Căutătorul Adevărului

(imagine preluată de la: http://www.biblioteka-boga.pl/?p=170) 

„Eu sunt
Calea, Adevărul și Viața.”

( Sfânta Evanghelie după Ioan, 14. 6 )

                  A fost odată un om care se afla pe calea căutării Adevărului. El prețuia atât de mult dreptatea, cinstea, corectitudinea, sinceritatea și curajul, încât întreaga sa viață a căutat cu o nepotolită râvnă cuvintele care să descrie ADEVĂRUL absolut.

       De-a lungul timpului, el și-a dat seama că acesta se ascundea dincolo de nenumăratele  măști ale realității, dincolo de aparențele concretului, care puteau păcăli cu ușurință privirile neștiutorilor.

             În toți acești ani de căutare, omul a trecut prin perioade în care era foarte încântat și bucuros, crezând că a descoperit ce este adevărul, însă,  a trecut și prin perioade întunecate, pline de întristare și dezamăgire, căci atunci când voia să-l descrie și celorlalți, de la două-trei cuvinte ajungea la zeci, chiar și sute, însă fără a reuși să se apropie nici pe departe de esența adevărului.

     Cu toate astea, indiferent de cât de dureroase îi erau căderile, omul nu și-a pierdut nădejdea, ci a rămas devotat căii sale, străduindu-se  încontinuu să caute adevărul.

         Credința că-l va găsi l-a purtat pe bărbat prin diferite locuri. Acesta a călătorit, de-a lungul vremii, în lumea întreagă, întâlnind și alți căutători înflăcărați ai Adevărului, cu care și-a împărtășit gândurile, ideile, temerile, speranțele și credințele. La rândul său, el asculta și învăța de la ceilalți din experiențele prin care aceștia trecuseră în drumul spre Adevăr. Uneori pleca mai luminat și mai încrezător, alteori, cele auzite îi provocau mai multă confuzie, tulburându-i mintea și inima.

             Într-una din zile, bărbatul a pornit într-o călătorie care avea să-i schimbe viața pentru totdeauna.

 Aflând că un înțelept cunoscut al acelor vremuri, se afla în vizită într-un sat din apropiere, omul s-a hotărât să meargă acolo pentru a-l întâlni. El  spera din tot sufletul ca acel înțelept să-i ofere îndrumare pentru a găsi răspunsurile potrivite la întrebările care-i tulburau liniștea de-atâta amar de vreme.

     În drumul său, bărbatul s-a întâlnit cu un călugăr ortodox, care i-a fost acestuia un bun tovarăș de călătorie și de vorbă, căci prin cuvintele sale înțelepte, blânde și iubitoare, a reușit să-i lumineze mintea și să-i deschidă inima spre descoperirea Adevărului cel Adevărat.

Astfel, după ce au parcurs o bună parte din drum, discutând despre dragoste, sacrificiu, credință, răbdare și alte virtuți, la un moment dat, bărbatul i-a pus tovarășului său de drum și câteva întrebări despre adevăr:

-        Bătrâne, de ani de zile, mă chinui să aflu despre ADEVĂRUL absolut, iar această căutare a devenit scopul vieții mele. Spune-mi, te rog, dumneata ce crezi? Ce este adevărul?

-        Prietene drag, pe Dumnezeu nu-l poți descrie. Poți doar să vorbești despre marea Sa iubire pe care o revarsă asupra fiecăruia dintre noi. La fel e și cu ADEVĂRUL. Nu  putem să-l definim și nici să-l descriem, ci putem doar să vedem și să simțim efectele acestuia în viețile noastre.  
             ADEVĂRUL nu este un CE. El este un CINE. continuă călugărul, privindu-și partenerul de drum cu o nespusă blândețe. Știu că acum nu înțelegi ce spun, dar la momentul potrivit, îți voi explica sensul acestor cuvinte.

-        Atunci adevărul e o persoană? Întrebă bărbatul intrigat de vorbele bătrânului.

-        Vei vedea, vei vedea... Toate la timpul lor.

-        Am înțeles că adevărul nu poate fi definit, dar el există undeva, într-un anume loc.
De Dumnezeu știm că este în Ceruri, dar Adevărul unde ar putea fi?

-         El sălășluiește în INIMA fiecăruia dintre noi. Acolo îl vom găsi mereu. Spuse călugărul.  ADEVĂRUL nu se află cu ajutorul minții, așa cum îl caută mulți dintre noi, căci mintea noastră omenească este bolnavă, fiind departe de înțelepciunea cunoașterii dumnezeiești. Să nu-l cauți în exteriorul tău, în lume, căci nu-l vei găsi! Deschide-ți inima, cerceteaz-o și vei afla adevărul cu siguranță!

-         Foarte bine! Asta înseamnă că fiecare are propriul său adevăr, căci fiecare inimă simte diferit. Câte inimi, atâtea adevăruri...

-         Nicidecum. Nu există adevăr absolut și adevăruri parțiale, ci există un singur adevăr și acela vine din inimă.

-        Atunci de ce se întâmplă uneori ca, deși oamenii să aibă inimile deschise, ei să nu poată ajunge la un anumit consens?

 Am observat că fiecare dintre noi crede în ceva anume, fiecare vede prin ochii săi lucrurile, ca și cum ar avea propria realitate și fiecare pare să aibă dreptate, într-o oarecare măsură, ceea ce mă face de multe ori să cred că expresia „adevărul e undeva la mijloc” descrie foarte bine ce se întâmplă prin lume.

-        Ca și adevărul, realitatea e una singură, însă chiar și atunci când oamenii caută răspunsurile în inimile lor, e destul de greu să le vadă. Spuse călugărul. Uneori, Adevărul este acoperit de felurite patimi care se aștern în inimile noastre, asemeni prafului, împiedicându-ne să vedem ce se află dedesubt. Doar după ce ștergem praful, atunci vom putea vedea cu adevărat ce se ascunde acolo.

Oare nu ne-a învățat Iisus în Fericirea a șasea, spunând: „Fericiți cei cu inima curată căci aceia vor vedea pe Dumnezeu.”?

Așa este și cu Adevărul: Se dezvăluie inimii curățite de patimi, căci ea poate vedea clar ceea ce se petrece, fără să strâmbe realitatea într-un fel sau altul, după propriul său plac.

        Dragul meu, se întâmplă destul de des să credem că ceea ce spunem este total adevărat, însă asta e doar părerea noastră, pentru că, de cele mai multe ori, noi spunem „adevărul” din punctul nostru de vedere și, din păcate,  uneori le mai și impunem celorlalți să vadă la fel ca noi. Ne încredem atât de mult în ce văd ochii noștri, în ce auzim, în ce mirosim, în ce simțim, fără să ne dăm seama că simțurile  ne pot înșela și că nimic nu e ceea ce pare a fi, căci Adevărul e dincolo de aparențe, dincolo de măști și chiar dincolo de cuvinte.  Nu-l putem vedea întotdeauna pentru că,  uneori ne lăsăm conduși de emoții, iar inimile noastre se îmbolnăvesc și văd în ceață. Doar atunci când vom învăța să ne cercetăm emoțiile și să nu le permitem acestora să ne controleze ele viața, atunci putem vedea clar.

          Să ții minte, prietene drag: Tu nu ești emoțiile, tu nu ești inima, tu nu ești gândurile, tu nu ești mintea! Tu ești FIINȚA! Și poți fi o ființă care le poate controla pe toate acestea, atâta timp cât nu se identifică cu ele. Acceptă gândurile și emoțiile care vin spre tine, fără să te împotrivești lor, dar  păstrează-le pe cele care sunt de folos sufletului tău! Privește în inima ta și nu în exterior! Evită cât poți să judeci oamenii după cuvintele sau faptele lor căci judecătorul cel drept este doar Bunul Dumnezeu. Deasemenea,  nu le cere celorlalți să spună adevărul, atunci când vezi că aceștia vorbesc din minte,  ci roagă-te în tăcere pentru ca fiecare dintre noi să avem mintea luminată și inima curată, să fim pregătiți să primim Cuvântul Adevărului și să trăim cu toții în Adevăr.

-        A fi în adevăr înseamnă a fi corect, integru, sincer, onest, cu vorbele clare și drepte. Nu-i așa?

-        Desigur. Păstrează-ți inima neîntinată de patimi și mintea cu gânduri curate! Astfel vei trăi în Adevăr!

-        Oare cuvântul adevărului trebuie luat din cărțile sfinte?întrebă bărbatul.

-        Desigur! De acolo primim învățături neprețuite despre Cuvântul Adevărului și despre cum să trăim în Adevăr. De aceea e bine să citim cărțile sfinte și să punem în practică învățăturile acestora în viața noastră de zi cu zi.

Unii dintre noi folosesc diferite cuvinte din Sfânta Evanghelie și dau tot felul de citate atunci când discută cu ceilalți pe diferite teme. Nu e un lucru rău asta, însă dacă folosim cuvintele Evangheliei pentru a ne mândri de cunoștințele pe care le avem, atunci nu aducem foloase prea mari adevărului, căci  nu facem altceva decât să părem ceea ce nu suntem, păcălindu-ne în primul rând pe noi înșine, nu doar pe ceilalți. A spune adevărul înseamnă mai mult decât a prelua Cuvintele din Sfintele Scripturi, care ar fi bine să nu se afle doar pe buzele noastre, ci să își găsească un tainic așezământ în adâncul inimii fiecăruia dintre noi, lucrând de acolo spre folosul tuturor.

-        Cum ne dăm seama că folosim Cuvântul Adevărului și nu  pe cel al înșelăciunii?

-        A folosi Cuvântul Adevărului înseamnă a vorbi fără a căuta să-ți faci dreptate, fără a urmări ceva anume de la ceilalți, a spune adevărul cu iubire, a înțelege efectele vorbelor pe care le folosești. Cuvântul înșelăciunii le caută doar pe ale sale căci întotdeauna în spatele acestuia se va ascunde voia celui care îl grăiește, urmărindu-și  propria dreptate și propriul câștig.

-        În trecut mi s-a întâmplat de multe ori să spun adevărul oamenilor și ei să mă urască, să se întoarcă împotriva mea. Atunci m-am întrebat: De ce lumea acceptă atât de greu cuvântul adevărului?

-        Dragul meu, uneori nu ne dăm seama de efectele pe care vorbele noastre le produc asupra celor din jur  și nu avem o viziune de ansamblu asupra întregii situații. Se mai  întâmplă ca, deși să avem intenția de a spune adevărul celorlalți, să rostim anumite cuvinte care pot avea rezultate dezastruoase, provocând răni adânci.

             
Felul cum alegi să spui ADEVĂRUL este foarte important căci un rol deosebit îl are Iubirea. Astfel, poți vorbi cu blândețe, cu înțelepciune și cu dragoste celuilalt, căci a spune adevărul fără iubire este dureros și poate provoca mari dezechilibre.  Dealtfel, uneori se întâmplă ca celălalt să nu fie pregătit să vadă Adevărul. În acest caz, e bine să nu grăbim lucrurile, pentru că Dumnezeu știe când vine timpul fiecăruia dintre noi să trăiască în lumina Adevărului. În înțelepciunea Sa nemărginită, El ne spune la momentul potrivit ce anume avem nevoie să știm, nici mai mult, nici mai puțin, nici prea devreme, nici prea târziu... Asemeni unui părinte iubitor, El ne descoperă Adevărul treptat, pe măsură ce putem să-l primim în inimile noastre, fără a ne sminti.          Dacă un copil de cinci-șase anișori își întreabă tatăl cum a venit el pe lume, oare acesta îi va spune modul în care a fost conceput? Sigur că nu! Nici minciuna nu va fi o variantă potrivită, așa că, în înțelepciunea sa, părintele îi va spune adevărul cu dragoste și cu băgare de seamă pentru ca acel copilaș să nu se smintească. Astfel,  tatăl i-ar putea zice fiului că acesta  venit pe lume ca un dar de la Dumnezeu pentru iubirea mare dintre el și soția sa. La momentul potrivit, când copilul va crește și va fi destul de copt la minte, va putea afla mai multe despre modul în care apare pe lume un copil.

-        Până la urmă, a venit momentul potrivit să aflu cine este adevărul?
Sunt destul de copt la minte?A întrebat bărbatul.

-        Adevărul este Hristos! El e Calea, Adevărul și Viața cea veșnică. El a venit în lume ca să aducă oamenilor lumina Adevărului. „Eu spre aceasta m-am născut şi spre aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr.”  (Ioan 18:37)

Iisus Hristos le-a spus oamenilor Cuvântul Adevărului, cuvântul luminii, care nu căuta voia Sa, ci pe a Tatălui, dar oamenii nu l-au înțeles. Le-a vorbit despre dragostea Lui Dumnezeu față de fiii Săi, despre cauzele  bolilor și ale suferințelor, despre păcate, despre mântuire, despre credință, despre iubire, despre fericire, despre smerenie, despre Împărăția Cerurilor, dar ei nu L-au ascultat. L-au batjocorit și L-au răstignit printre tâlhari. Ei erau orbiți de întuneric și n-au putut vedea Adevărul, deși Soarele dreptății li s-a arătat în toată splendoarea Sa.

-        Oare aș putea să-l cunosc și eu pe Hristos?

-        Desigur!

-        Atunci unde să-l caut? În inimă?

-        Nu ai de ce să cauți pentru că El te-a găsit deja cu mult timp înainte. A stat tăcut la poarta inimii tale, așteptând să-l lași să intre. Nu-L căuta pe Cel ce este veșnic alături de noi! Acceptă doar să-L primești în inimă și atunci  drumul tău va începe cu adevărat. Să ții minte că „orice cale duce la un popas, dar nu toate drumurile te conduc la adevăr.” Fie ca Dumnezeu să-ți lumineze Calea! Spuse călugărul luându-și rămas bun de la tovarășul său.

                  După câteva ore, bărbatul a ajuns la rudele sale, unde avea să rămână până a doua zi, când trebuia să meargă în Piața Publică pentru a-l vedea pe vestitul înțelept pe care oamenii acelor locuri îl așteptau cu nerăbdare. 
Nu mică i-a fost mirarea acestuia când a văzut că înțeleptul era chiar bătrânul călugăr care-l însoțise în urmă cu o zi, în călătoria sa.

                   După ce întrunirea s-a terminat, bărbatul s-a dus la bătrân și i-a spus zâmbind:

-        Am uitat să vă întreb ieri ceva. Ați găsit adevărul?

-        Ooo! Sigur că nu L-am găsit. M-a găsit El pe mine.

-        Și ce v-a spus când v-ați întâlnit?

-        Încă nu am înțeles prea bine ce mi-a spus. El vorbește, dar eu nu sunt încă destul de copt la minte ca să-l înțeleg cu adevărat. Știu doar că este prieten bun cu tăcerea și cu dragostea de Dumnezeu și de semeni. Abia când tăcerea mea va învăța să vorbească despre iubire, atunci voi putea auzi clar și limpede glasul Adevărului. spuse bătrânul cu ochii senini asemeni văzduhului care  îmbrățișează cu drag și cu dor fiecare pasăre ce-și flutură aripile în zbor în căutarea cuibului pierdut...

(Iisus Hristos - Calea, Adevarul si Viata (HD) - https://www.youtube.com/watch?v=5e-TJKJpnMc)