„FERICIȚI FĂCĂTORII DE PACE, CĂ ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA!”
(imagine preluată de la:http://vienela.ro/meditatii-in-desert/ )
Ieri am fost la război.
Pesemne că a fost scris în stele
cu mult timp înainte să mă nasc
ca atunci când voi fi oarbă
să te cunosc
Ieri am fost la război.
Se pare că sunt nevrednică
de iubirea fără de margini
pe care mi-o porți pe umerii gârboviți de dor...
Ieri am fost la război.
Am căutat urmele tălpilor încinse de arșița Vieții.
Am pornit spre Faraonul meu.
Trecuseră șapte vieți și șapte anotimpuri
iar el mă aștepta în tăcere
I-am scuturat praful de timp
și l-am privit în ochii arși de soare.
AZI, abia AZI am înțeles:
Eu sunt FERICIREA, Eu sunt BUCURIA, Eu sunt IUBIREA,
Eu sunt ceea ce sunt
și voi fi ceea ce vreau.
Ieri am fost la război.
Azi... azi e, în sfârșit, PACE!!!
***PACE***
( prima variantă a poeziei a fost publicată în revista „Amprente literare”, 2013, și s-a numit „Mâine”)
Mai jos am postat un clip cu un conținut important prin care ni se reamintește că SECRETUL E ÎN NOI ÎNȘINE. Indiferent de câți salvatori vom căuta în exteriorul nostru, va veni un moment în care vom fi nevoiți să luăm oglinda și să ne privim, să ne vedem așa cum suntem cu adevărat și să ne zâmbim, să ne îmbrățișăm propriile dureri, învățând să facem PACE cu noi înșine și cu restul lumii, pentru că, de fapt, ceea ce căutăm se află în noi înșine. Tot ce avem de făcut este să ne oprim puțin din fuga noastră și să învățăm să privim cu inima... cu inima curată, desigur.
Și pentru că pacea vine doar după un război, nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne ducem războiul nostru zi de zi cu patimile, alegând să trăim în IERTARE, IUBIRE, PRIETENIE, CREDINȚĂ, ADEVĂR.
Să ne fie de folos!!! Amin!
(The Secret Key is In You..! - https://www.youtube.com/watch?v=FzoUY12pGiY)
( imagine preluată de la: http://imagebuldum.blogspot.ro/2015/06/chemare.html)
- Vrei să îmi săruți inima? Îl întrebă tânăra pe cel iubit.
- Daaa! O sărut acum, de la distanță și o voi săruta și atunci când ne vom întâlni, așa cum am mai făcut-o cu mult, mult timp în urmă...
Spune-mi, continuă bărbatul curios: Ce anume ți-ai dori să se petreacă atunci când ne vom întâlni? Ai vreo așteptare anume?
După ce oftă îndelung, femeia îi răspunse, fără să-și ascundă gândurile cele mai adânci ale inimii sale:
- Mi-aș dori să mă topesc în privirea ta, să renunț la mine, să uit de mine, să mă pierd în tine și să te privesc în ochi. În rest, ce va vrea Dumnezeu și ce vei dori și tu, desigur.
- Eu nu îmi doresc nimic special. continuă bărbatul. Nu prea am multe dorințe pe lumea asta...Acum ceva timp în urmă, am atins un anumit nivel de conștiință care m-a făcut să nu am prea multe dorințe lumești. Sper că nu ești îndrăgostită! Îndrăgostirea e o boală, să știi! Iubirea e cu totul altceva. E diferită de îndrăgosteală.
- Știi că te iubesc! Spuse ea dezamăgită că bărbatul nu-i putea simți iubirea care nu avea de-a face nici cu simpla îndrăgostire și nici cu anumite condiționări de tipul: „Te iubesc pentru că ești într-un anume fel sau te iubesc pentru că faci anumite lucruri.”, ori de tipul: „Te iubesc! Iubește-mă și tu, la rândul tău!” Dumnezeu, în nemărginita Sa iubire, o binecuvântase ca să poată simți astfel de dragoste în inima sa, o dragoste care nu se consuma pe măsură ce se oferea, care nu avea început și nici sfârșit; o dragoste care nu depindea nici de ea și nici de el, căci venea de sus și fusese creată din focul inimii sacre, cu mult timp înainte ca cei doi să se nască.
- Și eu te iubesc! Și simți asta! Îi șopti cu tandrețe bărbatul.
- Sigur că simt! Acum spune-mi: Vrei să te învelesc cu inima mea?
Tu m-ai învelit de atâtea ori... în cele mai reci și mai întunecate nopți ale sufletului meu.
- Daaa! Noapte bună! Să fii îmbrăcată în lumină!
- Noapte bună! Fii Lumină, suflete frumos!
***
Cei doi s-au întâlnit iar și iar... S-au împărtășit unul cu celălalt, au oferit, au primit, au vorbit, au povestit, au tăcut, au râs, s-au întristat, și-au ridicat iubirea până la Cer și înapoi, s-au privit în ochi și s-au iubit. S-au iubit atât de mult!... Cu toate astea, ei au ales să trăiască departe unul de celălalt, să se despartă fizic, pentru că fiecare avea calea lui către Dumnezeu.
Uneori, în taina nopții, ea îl simțea în vis și îl ruga astfel: Îmbrățișează-mă! Sărută-mi inima! Mi-ai promis! Mi-ai promis!...
Dar el nu putea auzi glasul iubitei pentru că aparținea unui alt vis în care femeia nu putea zbura liberă așa cum și-ar fi dorit, căci în viziunea lui, ea era o neinițiată în tainele iubirii, iar el era departe, mult prea departe de cele lumești... Ea era un copil naiv și curios, care punea tot felul de întrebări „întrebătoare”, el prea matur și obosit de problemele celorlalți, mult prea plictisit ca să-i răspundă, ea privea cerul și se oprea să admire norii, să îmbrățișeze copacii, să mângâie frunzele, să sărute florile, să se joace , să râdă și să se bucure alături de copii, iar el, cu umerii mult prea aplecați de griji, privea spre pământ, întristat de suferința celor din jur, căutând neîncetat drumul spre fericire...
După multă vreme, cei doi s-au întâlnit din nou. Ca și cum timpul n-ar fi trecut deloc, ei au vorbit, au râs, au povestit, au tăcut, au primit, au oferit, s-au îmbrățișat și s-au privit în ochi.
- Îți dăruiesc Inima ta înapoi! șopti femeia. Primește-o! Am avut grijă de ea cum am știut mai bine! Am scăldat-o în aurul cuvintelor luminii, am mângâiat-o cu șoapte duioase, i-am cântat despre iubire, am îmbrățișat-o și am sărutat-o ori de câte ori simțeam că se întristează.
Inima lui, care bătea în pieptul femeii, îl întrebă îndurerată:
-Cum ai putut să trăiești fără mine? Cum ai putut să respiri, să visezi, să vezi? Iubirea nu abandonează. Niciodată nu abandonează...
-Cine ți-a spus că am trăit fără tine? Răspunse el, mângâindu-i cu tandrețe chipul și mulțumindu-i tinerei pentru darul pe care aceasta i-l oferise cu drag.
La rândul său, Inima care cândva îi aparținuse femeii, dar pe care bărbatul o luase cu împrumut, într-o noapte târzie de iarnă, pentru a bate în pieptul lui mai tare ca niciodată, o întrebă pe aceasta cu glas smerit:
-Unde ai fost atâta timp? Unde te-ai ascuns???
- Eram alături de tine, doar că am ales să te veghez în tăcere. Eram nicăieri și pretutindeni. Ai uitat? Nu-ți amintești că asta mi-am dorit? Să mă pierd în chipul celui iubit, să te ascund de mintea mea care dorea să cuprindă cele de necuprins și să omoare misterele iubirii? Eram aici, chiar aici, doar că ochilor mei nu li se dăduseră încă voie să vadă lumina ta, nici urechilor mele să asculte cântecul tău minunat și nici gurii mele nu-i venise încă timpul să-ți povestească despre magia iubirii. Așa că am ales să tac...
La ceas de seară, cei doi s-au privit cu bucurie, îmbrățișându-se întru eternitate. Abia după ceva vreme, bărbatul și-a dat seama că fusese ultima dată când avea să vadă chipul iubitei, căci aceasta a ales să plece undeva departe de gândurile, de inima și de sufletul lui neînțeles de cei mulți. Pe cât de repede a intrat în viața lui, într-o dimineață ploioasă de primăvară, pe atât de repede a dispărut, plimbându-și pașii pe aleea nemuritoare a timpului, într-o seară liniștită de toamnă, în care adia un vânt prietenos și călduros ce prevestea, parcă, eliberarea.
EL a devenit ceea ce fusese, de fapt, de-o viață întreagă: o călăuză a sufletelor triste și însingurate. EA a devenit un izvor ce curgea lin prin Viață și susura cu duioșie poveștile unor iubiri nepământene; un izvor în care Cerul își oglindea cu bucurie chipul senin, îmbrățișându-i și sărutându-i inima cu mii și mii de sărutări.
( imagine preluată de la:http://visdeiubire.blogspot.ro/2011/04/te-iubesc-pana-in-profunzimea-amploarea.html)
Să
nu mă primești în inima ta, căci nu voi sta acolo multă vreme.
Mie-mi place zborul și cerul. Mi se face dor de
zâmbetul soarelui, de tainicele povești ale lunii, de îmbrățișările magice ale stelelor,
de mângâierile copacilor, de șoaptele vântului, de gustul minunat al ploii, de
joaca fulgilor de nea...
Să nu mă
primești în inima ta, căci voi sta acolo doar
atâta timp cât poate dura un vis al iubirii într-o noapte de vară. Voi
pleca repede, mult mai repede decât vei crede tu vreodată. Voi veni în viața
ta ca o furtună și tot la fel de
fulgerător voi dispărea. Vei rămâne doar cu amintirea mea. Uneori chiar te vei
întreba dacă m-ai întâlnit cu adevărat sau am fost doar o plăsmuire a minții.
Să nu mă
primești în inima ta! Tu să mă iubești cu inima plină din care să se reverse
iubirea! Să nu mă lași să intru acolo! Când voi pleca, golul te va durea și mă
va striga tare, atât de tare, încât îmi va îngreuna zborul. Aripile îmi vor fi
țintuite la pământ. Voi plânge și eu odată cu tine, voi suferi în adâncul
inimii, chiar dacă nu-ți voi spune, îmi voi aminti de sufletul tău, dar voi
pleca...Să știi că voi pleca pentru că drumul meu e spre Cer. Off, dacă ai ști:
Uneori mi-e atât de dor de casă!
Te rog să nu mă primești în inima ta! Să nu lași loc
liber nici pentru mine și nici pentru altcineva. Tu să ai inima plină de
Hristos! Lasă Iubirea, Compasiunea, Adevărul, Răbdarea să locuiască în ea, iar Dumnezeu îmi va călăuzi
pașii în drumul spre tine. Mă voi opri din zborul meu, îmi voi adăpa setea la
izvorul sufletului tău, te voi privi în ochi, te voi iubi atât de mult încât
n-o să-ți vină a crede și voi rămâne alături de tine, vom privi, pentru o
vreme, cerul, apoi vom zbura împreună... Ne vom întoarce acasă fericiți, senini
și luminoși.
Până atunci, însă, eu te rog doar atât: Să nu mă primești în inima ta!
(風のように 〜 Like a Wind 〜 S.E.N.S - https://www.youtube.com/watch?v=vD1dBv6LS_4&list=PLjeA2M9r_Z0GsEOphwX8OKLkGFbfKeXmx&index=2)
(imagine preluată de la: http://www.iubiresilumina.com/2013/08/fara-inceput-fara-sfarsit.html)
-Mi-aș dori să mă iei în brațe în fiecare seară, să
adorm liniștită la pieptul tău.
- Din păcate, asta nu e posibil. răspunse bărbatul întristându-se.
Eu nu am astfel de dorințe sau de proiecții. Nu le am cu nimeni. Nu ăsta este
scopul meu în viață. Tu îți dorești ceva ce fizic nu e posibil, iar de aici
încep să apară problemele cu durerea și
suferința, consecință a așteptărilor neîmplinite, dezvoltate de dorințe.
Vei fi cu adevărat fericită atunci când nu vei mai
avea dorințe de niciun fel.
E bine să te detașezi de mine. Eu am calea mea. Drumul
meu este deja trasat și stabilit. Tu ai calea ta. Asta nu înseamnă că te iubesc
mai puțin, doar că acum ai nevoie de iubire, dar de iubire pe care s-o dezvolți
din interior. Peste o perioadă de timp se va schimba situația. E un adevăr pe
care mi l-a spus un maestru odată și a avut dreptate: „Timpul le va rezolva pe
toate.”
Ea
tăcu pentru scurtă vreme, privindu-l cu o nemărginită compasiune pentru gândurile
și cuvintele lui care urmau să-i traseze un viitor cât se poate de departe de
adevărul inimii. Apoi, își așeză capul pe pieptul lui și începu să-i șoptească:
Nu ai
nicio dorință, spui tu, dar cândva ai avut, iar una dintre cele mai tainice din
ele am fost eu. Am știut și am simțit asta dintotdeauna. Poate că tu ai fost cândva nefericit,
ori te-o fi durut faptul că dorințele tale s-au împlinit târziu sau poate au
rămas cumva neîmplinite. Cu toate astea, știu că Dumnezeu, în nemărginita Lui
iubire pe care o are pentru noi, ne împlinește cererile. Uneori nu atunci când
ne dorim noi, ci atunci când ele ne ajută sufletele în drumul nostru spre casă,
ca nu cumva să rătăcim prea mult și să ne prindă întunericul pe drum. Desigur că de multe ori credem că dorințele
noastre rămân neîmplinite. „Cere și ți se va da!” se spune. Dar știm să cerem cu
adevărat? Suntem oare conștienți de dorințele noastre și de consecințele
materializării acestora?
Iisus
Hristos și-a învățat apostolii și prin ei, ne-a transmis și nouă, la rândul
nostru, ca să știm ce și cum să cerem: „Orice veți cere de la Tatăl în numele
Meu El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți
primi, ca bucuria voastră să fie deplină.” ( Sfânta Evanghelie după Ioan - cap. 16)
Oare cine ar putea să ceară în numele Lui Hristos altceva
decât iubire, smerenie, adevăr, dreptate, înțelepciune? Cerându-le pe astea, se
vor adăuga și celelalte, căci Dumnezeu știe dinaintea noastră de ce anume avem
nevoie cu adevărat.
Fericirea ta înseamnă să-i ajuți pe ceilalți, să le oferi iubire,
atenție, îngrijire, compasiune, lumină...
Atunci, să știi că am mare nevoie de ajutorul tău!
Ajută-mă să te iubesc! Lasă-mă să te îmbrățișez când ești ursuz și morocănos,
să te sărut și să-ți opresc cuvintele, atunci când vorbești diverse lucruri și
îmi pui întrebări doar pentru a testa anumite treburi. Să facem dragoste atunci
când te gândești la lună, să te strâng în brațe atunci când te prefaci că
dormi, dar, de fapt, nu știi ce să spui când se așterne tăcerea între noi, căci
doar în cea mai adâncă tăcere se află adevăratele răspunsuri.
Eu primesc iubirea divină, de la Mamă, de la Tată,
de la soare, de la lună și stele, de la flori, de la tot ce mă înconjoară. Am
nevoie să ofer și mi-ar plăcea să-ți ofer ție!
Asta e iubirea! Nu doar contopirea a două trupuri.
Iubirea e atunci când ești și sunt, și totuși suntem UNA, suntem NIMIC și
suntem TOT.
Lasă-mă să te iubesc în felul în care mă pricep eu!
Mâine te voi iubi poate în alt mod, habar n-am, dar te voi iubi... Asta e tot
ce contează. Asta e dorința mea și nu mă doare. Singura mea durere ar fi dacă ți-ai
închide inima și ai trăi înafara iubirii. Nu mă doare nici timpul care se
interpune între ceea ce-mi doresc și realitatea care mă înconjoară pentru că
trecerea timpului nu mă sperie. În iubire, acesta se anulează pentru că o inimă
care iubește nu se va teme niciodată de timp. Ea învinge toate încercările...
Într-un
târziu, tânăra privi chipul celui iubit, dar el adormise de ceva vreme căci era
obosit, mult prea obosit ca să-i explice acesteia felul lui de-a vedea iubirea.
Adormi și ea, liniștită și încrezătoare că Dumnezeu cu
îngerii Săi le vegheau cu dragoste sufletele.
În tăcerea
nopții, inimile celor doi s-au îmbrățișat în lumină și au început să cânte
fericite:
Dorințele zboară
spre cer...
Unele se
transformă-n fluturi jucăuși
Altele țâșnesc
asemeni unor săgeți
îndreptându-se
către nemurire.
Cele mai multe iau
forma norilor
și se împrăștie
la prima furtună.
Câteva se
transformă-n clopoței de vânt.
Ele cântă și
purifică sufletele încercate.
Sunt dorințe
care ard asemeni unor lumânări
și ne arată
calea atunci când întunericul ne cuprinde.
Însă cele mai frumoase
dorințe se transformă-n perle
născute după
îndelungi suferințe
Ele sunt cele
mai rare și mai puternice
vindecând orice
durere...
Spune-mi, Iubire,
ai vreo dorință?
Întinde-ți
aripile de înger!
Privește spre
cer, crede cu adevărat și zboară!
(Următorul clip face parte dintr-un film foarte drag sufletului meu, „Doctor Jivago”, care este ecranizarea romanului cu același nume, scris de Boris Pasternak. Filmul poate fi vizionat online la următorul link: http://pefilme.com/doctor-zhivago-doctor-jivago-2002/ )
(DOCTOR ZHIVAGO 2002. Keira Knightley & Hans Matheson - https://www.youtube.com/watch?v=o1fFr6QL6AQ)
_din_seria_imposibila_iubire.jpg)
