(imagine preluată de la:http://fitforlife.ro/a-trai-din-inima-video/_
Tu mă socoți cea mai săracă dintre
toate, în timp ce eu, umilă, stăpânesc, în taină, lumea. Am ceea ce tu
niciodată nu vei putea avea. Comoara mea nu aparține lumii, ci aparține cerului,
iar acolo te poți îndrepta și tu, de vei vrea.
Nu mă laud. Nu mă plâng. Nu strig în gura mare,
nu te forțez să mă primești în viața ta și nici nu alerg după tine pentru că
știu că fiecare suflet își deschide ferestrele la momentul potrivit, primind cu
bucurie dulcea mea adiere. Nici mai târziu, nici mai devreme...
Caută-mă-n adâncul inimii tale și mă vei putea
găsi oricând! Eu sunt cea care merge desculță prin viață, înălțându-mi
gândurile în înaltul văzduhului, cu privirea îndreptată spre adâncurile tuturor
sufletelor. Ochii mei pot vedea frumusețea din fiecare, urechile-mi pot auzi
glasul divinității, iar gura mea întotdeauna va folosi cuvintele luminii. Să
trăiesc printre priviri senine, inimi ușoare și gânduri luminoase. Asta e
bucuria mea!
Mi s-a dat să iubesc
mai presus de cuvinte, să vindec acolo unde rănile încă mai lăcrimează
suferințele sângerânde, să mângâi sufletele triste și-nsingurate, să îmbrățișez
durerile inimilor cuprinse de întuneric. Mi s-a dat să tac, să ascult, să zâmbesc, să plâng alături
de cei mulți...
Acolo unde ei lovesc, eu bandajez rănile, unde ei judecă, eu deschid
inimile, unde ei aruncă cu pietre, eu vindec durerile, unde ei dezbină, eu unesc, unde ei ucid cu
privirile pătrunzătoare, eu zâmbesc. Zâmbesc, iubesc și tăinuiesc în mine
comori care așteaptă de-o eternitate să fie descoperite. Timpul nu mă sperie
căci aștept cu răbdare să te trezești, să-ți deschizi ochii, să mă vezi și să-mi
asculți chemarea.
Până atunci, eu îți voi
povesti cu despre lumină, adevăr, prietenie, pace, răbdare, ascultare, compasiune,
smerenie...
Tu mă socoți cea mai săracă dintre toate, în timp
ce eu, umilă, stăpânesc, în taină, lumea. Eu sunt IUBIREA, suflete frumos! Spune-mi,
ai vrea să-mi privești chipul și să mă primești în inima ta?
(André Rieu - My Way (Live at Radio City Music Hall, New York) - https://www.youtube.com/watch?v=d1yfX6VnrSU&list=RDfe6_-a_y9X8&index=5)
„FERICIȚI FĂCĂTORII DE PACE, CĂ ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA!”
(imagine preluată de la:http://vienela.ro/meditatii-in-desert/ )
Ieri am fost la război.
Pesemne că a fost scris în stele
cu mult timp înainte să mă nasc
ca atunci când voi fi oarbă
să te cunosc
Ieri am fost la război.
Se pare că sunt nevrednică
de iubirea fără de margini
pe care mi-o porți pe umerii gârboviți de dor...
Ieri am fost la război.
Am căutat urmele tălpilor încinse de arșița Vieții.
Am pornit spre Faraonul meu.
Trecuseră șapte vieți și șapte anotimpuri
iar el mă aștepta în tăcere
I-am scuturat praful de timp
și l-am privit în ochii arși de soare.
AZI, abia AZI am înțeles:
Eu sunt FERICIREA, Eu sunt BUCURIA, Eu sunt IUBIREA,
Eu sunt ceea ce sunt
și voi fi ceea ce vreau.
Ieri am fost la război.
Azi... azi e, în sfârșit, PACE!!!
***PACE***
( prima variantă a poeziei a fost publicată în revista „Amprente literare”, 2013, și s-a numit „Mâine”)
Mai jos am postat un clip cu un conținut important prin care ni se reamintește că SECRETUL E ÎN NOI ÎNȘINE. Indiferent de câți salvatori vom căuta în exteriorul nostru, va veni un moment în care vom fi nevoiți să luăm oglinda și să ne privim, să ne vedem așa cum suntem cu adevărat și să ne zâmbim, să ne îmbrățișăm propriile dureri, învățând să facem PACE cu noi înșine și cu restul lumii, pentru că, de fapt, ceea ce căutăm se află în noi înșine. Tot ce avem de făcut este să ne oprim puțin din fuga noastră și să învățăm să privim cu inima... cu inima curată, desigur.
Și pentru că pacea vine doar după un război, nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne ducem războiul nostru zi de zi cu patimile, alegând să trăim în IERTARE, IUBIRE, PRIETENIE, CREDINȚĂ, ADEVĂR.
Să ne fie de folos!!! Amin!
(The Secret Key is In You..! - https://www.youtube.com/watch?v=FzoUY12pGiY)
( imagine preluată de la: http://imagebuldum.blogspot.ro/2015/06/chemare.html)
- Vrei să îmi săruți inima? Îl întrebă tânăra pe cel iubit.
- Daaa! O sărut acum, de la distanță și o voi săruta și atunci când ne vom întâlni, așa cum am mai făcut-o cu mult, mult timp în urmă...
Spune-mi, continuă bărbatul curios: Ce anume ți-ai dori să se petreacă atunci când ne vom întâlni? Ai vreo așteptare anume?
După ce oftă îndelung, femeia îi răspunse, fără să-și ascundă gândurile cele mai adânci ale inimii sale:
- Mi-aș dori să mă topesc în privirea ta, să renunț la mine, să uit de mine, să mă pierd în tine și să te privesc în ochi. În rest, ce va vrea Dumnezeu și ce vei dori și tu, desigur.
- Eu nu îmi doresc nimic special. continuă bărbatul. Nu prea am multe dorințe pe lumea asta...Acum ceva timp în urmă, am atins un anumit nivel de conștiință care m-a făcut să nu am prea multe dorințe lumești. Sper că nu ești îndrăgostită! Îndrăgostirea e o boală, să știi! Iubirea e cu totul altceva. E diferită de îndrăgosteală.
- Știi că te iubesc! Spuse ea dezamăgită că bărbatul nu-i putea simți iubirea care nu avea de-a face nici cu simpla îndrăgostire și nici cu anumite condiționări de tipul: „Te iubesc pentru că ești într-un anume fel sau te iubesc pentru că faci anumite lucruri.”, ori de tipul: „Te iubesc! Iubește-mă și tu, la rândul tău!” Dumnezeu, în nemărginita Sa iubire, o binecuvântase ca să poată simți astfel de dragoste în inima sa, o dragoste care nu se consuma pe măsură ce se oferea, care nu avea început și nici sfârșit; o dragoste care nu depindea nici de ea și nici de el, căci venea de sus și fusese creată din focul inimii sacre, cu mult timp înainte ca cei doi să se nască.
- Și eu te iubesc! Și simți asta! Îi șopti cu tandrețe bărbatul.
- Sigur că simt! Acum spune-mi: Vrei să te învelesc cu inima mea?
Tu m-ai învelit de atâtea ori... în cele mai reci și mai întunecate nopți ale sufletului meu.
- Daaa! Noapte bună! Să fii îmbrăcată în lumină!
- Noapte bună! Fii Lumină, suflete frumos!
***
Cei doi s-au întâlnit iar și iar... S-au împărtășit unul cu celălalt, au oferit, au primit, au vorbit, au povestit, au tăcut, au râs, s-au întristat, și-au ridicat iubirea până la Cer și înapoi, s-au privit în ochi și s-au iubit. S-au iubit atât de mult!... Cu toate astea, ei au ales să trăiască departe unul de celălalt, să se despartă fizic, pentru că fiecare avea calea lui către Dumnezeu.
Uneori, în taina nopții, ea îl simțea în vis și îl ruga astfel: Îmbrățișează-mă! Sărută-mi inima! Mi-ai promis! Mi-ai promis!...
Dar el nu putea auzi glasul iubitei pentru că aparținea unui alt vis în care femeia nu putea zbura liberă așa cum și-ar fi dorit, căci în viziunea lui, ea era o neinițiată în tainele iubirii, iar el era departe, mult prea departe de cele lumești... Ea era un copil naiv și curios, care punea tot felul de întrebări „întrebătoare”, el prea matur și obosit de problemele celorlalți, mult prea plictisit ca să-i răspundă, ea privea cerul și se oprea să admire norii, să îmbrățișeze copacii, să mângâie frunzele, să sărute florile, să se joace , să râdă și să se bucure alături de copii, iar el, cu umerii mult prea aplecați de griji, privea spre pământ, întristat de suferința celor din jur, căutând neîncetat drumul spre fericire...
După multă vreme, cei doi s-au întâlnit din nou. Ca și cum timpul n-ar fi trecut deloc, ei au vorbit, au râs, au povestit, au tăcut, au primit, au oferit, s-au îmbrățișat și s-au privit în ochi.
- Îți dăruiesc Inima ta înapoi! șopti femeia. Primește-o! Am avut grijă de ea cum am știut mai bine! Am scăldat-o în aurul cuvintelor luminii, am mângâiat-o cu șoapte duioase, i-am cântat despre iubire, am îmbrățișat-o și am sărutat-o ori de câte ori simțeam că se întristează.
Inima lui, care bătea în pieptul femeii, îl întrebă îndurerată:
-Cum ai putut să trăiești fără mine? Cum ai putut să respiri, să visezi, să vezi? Iubirea nu abandonează. Niciodată nu abandonează...
-Cine ți-a spus că am trăit fără tine? Răspunse el, mângâindu-i cu tandrețe chipul și mulțumindu-i tinerei pentru darul pe care aceasta i-l oferise cu drag.
La rândul său, Inima care cândva îi aparținuse femeii, dar pe care bărbatul o luase cu împrumut, într-o noapte târzie de iarnă, pentru a bate în pieptul lui mai tare ca niciodată, o întrebă pe aceasta cu glas smerit:
-Unde ai fost atâta timp? Unde te-ai ascuns???
- Eram alături de tine, doar că am ales să te veghez în tăcere. Eram nicăieri și pretutindeni. Ai uitat? Nu-ți amintești că asta mi-am dorit? Să mă pierd în chipul celui iubit, să te ascund de mintea mea care dorea să cuprindă cele de necuprins și să omoare misterele iubirii? Eram aici, chiar aici, doar că ochilor mei nu li se dăduseră încă voie să vadă lumina ta, nici urechilor mele să asculte cântecul tău minunat și nici gurii mele nu-i venise încă timpul să-ți povestească despre magia iubirii. Așa că am ales să tac...
La ceas de seară, cei doi s-au privit cu bucurie, îmbrățișându-se întru eternitate. Abia după ceva vreme, bărbatul și-a dat seama că fusese ultima dată când avea să vadă chipul iubitei, căci aceasta a ales să plece undeva departe de gândurile, de inima și de sufletul lui neînțeles de cei mulți. Pe cât de repede a intrat în viața lui, într-o dimineață ploioasă de primăvară, pe atât de repede a dispărut, plimbându-și pașii pe aleea nemuritoare a timpului, într-o seară liniștită de toamnă, în care adia un vânt prietenos și călduros ce prevestea, parcă, eliberarea.
EL a devenit ceea ce fusese, de fapt, de-o viață întreagă: o călăuză a sufletelor triste și însingurate. EA a devenit un izvor ce curgea lin prin Viață și susura cu duioșie poveștile unor iubiri nepământene; un izvor în care Cerul își oglindea cu bucurie chipul senin, îmbrățișându-i și sărutându-i inima cu mii și mii de sărutări.
_din_seria_imposibila_iubire.jpg)
