( imagine preluată de pe site-ul http://paxlaur.com/tag/iubirea/ )
Iubește-mă cu inima deschisă! Lasă-mă să zbor, iar atunci când nu există cer în viața mea, pictează-mi unul fără nori.
Nu mă ține închisă în colivia minții tale bântuită de gelozie, posesivitate, neîncredere, fiindcă
voi muri cu timpul...
Lasă-mă să respir, să râd cu gura până la urechi, să mă joc, să cânt, să dansez, fără să-mi amintești mereu că „se uită lumea”. Și ce dacă?... De ce mi-ar păsa? Lumea e prea mică pentru fericirea și zâmbetul meu larg, iar dacă nu vrea să se molipsească de bucurie, e treaba ei, nu a mea, căci ar putea privi în altă parte...
Lasă-mă să -mi înalț aripile spre Lumină, să-mi flutur părul în vânt și uneori, când mă simt nesigură pe mine, să mă cufund în misterele sufletului meu...Știi, uneori am nevoie să fiu doar eu și inima mea care m-a
așteptat o viață-ntreagă să-i înțeleg șoaptele, deci nu te plânge pentru câteva momente sau zile în care va trebui să aștepți și tu, la rândul tău, să-ți acord atenție.
Lasă-mă să fiu eu însămi și vei vedea că, pe zi ce trece, te voi iubi tot mai mult și în zborul meu spre absolut voi învăța ce e tăcerea...
(imagine preluată de pe site-ul http://garrit.deviantart.com/)
Fiul se întoarse de la școală foarte abătut, plângându-se părinților că pentru a nu știu câta oară avea probleme cu colegii. De data asta incidentul pornise de la câteva cuvinte care, deși au fost spuse sub formă de glumă, au degenerat în acte de violență.
Tatăl îl ascultă cu răbdare, după care îl întrebă:
-Ai observat vreodată cu atenție o pânză de păianjen?
-???
-Mda. Știu că ești nedumerit și te întrebi ce legătură are asta cu problemele tale, dar vei înțelege imediat.Urmează-mă!
Hai să ne jucăm un pic! îl îndemnă tatăl, plimbându-și încet degetele printre firele subțiri ale unei pânze de păianjen.
-Minunat! Parcă ai fi magician! Spuse copilul entuziasmat de ușurința cu care tatăl putea crea diverse forme.
Încercă și băiatul să intre în joc, însă nici nu apucă bine să atingă firele că o parte din pânză se și rupse. Deși era dezamăgit de faptul că nu-i ieșise „magia”, își dădu repede seama că trebuia să fie mai atent. Încercă din nou, dar și de această dată reuși să mărească gaura produsă în interiorul pânzei. După câteva tentative eșuate, se descurajă tot mai mult, refuzând să mai încerce.
-Ei bine, acum ești pregătit să înțelegi de ce am asemănat pânza de păianjen cu lumea? îl întrebă tatăl zâmbind.
Cred că ai observat că firele pânzeisunt foarte subțiri și sensibile, iar dacă umbli cu mare grijă, poți crea mii și mii de forme. Totul e flexibil și se poate modifica în orice moment, însă o clipă de neatenție din partea ta poate face ca pânza să se rupă.
Cu lumea se întâmplă exact la fel: orice acțiune a unuia dintre noi produce consecințe asupra celor din jur. Avem miliarde de posibilități de a trăi, dar depinde de fiecare dintre noi cum alegem să facem asta. Totuși, este important să știm că la baza tuturor lucrurilor se află GÂNDUL. Când fiecare om va înțelege că gândurile noastre dau naștere cuvintelor, iar cuvintele produc acțiunile, nu vor mai exista probleme.
Ai gânduri pure, bazate pe iubire, ai cuvinte frumoase care vor crea o lume minunată a prieteniei, a păcii, iubirii, respectului, „pânza de păianjen” fiind în regulă. Dacă vei avea
gânduri negative, egoiste vei folosi și auzi, la rândul tău, cuvinte care judecă, jignesc, atacă, făcându-i pe ceilalți să sufere, afectând astfel, întreaga realitate.
Dragul meu, fii mereu atent la gândurile care-ți trec prin minte și străduiește-te să fii un „magician alb”! Sunt sigur că nu va fi ușor. Poate vei încerca de multe ori și tot de multe ori te vei împiedica de diferite obstacole, dar important e ca niciodată să nu-ți pierzi credința. Rețeta succesului constă în atenție , voință, repetiție și răbdare, mai ales răbdare...Vei vedea că, în timp, mâinile tale vor fi tot mai pricepute, iar „pânza de păianjen” va deveni un caleidoscop al minunilor.
( imagine preluată de pe site-ul http://www.trilulilu.ro/imagini-calatorii/carare )
Omule, sunt atât de multe cărări pe care poți merge în viață, dar toate duc pe Calea iubirii. Mai devreme sau mai târziu, toți vom ajunge acolo... Nu contează timpul, nici spațiul și nici măcar personajele, atâta vreme cât ochii tăi îl caută necontenit pe Dumnezeu. Chiar dacă pașii ți se vor opri să admire peisajul sau poate câteodată vei fi îngenuncheat de vânt și ploi, important e să rămâi pe Cale. Rămâi în iubire. Fii iubire, suflete minunat!
