vineri, 24 martie 2017

MÂI MÂI, FLORICELELOR! MÂI MÂI, FRUMOASELOR!



          În pădure e veselie mare!
Copilașii sunt bucuroși că a venit iar primăvara! Ei aleargă printre arborii care par că se bucură nespus de mult, văzându-i pe micuți cum  zburdă veseli și cântă de parcă ar da un adevărat concert.
 Unul dinte pitici îi spune doamnei educatoare clar și cuprinzător:
-         Eu vleau să ne lătăcim la pădule!
-         Să ne rătăcim?De ce? îl întreabă educatoarea amuzându-se.
-         Pentlu că am o buțolă ți vleau s-o folosesc!
-         Bine! Atunci am hotărât! Ne vom rătăci prin pădure!
Copiii își aleg câte un copac, îl îmbrățișează cu drag și cu cât îl strâng mai tare în brațe, cu atât stâng și din ochișori, simțind cu adevărat magia naturii. Apoi zâmbesc și alergă veseli, cercetând curioși fiecare colțișor.
-         Doamnaaaaaaa, mușchi de pământ! Doamnaaaa! Am găsit un con de brad! Doamnaaaa! Am găsit o nucă! Doamnaaaa! Floricele! Ce frumoase sunt!
-          Să nu le rupeți!spune o fetiță de grupă mare.
-         De ce? Întreabă curioasă altă fetiță de vreo trei anișori, cu ochișorii ca mărgeluțele.  
-         Pentru că au și ele viață.
-         Daaa?
-         Da! Așa ne-a învățat doamna. Ea ne-a spus că dacă rupem florile, ele vor muri în câteva zile. Nu mai au rădăcini și se usucă.
-         Fetița cu ochii ca mărgelele ascultă cu atenție și începe să strige:
-         Doamnaaaa! A zis Mirela să nu rupem floricelele.
-         Foarte bine v-a învățat! Noi nu rupem florile.
-         Dar atunci ce să le facem?
Doamna se gândește un pic, apoi zâmbește și le spune micuților care așteaptă cu nerăbdare un răspuns:
-         Să le mângâiați! Asta să faceți dacă le iubiți.
-         Cum să le mângâiem?
-         Uite așa: Cum te mângâi eu pe tine. Spune educatoarea mângâind fetița: Mâi mâi, mâi mâi!
-         Fetița cu ochișorii ca mărgeluțele începe să alinte viorelele:
-         MÂI MÂI, FLORICICA MEA! MÂI MÂI, FRUMOASA MEA!
Ceilalți copii se apropie și ei, la rândul lor, de flori și le mângâie cu drag, apoi, fiecare își continuă activitatea: unii adună conuri de brad, alții caută noi poteci prin pădure, alții își imaginează că s-au rătăcit și caută drumul spre casă cu ajutorul busolei.
Cât de puțin îi trebuie unui copil pentru a fi fericit! Gândește doamna, în timp ce observă lumina de pe chipurile piticilor. Apoi privește cerul senin, zâmbește fericită, iar sufletul Îl slăvește pe Dumnezeu, spunându-i: 
- MULȚUMESC, TATĂ! Mulțumesc pentru că-mi amintești în fiecare zi să mă bucur de viață!

O fetiță cu ochii albaștri aleargă spre ea, o ia în brațe și o strânge tare, cu toată forța, strigând cu bucurie:
-         Doamnaaaa! Doamna mea!
Apoi toți copiii aleargă înspre ea și încep să strige care mai de care, de parcă ar fi la competiție: E doamna mea! Ba a mea! E a mea! Nuuu! E a mea!... Cu toate astea, ei nu se ceartă pentru că știu că doamna îi iubește pe toți la fel, fără nicio deosebire. Acolo, în brațele ei este destul loc pentru fiecare.
 Un băiețel o întreabă curios:
-         Doamna? Cum de ai brațele așa de lungi ca să ne cuprinzi pe toți?
-         Doamna tace și zâmbește. Nu spune nimic, dar în adâncul inimii ea știe că brațele nu-i mai aparțin ei, ci sunt ale Lui Dumnezeu. El o ține în brațe și pe ea și pe copilașii minunați care îi bucură inima în fiecare zi.
Cândva, aceste brațe erau ale ei. Atunci voia să cuprindă cu mintea multe din tainele lumii, crezând că asta-i va aduce liniștea. Cu timpul, însă, și-a dat seama că, indiferent cât de multe taine ar fi aflat, îi lipsea cel mai valoros lucru. Mintea nu putea cuprinde iubirea...

          După o lungă îmbrățișare, copiii pleacă din nou la joacă. Doar fetița cu ochii albaștri rămâne ghemuită în brațele educatoarei, spunându-i fericită:
-         Doamnaaa! Doamna mea! Te iubesc, domnița mea!
-         Și eu te iubesc! Pe toți vă iubesc! Spune educatoarea, privind ochișorii senini ai copilei  și amintindu-și cu duioșie de o fetiță care cândva, demult, L-a întrebat pe Dumnezeu:
-          Tată, de ce nu mi-ai dăruit privirea senină? Știi cât de mult mi-aș fi dorit să am ochii albaștri! Iar Tu mi i-ai dăruit atât de întunecați și de triști!
Tatăl, însă nu-i răspundea. Tăcea... De fiecare dată El tăcea. Și, totuși, în tăcerea Lui, fata simțea o iubire nemărginită.
Într-o bună zi, pe când aceasta privea cerul senin, răspunsul a venit pe neașteptate:
-         Iubita mea copilă, ți-am dăruit ochii întunecați pentru că  știam că doar așa vei căuta mereu limpezimea cerului. Una din legile firii este ca lucrurile opuse să se atragă.  Așa cum întunericului i se face dor de lumină, iar lumina caută neîncetat să pătrundă chiar și în cel mai întunecat colțișor, tot așa, ochilor tăi negri li se va face dor de albastru, iar cerul, la rândul său, îți va alina orice durere. Astfel, atunci când viața te va îngenunchea, vei privi cerul și te vei liniști, amintindu-ți de Iubirea mea, iar atunci când viața îți va oferi bucurii, tu vei privi tot înspre cer, vei zâmbi și te vei ferici mai tare căci îți vei aminti din nou de Mine. Așa, te voi ști fericită, iubita mea copilă și  te voi putea mângâia în fiecare clipă!
         La un moment dat în pădure se aud glasuri de copilași: MÂI MÂI FLORICELELOR! MÂI MÂI, FRUMOASELOR! NE VEDEM MÂINE! LA REVEDERE!
       Cu siguranță că viorelele n-au fost nicicând mai fericite! Ele simt că primăvara asta adie un vânticel care prevestește IUBIREA.
                                                                    
             ***
Tu ce spui, inima ta e pregătită să-și deschidă ferestrele ca să asculte cântecul iubirii?
Dacă da, atunci, îți doresc să te  bucuri cât de mult poți de primăvara asta și de cele care vor urma!
Dacă, însă, ți-ai încuiat inima și ți-e greu să-ți manifești iubirea, atunci privește ochii unui copilaș. Astfel vei vedea că într-o inimă frumoasă nu e loc pentru răutate, dușmănie, invidie, frică sau întristare și vei înțelege de ce ne spunea preadulcele nostru Iisus:
„Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” 
(Sfânta Evanghelie după Matei – cap. 18, paragraf 3)




                                                             





(❤♫ Richard Clayderman - Perhaps Love(或許是愛) - https://www.youtube.com/watch?v=tzm-tvoV7Xc)

marți, 21 martie 2017

Poem nesfârșit

Imagine similară
(imagine preluată de la: http://www.trilulilu.ro/ce-este-iubirea-9 )


  
La-nceput a fost Iubirea, apoi Timpul a învățat-o jocul „De-a măștile”.
De atunci, Ea-și privește cu durere chipul, căutând oglinda potrivită...

(21.03.2017. Nereju, Vrancea)




 Imagini pentru pictură femeie privind în oglindă
(imagine preluată de la: http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/cultura/la-oglinda-de-ipolit-strambu-555864.html) 






(Life a poem by Rumi - https://www.youtube.com/watch?v=JtiT_1tzyhk )

duminică, 19 martie 2017

SALUT! Vrei să-ți spun o poveste?



Calatorie intr-o lume magica - Poza 10
( imagine preluată de la: https://www.toxel.ro/Inspire/Calatorie-intr-o-lume-magica_2190.html)
Tabloul  reprezintă una dintre minunatele lucrări ale pictorului suprarealist JACEK YERKA. 


  Când am împlinit șase ani, părinții mei au organizat o petrecere de ziua mea. Astfel, în scurt timp, s-au adunat puștii de la bloc, o gașcă veselă de copii puși tot timpul pe distracție.
Drept recunoștință că au venit la petrecere, mă tot gândeam oare ce aș fi putut să le ofer ca să se bucure din tot sufletul? Așa că m-am gândit la ce mă făcea pe mine foarte, foarte fericită.
Răspunsul a venit imediat: POVEȘTILE erau cele care îmi aduceau bucurie în suflet căci ele mă purtau în fiecare zi pe aripi de vis într-o lume fermecată... Ai mei îmi cumpăraseră câteva casete cu povești pe care le prețuiam foarte mult, astfel încât îmi făcusem o rutină zilnică în care ascultam la casetofon diferite povești. Doamne, cât de frumos mai era pe-atunci!!!
Dar să mă întorc la ziua mea!
Le-am spus copiilor să se așeze pe pat și să se relaxeze că urmează o surpriză uriașă.
Ei erau curioși, eu eram bucuroasă că le puteam oferi ceva minunat, iar povestea...povestea a început să ruleze. Era povestea „Sarea în bucate”, una din preferatele mele.
Ei bine, copilașii au ascultat-o câteva minute, însă era mai interesant să sară în pat, să asculte muzică, să danseze, să se distreze. Cine avea chef de povești de adormit copiii? Doar era o petrecere...
Ei săreau și se tot agitau de colo-colo, eu îi rugam să fie atenți că povestea e minunată și urmează ceva interesant pe care ar fi bine să nu-l piardă.  La un moment dat mi-am dat seama că efectiv eram ignorată de toți. (Așa se întâmplă când o ții morțiș pe-a ta și nu vezi și din punctul de vedere al celorlalți. Ajungi să vorbești de unul singur. Destul de dureros, nu-i așa? J  )  
     Mama mi-a explicat că era o petrecere și că  povestea nu-și avea rost în acea atmosferă, că e timp pentru fiecare lucru și că toate se fac la momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu. Doar că uneori suntem prea puțin inspirați și folosim în cele mai nepotrivite momente lucruri minunate care nu pot fi prețuite la adevărata lor valoare.
             Nici salata de vinete care era preferata mea, nu mi-a mai trebuit. Nici tortul cu ciocolată nu l-am mai mâncat cu plăcere ( și eram devoratoare de ciocolată!!!)... Mă tot gândeam și nu puteam înțelege cum de nu se puteau bucura și ei de ceea ce mă bucuram eu din toată inima. Prin ce univers magic mă duceau poveștile!!! Dacă ar fi putut simți și ei măcar pentru câteva secunde emoțiile pe care mi le trezeau minunatele povești...
              După câteva zile, am chemat o prietenă la mine și,  gândindu-mă că acela ar fi fost un moment potrivit, i-am pus la casetofon  povestea „Sarea în bucate”, desigur, că doar nu uitasem... Însă pe ea o cam lăsau rece poveștile...
     Recunosc, am primit cu durere reacția fetiței. Aceasta m-a privit ca și cum era foarte plictisită, apoi m-a întrebat :
-         Nu vrei să ieșim afară?? E cald, e frumoooos!!!! Hai să ne jucăm! Lasă poveștile!...
-         Ehei!...Le-aș fi lăsat eu, da nu mă lăsau ele pe mine....
Așa că, într-un final, am înțeles că există, într-adevăr, un anume timp pentru orice, un timp de a te naște, de a copilări, de a te juca, de a dansa, de a zâmbi, de a plânge, de a suferi, de a te ferici, și chiar un timp de a spune povești sau de-a le asculta...
Însă, am mai înțeles și că NU TOT CEEA CE E BUN ȘI FRUMOS PENTRU TINE, POATE FI BUN ȘI PENTRU CELĂLALT. Fiecare are propria sa lume interioară și propria sa cale în această lume...

         Tu, cel care ai citit aceste rânduri, ce spui? Îți place să dansezi, să cânți, să te joci, să copilărești  sau îți plac POVEȘTILE?
Dacă da, atunci știi unde mă găsești. Sunt aici, chiar aici, unde am fost dintotdeauna, în INIMA poveștilor nemuritoare.
         Dacă nu mă găsești,  atunci caută-mă printre copii. Mă vei găsi jucându-mă de-a v-ați ascuns, râzând în hohote, privind cerul, minunându-mă de firișoarele de iarbă, de mersul ciudat al gărgărițelor, de  minunatul dans a fluturașilor.  Alteori se poate întâmpla să mă găsești plângând, atunci când văd că „oamenii mari” (așa cum le place lor să li se spună) își închid inimile și suferă atât de mult, ascunzându-și emoțiile, gândurile, trăirile adevărate, din cauza fricilor care-i conduc...
             Dacă nici așa nu mă vei găsi, atunci PRIVEȘTE CERUL și, cine știe, poate, cândva, într-o bună zi, vom privi același nor jucăuș sau, poate, într-o noapte minunată vom admira aceeași stea...
          Până atunci, însă, te îmbrățișez cu drag!
 Ne mai auzim! Acum e timpul să suflu în lumânări și să-mi pun o dorință...

Fotografia postată de Maria Chiriac.
(24 decembie, 1989)


(�� The Beauty Of Spring �� ( YANNI - True Nature) -  https://www.youtube.com/watch?v=vjh9EE0Q0m4)

miercuri, 15 martie 2017

Uneori ȘTIU... Știu că NU ȘTIU nimic

Imagine similară
( https://nonjustice.wordpress.com/2013/07/04/vladimir-volegov-o-zi-frumoasa-ca-o-femeie-pictura-figurativa/vladimir-volegov-pe-campul-de-maci/)



        Indiferent de cât de mult am vrea să cunoaștem tainele lumii, nu există cunoaștere absolută prin ochii minții.
Nu poți avea cunoaștere deplină prin mintea omenească. Aceasta e bolnavă și cuprinsă de întuneric. E departe de adevăr. Mintea omenească e într-o continuă agitație, manifestându-și  curiozitatea permanentă față de orice.  Însă, cu cât află mai multe, cu atât caută mai mult și, din păcate, este din ce în ce mai nefericită ...
Pe de altă parte, mintea divină are acea cunoaștere, pe care o avea Adam înainte de cădere: o cunoaștere clară completă și necuprinsă de uitarea și ignorarea Lui Dumnezeu.  
Mintea omenească încadrează în anumite tipare, denumește, clasifică, judecă și minte. Uneori ea distorsionează atât de mult realitatea încât ai nevoie de multă vreme ca să-ți revii din acea eroare în care te-ai lăsat condus de MINTEA care se crede mereu „ATOTPUTERNICĂ” și „ATOTȘTIUTOARE”.
Mintea dumnezeiască nu are nevoie să demonstreze nimic nimănui. Ea este liniștită, neîntunecată de păcat, cuprinsă de adevăr, iubire, pace, înțelepciune și smerenie.

-      Copacule, știu că tu nu ești doar un simplu copac! Prietene drag, te îmbrățișez și-ți mulțumesc din toată inima pentru tot ce mi-ai oferit!
-         Dragă floare, știu că ești mai mult decât culoarea ta minunată și parfumul tău îmbietor, așa că îți sărut fruntea scăldată în razele soarelui cel adorat!
-        Iubite  fir de iarbă, știu că numele tău nu ne poate spune nici pe departe despre frumusețea și minunăția ta!
-         Fluture, iubite fluture, n-ai vrea să zburăm împreună? L-am întrebat. Iar el m-a privit și a zâmbit...
-         Doamne, nu-i așa că Viața e o minune?


                        E atâta VARĂ în inima mea!!! Sufletu-mi bucuros valsează printre maci, la braț cu IUBIREA și privește văzduhul plin de lumină: 123,123,123, 123.... și mintea coboară în inimă..... 123, 123.... În pași de vals, ea lasă ILUZIILE în urmă și pune MĂȘTILE deoparte... Aici nu e loc decât pentru Adevăr și pentru Iubire!


-         Off, Doamne! Mulțumesc pentru că nu mă lași să rătăcesc prea mult în labirinturile întortocheate ale minții!!!


Imagini pentru mască în maci





(imagine preluată de la:https://pixabay.com/ro/masca-maci-c%C3%A2mp-red-natura-1431136/)


Mai jos este redată o melodie superbă care se numește VALSUL FLUTURELUI. 



(Butterfly Waltz - Brian Crain & Rita Chepurchenko - https://www.youtube.com/watch?v=G6p4yL4DjoI)

La fermă - imagini pentru activități despre animale domestice

 Materiale didactice pentru activități despre animale domestice