Maria Chiriac

luni, 12 octombrie 2015

Un bulgăre de humă (1989) (Ion Creangă și Mihai Eminescu)

Aș trăi în inimă...

( sursa imaginii: http://jurnalspiritual.eu/boli-de-inima-hiper-si-hipotensiune-arteriala/ )

Inima nu ucide, nu

doar mintea crează probleme

Inima iubește și-atât

ea nu are nevoie de griji

să-și justifice existența

să-și măsoare valoarea

Inima bate și-atât

Inima nu ucide, nu

și nici nu judecă vreodată

ea există și-atât

mai presus de cuvinte

dincolo de speranță

în adâncul ființei

Aș trăi mereu în Inimă!...

(IUBIREA - recita Marcel Iures - https://www.youtube.com/watch?v=6bE2fGjPezg)

Epistola I către corinteni a sfântului apostol Pavel - cap. 13. - învățături minunate din Biblie :)

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Mi-e dor...

Mi-e dor de libertate ! a suspinat pasărea din colivia de la fereastra deschisă spre zarea albastră.

Copilul i-a înțeles tristețea, a mângâiat-o și i-a dat drumul să zboare în înaltul cerului.

Mi-e dor de soare! A strigat pasărea nemulțumită de priveliștea pe care o vedea.

Norii au auzit-o, au zâmbit și cerul s-a înseninat.

Mi-e dor de primăvară! se tângui pasărea privind melancolică frunzele îngălbenite, copacii triști și cerul întunecat.

Vântul i-a auzit plânsetul, a îmbrățișat-o și i-a șoptit să nu-și piardă speranța.

Mi-e dor de cuibul meu! spuse pasărea, obosită, privind tristă spre depărtări.

Copacii i-au sculptat câte un adăpost în inimile lor.

***

Vântul i-a spus tinerei o poveste despre o pasăre și despre dorurile sale. Fata îl ascultă cu atenție, își aminti un cântec străvechi, zâmbi și începu să cânte duios:

Mi-e dor

de naivitatea copilului

de altădată,

de privitul spre soare

mi-e dor,

de cuvintele mamei,

păsări în zbor

pe lângă urechile mele opace

totul era alb și luminos

atunci...

Mi-e dor

de nopțile când așteptam în
taină

ca luna să-și îmbrace cămașa de
noapte

să pot evada pe tărâmul

cu Feți frumoși, cu Ilene Cosânzene...

totul părea o poveste cu final fericit

atunci...

Mi-e dor

de primele săruturi pătimașe

dăruite ofrandă

petalelor de
Rochița-rândunicii,

așteptând cu ochii strâns închiși

să vină zâna fermecată.

Niciodată nu apărea

dar îi simțeam mirosul
de primăvară senină.

Trăiam în împărăția
posibilităților multiple

atunci...

Mi-e dor

de coronițele din păpădie,

podoabe de preț

puse la loc de cinste

în cufărul copilăriei.

De pietrele mele „mângâiete”

mi-e dor

-prietene misterioase, tăcute, cumpătate-

Alții le călcau în picioare,

eu le alintam și le lăsam

să-mi mângâie sufletul

într-o tăcere absolută,

socotindu-le comori tăinuite

ochiului neîncrezător.

Cât de mult prețuiam cuvintele

atunci...!

Vântul, păsările, cerul, copacii, florile și marea au ascultat cântecul și s-au bucurat. Simțind că pe ea o chemase tânăra, IUBIREA a zâmbit, i-a sărutat fruntea, șoptindu-i duios și tandru: „E-atâta cer în tine, suflete!... Când îți va fi dor de mine, să mă cauți în inimă! Acolo te luminez ca să poți merge pe calea ta.”

- Off, micuțo, nu știai că Florile n-au de-a face cu Anotimpurile și nici Anotimpurile cu Timpul? șopti magnolia mângâindu-i chipul senin.

Tânăra a înțeles că tot ce avea de făcut era să cânte despre iubire și despre doruri care înalță ființa spre cerul din inima sa... Abia atunci a început adevărata simfonie.

DESPRE FRUSTRARE ȘI DOR - https://www.youtube.com/watch?v=7CiVrMxjd5o

O descriere foarte interesantă și frumoasă a dorului

(montaj realizat de Condor C, text: Maria Timuc)

vineri, 9 octombrie 2015

În patul lui Procust

( imagine preluată de la https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/03/09/patul-lui-procust/ )

În patul lui Procust

Am picioare potrivite

nici prea scurte, nici prea lungi,

pe măsura patului tău.

Mă privești insistent...

uneori te enervezi, te doare fericirea mea

alteori zâmbești zeflemitor

și-mi lungești fiecare vorbă,

îmi ucizi fiecare sunet

rostogolindu-l
până-și pierde calea cea dreaptă...

Hai mai bine să facem dragoste,

să ne iubim în taină fiecare vis,

fiecare deznădejde!

Îmbrățișază-mă, Procust!

Acceptă-mă așa cum sunt și nu mă judeca!

Scaldă-ți inima suferindă

în râul vindecător al neprihănitei iubiri.

Fii fericit!
Eliberează-te de povara mea!

***

Încă din cele mai vechi timpuri, lumea a fost și va rămâne un adevărat pat al lui Procust. Indiferent ce vei face și cum vei face, întotdeauna se va găsi cineva care să să te analizeze, să-ți interpreteze fiecare vorbă, fiecare gest și să te judece conform propriilor norme. Astfel, eternul Procust va tăia capul celor care au prea multe visuri și nu se încadrează în patul standard și le va tăia
picioarele celor care sunt mai înalți decât el J, căci „lumea îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun” ( părintele Arsenie Boca – „Cărarea Împărăției”).

În cele din urmă, vine un moment când evadezi din închisoarea pe care singur ți-ai creat-o cândva, fără să-ți dai seama. Astfel, conștientizezi că uneori te manifești așa cum crezi că și-ar dori lumea și nu cum ai vrea tu cu adevărat. Asta pentru că se întâmplă să crezi că ești așa cum te descriu ceilalți, uitând să-ți asculți sufletul care e singurul în măsură să-ți spună cine ești, cum ești și care e adevărata ta esență. Acest moment este unul revelator pentru că se produce pe de o parte, eliberarea ta de lume și, pe de o altă parte, eliberarea lumii de ființa care tu ești și pe care aceasta nu

ar putea-o vedea niciodată, atâta timp cât te judecă după criteriile sale.

Ești o ființă minunată care alege să-și trăiască viața conștient, conform propriilor standarde, fără să ofere prea multe explicații lumii, o ființă care știe că prietenii nu au nevoie de justificări, iar cei care nu o acceptă, nici atât, nu o vor accepta, indiferent cât va încerca să-și explice acțiunile.

Zâmbește! Ești liber să FII așa cum ești, fără ca tâlharul Procust să te mai sperie. Singurele emoții pe care ți le trezește sunt de iubire și compasiune.

Viața e frumoasă!

Life is beautiful!

La vie est belle!

La vita e bella! ...

Noa (Achinoam Nini) and Andrea Bocelli - Beautiful that Way - in Vatican...

https://www.youtube.com/watch?v=aq9ScwF7pZ8

miercuri, 7 octombrie 2015

Babel

Uneori ne pierdem în cuvinte

alteori ne-ascundem în păcate

naștem visuri pentru a le vinde

sau le ținem adânc ferecate

Uneori ne ascultăm în taină

sufletele triste, disperate,

îmbrăcând a vieții noastre haină

în culoarea viselor curate

Alteori ne vindem fericirea

Ne trădăm pe un pol de parale

Alungăm fără milă iubirea

și-o blestemăm când ne iese-n cale

zi de zi vorbim aceeași limbă

și-n fiece cuvânt suntem mai goi

tăcerea întreaga lume schimbă

eliberând tot Babelul din noi...

(Babel - Noa https://www.youtube.com/watch?v=YYgTWk42Y6E) ++++++++++++++++++

varianta în spaniolă la https://www.youtube.com/watch?v=minAYwdBPQc

Eliberează-ți „babelul” din tine prin ARTĂ! Scrie, cântă, dansează, ascultă muzică și, mai ales, IUBEȘTE!!! :)