(imagine preluată de la: https://ganduriarhivate.wordpress.com/2017/02/02/iertarea/)
“Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră.
Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare
să piară de la voi, împreună cu orice răutate.
Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia,
precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.”
(Efeseni 4)
Primul pas
pentru a trăi o viață în adevăr, lumină, iubire și pace este IERTAREA. Dar cât
de greu este să ierți cu adevărat!!!
De multe ori credem că ne iertăm
aproapele, pentru ca, apoi, după ceva timp, să-i reproșăm acestuia „greșelile”
trecutului. Din nefericire, unii pomenesc greșelile celuilalt la fiecare
contrazicere, indiferent cât de nesemnificativă ar părea. Aceștia suferă enorm
de mult pentru că inimile lor sunt pline de resentimente și de neiertări. Rănile trecutului și reprimarea emoțiilor îi
împiedică să își deschidă cu adevărat inimile în fața iubirii.
Adevărata
iertare începe de la iertarea de sine. Abia când te ierți pe tine pentru diferite
lucruri făcute conștient sau mai puțin conștient, care ți-au provocat anumite
dezechilibre, ți-au produs durere, suferință, îndepărtându-te de adevărata ta
esență, abia atunci poți spune că IERȚI cu adevărat și te accepți așa cum ești,
cu lumina și întunericul din tine, cu speranțele și neputințele tale, cu felul
tău de a fi, de a gândi, de a simți și cu temerile care uneori încearcă să stea
la cârma vieții tale. Până la urmă, fiecare hotărăște dacă alege să permită materializarea fricii ori a iubirii, dacă
vrea să fie un instrument al întunericului care să producă frică, neliniște,
suferință, ori să fie un instrument al Luminii, iubind cu inima plină de
Hristos.
Drumul e
dificil. Obstacole sunt multe. Important este să ne străduim mereu și nu cădem
în deznădejde, ci să cerem ajutorul Domnului, căci ceea ce la om pare a fi cu
neputință, la Dumnezeu totul este posibil.
Ai căzut?
Ridică-te și mergi mai departe!
Ai căzut
iar? Ridică-te din nou! Continuă-ți drumul!
Închei prin
câteva cuvinte pline de har pe care părintele meu spiritual mi le-a spus cândva,
pe vremea când eram „o mică gâză”, pornită în căutarea adevărului, iubirii și
păcii: „Pe Hristos nu-L întristează cel mai mult căderile
noastre, ci faptul că nu vrem să ne ridicăm.”
Să învățăm
deci, lecția IERTĂRII, o lecție care, pe cât de dureroasă ar putea fi, pe atât
de măreață este, încununându-ne inimile cu laurii Păcii!
Mai jos este redat un filmul ortodox „De 70 de ori câte șapte”.
Vizionare plăcută! Să ne fie de folos!
(https://www.youtube.com/watch?v=tZigt_0pNa4)