joi, 23 noiembrie 2017

Despre teamă și despre calea luptătorului pașnic

       Imagini pentru luptătorul pașnic
(imagine preluată de la: http://zonadefoc.com/%E2%80%9Cpeaceful-warrior%E2%80%9D-luptatorul-pasnic/) 

            Cândva, un suflet drag mi-a spus: „Deschide-ți inima! Lasă frica!”
l-am privit cu nedumirire, dar nu am spus nimic. Deși purtase multe războaie până atunci, inima mea era deschisă. Cel puțin, așa credeam eu. Cât privește  teama, mă consideram o ființă curajoasă, lucru pe care cei din jur mi-l confirmau destul de des.  
     Iată că mă aflam în fața unei ființe care mă privea în ochi și vedea atât de clar ceea ce eu aveam să văd și să pricep abia după mult, mult timp. E bine și mai târziu decât niciodată...
        La nivel intuitiv, simțeam că există o conexiune între ființe și o comunicare telepatică între inimi, însă m-am tot întrebat oare de ce se întrerupe conexiunea (comuniunea) dintre două ființe? Ce anume produce acest blocaj și nu mai permite comunicarea sufletelor? De ce ne simțim deconectați dintr-odată?
     Răspunsul a fost cât se poate de simplu și a venit tot de la această ființă luminoasă, dedicată vieții trăite în iubire, care mi-a spus la un moment dat că „teama și neîncrederea blochează ființa. Chiar și Iisus era înconjurat de oameni neîncrezători.
Atunci nu prea am înțeles ce voia să spună, dar timpul a așezat bine acele cuvinte în inima mea și iată că la un moment dat am conștientizat că FRICA este cauza multor probleme apărute pe parcursul vieții noastre.
Frica te poate face să te îndepărtezi de adevărata esență a ta, împiedicându-te să te manifești așa cum ești cu adevărat, ca să nu fii respins de cei din jur. Astfel, pentru a fi acceptat, începi să adopți anumite comportamente care te fac să te îndepărtezi tot mai mult de tine.  Teama te împiedică să trăiești în prezent, făcându-te să te gândești cu regret la trecut, ori să te îngrijorezi permanent pentru viitorul ce urmează să vină.
FRICA te însingurează și te înstrăinează de lumea din jur. Astfel, pierzi conexiunea cu celălalt, căci în momentul în care începi să te temi din ce în ce mai tare, devii neîncrezător și, fără să îți dai seama, lași ca acea frică să te conducă.
Pentru că frica aparține minții,  o poți observa  și o poți înțelege pentru a te elibera de ea.  
             Astfel, ai putea să te întrebi:
-Care e cea mai mare frică a mea? Acum trăiesc în iubire sau în teamă?
          Du-te în trecutul tău și vezi ce frici nevindecate ai! Ajută-le să iasă la suprafață!
Amintește-ți! Cu cât frica e mai veche, cu atât ești mai vulnerabil!
        
 E o luptă dificilă de purtat cu tine însuți(însăți), dar poate fi  câștigată!
      Alege să FII un luptător pașnic!
Iar atunci când totul pare a-ți fi potrivnic, tu să CREZI în continuare în Iubire, în Lumină și în Viață!


               Postez mai jos un scurt clip din  „Calea luptătorului pașnic”, un film care m-a  inspirat mult. Varianta completă a filmului poate fi accesată aici: https://www.youtube.com/watch?v=Np2b-JWe6ig  (din păcate, nu este subtitrată).


vineri, 17 noiembrie 2017

PILDE de folos sufletului

             
             Tocmai a început Postul Nașterii Domnului și urmează o perioadă minunată prin care Dumnezeu ne dă posibilitatea de a ne curăți trupește și sufletește. 
        Pentru că nu suntem scutiți de încercări, am ales să postez trei povestioare folositoare pentru minte, inimă și suflet. 
            Prima poveste se numește „ASCULTAREA ȘI NEOBIȘNUINȚA.”
Învățătura cuprinsă în această pildă este următoarea: Fie că ești LĂUDAT, fie că ești CERTAT, tu să îți păstrezi liniștea interioară, fără să te mândrești peste măsură, ori să te mânii.Nu lăsa laudele deșarte și nici supărările (care duc deseori către deznădejde) să  îți smintească sufletul!
            A doua poveste se numește „RUGĂCIUNEA MUTĂ” și surprinde adevărata esență a rugăciunii creștinului. 
        Cea mai frumoasă și mai bine primită rugăciune este cea făcută pentru aproapele nostru, rugăciunea izvorâtă din iubire și compasiune față de acesta. 
A treia poveste se numește „CUM MÂNTUITORUL UMBLĂ ÎN OSPEȚIE” și ne amintește de faptul că Hristos bate mereu la ușa inimii noastre, dar noi suntem surzi de cele mai multe ori. El se arată în cele mai frumoase chipuri, dar noi suntem orbi în fața ADEVĂRATEI frumuseți.

                       VIZIONARE plăcută! Să ne fie de folos! Doamne ajută!


(PILDE - FILM ORTODOX -https://www.youtube.com/watch?v=KH0ZrwTI0Zk&index=6&list=PLbpfenYCS3pEbzDHq5fkwhEeGORhrUIlr)

joi, 16 noiembrie 2017

Ca să mă vezi, privește-mă în INIMA ta!

Imagine similară
(imagine preluată de la: https://weheartit.com/entry/13815371)

          Nu mă căuta cu mintea pentru că nu mă vei găsi niciodată cu adevărat!
 Vei crede că mă cunoști, că îmi poți intui posibilele reacții, dar vei fi într-o gravă eroare. Nu poți cuprinde necuprinsul  cu mintea omenească, indiferent cât de multă cunoaștere ai crede că deții. Iar atunci când vrei cu tot dinadinsul să mă încadrezi în anumite tipare, îți voi da peste cap toate calculele pentru că nimeni nu mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu însămi. Ce poți să faci este să mă iubești, căci doar iubindu-mă cu adevărat, mă vei cunoaște exact așa cum sunt.
Coboară-ți mintea în inimă! Caută-mă în adâncul inimii tale și mă vei putea vedea mai clar ca niciodată! Vei simți că te primesc în viața mea cu brațele deschise, indiferent dacă dorești să aduci pace ori furtună în sufletul meu, care îți va fi recunoscător și îți spune cu bucurie: 

- Bun venit, călătorule! Pacea să fie cu tine! Mă bucur să te cunosc! Mulțumesc pentru că ești aici și acum în viața mea! Dumnezeu să ne binecuvânteze drumul! 



(✿❤✿ Michel Pépé - Lumière du Coeur - Elixir d'Amour - https://www.youtube.com/watch?v=rHyPTAzA-h8&index=3&list=RDQqVPPLAhAus)

joi, 9 noiembrie 2017

Atunci am devenit POEZIE

Imagine similară
(imagine preluată de la: https://www.lelong.com.my/diy-oil-painting-40-50-hug-zuomii-150534861-2015-03-Sale-P.htm)

Noi știam, iubire, noi știam
că dragostea începe cu Dumnezeu
și tot spre El se îndreaptă.
Noi știam, iubire, noi știam
că poezia izvorăște din inima divinității
și se-ntrupează abia când ultimul cuvânt se așterne
pe cărarea deschisă către sufletul aproapelui.
Noi știam, iubire, noi știam
că  dragostea neprefăcută și desăvârșită
nu are loc în mintea cea veșnic agitată,
ci sălășluiește într-o inimă curată,
într-un suflet golit de el însuși.
Noi știam, iubire, noi știam mult prea bine
că dragostea adevărată se clădește pe ascultare
pe adevăr, uneori chiar și pe durere,
dar, mai ales, pe răbdare, îndelungă răbdare...
Ia-mă de mână și hai să privim văzduhul! ți-am spus.
Iar inimile noastre se vor deschide asemeni trandafirilor...
Iartă-mi țepii și lasă-mă să-ți mângâi rănile!
Sărută-mi fruntea! Îmbrățișează-mi gândurile!
Iubire, tu, iubirea mea, în taina nopții m-am uitat în ochii tăi
și-abia atunci am înțeles că devenisem POEZIE...


(♡ Michel Pépé - La Rose Magnifique - Elixir d'Amour - https://www.youtube.com/watch?v=QqVPPLAhAus)

Cântec înlăuntrul ființei

Imagini pentru inlauntrul sufletului
(imagine preluată de la: http://lataifas.ro/religii-si-credinte/101481/rugaciunea-ne-curateste-si-ne-scoate-la-lumina-staretul-iosif-isihastul/)

Lasă grijile deoparte
Mergi  cu încredere prin viață
Bucură-te, suflete drag, bucură-te
Dăruiește-I slavă Celui de Sus
Păstrează-ți vie  flacăra credinței
Privește în adâncul tău
Cunoaște-L și ascultă-L  pe Dumnezeu
Celebrează prezentul, mângâie trecutul, iubește viitorul
Păstrează-ți gândurile curate
Păzește-ți inima de spinii fricii, neîncrederii, tristeții, ori ai deznădejdii
Îmbracă-ți sufletul în haina rugăciunii
Folosește Cuvântul Luminii
Fii un ucenic  al Dragostei curate
Amintește-ți că raiul nu s-a ascuns printre frunzele scuturate de vânt
Raiul e în inima ta, copile drag!
Tu să nu vrei să fii, ori să devii, tu  să crezi că ești
Tu să FII cu adevărat
Tu să nu vrei să fii iubit ori să iubești
Tu să fii una cu Iubirea

Să fii un cântec al Dragostei desăvârșite
suflete minunat...    




(Michel Pépé  - Divine Osmose - https://www.youtube.com/watch?v=hQY5wGFJ0og)

La fermă - imagini pentru activități despre animale domestice

 Materiale didactice pentru activități despre animale domestice