duminică, 19 martie 2017

SALUT! Vrei să-ți spun o poveste?



Calatorie intr-o lume magica - Poza 10
( imagine preluată de la: https://www.toxel.ro/Inspire/Calatorie-intr-o-lume-magica_2190.html)
Tabloul  reprezintă una dintre minunatele lucrări ale pictorului suprarealist JACEK YERKA. 


  Când am împlinit șase ani, părinții mei au organizat o petrecere de ziua mea. Astfel, în scurt timp, s-au adunat puștii de la bloc, o gașcă veselă de copii puși tot timpul pe distracție.
Drept recunoștință că au venit la petrecere, mă tot gândeam oare ce aș fi putut să le ofer ca să se bucure din tot sufletul? Așa că m-am gândit la ce mă făcea pe mine foarte, foarte fericită.
Răspunsul a venit imediat: POVEȘTILE erau cele care îmi aduceau bucurie în suflet căci ele mă purtau în fiecare zi pe aripi de vis într-o lume fermecată... Ai mei îmi cumpăraseră câteva casete cu povești pe care le prețuiam foarte mult, astfel încât îmi făcusem o rutină zilnică în care ascultam la casetofon diferite povești. Doamne, cât de frumos mai era pe-atunci!!!
Dar să mă întorc la ziua mea!
Le-am spus copiilor să se așeze pe pat și să se relaxeze că urmează o surpriză uriașă.
Ei erau curioși, eu eram bucuroasă că le puteam oferi ceva minunat, iar povestea...povestea a început să ruleze. Era povestea „Sarea în bucate”, una din preferatele mele.
Ei bine, copilașii au ascultat-o câteva minute, însă era mai interesant să sară în pat, să asculte muzică, să danseze, să se distreze. Cine avea chef de povești de adormit copiii? Doar era o petrecere...
Ei săreau și se tot agitau de colo-colo, eu îi rugam să fie atenți că povestea e minunată și urmează ceva interesant pe care ar fi bine să nu-l piardă.  La un moment dat mi-am dat seama că efectiv eram ignorată de toți. (Așa se întâmplă când o ții morțiș pe-a ta și nu vezi și din punctul de vedere al celorlalți. Ajungi să vorbești de unul singur. Destul de dureros, nu-i așa? J  )  
     Mama mi-a explicat că era o petrecere și că  povestea nu-și avea rost în acea atmosferă, că e timp pentru fiecare lucru și că toate se fac la momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu. Doar că uneori suntem prea puțin inspirați și folosim în cele mai nepotrivite momente lucruri minunate care nu pot fi prețuite la adevărata lor valoare.
             Nici salata de vinete care era preferata mea, nu mi-a mai trebuit. Nici tortul cu ciocolată nu l-am mai mâncat cu plăcere ( și eram devoratoare de ciocolată!!!)... Mă tot gândeam și nu puteam înțelege cum de nu se puteau bucura și ei de ceea ce mă bucuram eu din toată inima. Prin ce univers magic mă duceau poveștile!!! Dacă ar fi putut simți și ei măcar pentru câteva secunde emoțiile pe care mi le trezeau minunatele povești...
              După câteva zile, am chemat o prietenă la mine și,  gândindu-mă că acela ar fi fost un moment potrivit, i-am pus la casetofon  povestea „Sarea în bucate”, desigur, că doar nu uitasem... Însă pe ea o cam lăsau rece poveștile...
     Recunosc, am primit cu durere reacția fetiței. Aceasta m-a privit ca și cum era foarte plictisită, apoi m-a întrebat :
-         Nu vrei să ieșim afară?? E cald, e frumoooos!!!! Hai să ne jucăm! Lasă poveștile!...
-         Ehei!...Le-aș fi lăsat eu, da nu mă lăsau ele pe mine....
Așa că, într-un final, am înțeles că există, într-adevăr, un anume timp pentru orice, un timp de a te naște, de a copilări, de a te juca, de a dansa, de a zâmbi, de a plânge, de a suferi, de a te ferici, și chiar un timp de a spune povești sau de-a le asculta...
Însă, am mai înțeles și că NU TOT CEEA CE E BUN ȘI FRUMOS PENTRU TINE, POATE FI BUN ȘI PENTRU CELĂLALT. Fiecare are propria sa lume interioară și propria sa cale în această lume...

         Tu, cel care ai citit aceste rânduri, ce spui? Îți place să dansezi, să cânți, să te joci, să copilărești  sau îți plac POVEȘTILE?
Dacă da, atunci știi unde mă găsești. Sunt aici, chiar aici, unde am fost dintotdeauna, în INIMA poveștilor nemuritoare.
         Dacă nu mă găsești,  atunci caută-mă printre copii. Mă vei găsi jucându-mă de-a v-ați ascuns, râzând în hohote, privind cerul, minunându-mă de firișoarele de iarbă, de mersul ciudat al gărgărițelor, de  minunatul dans a fluturașilor.  Alteori se poate întâmpla să mă găsești plângând, atunci când văd că „oamenii mari” (așa cum le place lor să li se spună) își închid inimile și suferă atât de mult, ascunzându-și emoțiile, gândurile, trăirile adevărate, din cauza fricilor care-i conduc...
             Dacă nici așa nu mă vei găsi, atunci PRIVEȘTE CERUL și, cine știe, poate, cândva, într-o bună zi, vom privi același nor jucăuș sau, poate, într-o noapte minunată vom admira aceeași stea...
          Până atunci, însă, te îmbrățișez cu drag!
 Ne mai auzim! Acum e timpul să suflu în lumânări și să-mi pun o dorință...

Fotografia postată de Maria Chiriac.
(24 decembie, 1989)


(�� The Beauty Of Spring �� ( YANNI - True Nature) -  https://www.youtube.com/watch?v=vjh9EE0Q0m4)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu