( imagine preluată de la: http://www.loxodonta.ro/articole/detaliat/Dorinte_590 )
La marginea unui sat trăia un bătrân renumit pentru simplitatea, înțelepciunea sa și pentru claritatea sfaturilor pe care le oferea tuturor celor care-i căutau sprijinul.
Într-o zi, a venit la dânsul un tânăr care, deși fusese la diferiți înțelepți, nu reușise să găsească anumite răspunsuri la întrebările ce-l frământau de multă vreme.
- Bătrâne, am auzit că nu e bine să avem dorințe pentru că dorințele sunt sursa tuturor relelor, iar neîndeplinirea lor, ne produce suferință și deznădejde. Dumneata ce spui? E bine sau nu să avem dorințe?
- Toate dorințele se îndeplinesc la un moment dat. Unele mai devreme, altele mai târziu. Nu dorința în sine produce suferință omului, ci timpul care trece până ca aceasta să se împlinească. AȘTEPTAREA e cea care face omul să se agite, să sufere, să-și piardă încrederea.
- De ce unele dorințe se împlinesc mai greu? Întrebă curios tânărul.
- Pentru că le ținem prea mult în minte. Uităm să le coborâm în inimă și să le lăsăm acolo până când mintea și inima încep să vorbească aceeași limbă. Atunci e momentul în care apare VOINȚA, ce ne oferă un sprijin de nădejde în drumul nostru spre realizarea dorințelor noastre.
Să spunem că îți dorești ceva foarte, foarte mult! Atât de mult te gândești la acea dorință, încât o blochezi pentru că nu poți vedea decât într-o singură direcție. Astfel, te limitezi singur și, fără să îți dai seama, prin acțiunile tale, poți provoca piedici diverse care întârzie îndeplinirea dorinței.
Pe de altă parte, dacă eliberezi dorința și ai încredere că Dumnezeu o va împlini atunci când știe că îți este necesar cu adevărat, atunci ți se ivesc nenumărate posibilități ca să lucrezi pentru materializarea ei. Asta nu înseamnă să te lași în bătaia vântului și să aștepți ca dorința să ți se îndeplinească de la sine, ci înseamnă să îți stabilești intenții clare, să te concentrezi pe ce ai de făcut, să ai conștiința trează, pregătită pentru a depăși obstacolele care apar în calea realizării dorinței tale, să-ți păstrezi viziunea întregului, a puzzle-ului complet și, cel mai important lucru, să te bucuri de viața ta, așa cum este, să fii recunoscător pentru tot ce există în acel moment în viața ta, pentru că recunoștința e cheia ce descuie multe lacăte și mult mai multe inimi.
Imaginează-ți că vrei să-ți cumperi o bicicletă. E o coadă îngrozitor de lungă și nu ai altă soluție decât să aștepți să-ți vină rândul, așa că aștepți și aștepți și iar aștepți... Timpul trece, te plictisești, încep să te doară picioarele, spatele, gâtul... Parcă gândurile îți șoptesc: „Ce bine era acasă! Mai bine o las pe altă dată! Am prea mult de așteptat!...”
Când, în sfârșit, ajungi să cumperi bicicleta, e posibil ca nici măcar să nu te mai bucuri de ea atât de mult. Ești obosit și plictisit după atâta timp petrecut în așteptarea acesteia. Astfel, bucuria nu mai e deplină.
Știi de ce se întâmplă ca de multe ori să nu ne bucurăm din toată inima când dorințele ni se îndeplinesc?
- Pentru că așteptăm prea mult timp? Obosim să tot așteptăm?
- Da. Și asta poate fi o cauză. Problema este felul cum alegi să te manifești în timp ce aștepți. Poți fi trist, plictisit, agitat sau poți fi calm, optimist, încrezător. Depinde doar de tine.
Să-ți explic mai bine! DORINȚA TA este să-ți cumperi o bicicletă. AȘTEPTĂRILE TALE privind bicicleta pot fi următoarele: sa fie dintr-un anumit material, să aibă o anume culoare, să fie dotată cu diverse accesorii, să fie destul de ieftină, și așa mai departe.
E normal să ai așteptări. Fiecare dintre noi are propriile așteptări. Cu toate astea, principala problemă a noastră este că nu ne spunem unii altora ce anume așteptăm de la ei cu adevărat. În orice tip de relație pe care o avem cu oamenii, e bine să ne recunoaștem clar și onest atât așteptările cât și limitele.
Dar să revenim la bicicleta noastră! Pentru că AȘTEPTAREA a durat mult, bucuria ta nu a mai fost deplină. Nu a mai contat faptul că bicicleta pe care ai cumpărat-o a fost așa cum ți-ai dorit, cu alte cuvinte, că așteptările tale ți-au fost împlinite. De ce? Pentru că în timp ce stăteai la coadă, erai în minte. Te-ai lăsat purtat de gânduri care îți provocau nerăbdare.
Dar dacă ți-ai schimba atitudinea? Dacă, în timp ce stai la coadă ai fi în inimă?
Ai putea discuta cu cei din jur, ai admira cerul, ai privi copacul de lângă tine, ai asculta păsările sau, poate, chiar ai juca un joc pe telefon... Timpul va trece oricum, chiar dacă alegi să te îngrijorezi, să fii nerăbdător, să te plictisești, sau dacă alegi să accepți lucrurile așa cum sunt. Până la urmă vei obține bicicleta dorită. E doar o chestiune de timp.
- Bătrâne, dacă se întâmplă ca să nu fie destule biciclete pentru toți cei care așteaptă la rând? Atunci, oare, nu am așteptat degeaba?
- Nimic nu e în zadar căci Dumnezeu a pregătit cu mult timp înainte pentru fiecare dintre noi, tot ceea ce avem nevoie cu adevărat în drumul nostru. Ele există acolo, chiar dinainte ca noi să le dorim. Dacă, totuși, se va întâmpla să rămâi fără bicicletă, fii sigur că nu era nevoie să o cumperi. Cu siguranță că vei primi o mașină sau poate vei avea nevoie să mergi pe jos o perioadă până vei primi ceva mai valoros.
E bine să ai așteptări, să știi ce îți place, ce nu-ți place, dar să nu lași ca așteptarea să devină o prioritate pentru tine. Așteptarea provoacă durere atunci când ajunge pe primul loc, atunci când uiți să te bucuri de viață și vezi totul doar dintr-un singur unghi.
Joacă-te, ascultă, privește, iubește, zâmbește, fii tu însuți. Fii mereu aici, în prezent, dar păstrează în minte și în inimă imaginea de ansamblu. Prietene drag, să îți amintești întotdeauna că: DUREAZĂ PREA MULTSĂ AȘTEPȚIFERICIREA, AȘA CĂ, MAI BINE FII FERICIT ÎN TIMP CE AȘTEPȚI!” ( William Shakspeare)
(Eric Chiryoku - Wishes || Spring Of Life - https://www.youtube.com/watch?v=5trhl1fRtSs&index=10&list=PLPtJw4nsraQexp1yNUTu4CdkLp0-wWVcO)
( imagine preluată de la: https://hasma09.wordpress.com/2014/04/23/timpul/)
Am învățat să mă nasc
din pântecul viselor ucise prea devreme.
Am învățat să respir
în întunericul neîndurător.
Am învățat să văd
cu fruntea apăsată de fantasmele gândurilor
sinucise de plictiseală.
Am învățat să vorbesc
aprinzând câte o stea pe cerul gurii
încleștate de dor.
Am învățat să merg
atunci când timpul pare
că se oprește în locuri depărtate mie.
Am învățat să alerg
Când pământul și cerul
Mă strivesc cu neputința lor.
Am învățat să visez
la umbra unei rădăcini uscate de stejar
Am învățat să iubesc
Acolo unde mă doare iar și iar...
Am învățat să rătăcesc
Când pașii mei nu au urechi de auzit.
A învățat să mor în fiecare clipă
și să renasc în fiecare ceas
zdrobit de minutele agoniei.
Timp! Lasă-mă singură cu o secundă
să o privesc în ochi și să-i spun
că e prea târziu...
Într-o lume condusă de iluzii, ne depărtăm tot mai mult de esența noastră, înțelegând uneori destul de greu lecțiile care ni se predau în drumul nostru spre Dumnezeu.
Fie ca niciodată să nu fim nevoiți să spunem: „E târziu! E prea târziu!...
(Maria Nazionale - Poveri Pensieri (subtitrare română) - https://www.youtube.com/watch?v=N9WYyfBGI30&list=RDukbIk1HSoT4&index=13 )
(imagine preluată de la:http://fitforlife.ro/a-trai-din-inima-video/_
Tu mă socoți cea mai săracă dintre
toate, în timp ce eu, umilă, stăpânesc, în taină, lumea. Am ceea ce tu
niciodată nu vei putea avea. Comoara mea nu aparține lumii, ci aparține cerului,
iar acolo te poți îndrepta și tu, de vei vrea.
Nu mă laud. Nu mă plâng. Nu strig în gura mare,
nu te forțez să mă primești în viața ta și nici nu alerg după tine pentru că
știu că fiecare suflet își deschide ferestrele la momentul potrivit, primind cu
bucurie dulcea mea adiere. Nici mai târziu, nici mai devreme...
Caută-mă-n adâncul inimii tale și mă vei putea
găsi oricând! Eu sunt cea care merge desculță prin viață, înălțându-mi
gândurile în înaltul văzduhului, cu privirea îndreptată spre adâncurile tuturor
sufletelor. Ochii mei pot vedea frumusețea din fiecare, urechile-mi pot auzi
glasul divinității, iar gura mea întotdeauna va folosi cuvintele luminii. Să
trăiesc printre priviri senine, inimi ușoare și gânduri luminoase. Asta e
bucuria mea!
Mi s-a dat să iubesc
mai presus de cuvinte, să vindec acolo unde rănile încă mai lăcrimează
suferințele sângerânde, să mângâi sufletele triste și-nsingurate, să îmbrățișez
durerile inimilor cuprinse de întuneric. Mi s-a dat să tac, să ascult, să zâmbesc, să plâng alături
de cei mulți...
Acolo unde ei lovesc, eu bandajez rănile, unde ei judecă, eu deschid
inimile, unde ei aruncă cu pietre, eu vindec durerile, unde ei dezbină, eu unesc, unde ei ucid cu
privirile pătrunzătoare, eu zâmbesc. Zâmbesc, iubesc și tăinuiesc în mine
comori care așteaptă de-o eternitate să fie descoperite. Timpul nu mă sperie
căci aștept cu răbdare să te trezești, să-ți deschizi ochii, să mă vezi și să-mi
asculți chemarea.
Până atunci, eu îți voi
povesti cu despre lumină, adevăr, prietenie, pace, răbdare, ascultare, compasiune,
smerenie...
Tu mă socoți cea mai săracă dintre toate, în timp
ce eu, umilă, stăpânesc, în taină, lumea. Eu sunt IUBIREA, suflete frumos! Spune-mi,
ai vrea să-mi privești chipul și să mă primești în inima ta?
(André Rieu - My Way (Live at Radio City Music Hall, New York) - https://www.youtube.com/watch?v=d1yfX6VnrSU&list=RDfe6_-a_y9X8&index=5)
