SMERENIE ( autor Dan A. Danțiș)

(imagine preluată de la: https://boabedincafea.ro/category/smerenie/)

Da. El există, e viu, e asemeni nouă. Și mai mult nu vă pot spune, decât că trăiește în „Smerenie”.

Seară caldă, în apus, pace, liniște deplină,

O alee ca în vis, cu flori sufletul alină,

Și ce să-ți dorești mai mult, viața tu așa trăind,

Decât sufletul curat, să ți-l mângâi tot privind.

Calcă-ncet și lin pe-alee, pașii parcă măsurând,

Dar așa i-e obiceiul, cu smerenie călcând.

Când ajunge lângă flori, se oprește blând și zice

„Mari să fiți în veci, surori! Domnul mândre vă ridice!”

Tot așa de-n calea sa, om sau lucru întâlnește,

Binecuvântează tot, fiindcă toate le iubește.

Toate el astfel le face, așa-i este însăși viața

Trece zilnic lângă noi, la toate-ntorcându-și fața.

N-am știut în veci eu dar, ce înseamn-a fi smerit,

Îns-am înțeles întâi, când pasul i l-am privit.

Și de-atunci cu totul sper, urma pasului să-i iau,

Și-n a vieții urmă vreau, de-aș putea mereu să-i stau.

( Dan A. Danțiș - volum de poezii „Să nu răniți cuvântul!”, ed. Eikon, București, 2016)

(SMERENIA - CALEA  RENUNȚĂRII  ȘI  A  PLECĂCIUNII - https://www.youtube.com/watch?v=srv2ueIEUns)