Iubirea este asemeni râului care își susură neîncetat cântecul tuturor celor care au inimile deschise și dornice să asculte povestea sa.
Unii încearcă să-i schimbe cursul, trăindu-și „viețile” în afara iubirii. Construiesc orașe, cetăți, palate, turnuri, ziduri de apărare... Au propriile visuri, dorințe, își crează realitatea după bunul lor plac, luptă pentru ceea ce vor și nu pentru ceea ce au nevoie cu adevărat. Încet, încet, își vând libertatea și liniștea sufletului, devenind sclavii simțurilor.
Pentru un timp, fiecare trăiește confortabil, însă după o perioadă, natura își cere drepturile, iar iubirea se întoarce cu valuri puternice înapoi în albia sa, copleșindu-le inimile celor care au ales să-i ignore chemarea. Lasă iubirea să-și urmeze cursul firesc! Încetează să i te mai împotrivești și permite-i să te pătrundă, să-ți intre în fiecare celulă. Scaldă-te în râul său vindecător! Renunță să lupți cu valurile sale! Permite-le să te cuprindă și îmbrățișează-le fără teamă! Respiră Iubirea, accept-o, onoreaz-o și amintește-ți să o dai mai departe! Astfel, nu vei mai fi niciodată însetat, căci râul tău va trece prin Rai. :)
( Let Your Love Flow - Bellamy Brothers Lyrics : https://www.youtube.com/watch?v=J4Bl_VQ2inM)
Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului. (Evrei 4,12)
( imagine preluată de la:https://dailyofficeanchorsociety.com/2013/01/18/the-rock-of-our-salvation/)
Pentru ziua aceasta specială în care sărbătorim pe sfinții Apostoli Petru și Pavel, înainte-mergătorii noștri pe drumul „întoarcerii către inima Lui Dumnezeu”, am postat mai jos un film ortodox, realizat după povestea lui Lev Tolstoi: „Prin ce sunt vii oamenii”.
Îndemnul de astăzi al Sfintei Evanghelii este să fim VII cu adevărat, păstrându-ne inimile curate și mințile luminate de harul Domnului Dumnezeului nostru, căci avându-l pe Dumnezeu în el, omul poate iubi și poate lumina prin întunericul lumii. Amin!
13.
Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.
14.
Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.
15.
Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
16.
Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.
( Sfânta Evanghelie după Matei - cap. 5)
LA MULȚI ANI tuturor celor care poartă numele sfinților apostoli PETRU și PAVEL! Să aveți inimile ușoare și gândurile senine :)
VIZIONARE PLĂCUTĂ!
(FILM ORTODOX - Prin ce sunt vii oamenii.- https://www.youtube.com/watch?v=2IyYWOUCAq4)
Suflete drag, în scurta-ți călătorie prin viață, amintește-ți să rămâi centrat în adâncul inimii tale! Doar de acolo poți vedea lumea prin ochii luminoși ai iubirii.
Privește-ți inima și permite-i să se deschidă. Dăruiește-i căldură, iubire, atenție, recunoștință, optimism, speranță, răbdare, credință și ea va înflori în cea mai adâncă taină, își va deschide petalele, una câte una, răspândind peste tot în jur parfumul său vindecător.
(Passage of the Heart. Omar Akram.- https://www.youtube.com/watch?v=VcP-UQfT8OE)
( imagine preluată de la: http://www.medicamentpentrusuflet.ro/2014/10/mesaje-pentru-mama-cele-mai-frumoase.html )
Îl privea dormind și se tot întreba cum trecuse timpul atât de repede...Parcă ieri îl strângea la piept, sărutându-i ochișorii negri și jucăuși de „stricător” – așa cum îl „botezase” mamaia lui, chiar în ziua în care își văzuse nepoțelul pentru prima dată.
Copilul tresări, ca și cum ar fi avut un coșmar, dar se liniști repede și adormi din nou, când simți pe creștet mângâierea blândă a mamei. Aceasta se lăsă și ea, la rândul său, purtată pe aripile unui vis „cu ochii deschiși”, zburând tot mai departe, spre un loc magic în care trecutul se derula prin fața ochilor săi. Părea a fi într-o sală de cinematograf în care putea vedea, pe ecranul emoțiilor, cum rulează, în cea mai adâncă taină, filmul „Mama și fiul”.
Primul episod s-a numit NAȘTEREA și a prezentat povestea unei femei care, într-o zi geroasă de iarnă, a adus pe lume un băiețel cu o steluță în frunte, ce semăna cu un fulg de zăpadă. Încă din primele zile, micuțul avea dezvoltat instinctul de „luptător”, reușind să câștige bătăliile cu scutecelul-inamic, din care își scotea de fiecare dată victorios mânuța.
Mămica era tânără și creștea odată cu fiul său. Erau doi copii: unul mai mare și celălalt mai mic. Împreună pășeau curioși printre zilele care ascundeau tainele iubirii, ale răbdării, înțelepciunii, durerii, iertării, speranței, credinței... Dumnezeu îi veghea. Era acolo zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă. Inima tinerei era cuprinsă de recunoștință pentru că divinitatea îi dăruise o minune de copil. Tot ce își dorea era să învețe să se ridice cu adevărat la rangul de MAMĂ. Voia din toată inima să-și ajute fiul să pășească încrezător pe drumul vieții, să aibă curajul să fie el însuși mereu, să-și susțină ideile, să spună deschis ce simte, să caute adevărul și dreptatea, să fie om cu adevărat și nu un produs „îmblânzit” de societate, un robot fără viziune proprie și fără coloană vertebrală.
Cei doi se jucau, „creșteau”, învățau diverse lecții, cădeau, se ridicau unul pe celălalt, foloseau o paletă bogată de sentimente și emoții. Uneori se supărau unul pe celălalt, se certau, însă, după fiecare „furtună”, între inimile celor doi se întindea împăciuitor curcubeul iubirii, care trecea peste orice necaz.
Dintr-odată, gândurile mamei s-au oprit la momentele în care aceasta se cufunda în universul magic al scrisului. Văzu episoadele în care tânăra se afla în plină inspirație, însă, în clipa în care încerca să aștearnă ideile pe hârtie, era întreruptă de vocea fiului care găsea potrivit să-i transmită noutățile ultimelor minute în care ea fusese „plecată” departe, printre gânduri... „Mami, mami, uite, un avion curbăcios!”, „Mama, asta e o minge săltăreață! Hi, hi, hi! Cât de sus poate sări!”, „Mamă, Edam și Epa au murit sau mai trăiesc? ( Adam și Eva), „Mamă, vezi ce pătrățele am făcut? Am mușchi! Sunt puternic! spuse micuțul, arâtându-i burtica plină de pătrate scrise cu pixul. „Mamă, am buletin acum. Sunt mare!!! Se repezi micuțul să-i arate mamei o foaie dreptunghiulară cu un chip de băiețel și cu câteva linii și puncte care reprezentau: NUMELE, PRENUMELE, CNP-ul, DATA NAȘTERII și celelalte date dintr-un buletin. (...)
Deși o amuzau intervențiile copilului, uneori mama se întrista, pentru că șirul gândurilor sale care curgea armonios fusese întrerupt și, credea ea, că „marea idee” care-i venise în minte se va pierde pentru totdeauna, fără a avea vreodată șansa de a fi așternută pe hârtie. Așa gândea la acea vreme. Cu timpul, însă, mama își dădu seama că nimic nu se pierde și că ceea ce este scris să se întâmple, se va întâmpla, indiferent de situație. A mai înțeles că „marile” idei veneau atunci când rămânea deschisă în fața iubirii. Tot ce avea de făcut era să lase să curgă lin izvorul dragostei în inima sa, fără frici inutile, fără prea multe griji care o blocau și o făceau să se judece atât de aspru uneori, încât ajungea să creadă că niciodată nu se ridicase cu adevărat la rangul de mamă.
Episoadele au continuat într-un ritm alert. Unele erau luminoase, vesele, energice, distractive, fericite. Altele erau triste, mohorâte și dureroase, însă la final, toate suferințele de altădată apăreau în amintirea femeii ca niște imagini învăluite în ceață, căci inima mamei păstră în adâncul său icoana copilului care-i sărea în brațe, fericit, spunându-i: „Mami, te iubesc!”
Filmul s-a încheiat cu imaginea gândului de la care începuse totul: o sămânță plantată de un suflet care odată, demult, visase să dea naștere unui băiat brunet, cu ochii negri, încrezători, plini de strălucire, căutători ai adevărului, dreptății și iubirii. Un copil care, indiferent de drumul pe care-l va avea de parcurs, va învăța să fie un om printre oameni, va trăi cu adevărat și își va împlini cu bucurie menirea sa în viață.
Odată cu rularea ultimului episod, femeia a înțeles că cea mai frumoasă și mai pură poveste de iubire care poate exista este cea dintre o mamă și copilul său.
În cele din urmă, tânăra adormi, iar în somnul nopții avu un vis: Se făcea că era copil din nou și era împreună cu părinții la bunica sa. Obosită fiind și negăsindu-și liniștea, își căută locul dintr-un colț în altul. Într-un final, se cuibări în poala mamei sale. Adormi acolo, în fața sobei. Privea focul și nu-i mai era frică de scântei, nu-i mai era frică de nimic. Se simțea cea mai iubită dintre pământeni. Își găsi liniștea adevărată pentru că în acea noapte tânăra se întoarse în adâncul inimii mamei sale care o îmbrățișă cu bucurie. Ca prin minune, rănile i se vindecară. Acum știa că IUBIREA nu are un limbaj anume. Ea nu se exprimă doar în cuvinte, ori în gesturi. IUBIREA e dincolo de cuvinte, de ceea ce se vede. Iubirea e în adâncul inimii și se poate vedea prin ochii limpezi ai fiecărei mame în care se oglindește cel mai minunat chip: cel al mult iubitului său copil.
♥,,DEDICATIE DE 8 MARTIE! LA MULTI ANI!♥ https://www.youtube.com/watch?v=tYTB6R2v_CU )
