vineri, 30 iunie 2017

DESPRE OAMENI ȘI NOTE MUZICALE

(imagine preluată de la: https://isabelleart.files.wordpress.com/2010/07/dscn6264.jpg)


Oamenii sunt asemeni notelor muzicale. Indiferent de tonalitate, fiecare are locul său pe portativ, fiecare notă este valoroasă în felul său.
Muzica se crează cu toate notele, fie joase, fie înalte. Totul ține de rezonanță și de armonizare.
Când înțelegem că iubirea e liantul care ne ține uniți și ne ajută să atragem în viețile noastre acele note care rezonează cu noi, atunci muzica pe care o creăm are puteri vindecătoare.  
Iubirea conștientă se construiește încet, cu răbdare, cărămidă cu cărămidă, prin deschiderea inimii, comunicare autentică, atenție permanentă și concentrare asupra sinelui, precum și atenție față de partener, învățând pașii care sunt necesari pentru realizarea unui dans armonios.
 În fiecare clipă avem posibilitatea să adăugăm câte o treaptă la scara pe care putem  urca ÎMPREUNĂ spre RAI sau putem coborî în abisul iadului.
Putem construi închisori sau putem clădi castele magice unde iubirea e stăpâna inimilor noastre. Putem compune o melodie dizarmonică, alăturându-ne unor „note” care nu se potrivesc tonalității noastre, contribuind astfel la crearea haosului și suferinței, sau putem crea o melodie armonioasă, vindecătoare, eliberatoare, care se înalță spre cer asemeni unei jertfe dăruite cu drag Tatălui nostru ceresc. 

În final, indiferent dacă este conștientă sau nu, alegerea aparține fiecăruia dintre noi!
Tu ce alegi? 


Postez mai jos un filmuleț animat care surprinde diferite aspecte importante privind iubirea. 
                  
                        o viziune interesantă și creativă         
                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La fermă - imagini pentru activități despre animale domestice

 Materiale didactice pentru activități despre animale domestice