Nichita Stănescu - Cântec de iarnă

         „Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare”. Poetul se numeşte, simplu, Nichita!”

Nichita Stănescu 

           

         Cândva credeam că Nichita Stănescu a fost femeie, iar Ana Blandiana, pseudonimul literar al unui bărbat... Habar n-am nici acum de ce creierul meu a făcut astfel de conexiuni ciudate, însă îmi amintesc de doamna profesoară de literatură pentru copii care m-a ascultat chiar la lecția cu Nichita Stănescu.

Era printre puținele dăți în care nu citisem nimic, iar colega mea de bancă și-a îndeplinit cu onoare „datoria”,  încercând  să-mi sufle...doar că... eram cam surdă de urechea stângă :) Nu înțelegeam nimic. 

Astfel, am încercat să spun câte ceva:

-Nichita Stănescu a fost o poetă  foarte importantă și cunoscută a literaturii române, aceasta scriind și poezii pentru copii. 

-Ha ha ha! Colega voastră are chef de glume, se pare. Se amuză profesoara.

E drept că eram destul de glumeață în general, însă, de data asta, chiar credeam că Nichita era femeie. 

La un moment dat aud și vocea colegei mele care se săturase să-mi tot sufle degeaba:

-E BĂRBAT!!! Tâmpito!!! Fată, surdă mai ești!

Eram și cam chioară, ce-i drept... dar asta e altă poveste, cu o altă colegă ( după care am copiat greșit :) )

Ca să nu fiu singura cu defecte în familie ( asta ca să nu mă consider specială:) ), sora mea credea, la un moment dat, că ANDREEA BOCELLI este femeie.

E destul de greu cu prenumele astea confuze, domʹ le! 

        Azi, după câteva discuții „filosofice” pe care le avem uneori, am întrebat-o amuzată:

-Știi, soră-mi-o, cum ar fi fost dacă Nichita „mea” ar fi cunoscut-o pe „Andreea” ta? 

Ea a râs, iar eu am continuat: 

-Ar fi inventat cea mai ingenioasă poezie muzicală... :) 

Mai jos este redată o minunată poezie scrisă de  Nichita Stănescu ( BĂRBAT :) )

( la următorul link:  https://www.youtube.com/watch?time_continue=33&v=-1wNOAs53vU ) 

Și, bineînțeles, un cântec special interpretat de ANDREA BOCELLI ( bărbat și el ):

https://www.youtube.com/watch?v=pwp1CH5R-w4


Minunat!!!

Aș vorbi mai mult

(imagine preluată de la: http://www.topgoblen.ro/goblen/cain-si-abel/ )

Nu-mi arunca vorba

ca pe o carte de poker

necâștigătoare

pe masa vieții.

Nu-mi impune tăcerea

fiindcă aș vorbi mai mult...

Pot închide gura, nu și mintea.
Pot închide ochii, nu și sufletul.
Când puneți lupii paznici la oi,

când hoții strigă ”ajutor!”,
când vă scotociți prin buzunare 
să aruncați vreo două-trei parale 
în poala unui măturător de vise,
când vă prefaceți că ne-ascultați 
și că vă pasă
atunci
voi striga mai Tare!!!
Iartă-mă, iubită mamă!

Nu-ți pot alina suferința.
Abelul  din mine s-a stins demult...
Lacrimile ți s-au uscat pe obraji.
Iartă-mă, iubită mamă!
Iartă-mi neputința!

Lupii ne hăituie destinele
 frânte prea devreme...

(Rafila Barbos - De ce ma urasti tu, frate? - https://www.youtube.com/watch?v=YNAgwIXO_NU )

Viața ca o școală

( imagine preluată de la: http://status-nou.com/statusuri-despre-viata )

Corigenții la disciplina Trăitul Vieții

sunt chemați în sala 7.

Fiecare profesor examinează câte un elev,

fiecare elev analizează capitole diferite,

fiecare capitol are întrebări cheie,

fiecare  întrebare așteaptă răspunsuri cunoscute

de-o eternitate

(doar noi suntem prea încăpățânați să le rostim)

și lanțul poate continua la nesfârșit...

Ies victorioasă din sală, fericită de rezultate,

deschid agenda și constat uluită:

„- Câte corigențe mai am!!!”

***

Altă sală de clasă, colegi diferiți,

discipline noi

Cu fiecare lecție

VIAȚA curge tot mai lin. 

Opus - Life Is Life (Live)

sursa youtube ( https://www.youtube.com/watch?v=rQSmfR1_SVE )

The Truth about School

 Educația ar fi trebuit să ne ajute să fim liberi, să evoluăm, să ne dezvoltăm, însă, din păcate, realitatea e cu totul altfel...

Un bulgăre de humă (1989) (Ion Creangă și Mihai Eminescu)

Aș trăi în inimă...

( sursa imaginii: http://jurnalspiritual.eu/boli-de-inima-hiper-si-hipotensiune-arteriala/ )

Inima nu ucide, nu

doar mintea crează probleme

Inima iubește și-atât

ea nu are nevoie de griji

să-și justifice existența

să-și măsoare valoarea

Inima bate și-atât

Inima nu ucide, nu

și nici nu judecă vreodată

ea există și-atât

mai presus de cuvinte

dincolo de speranță

în adâncul ființei

Aș trăi mereu în Inimă!...

             

(IUBIREA - recita Marcel Iures - https://www.youtube.com/watch?v=6bE2fGjPezg)

Epistola I către corinteni a sfântului apostol Pavel - cap. 13. - învățături minunate din Biblie :) 

Mi-e dor...

Mi-e dor de libertate ! a suspinat pasărea din colivia de la fereastra deschisă spre zarea albastră.

Copilul i-a înțeles tristețea, a mângâiat-o și i-a dat drumul să zboare în înaltul cerului.

 Mi-e dor de soare! A strigat pasărea nemulțumită de priveliștea pe care o vedea.

Norii au auzit-o, au zâmbit și cerul s-a înseninat.

Mi-e dor de primăvară! se tângui pasărea privind melancolică frunzele îngălbenite, copacii triști și cerul întunecat.

Vântul i-a auzit plânsetul, a îmbrățișat-o și i-a șoptit să nu-și piardă speranța.

Mi-e dor de cuibul meu! spuse pasărea, obosită, privind tristă spre depărtări.

Copacii i-au sculptat câte un adăpost în inimile lor.

***

Vântul i-a spus tinerei o poveste despre o pasăre și despre dorurile sale. Fata îl ascultă cu atenție, își aminti un cântec străvechi, zâmbi și începu să cânte duios:

Mi-e dor

de naivitatea copilului

de altădată,

de privitul spre soare

mi-e dor,

de cuvintele mamei,

păsări în zbor

 pe lângă urechile mele opace

totul era alb și luminos

atunci...

Mi-e dor

de nopțile când așteptam în
taină

ca luna să-și îmbrace cămașa de
noapte

să pot evada pe tărâmul

cu Feți frumoși, cu Ilene Cosânzene...

totul părea o poveste cu final fericit

atunci...

Mi-e dor

de primele săruturi pătimașe

dăruite ofrandă

petalelor de
Rochița-rândunicii,

așteptând cu ochii strâns închiși

să vină  zâna fermecată.

Niciodată nu apărea

dar îi simțeam mirosul
de primăvară senină.

Trăiam în împărăția
posibilităților multiple

atunci...

Mi-e dor

de coronițele din păpădie,

podoabe de preț

puse la loc de cinste

în cufărul copilăriei.

De pietrele mele „mângâiete”

 mi-e dor

-prietene misterioase, tăcute, cumpătate-

Alții le călcau în picioare,

eu le alintam și le  lăsam

să-mi mângâie sufletul

într-o tăcere absolută,

socotindu-le comori tăinuite

ochiului neîncrezător.

Cât de mult prețuiam cuvintele

atunci...! 

                Vântul, păsările, cerul, copacii, florile și marea au ascultat cântecul și s-au bucurat. Simțind că pe ea o chemase tânăra, IUBIREA a zâmbit,  i-a sărutat fruntea, șoptindu-i duios și tandru: „E-atâta cer în tine, suflete!... Când îți va fi dor de mine, să mă cauți în inimă! Acolo te luminez ca să poți merge pe calea ta.”

-          Off, micuțo, nu știai că Florile n-au de-a face cu Anotimpurile și nici Anotimpurile cu Timpul? șopti magnolia mângâindu-i chipul senin.

        
            Tânăra a înțeles că tot ce avea de făcut era să cânte despre iubire și despre doruri care înalță  ființa spre cerul din inima sa... Abia atunci a început adevărata simfonie.

DESPRE  FRUSTRARE  ȘI  DOR - https://www.youtube.com/watch?v=7CiVrMxjd5o 

O  descriere foarte interesantă și frumoasă a dorului

(montaj realizat de Condor C, text: Maria Timuc)