PRINȚESA CERȘETOARE SAU CENUȘĂREASA-INVERSĂ
-poveste pentru căutătorii iubirii-
( imagine preluată de la:http://www.avantaje.ro/articol/mircea-albulescu-a-deschis-expozitia-de-pictura-a-andreei-gheorghiu-2128927-galerie/mircea-albulescu-a-deschis-expozitia-de-pictura-a-andreei-gheorghiu-5/ )
A fost odată ca niciodată o prințesă care trăia într-un palat de smarald.
Deși avea tot ce și-ar fi putut dori o tânără de vârsta sa, fata simțea o tristețe copleșitoare. Nimic din cele lumești nu o puteau face fericită pentru că ea venise pe lume cu dorul iubirii. Visa la dragostea absolută care să transceadă granițele timpului și spațiului, la iubirea vindecătoare și nepieritoare care să preschimbe veninul în nectar, suferința în bucurie și întunericul din sufletul celuilalt în lumină, asemeni alchimistului care transformă cu măiestrie orice metal în aur.
Fata nu voia prinți, palate și nici alte bogății, ci dorea un suflet care să o simtă și să o iubească așa cum era ea cu adevărat.
Într-o zi, pe când se plimba prin curtea palatului, ea a întâlnit un tânăr cu ochii întunecați, cu inima ca o mare învolburată și cu gânduri negre care îi zburau necontenit prin minte. Acesta era Fiul Ploii, un suflet chinuit care nu-și putea găsi locul pe lume: când se afla în cer, îi era dor de pământ, iar când cobora pe pământ se topea de dorul cerului. Căile lui erau încurcate și întunecate căci deznădejdea pusese stăpânire pe inima sa pecetluită de duhul tristeții.
Aflându-i povestea nefericită, fata s-a înduioșat de suferința lui și s-a hotărât să plece cu misteriosul tânăr alături de care spera să găsească marea și minunata iubire la care visase întreaga viață. Ceva îi spunea prințesei că poate fi fericită alături de cel ales, căci doar un suflet capabil de multe suferințe ar fi putut simți bucuria cea adevărată.
Mult s-au mai întristat părinții tinerei când au auzit vestea și au încercat să o împiedice să plece:
- Fiul Ploii îți va aduce multă suferință. El e rătăcitor și nestatornic în toate. Îi place să colinde în pustiu. Tu ești sensibilă și ai nevoie de cineva care să te înțeleagă cu adevărat. Te vei ofili încet-încet alături de el. spuse plângând împărăteasa.
Însă nici rugămințile disperate ale mamei, nici vorbele înțelepte ale tatălui nu au făcut-o pe tânără să se răzgândească.
Cei doi au plecat departe de castel, spre capătul pământului și s-au oprit pe Tărâmul Viselor Deșarte. Și-au construit o căsuță la marginea pădurii și au trăit acolo încrezători în viitorul care se întrevedea a fi luminos și fericit. Cu toate astea, bucuria a durat foarte puțin pentru că fiul Ploii aparținea cerului și nu putea sta mult într-un loc, nici chiar de dragul prințesei. Dealtfel, tânărul a descoperit după ceva vreme că, de fapt, nu o iubise niciodată. Fusese doar îndrăgostit de ea, de partea cea luminoasă a fetei, iar atunci când latura ei întunecată și-a făcut simțită prezența, bărbatul a fost foarte dezamăgit, căci toate așteptările lui fuseseră înșelate. El avusese nevoie de „o jumătate” care să-i aline suferințele, să-i vindece rănile și nu de cineva care să-i ceară, la rândul său, iubire, atenție, comunicare, onestitate și alte lucruri care mai de care mai trăznite și imposibil de dăruit.
Cu timpul, tânăra a devenit tot mai tristă și mai abătută. Suferința a orbit-o atât de mult încât nu a mai putut vedea frumusețile și minunile vieții. Soarele nu-i mai lumina calea, stelele nu-i mai călăuzeau pașii printre vise, iar iubirea... iubirea cea îndelung căutată și râvnită își ascundea chipul în spatele măștilor, depărtându-se tot mai mult în adâncul nopții, încât aceasta devenise un adevărat ZAHIR.
La capătul lumii, a rămas doar ea cu gândurile hoinare și cu vântul care, ascultându-i plânsul izvorât din inima sa îndurerată, l-a purtat mai departe, pe aripile vieții, cântând cu nostalgie despre amintirea unui vis în care o tânără căuta cu ardoare chipul iubirii: o prințesă care renunțase la palat, la prinți și prințese, la o viață lipsită de griji, pentru a trăi alături de un „cerșetor”, devenind ea însăși „o sărmană cerșetoare” cu inima zdrențuită. Era atât de săracă încât ajunsese o cenușăreasă veritabilă, care dormea tristă și îndurerată în cenușa celor mai luminoase visuri. Toată viața, ea a rătăcit pe cărări străine și întortocheate, a cerșit iubirea și a căutat-o acolo unde nu era. A bătut la poarta greșită, iar casa la care poposise era pustie. Nu exista nimeni care să-i deschidă ușa.
Cu toate astea, Dumnezeu nu lasă sufletele să piară și nici nu dorește să fie nefericite, așa că, într-o noapte întunecată, atunci când nici măcar o stea nu îndrăznea să se ivească pe cer, El a vizitat-o pe fată, în cea mai adâncă taină. Într-o cămară sărăcăcioasă, Tatăl și-a îmbrățișat fiica, i-a șters lacrimile, i-a vindecat rănile, i-a mângâiat cu blândețe inima și i-a sărutat fruntea apăsată de fantasmele gândurilor despre oameni și despre suflete...
Apoi a sfătuit-o ca indiferent care îi va fi căutarea, întotdeauna să caute mai întâi în adâncul inimii sale pentru că nu poate să descopere în afara sa ceea ce nu a văzut în ea însăși.
Atunci tânăra și-a deschis din nou inima și a cercetat-o cu atenție. Astfel, a găsit marea iubire fără de început și fără de sfârșit a Lui Dumnezeu, o iubire care nu judecă nici prințesele și nici cerșetoarele.
Prințesa și-a dat seama că interpretase rolul unei cenușărese-inverse pentru că, spre deosebire de aceasta, Cenușăreasa din povești, deși era săracă, nu și-ar fi dorit niciodată un cerșetor. În adâncul inimii păstra vie dorința de a-și întâlni prințul care să o prețuiască, să o respecte și să o iubească. Visa la palat, bal, rochii, bijuterii, bogății și alte lucruri lumești, care nu pot aduce decât bucurii efemere.
După ce i–a ascultat poveștile -unele mai vesele, altele mai triste-, prințesa și-a îmbrățișat inima și i-a șoptit cu duioșie:
-Gata! Ai suferit destul! Acum te încoronez regina vieții și te îmbrac cu hainele de aur ale iubirii!
Fata s-a trezit ca dintr-un somn lung și s-a bucurat din nou de Viață. A putut vedea peste tot chipul iubirii: în razele soarelui, în farmecul lunii, în limpezimea văzduhului, în strălucirea stelelor, în zâmbetul norilor, în privirile nevinovate ale copiilor. A auzit glasul iubirii în susurul izvoarelor, în foșnetul frunzelor, în șoaptele îndrăgostiților, în cântecul inimilor fericite. A simțit mirosul iubirii în parfumul florilor, în esența pădurilor, în izul pământului sărutat de picăturile de ploaie. A putut atinge iubirea mângâind pietrele tăcute, îmbrățișând copacii și dansând desculță în răcoarea dimineții, prin iarba înrourată. A simțit gustul dulce al iubirii în nectarul inimilor îngemănate, în aroma gândurilor tămâiate de visele eterne ale îndrăgostiților.
În cele din urmă, când a încetat să mai caute și să mai alerge după iubire, atunci ușa inimii sale a fost deschisă și dragostea s-a arătat în toată splendoarea sa. Desigur că nici prințul nu s-a lăsat așteptat. Povestea nu spune dacă acesta a venit de peste șapte mări și șapte țări, dar un lucru e sigur: că prințul cel mult-iubit fusese și el cândva un cerșetor în căutarea iubirii, dar care între timp, devenise, la rândul său, stăpân al inimii. El înțelesese că locul unui cerșetor este alături de o cerșetoare, iar locul unui domn este alături de o stăpână, astfel că acesta nu căuta o „jumătate” care să-l completeze pentru că era întreg și conștient de măreția iubirii.
Nu știu dacă au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, pentru că drumul în doi are suișuri și coborâșuri, dar vă pot spune că s-au iubit dincolo de timp și spațiu, dincolo de cuvinte și dincolo de priviri. Ei s-au îmbrăcat unul în celălalt, și-au împărtășit suferințele și fericirile, temerile și speranțele, și-au înfrânat orgoliile, mângâindu-și zi de zi sufletele cândva rătăcitoare prin labirinturile vieții. Au renunțat să mai caute iubirea pentru că deveniseră ei înșiși Iubire.
***
Suflete frumos care citești aceste rânduri, amintește-ți că viața adevărată nu este despre cenușărese și nici despre prințese, despre perfecțiune, sau despre măsura cu care iubești sau ești iubit de ceilalți. Viața este despre cât de frumos poți dansa pe ritmul inimii, chiar și atunci când ochii tăi nu pot vedea viitorul, când urechile tale nu pot auzi cântecul inimii celuilalt, când mâinile tale nu-l pot îmbrățișa pe cel drag așa cum ți-ai dori cu adevărat, când pașii tăi te poartă uneori atât de departe de iubirea ta!
Iar tu, dragă femeie care citești aceste rânduri, ce ți-ai dori să fii: Cenușăreasa care se visează prințesă, Prințesa cerșetoare sau Doamna Inimii tale?
( Sonna Rele Strong Lyrics | Cinderella 2015 Soundtrack - http://www.tion.ro/povestea-cenusaresei-duminica-pe-ecranul-de-la-stadion/1335560)
