( imagine preluată de la: http://jurnalspiritual.eu/scopul-vietii/)
Un tânăr abia trezit spiritual se duse la un înțelept cunoscut, din împrejurimile ținutului unde locuia, ca să afle care e scopul vieții sale.
- Bătrâne, spuse trist omul, am mare nevoie de sfatul dumitale!Am aflat că ai ajutat multe suflete să-și găsească liniștea. Cei pe care i-ai călăuzit au descoperit bucuria inimii și pacea minții, așa că te-aș ruga să mă ajuți să găsesc răspunsul la o întrebare care mă macină de ceva vreme: Aș dori să-mi spui cum aș putea afla care e scopul vieții mele.
Știu că fiecare dintre noi are rostul său pe lume și mai știu că Dumnezeu i-a dat fiecăruia, după putința sa, diferite daruri. Cu toate astea, mi-e teamă ca nu cumva să trec pe lângă destinul pe care-l am de împlinit. Totodată, mai am un gând care nu-mi dă pace. Mi-e teamă să nu greșesc atunci când folosesc darurile ce mi-au fost încredințate la naștere.
Bătrânul îl ascultă cu atenție și zâmbi, spunându-i cu blândețe:
- Acum am treabă prin grădină. Întrebarea ta mai poate aștepta puțin, nu-i așa?
- Desigur. răspunse tânărul.
- Urmează-mă.
Ieșiră amândoi în curte și, spre surprinderea tânărului, înțeleptul nu făcea altceva decât să se plimbe printre florile din grădină, printre straturile cu legume, printre pomii fructiferi, printre stupii de albine și să privească îndelung pe fiecare dintre acestea, părând cufundat tot mai mult în gânduri. Uneori, după ce punea mâna pe câte o floare sau câte o creangă, ca și cum ar fi verificat ceva anume, mai spunea câte un „Mda...” și dădea din cap, în semn de aprobare.
Deși era intrigat de faptele bătrânului, omul avea încredere, zicând în sinea sa: „Știe el ce știe! Nu degeaba m-a luat după dânsul. E bine să fiu atent și cu băgare de seamă. ”
După ceva vreme, înțeleptul merse cu musafirul în casă, întrebându-l:
- Spune-mi, ce ai văzut afară?
- Am văzut grădina cu flori, legumele, pomii fructiferi și stupii de albine.
- Aha...continuă bătrânul. Și ce poți să spui despre ele?
- Florile aveau un parfum deosebit, pomii erau încărcați cu fructe, iar albinele zumzăiau de mama focului. Pesemne că lucrau de zor. Sunt multe de spus. Am observat că fiecare floare avea culoarea sa, parfumul său, fiecare pom avea fructe diferite, spuse tânărul, bucuros că fusese atent la detalii.
- Cât de minunată e natura prin simplitatea sa și cât de multe putem învăța de la ea! Adăugă bătrânul, cu o sclipire în priviri. Nici florile, nici copacii și nici animalele nu par a fi curioase în cunoașterea planului pe care Dumnezeu îl are pentru ele. Ele există și atât, fără a se întreba vreo clipă de scopul pentru care au fost create. N-am văzut vreo floare care să suspine pentru că nu știe ce rol are, nici vreo furnică să întrebe care e rostul său pe lume, nici vreun fluture curios de calea corectă, sau vreun copac speriat că fructele sale n-ar fi pe placul nostru. N-am văzut niciodată ca albinele să zboare fără rost, dezorientate și să întrebe care e scopul lor. Ele își îndeplinesc sarcinile fără a sta prea mult pe gânduri și fără să încerce să preia din munca altora, ori, mai grav, să nu-și facă datoria. E simplu: fiecare face ceea ce trebuie, indiferent dacă este matcă, trântor, lucrător sau luptător. Rolurile pe care le primesc albinele în stup nu sunt atât de importante, ci felul în care acestea își realizează sarcinile pentru a contribui la bunăstarea întregii familii este ceea ce contează cu adevărat.
Prietene, adăugă bătrânul, SCOPUL nostru pe acest pământ este să învățăm să FIM Oameni, Oameni adevărați, fapt pentru care în fiecare zi ni se dau șanse pentru a dobândi și a manifesta cel puțin una dintre cele șapte virtuți: CREDINȚA, NĂDEJDEA, DRAGOSTEA, ÎNȚELEPCIUNEA, DREPTATEA, CUMPĂTAREA și CURAJUL. Acestea sunt pietrele neprețuite care pavează drumul spre Rai, un drum pe care fiecare dintre noi poate să-l parcurgă, atunci când mintea și inima sunt pregătite să-l vadă.
Doar prin conlucrarea cu Dumnezeu, prin Iisus-Hristos, putem fi izvoare nesecate de iubire, manifestând răbdare, bunătate, perseverență, corectitudine, sinceritate, prietenie, altruism și multe alte calități dobândite prin harul Domnului. Suntem copii ai Lui Dumnezeu și ne naștem pentru a deveni fii ai Omului. Suntem parte dintr-un întreg care se numește omenire și indiferent de rolurile sociale pe care le avem la un moment dat sau altul, important este să folosim darurile încrezători că aducem o contribuție la bunăstarea tuturor, fie ea cât de mică! Orice gând care ne provoacă frică în a folosi ceea ce Dumnezeu ne-a dat, ne blochează mult și ne face rău. Doar El știe cel mai bine câți talanți trebuie să dea fiecăruia dintre noi pentru a-i înmulți, nu-i așa? Dacă ne e teamă, înseamnă că nu avem încredere în dreapta judecată a Lui.
Valoarea unui Om adevărat este în lumina celor din jurul său. Un Om nu dorește neapărat să strălucească el însuși, să-și etaleze cunoștințele, priceperile, inteligența, de dragul de a demonstra ceva lumii, ci dorește ca prin darurile sale, să-i lumineze și pe ceilalți. Totodată, valoarea unui prieten poate fi văzută în felul cum se simt amicii săi alături de el.
Un om iubește și așteaptă ca la rândul său să fie iubit, dar un Om iubește de dragul de-a iubi. Nu se gândește să primească ceva anume în schimbul iubirii sale. El oferă din preaplinul inimii.
Un om crede în Dumnezeu. Îi mulțumește atunci când destinul îi este favorabil, iar când soarta îi pare potrivnică, se roagă Domnului cu lacrimi fierbinți să-l ajute. De cele mai multe ori așteaptă semne pentru a nu-și pierde nădejdea. La rândul său, un Om știe că Dumnezeu există. El crede chiar și atunci când totul pare pierdut pentru că vede dincolo de aparențele concretului. Un Om a învățat că nimic nu e ceea ce pare și că aparențele sunt înșelătoare uneori, astfel că, indiferent de ceea ce i se întâmplă, acesta mulțumește, plin de recunoștință Tatălui pentru tot ce i-a dat și se roagă pentru a împlini cu adevărat voia Domnului în viața sa.
Un om dorește să fie drept, corect, sincer cu ceilalți și cu el însuși, iar un Om se roagă necontenit să nu primească ispite mai mari decât el poate duce.
Atunci când vrea ceva, un om va face tot posibilul pentru a-l obține,indiferent de prețul pe care îl va oferi, pe când un Om știe că fericirea sa nu ține de îndeplinirea unor dorințe trecătoare și că Dumnezeu, asemeni unui părinte iubitor, ne oferă ce îi cerem prin rugăciunea noastră, așa că își alege cu grijă dorințele, conștient de efectul pe care acestea l-ar putea produce.
Zi de zi, omul poartă cu durere pe frunte spinii gândurilor sale, pe când Omul poartă cu modestie Cununa celor șapte virtuți care strălucește mai tare decât orice mărgăritar al lumii acesteia.
MAI JOS ESTE REDATĂ O PIESĂ MINUNATĂ AVÂND CA TEMĂ ÎNFLORIREA, pe care am considerat-o sugestivă pentru povestioara de mai sus.
Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze în drumul nostru prin viață și să fim Oameni, cetățeni ai Raiului, cu drepturi depline! :)
( Bloom - Ryan Farish - https://www.youtube.com/watch?v=mUriumisgBk )
