Pictorița care nu putea picta chipuri

             

              

( imagine preluată de la  https://igalis.wordpress.com/tag/minuni/ ) 

              A fost odată o pictoriță foarte talentată. Indiferent de starea de spirit pe care o avea, își găsea liniștea și împlinirea doar atunci când picta și o făcea atât de frumos!...Prin tablourile sale crea  peisaje  fantastice, desprinse parcă din basme, însă pictorița nu era niciodată pe deplin mulțumită de acestea. Atât de perfecționistă era, încât a renunțat să mai picteze.

              Cu fiecare zi de trecea, tânăra deveni tot mai tristă și mai retrasă. Știa că singura cale de a-și regăsi bucuria interioară  ar fi fost să se așeze din nou la șevalet și să se lase purtată de valul inspirației, dar ceva o împiedica să facă asta.

              Într-una din zile veni în vizită sora sa, care, văzând-o abătută și cunoscând cauza nefericirii sale, o întrebă:

- Știi că la naștere fiecare primește de la Dumnezeu anumite daruri pe care va trebui să le folosească la un moment dat atât pentru el, cât și pentru ceilalți?

Harul tău e pictura. Dacă nu vei folosi acest talent, cândva vei da socoteală. Tablourile tale sunt minunate! Ori de câte ori le privesc am o senzație de fericire, dar tu le ții ascunse și nu lași pe nimeni să se bucure de frumusețea lor.

- Așa este, dar sunt incomplete.

- Ce anume le lipsește?

- Lipsesc oamenii...

- Păi și ce mai aștepți?

- Nu pot picta chipuri. spuse pictorița cu o tristețe profundă în priviri.

- Aaa! Poate că încă nu simți omul, dar nu trebuie să te descurajezi.

- Așa este! Ai perfectă dreptate! spuse tânăra entuziasmată.

  Eu creez raiuri, iar omul n-a ajuns încă în rai. Voi picta oamenii fără chipuri, dar le voi dărui aripi. Astfel, își vor găsi ei singuri chipul.

***

       Dăruiește-le aripi tuturor celor din viața ta. Astfel, îi vei aduce în raiul tău.