miercuri, 15 martie 2017

Uneori ȘTIU... Știu că NU ȘTIU nimic

Imagine similară
( https://nonjustice.wordpress.com/2013/07/04/vladimir-volegov-o-zi-frumoasa-ca-o-femeie-pictura-figurativa/vladimir-volegov-pe-campul-de-maci/)



        Indiferent de cât de mult am vrea să cunoaștem tainele lumii, nu există cunoaștere absolută prin ochii minții.
Nu poți avea cunoaștere deplină prin mintea omenească. Aceasta e bolnavă și cuprinsă de întuneric. E departe de adevăr. Mintea omenească e într-o continuă agitație, manifestându-și  curiozitatea permanentă față de orice.  Însă, cu cât află mai multe, cu atât caută mai mult și, din păcate, este din ce în ce mai nefericită ...
Pe de altă parte, mintea divină are acea cunoaștere, pe care o avea Adam înainte de cădere: o cunoaștere clară completă și necuprinsă de uitarea și ignorarea Lui Dumnezeu.  
Mintea omenească încadrează în anumite tipare, denumește, clasifică, judecă și minte. Uneori ea distorsionează atât de mult realitatea încât ai nevoie de multă vreme ca să-ți revii din acea eroare în care te-ai lăsat condus de MINTEA care se crede mereu „ATOTPUTERNICĂ” și „ATOTȘTIUTOARE”.
Mintea dumnezeiască nu are nevoie să demonstreze nimic nimănui. Ea este liniștită, neîntunecată de păcat, cuprinsă de adevăr, iubire, pace, înțelepciune și smerenie.

-      Copacule, știu că tu nu ești doar un simplu copac! Prietene drag, te îmbrățișez și-ți mulțumesc din toată inima pentru tot ce mi-ai oferit!
-         Dragă floare, știu că ești mai mult decât culoarea ta minunată și parfumul tău îmbietor, așa că îți sărut fruntea scăldată în razele soarelui cel adorat!
-        Iubite  fir de iarbă, știu că numele tău nu ne poate spune nici pe departe despre frumusețea și minunăția ta!
-         Fluture, iubite fluture, n-ai vrea să zburăm împreună? L-am întrebat. Iar el m-a privit și a zâmbit...
-         Doamne, nu-i așa că Viața e o minune?


                        E atâta VARĂ în inima mea!!! Sufletu-mi bucuros valsează printre maci, la braț cu IUBIREA și privește văzduhul plin de lumină: 123,123,123, 123.... și mintea coboară în inimă..... 123, 123.... În pași de vals, ea lasă ILUZIILE în urmă și pune MĂȘTILE deoparte... Aici nu e loc decât pentru Adevăr și pentru Iubire!


-         Off, Doamne! Mulțumesc pentru că nu mă lași să rătăcesc prea mult în labirinturile întortocheate ale minții!!!


Imagini pentru mască în maci





(imagine preluată de la:https://pixabay.com/ro/masca-maci-c%C3%A2mp-red-natura-1431136/)


Mai jos este redată o melodie superbă care se numește VALSUL FLUTURELUI. 



(Butterfly Waltz - Brian Crain & Rita Chepurchenko - https://www.youtube.com/watch?v=G6p4yL4DjoI)

luni, 20 februarie 2017

DESPRE MANIPULARE ȘI ALTE CELE...



Imagini pentru marionetă
(imagine preluată de la:http://ro.pixword.net/raspunsuri/9-Litere/id-2972.html)


          Există momente în viața fiecăruia dintre noi când ajungem în situația de a fi manipulați de către cei din jur sau de a manipula și noi, la rândul nostru, pe ceilalți, chiar și inconștient. 

1. ATUNCI CÂND MANIPULĂM 
             Uneori ne folosim puterea personală în scopuri egoiste. Astfel, pentru a deține controlul, începem să-i  dominăm pe ceilalți verbal (chiar și în cadrul unor simple discuții, putem juca rolul de manipulatori),  fizic, dar și la niveluri mai subtile și mai greu de sesizat (mental, emoțional ș.a.m.d. ). 
      Când  înțelegem că atunci când vrem să-i controlăm pe ceilalți și să-i dominăm, o facem datorită faptului că ne este teamă de ceva anume, atunci începe drumul nostru spre eliberarea de lanțurile manipulării. Conștientizarea FRICII care se află în spatele emoțiilor, gândurilor, cuvintelor și acțiunilor noastre reprezintă primul pas către această eliberare.  Urmează apoi conștientizarea cauzelor fricii,  dizolvarea blocajelor pe care aceasta le-a produs, ieșirea din starea de TEAMĂ , o stare de vibrație joasă, care atacă atât sufletul, cât și trupul ( fricile produc disfuncții ale rinichilor) și interacțiunea pașnică atât cu semenii noștri, cât și cu întreaga natură, izvorâtă din iubire și compasiune față de aceștia.

2. ATUNCI CÂND SUNTEM MANIPULAȚI
Indiferent dacă cineva încearcă să ne domine folosind ca instrument CUVÂNTUL (manipulare verbală, în cadrul unei discuții, manipulare scrisă - presă, vizuală - TV, Internet ), sau ne domină fizic, psihic, emoțional, energetic etc., cea mai bună soluție de a ieși din lanțurile „manipulatorului”, este să îi TRANSMIȚI acestuia IUBIRE. E greu, foarte greu, însă nu imposibil.
Și oare când  iubim OMUL cu adevărat? 
Atunci când nu îl judecăm. Asta nu înseamnă că suntem orbi față de părțile întunecate ale acestuia, ci înseamnă să îl vedem așa cum este cu adevărat și să îi observăm comportamentul, să îi „certăm” păcatul (greșeala) și nu pe el. Astfel, putem rămâne în Iubire. 
Chiar dacă de multe ori avem dreptate și spunem un adevăr celuilalt, crezând că îl ajutăm, se întâmplă ca acesta să fie rănit de cuvintele pe care alegem să le rostim.De ce? Pentru că nu îi spunem adevărul cu iubire. Vorbim din MINTE și nu din INIMĂ.
         Poeta Emily Dickinson scria într-una din poeziile sale un sfat care m-a ajutat să am o altă viziune asupra Adevărului: „TELL AL THE TRUTH, BUT TELL IT SLANT!”. Cu alte cuvinte, ea ne îndemna să spunem tot adevărul, dar să-l spunem „încetișor”, într-o manieră mai SOFT (ceea ce nu e sinonim cu a spune doar o parte din adevăr sau a evita să spui adevărul pentru a nu-i provoca celuilalt o suferință).
Deci, atunci când cineva vrea să te domine, transmite-i gânduri frumoase și iubitoare!
Practică ASCULTAREA ACTIVĂ, fără a simți nevoia impetuoasă de a-i răspunde verbal, apărându-te atunci când acesta îți transmite anumite lucruri care nu îți plac. 
A refuza să răspunzi atacurilor celuilalt nu înseamnă că ești mai bun decât el sau mai slab. Dacă gândești astfel, te afli în minte și nu e în regulă. 
Rămâi în INIMĂ, suflete drag și fii un Om „frumos” printre ceilalți!  Amintește-ți că una din lecțiile Lui Iisus-Hristos despre Iubire a fost următoarea:



Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce va blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatalui vostru care este în ceruri ; căci El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi da ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 11-12 ; 44, 45)






          Mai jos, postez un clip care conține câteva idei despre competiție, violență, manipulare etc., preluate din filmul „Profețiile de la Celestine”, un film care mi-a schimbat viața într-un mod plăcut. 


Vizionare plăcută!
SĂ NE FIE DE FOLOS! 


Cine dorește, poate viziona filmul întreg, în variantă subtitrată, la următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=mfK5sbuIN_w 



(James Redfield - Profetiile de la Celestine 2 - https://www.youtube.com/watch?v=u_k5yFDwAc4)


sâmbătă, 4 februarie 2017

Uneori Iubirea moare...


Imagini pentru iubirea moare
(imagine preluată de la: https://odine-cartedeiubire.blogspot.ro/2013/04/cursul-vietii.html)


            Uneori Iubirea moare...
Ea alege de bunăvoie să moară pentru că știe că va învia mai strălucitoare ca niciodată și se va ridica spre văzduhul senin, acolo unde i-e locul de drept....Ea va zbura printre păsările însetate de albastru, tot mai sus, către Soarele cel mult iubit.

                  Uneori Iubirea moare...
Asemeni luminii care, în marea sa bunătate se retrage câteodată  pentru a face loc întunericului, așa iubirea alege să moară de dragul celui iubit, dacă e nevoie. 

             Uneori Iubirea moare...
Moartea aceasta însă nu aduce suferință, ci naște VEȘNICIA.
Așa cum Îngerul Morții ne poate învăța cum să fim VII cu adevărat, la fel și Îngerul Iubirii  ascunde Iubirea pentru o perioadă de ochii muritorilor, pentru a fi înțeleasă cu adevărat.

                   Uneori Iubirea moare...
Se inițiază prin moarte, pășind astfel pragul VEȘNICIEI. 
Mor patimile, pasiunile, condiționările și rămâne puritatea unei IUBIRI  limpezi asemeni cristalului, o Iubire care nu cere, nu pretinde, nu așteaptă nimic de la ceilalți. Ea doar iubește și atât! 


             
  (sursa videoclipului: https://www.youtube.com/watch?v=7EpGS91D9WI)

duminică, 15 ianuarie 2017

OBLIVION

Imagine similară
(imagine preluată de la:http://calatorprinunivers.blogspot.ro/2015/06/cauzele-spirituale-ale-necazurilor-si.html ) 


Lumea nu e rece sau rea.
Nu este indiferentă și nici întunecată.
Lumea doarme țintuită în Uitare...
La momentul potrivit, fiecare suflet se trezește 
Unele rămân cu ochii deschiși, altele adorm din nou, 
cufundate în plăceri de moment
Duhul lumii își întinde mrejele
ținând sufletele captive și purtându-le cu măiestrie
din vis în vis, din poveste-n poveste, 
departe de Iubirea statornică,
de adevărul Inimii și de Împărăția Luminii...
Lumea nu e urâtă sau arogantă.
Nu este egoistă și nici insensibilă.
Lumea doarme țintuită în Uitare...
Cuprinsă de duhul tristeții și al deznădejdii,
Ea trăiește în Visul Ignoranței, al Fricii și Însingurării...





(Stjepan Hauser - Oblivion (Piazzolla) - https://www.youtube.com/watch?v=Z0DQxI3KM7o)
                

miercuri, 11 ianuarie 2017

DESPRE DORINȚE, AȘTEPTĂRI ȘI AȘTEPTARE

                     
Imagini pentru dorințe
( imagine preluată de la: http://www.loxodonta.ro/articole/detaliat/Dorinte_590 )

            La marginea unui sat trăia un bătrân renumit pentru simplitatea, înțelepciunea sa și pentru claritatea sfaturilor pe care le oferea tuturor celor care-i căutau sprijinul.
        Într-o zi, a venit la dânsul un tânăr care, deși fusese la diferiți înțelepți, nu reușise să găsească anumite răspunsuri la întrebările ce-l frământau de multă vreme.

- Bătrâne, am auzit că nu e bine să avem dorințe pentru că dorințele sunt sursa tuturor relelor, iar neîndeplinirea lor, ne produce suferință și deznădejde. Dumneata ce spui? E bine sau nu să avem dorințe?
- Toate dorințele se îndeplinesc la un moment dat. Unele mai devreme, altele mai târziu. Nu dorința în sine produce suferință omului, ci timpul care trece până ca aceasta să se împlinească. AȘTEPTAREA e cea care face omul să se agite, să sufere, să-și piardă încrederea.

- De ce unele dorințe se împlinesc mai greu? Întrebă curios tânărul.
- Pentru că le ținem prea mult în minte. Uităm să le coborâm în inimă și să le lăsăm acolo până când mintea și inima încep să vorbească aceeași limbă. Atunci e momentul în care apare VOINȚA, ce ne oferă un sprijin de nădejde în drumul nostru spre realizarea dorințelor noastre. 
          Să spunem că îți dorești ceva foarte, foarte mult! Atât de mult te gândești la acea dorință, încât o blochezi pentru că nu poți vedea decât într-o singură direcție. Astfel, te limitezi singur și, fără să îți dai seama, prin acțiunile tale, poți provoca piedici diverse care întârzie îndeplinirea dorinței. 
        Pe de altă parte, dacă eliberezi dorința și ai încredere că Dumnezeu o va împlini atunci când știe că îți este necesar cu adevărat, atunci ți se ivesc nenumărate posibilități ca să lucrezi pentru materializarea ei. Asta nu înseamnă să te lași în bătaia vântului și să aștepți ca dorința să ți se îndeplinească de la sine, ci înseamnă să îți stabilești intenții clare, să te concentrezi pe ce ai de făcut, să ai conștiința trează, pregătită pentru a depăși obstacolele care apar în calea realizării dorinței tale, să-ți păstrezi viziunea întregului, a puzzle-ului complet și, cel mai important lucru, să te bucuri de viața ta, așa cum este, să fii recunoscător pentru tot ce există în acel moment în viața ta, pentru că recunoștința e cheia ce descuie multe lacăte și mult mai multe inimi. 

               Imaginează-ți că vrei să-ți cumperi o bicicletă. E o coadă îngrozitor de lungă și nu ai altă soluție decât să aștepți să-ți vină rândul, așa că aștepți și aștepți și iar aștepți... Timpul trece, te plictisești, încep să te doară picioarele, spatele, gâtul... Parcă gândurile îți șoptesc: „Ce bine era acasă! Mai bine o las pe altă dată! Am prea mult de așteptat!...”
      Când, în sfârșit, ajungi să cumperi bicicleta, e posibil ca nici măcar să nu te mai bucuri de ea atât de mult. Ești obosit și plictisit după atâta timp petrecut în așteptarea acesteia. Astfel, bucuria nu mai e deplină.

 Știi de ce se întâmplă ca de multe ori să nu ne bucurăm din toată inima când dorințele ni se îndeplinesc?
- Pentru că așteptăm prea mult timp? Obosim să tot așteptăm? 
- Da. Și asta poate fi o cauză. Problema este felul cum alegi să te manifești în timp ce aștepți. Poți fi trist, plictisit, agitat sau poți fi calm, optimist, încrezător. Depinde doar de tine. 

      Să-ți explic mai bine! DORINȚA TA este să-ți cumperi o bicicletă. AȘTEPTĂRILE TALE privind bicicleta pot fi următoarele: sa fie dintr-un anumit material, să aibă o anume culoare, să fie dotată cu diverse accesorii, să fie destul de ieftină, și așa mai departe. 
E normal să ai așteptări. Fiecare dintre noi are propriile așteptări. Cu toate astea, principala problemă a noastră este că nu ne spunem unii altora ce anume așteptăm de la ei cu adevărat. În orice tip de relație pe care o avem cu oamenii, e bine să ne recunoaștem clar și onest atât așteptările cât și limitele. 
         Dar să revenim la bicicleta noastră! Pentru că AȘTEPTAREA a durat mult, bucuria ta nu a mai fost deplină. Nu a mai contat faptul că bicicleta pe care ai cumpărat-o a fost așa cum ți-ai dorit, cu alte cuvinte, că așteptările tale ți-au fost împlinite. De ce? Pentru că în timp ce stăteai la coadă, erai în minte. Te-ai lăsat purtat de gânduri care îți provocau nerăbdare. 
      Dar dacă ți-ai schimba atitudinea? Dacă, în timp ce stai la coadă ai fi în inimă? 
Ai putea discuta cu cei din jur, ai admira cerul, ai privi copacul de lângă tine, ai asculta păsările sau, poate, chiar ai juca un joc pe telefon... Timpul va trece oricum, chiar dacă alegi să te îngrijorezi, să fii nerăbdător, să te plictisești, sau dacă alegi să accepți lucrurile așa cum sunt. Până la urmă vei obține bicicleta dorită. E doar o chestiune de timp.
- Bătrâne, dacă se întâmplă ca să nu fie destule biciclete pentru toți cei care așteaptă la rând? Atunci, oare, nu am așteptat degeaba?
- Nimic nu e în zadar căci Dumnezeu a pregătit cu mult timp înainte pentru fiecare dintre noi, tot ceea ce avem nevoie cu adevărat în drumul nostru. Ele există acolo, chiar dinainte ca noi să le dorim. Dacă, totuși, se va întâmpla să rămâi fără bicicletă, fii sigur că nu era nevoie să o cumperi. Cu siguranță că vei primi o mașină sau poate vei avea nevoie să mergi pe jos o perioadă până vei primi ceva mai valoros.
     E bine să ai așteptări, să știi ce îți place, ce nu-ți place, dar să nu lași ca așteptarea să devină o prioritate pentru tine. Așteptarea provoacă durere atunci când ajunge pe primul loc, atunci când uiți să te bucuri de viață și vezi totul doar dintr-un singur unghi. 
      Joacă-te, ascultă, privește, iubește, zâmbește, fii tu însuți. Fii mereu aici, în prezent, dar păstrează în minte și în inimă imaginea de ansamblu. Prietene drag, să îți amintești întotdeauna că: DUREAZĂ PREA MULT SĂ AȘTEPȚI FERICIREA, AȘA CĂ, MAI BINE FII FERICIT ÎN TIMP CE AȘTEPȚI!” ( William Shakspeare)



(Eric Chiryoku - Wishes || Spring Of Life - https://www.youtube.com/watch?v=5trhl1fRtSs&index=10&list=PLPtJw4nsraQexp1yNUTu4CdkLp0-wWVcO) 

vineri, 30 decembrie 2016

Suntem Unul și Același, Împreună!

My Soul Honors Your Soul. I Honor The Place In You Where The Entire Universe Resides. I Honor The Light, Love, Truth, Beauty & Peace Within You, Because It Is Also Within Me. In Sharing These Things We Are United, We Are The Same, We Are One.:
(imagine preluată de la:https://ro.pinterest.com/pin/477240891746174543/)

Necăjite călător prin viață,
Mă înclin în fața ta și onorez divinitatea din tine.
Lasă-ți destinul să se-mplinească!
Alege Calea și eliberează-te de griji!
Mergi fără să privești în urmă!
Oprește-te la răscruce de drumuri,
închide ochii, ascultă șoaptele vântului și lasă inima să aleagă!
Aruncă-ți hainele vechi și pășește desculț prin viață!
Iar atunci când te simți obosit, odihnește-te în Hristos!
Vino, scânteie divină, vino!
Ușa inimii mele e deschisă...
Te-am așteptat să ne rugăm împreună,
călăuziți de flacăra sacră ce arde de mii de ani
în  Iubire, Integritate, Înțelepciune și Pace...
Deschide-ți în taină inima! Nu spune nimic! Doar privește-mă!
Privește-mă și binecuvântează-mă cu fericirea ta!

                                                                      
(aprilie, 2014)



(Open To Your Light Heart - https://www.youtube.com/watch?v=XGD4cvR2FaE)

marți, 13 decembrie 2016

AM ÎNVĂȚAT


Imagini pentru imagine cu timpul
( imagine preluată de la: https://hasma09.wordpress.com/2014/04/23/timpul/)


Am învățat să mă nasc

din pântecul viselor ucise prea devreme.

Am învățat să respir 

în întunericul neîndurător.

Am învățat să văd 

cu fruntea apăsată de fantasmele gândurilor

sinucise de plictiseală.

Am învățat să vorbesc

aprinzând câte o stea pe cerul gurii

încleștate de dor.

Am învățat să merg

atunci când timpul pare

că se oprește în locuri depărtate mie.

Am învățat să alerg

Când pământul și cerul

Mă strivesc cu neputința lor.

Am învățat să visez

la umbra unei rădăcini uscate de stejar

Am învățat să iubesc 

Acolo unde mă doare iar și iar...

Am învățat să rătăcesc 

Când pașii mei nu au urechi de auzit.

A învățat să mor în fiecare clipă

și să renasc în fiecare ceas

zdrobit de minutele agoniei.

Timp! Lasă-mă singură cu o secundă

să o privesc în ochi și să-i spun

că e prea târziu...




         Într-o lume condusă de iluzii, ne depărtăm tot mai mult de esența noastră, înțelegând uneori destul de greu lecțiile care ni se predau în drumul nostru spre Dumnezeu.
           Fie ca niciodată să nu fim nevoiți să spunem: „E târziu! E prea târziu!...


(Maria Nazionale - Poveri Pensieri (subtitrare română) - https://www.youtube.com/watch?v=N9WYyfBGI30&list=RDukbIk1HSoT4&index=13 )

activitatea „Pe tărâmul libertății” , inspirată din „Povestea vulpițelor Foxy și Fifi”

Activitatea se poate desfășura cu elevii claselor a III-a și a IV-a.  Materiale pentru activitate:           Povestea Vulpițelor Foxy și Fif...