imagine preluată de la http://www.descopera.ro/natura/9761210-albatrosii-suveranii-cerului-si-ai-valurilor |
Iubirea mea e mai presus de Timp
de cuvintele ce nu se pot așterne
pe foia albă
uscată de dorul unei poezii
Ah! Uneori cuvintele înlănțuie suflete și pângăresc iubirea... iubirea cea neprihănită care ne ridică până la Dumnezeu și ne-aduce înapoi în noi înșine, mai fericiți, purtându-ne iar în zbor pe Cărarea spre Dumnezeu și din nou înapoi, pierzându-ne unul în celălalt, doar pentru a ne regăsi mai luminoși, mai puri, mai senini...și încă o dată ne înalță spre Dumnezeu, printre îngeri, printre stelele dimineții, printre razele de soare, printre păsările călătoare, printre picăturile de ploaie, gata să sărute pietrele tăcute și ne aduce iar în lume, devenind stăpâni ai Inimii...
Te văd, te aud, te simt,
doar un vis ne mai ține departe
Dormi, suflete drag
încă nu te-ai trezit
nu mă vezi când te privesc
nu mă auzi când îți vorbesc
dormi, iubirea vieții mele
dormi și visează frumos
Diminețile să-ți fie senine, zilele însorite, nopțile luminate, iar visul să-ți fie binecuvântat!
Luna să te vegheze, să te sărute pe frunte și să-ți amintească, la ceas de taină, povestea unui vis în care îngerii au dăruit oamenilor o singură aripă ca să învețe zborul în doi.
Când te vei trezi
ochii noștri se vor căuta
tăcerea va striga mai tare
iubirea noastră este
a fost să fie
și va fi fiind
întru eternitate
Acum dormi și visează frumos!
Va veni și Timpul când ne vom prinde de mâini, ne vom întinde aripile și vom străbate cerul asemeni albatroșilor în căutarea Cuibului pierdut.
Va veni și ziua în care ne vom întâlni din nou pe Cărarea spre Dumnezeu.
Va veni și clipa când îngerii Luminii ne vor ura cu drag: „Bun venit Acasă!”
Trezește-te suflete drag, trezește-te!
Acum e Timpul!
Ia-mă de mână și hai să zburăm Acasă, Iubire!
Unchained Melody - Cesar Espinoza from Ecuador preluat de la următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=Z1lTXhXTasA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu