viața te va îngenunchea, vei privi cerul și te vei liniști, amintindu-ți de Iubirea mea, iar atunci când viața îți va oferi bucurii, tu vei privi tot înspre cer, vei zâmbi și te vei ferici mai tare căci îți vei aminti din nou de Mine. Așa, te voi ști fericită, iubita mea copilă și te voi putea mângâia în fiecare clipă!
La un moment dat în pădure se aud glasuri de copilași: MÂI MÂI FLORICELELOR! MÂI MÂI, FRUMOASELOR! NE VEDEM MÂINE! LA REVEDERE!
Cu siguranță că viorelele n-au fost nicicând mai fericite! Ele simt că primăvara asta adie un vânticel care prevestește IUBIREA.
***
Tu ce spui, inima ta e pregătită să-și deschidă ferestrele ca să asculte cântecul iubirii?
Dacă da, atunci, îți doresc să te bucuri cât de mult poți de primăvara asta și de cele care vor urma!
Dacă, însă, ți-ai încuiat inima și ți-e greu să-ți manifești iubirea, atunci privește ochii unui copilaș. Astfel vei vedea că într-o inimă frumoasă nu e loc pentru răutate, dușmănie, invidie, frică sau întristare și vei înțelege de ce ne spunea preadulcele nostru Iisus:
Dacă da, atunci, îți doresc să te bucuri cât de mult poți de primăvara asta și de cele care vor urma!
Dacă, însă, ți-ai încuiat inima și ți-e greu să-ți manifești iubirea, atunci privește ochii unui copilaș. Astfel vei vedea că într-o inimă frumoasă nu e loc pentru răutate, dușmănie, invidie, frică sau întristare și vei înțelege de ce ne spunea preadulcele nostru Iisus:
„Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.”
(Sfânta Evanghelie după Matei – cap. 18, paragraf 3)
(Sfânta Evanghelie după Matei – cap. 18, paragraf 3)
(❤♫ Richard Clayderman - Perhaps Love（或許是愛） - https://www.youtube.com/watch?v=tzm-tvoV7Xc)
